- a) Generarea de preţuri reprezentative, într-un orizont temporal mai larg, aferente atât tranzacţiilor fizice, cat şi celor virtuale.
Orizontul temporal este dat de scadenţa contractelor futures, scadenţă care merge până la 1 – 2 ani. Analiza nivelului şi dinamicii acestor preţuri viitoare este în sine extrem de utilă.. A le putea valorifica prin tranzacţii concrete devine însă şi mai interesant. A putea vinde recolte sau producţii viitoare de materii prime la preţuri cunoscute şi obiective, sau a avea garanţia unui preţ anticipat de procurare a acestor produse înseamnă a putea modela în avans fluxurile comerciale şi financiare aferente activităţilor de producţie si consum, cu toate beneficiile pe care o astfel de programare le presupune.
- b) Posibilitatea angajării de tranzacţii certe (futures) sau opţionale viitoare. Vorbim aici de o paletă mai bogată de variante pentru care se poate opta, funcţie de caracterul cert sau incert al operaţiunilor extrabursiere ale agenţilor economici şi de evoluţia preţurilor pe piaţă. Aceste tipuri de contracte bursiere conferă atât celor care tranzacţionează mărfuri concrete, cât şi celor care operează virtual cu acestea, o flexibilitate de acţiune imposibil de realizat prin alte mijloace. Contractele derivate ţin de esenţa burselor moderne, inclusiv a celor de mărfuri.
- c) Gestionarea riscului de preţ. Este o funcţie istorică a instituţiei bursiere, care a cunoscut o amplificare fără precedent în ultimele decenii pe fondul dezvoltării relaţiilor comerciale şi a operaţiunilor financiare. Contextul favorabil a fost maximizat şi de dezvoltarea primelor două funcţii menţionate aici: generarea tot mai competitivă de preţuri viitoare şi crearea unui set complex de instrumente şi tehnici de lucru pe piaţă.
Gestionarea riscului de preţ se realizează şi la bursele de mărfuri pe cele două direcţii strategice: acoperirea lui (hedging) sau valorificarea acestuia (speculaţie) iar ,mulţimea utilizatorilor este extrem de diversificată, de la producători şi comercianţi şi până la dealeri independenţi şi investitori instituţionali. Pentru ca o bursă de mărfuri să poată realiza cu succes aceste funcţii, dar şi altele pe care le vom menţiona în acest context, este necesar a fi îndeplinite cumulativ următoarele cerinţe:
1) Lichiditatea pieţii, ca expresie a vitezei cu care se pot perfecta tranzacţiile în bursă. În ipoteza unei pieţe dezvoltate, care cuprinde atât componente „la disponibil”, cât şi pe cea a „derivatelor”, lichiditatea este o funcţie a următorilor factori:
- consistenţa şi continuitatea cererii şi ofertei de bunuri fungibile care fac obiectul tranzacţionării prin bursă.
- interesul crescut pentru gestionarea riscului de preţ ceea ce presupune existenţa unei volatilităţi de preţ suficiente pentru a motiva o mulţime semnificativă de operatori să transfere riscul de preţ către terţe persoane care să constituie o altă mulţime semnificativă şi totodată motivată în a prelua acest risc
- standardizarea contractelor privitor la cantitate, calitate, condiţii şi termene de livrare sau compensare, garanţii şi alte elemente cu excepţia preţului care rămâne singurul reper de negociere în bursă
- facilitatea transportului şi depozitării mărfurilor, facilitatea garanţiilor şi plăţilor bancare, facilitatea comunicaţiilor, etc.
- eficienţa identificării preţului activelor tranzacţionate.
2) Eficienţa pieţei pe cele două componente ale acesteia: eficienţa operaţională şi eficienţa informaţională.
Eficienţa operaţională se referă la asigurarea acelui nivel, suficient de redus, al costurilor şi timpului de realizare a tranzacţiilor, care să fie atractiv pentru participanţi.
Eficienţa informaţională are în vedere asigurarea condiţiilor pentru ca toate informaţiile relevante pentru formarea preţului să fie distribuite în mod transparent şi echidistant tuturor celor interesaţi, astfel încât să se asigure două dintre precondiţiile funcţionării normale a pieţei bursiere:
– concurenţa corectă şi sancţionarea tendinţelor de a utiliza informaţii confidenţiale în detrimentul celorlalţi participanţi. Este adevărat că în cazul burselor de mărfuri, incidenţa cazurilor de utilizare frauduloasă a “informaţiilor interne” este marginală, comparativ cu utilizarea acestora în cazul tranzacţiilor cu acţiuni.
– suficienţa informaţională, menită să asigure descoperirea preţului obiectiv, pe o bază de continuitate. În cazul burselor de mărfuri se constată că impactul informaţional asupra preţului este chiar mai puternic decât la bursele de valori mobiliare. Cotaţiile mărfurilor şi în principal a celor agricole, înregistrează variaţii mai frecvente şi mai ample ca răspuns la factorii meteo – climatici, economici şi sociali, decât titlurile primare cotate la bursă. Ele absorb de asemenea într-o mai mare măsură factori internaţionali şi ca atare spectrul informaţional pe care bursele de mărfuri trebuie să-l asigure este mai vast.
