Finanţele publice au apărut şi există pentru realizarea unor obiective concrete, care nu pot fi realizate pe altă cale sau cu alte mijloace. Finanţele publice îşi îndeplinesc destinaţia socială prin funcţiile care le exercită:
- funcţia de repartiţie;
- funcţia de control.
- Funcţia de repartiţie are două faze: constituirea fondurilor băneşti şi distribuirea acestora.
Constituirea fondurilor financiare, prima fază a funcţiei de repartiţie, se înfăptuieşte prin prelevarea de către agenţii economici a impozitelor, taxelor, contribuţiilor pentru asigurarea socială, a amenzilor, penalităţilor, chiriilor şi veniturilor întreprinderilor publice, veniturilor din realizarea mijloacelor fixe ale statului, ajutoare, donaţii, împrumuturi etc. La construirea fondurilor financiare participă practic toţi agenţii economici rezidenţi, precum şi persoane nerezidente: întreprinderile cu capital de stat, întreprinderile cu capital privat sau mixt, instituţii publice, populaţia ect. Cea mai mare parte a resurselor financiare îşi au izvorul în PIB şi într-o măsură mai mică în avuţia naţională sau în transferuri primite din străinătate. De asemeni la constituirea fondurilor financiare cea mai mare parte revine resurselor cu titlu nerambursabil, obligator şi fără contraprestaţii. O parte mai mică din aceste fonduri e completată de resursele împrumutate atît din interior cît şi din exteriorul ţării. De fapt, în timp ce are loc constituirea fondurilor de mijloace financiare la dispoziţia statului, concomitent are loc distribuirea fondurilor băneşti la diverse persoane juridice şi persoane fizice.
Cea de-a doua fază a funcţiei de repartiţie o reprezintă distribuirea fondurilor. Repartizarea mijloacelor băneşti din fondurile publice trebuie să se facă după anumite criterii, pe baza anumitor tehnici în dependenţă de importanţa obiectivelor ce trebuiesc finanţate, deoarece cererea de resurse financiare este, de regulă, mai mare ca oferta.
Distribuţia resurselor financiare se face în scopul acoperirii cheltuielilor privind:
învăţămîntul, sănătatea, cultura, asigurările sociale, gospodăria comunală şi locuinţe, apărarea naţională, menţinerea ordinii publice, datoria publică. Această repartiţie se face pe beneficiari, obiective şi acţiuni. Repartiţia sau distribuţia fondurilor se face în scopul acoperirii cheltuielilor privind: plata salariilor, procurării de materiale, plata serviciilor, acordarea subvenţiilor, transferuri către persoanele fizice (pensii, alocaţii, burse, ajutoare), investiţii capitale ect.
Redistribuirea mijloacelor prin funcţia de repartiţie are consecinţe cu caracter economic şi social. Prin repartiţie se redistribuie o parte din venitul naţional sectorului neproductiv zonelor geografice defavorizate, persoanelor socialmente vulnerabile ect. Funcţia de repartiţie a finanţelor contribuie la înlăturarea inegalităţii existente între diferite categorii de cetăţeni. Ca şi finanţele publice, funcţia de repartiţie a acesteia are caracter obiectiv, pe cînd procesul propriu – zis de redistribuire are un caracter subiectiv, ce depinde de capacitatea factorilor de răspundere, de a lua decizii adecvate, de situaţia social – economică din ţară, de orientarea forţelor politice ect.
- Funcţia de control a finanţelor publice.
Necesitatea funcţiei de control a finanţelor publice decurge din faptul că fondurile de resurse financiare constituite la dispoziţia statului aparţin întregii societăţi. Societatea este interesată în asigurarea resurselor financiare necesare nevoilor obşteşti, dirijarea resurselor respective, luînd în consideraţie priorităţile stabilite de organele competitive, maximizarea eficienţei utilizării resurselor financiare ect.
Fondurile publice reprezintă o bună parte din venitul naţional, de aceia apare necesitatea pentru organizarea unui control riguros asupra modului de constituire, repartiţiei şi utilizare a acestor fonduri. Funcţia dată presupune şi controlul riguros asupra păstrării şi utilizării gospodăreşti a bunurilor proprietate de stat. Pentru a împiedica folosirea neraţională a resurselor materiale, de muncă, financiare pentru a preveni risipa şi chiar însuşirea ilicită a activelor publice, este necesar ca statul să exercite un control sistematic şi organizat asupra sectorului public al economiei.
Deci, funcţia de control se referă la modul de constituire a fondurilor în economie, la repartiţia acestora pe beneficiari şi la eficienţa cu care unităţile economice cu capital de stat şi instituţiile publice utilizează resursele de care dispun. Funcţia de control este legată de funcţia de repartiţie, dar are o sferă de manifestare mai largă decît aceasta, deoarece vizează şi modul de utilizare a resurselor.
Controlul financiar se efectuează în fazele repartiţiei, producţiei, schimbului şi consumului.
În faza repartiţiei se urmăreşte provenienţa resurselor financiare publice, nivelul acestora, repartizarea între beneficiari ect.
În faza producţiei controlul financiar se realizează în sectorul public, se manifestă asupra întreprinderilor publice. Aici se are în vedere urmărirea tuturor fazelor procesului de producţie, eficienţa utilizării mijloacelor de producţie.
În faza schimbului se controlează preţurile de realizare, viteza cu care mărfurile trec de la producător la consumator ect.
În faza consumului controlul financiar vizează consumul productiv al unităţilor economice cu capital de stat prin prisma eficienţei şi rentabilităţii. Aici se include şi consumul final al instituţiilor publice de învăţămînt, sănătate, cultură, administraţie ect. Deoarece relaţiile financiare sînt relaţii băneşti, controlul financiar este, deasemeni, un control nemijlocit de bani.
Controlul financiar public se exercită de organele specializate: Ministerul Finanţelor, Banca Naţională a Moldovei, Trezoreriei, Serviciul Fiscal de Stat, Curtea de Conturi, Direcţiile de finanţe ale administraţiilor publice locale, Parlament, Guvern organe specializate ale ministerelor, departamentelor, întreprinderilor de stat, etc.
