În prezent, funcţiile Trezoreriei publice sunt influenţate de complexitatea şi diversificarea rolului statului modern, ceea ce a impus regândirea şi redimensionarea fluxurilor monetare prin această instituţie. Rezultat al unei evoluţii complexe, funcţiile actuale ale Trezoreriei se pot grupa în cinci funcţii principale, strâns legate între ele: administrator al banului public, intermediar financiar, mandatar al puterii publice, agent al intervenţiei financiare publice în economie, „gardian” al marilor echilibre.
Administrator al banului public
Inseparabilă de activitatea statului, administrarea banului public este funcţia tradiţională a Trezoreriei şi constă în ajustarea resurselor la sarcinile publice. Aceasta înseamnă ca, pe ansamblul circuitului trezoreriei, intrările şi ieşirile de fonduri să se echilibreze pentru fiecare din posturile contabile, în orice moment, ceea ce presupune existenţa unei marje de securitate a resurselor disponibile pe termen scurt, care să permită confruntarea cu nevoile imprevizibile.
Administrarea Trezoreriei necesită realizarea distincţiei între echilibrul bugetar şi echilibrul de trezorerie. Practica demonstrează că şi în cazul unui buget echilibrat există decalaje sezoniere, trezoreriei revenindu-i sarcina de a asigura legătura între secvenţele fluxurilor bugetare.
Cu atât mai mult, în perioadele cu deficit bugetar, Trezoreria este cea care trebuie să asigure acoperirea necesarului de finanţare a statului, mobilizând resursele de pe piaţa de capital (cu alte cuvinte, împrumutând în numele statului). Prin structura sa, Trezoreria este un solicitator de împrumuturi: pe termen scurt de pe piaţa monetară (prin emisiunea de bonuri de trezorerie sau titluri comparabile) şi pe termen mediu şi lung de pe piaţele financiare (obligaţiuni, titluri de rentă etc.).
Această funcţie a Trezoreriei statului se completează cu rolul de casier, de care sunt legate sarcinile evidenţei şi controlului banului public.
Totodată, atunci când volumul datoriei publice atinge un anumit nivel (foarte ridicat) şi cu o structură diversificată, Trezoreria trebuie să ducă o politică activă de gestiune a îndatorării, intervenind pe piaţa titlurilor sale pentru a obţine profit din oprtunităţile reducerii sau extinderii datoriei şi costurilor acesteia.
Intermediar financiar
În această optică, Trezoreria trebuie privită ca entitate care se împrumută pentru acoperirea deficitului sau golurilor temporare de trezorerie, dar şi pentru a acorda, la rândul său, credite, facilitând fluxuri de fonduri între creditori şi debitori. În acest mod, Trezoreria este unul dintre intermediarii financiari, precum sistemul bancar şi instituţiile financiare, contribuind, în numele statului, la finanţarea sectoarelor prioritare.
În tabloul operaţiunilor financiare din contabilitatea naţională, Trezoreria este, de fapt, numele sub care figurează statul în activităţile sale monetare şi financiare.
Mandatar al puterii publice
Trezoreria exercită numeroase misiuni de autoritate, specifice statului, în sectoarele financiar şi economic, deţinând şi participaţii în anumite sectoare de activitate. Astfel:
- Trezoreria este „tutore” al unor instituţii financiare care depind de ea, fiind ori simple dezmembrări din autoritatea publică, ori veritabile instituţii autonome, asupra cărora îşi exercită influenţa;
- Trezoreria „veghează”, împreună cu banca centrală, la buna funcţionare a instituţiilor de credit, la orientarea şi deontologia acestora;
- Trezoreria este acţionar şi gestionar al participaţiilor publice de orice natură, utilizând mijloacele de acţiune de care dispune statul, în calitate de proprietar, fără însă a limita autonomia de gestiune a managerilor acestor întreprinderi;
- Trezoreria este asociată la conducerea instituţiilor financiare şi economice internaţionale, precum: Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială ş.a.
Agent al intervenţiei financiare publice în economie
În acopul stimulării creşterii economice, Trezoreria utilizează mijloacele de intervenţie de care dispune, acţionând în majoritatea cazurilor pentru reducerea costului resursei financiare furnizate agenţilor economici sau pentru facilitarea accesului acestora pe pieţele financiare.
Aceste intervenţii sunt foarte diversificate, putându-se concretiza în:
- eliberarea de autorizări pentru realizarea unor activităţi de interes naţional, oferind accesul la finanţări privilegiate;
- subvenţionarea, totală sau parţială, a unor activităţi economice, în vederea diminuării costurilor acestora, sau acordarea unor bonificaţii la dobânzi, prin preluarea unei părţi din ecartul dintre costul resursei pe piaţă şi rata favorabilă acceptată de către instituţia de credit:
- acordarea de garanţii anumitor solicitatori de împrumuturi. Garanţia creează un dublu avantaj: pe de o parte, oferă siguranţa accesului la resursele financiare unor întreprinderi sau organisme care trebuie să ia credite pentru finanţarea activităţii lor şi, pe de altă parte, creează adesea posibilitatea obţinerii unor resurse cu o rată mai redusă decât în cazul solicitării împrumutului doar în numele propriu al debitorului în cauză;
- acordarea, în anumite situaţii, a unor împrumuturi rambursabile pentru realizarea de activităţi de cercetare sau producţii prioritare, urmând ca, în cazul finalizării cu succes a acestora, să se poată anula caracterul rambursabil al creditului.
Prin aceste tehnici de intervenţie, Trezoreria vizează o multitudine de sectoare: dezvoltarea regională şi amenajarea
teritoriului; sprijinirea locuinţelor sociale şi a accesului la proprietate; susţinerea anumitor domenii în restructurare sau reconversie;
finanţarea instituţiilor sectorului public; dezvoltarea exporturilor în vederea ameliorării soldului balanţei de plăţi; susţinerea inovaţiei şi proceselor de implementare a acesteia; consolidarea bilanţului întreprinderilor şi susţinerea agenţilor economici productivi.
„Gardian” al marilor echilibre
Marile echilibre se pot defini ca raporturi de egalitate între nevoile şi capacităţile de finanţare, ele exprimând chiar obiectul politicii financiare. Aceste echilibre îmbracă următoarele forme:
- echilibrul Trezoreriei publice, care constă în a se asigura că bugetul dispune de suficiente posibilităţi şi resurse de împrumut pentru a face faţă cheltuielilor;
- echilibrul pieţelor de capital, care presupune ca economisirea să fie suficientă pentru a finanţa investiţiile. Rolul Trezoreriei este de a contribui la acest circuit prin organismele sale, acoperind cu împrumuturi investiţiile publice;
- echilibrul circuitelor monetare, care se referă la supravegherea monedei emise, sub aspect cantitativ şi al circulaţiei acesteia, conform nevoilor economiei;
- echilibrul plăţilor externe, care presupune că, prin intermediul împrumuturilor externe, al investiţiilor, al reglării şi controlului cursului de schimb, se poate finanţa deficitul sau se poate utiliza eficient excedentul balanţei de plăţi;
- echilibrul pieţei valutare, care constă în supravegherea valorii externe a monedei şi existenţa de devize suficiente pentru a echilibra nevoile şi investiţiile.
Pe baza explicării funcţiilor Trezoreriei publice, se poate formula şi o altă definiţie a acesteia: Trezoreria este un serviciu al statului care asigură marile echilibre monetare şi financiare ale statului, efectuând operaţiuni de casierie, bancare şi contabilitate necesare gestiunii finanţelor publice şi exercitând activitatea de „tutelă”, de finanţare şi impulsionare în domeniile economic şi financiar.
