Lemnul reprezintă o una dintre cele mai importante materii prime naturale de origine organică pentru o serie de ramuri ale economiei naţionale cum ar fi industria chimică (hârtie şi carton, celuloza), industria textila, industria mobilei, construcţii, instrumente muzicale, aparate sportive, etc. În calitate de material regenerabil şi care nu poluează mediul, oferă certe avantaje producătorilor şi beneficiarilor, fiind utilizat ca atare sau transformat într-o multitudine de produse finite.
Valorificarea superioară a lemnului conduce la o serie de produse cu valoare economică mărită. Astfel, printre cele mai importante utilizări ale lemnului trebuie menţionate:
– valorificarea lemnului din cele mai vechi timpuri drept combustibil, material de constructii şi la fabricarea mobilei. Practic, utilizarea lemnului în aceste domenii este strâns legată de evoluţia civilizaţiei umane;
– folosirea drept materie primă de bază pentru fabricarea unor articole de uz casnic, jucarii, articole de papetărie, articole sportive, decoruri, panouri de expoziţii, panouri publicitare, ambalaje, construcţii de traverse de căi ferate, ambarcaţiuni nautice, etc.
– prelucrarea chimică superioară, o serie de ramuri ale industriei chimice fiind axate pe exploatarea lemnului, respectiv pe anumiţi componenţii chimici din compoziţia acestuia: taninuri, pigmenţi, gume, răşini şi uleuri care au diferite intrebuinţări;
– fabricarea hârtiei şi a fibrelor celulozice, prin prelucrarea celulozei din compoziţia lemnului;
– realizarea unor materiale textile prin prelucrarea chimică a celulozei;
– lignina din lemn reprezintă materia prima pentru fabricarea maselor plastice
şi un mediu propice în cultivarea diferiţilor fermenţi;
– domeniul ambalajelor, în special în anumite sectoare ale industriei alimentare în care nu poate fi înlocuit de alte materiale (fabricarea băuturilor alcoolice);
– transformarea lemnului în combustibil lichid prin hidrogenare, respectiv în alcool
metilic (cunoscut şi sub denumirea populară de alcool de lemn), utilizat drept combustibil pentru automobile in unele ţări.
Deşi reprezintă o sursă regenerabilă, exploatarea iraţională poate conduce la dezechilibre, cu influenţe dezastruoase asupra mediului. Studiile ecologiştilor conduc la concluzii alarmante legate de influenţa negativă a defrişărilor masive din ultima perioadă asupra climei, creşterea cantităţii de dixid de carbon din atmosferă fiind un factor determinant în evoluţia modificărilor climatice.
Structura cererii de esenţe lemnoase pe plan mondial diferă de la o perioadă la alta. Astfel, prognozele în domeniu prevăd în următoarea perioadă un dezechilibru între cererea şi oferta de materii prime lemnoase, manifestată printr-o insuficienţă a resurselor de lemn de esenţă moale, în special în zona europeană, nord americană şi pe piaţa japoneză, în timp ce productia de lemn de esenta tare va fi superioara cererii. În multe situaţii, datorită caracterului restrictiv al masei lemnoase producătorii de mobilier s-au orientat către alte tipuri de materii prime de bază, de tipul metalelor, materialelor plastice, etc. (sursa Stanciu ş.a., 1998).
În aceasta perioadă se prevede o structură cantitativă a masei lemnoase industrializate repartizată neuniform pe diferite domenii, respectiv cea mai mare parte pentru domeniul hârtiei, cartonului şi al ambalajelor (circa 50 %), aproape un sfert pentru industria mobilei (circa 25 %), restul fiind alocat pentru construcţii (20 %) şi pentru diverse alte utilizări (respectiv circa 5 % din producţia de lemn fiind destinată instrumentelor muzicale, aparatelor sportive, articolelor de artizanat, chibrituri ş.a.) (sursa Răducanu şi Procopie, 2005).
În România, industria prelucrarii lemnului şi a mobilei a cunoscut o evoluţie ascendentă în perioada anilor 1950-1990, datorită resurselor naturale generoase, cu caracteristici calitative superioare, cât şi datorită construirii de întreprinderi de prelucrare a lemnului şi de noi fabrici de mobilă în multe centre ale ţării. Deşi în prezent se constată o involuţie a sectorului, datorită declinului economic general, prognozele pe termen lung sunt favorabile, având în vedere că ţara noastră dispune de tradiţie în prelucrarea lemnului şi a mobilei, dar şi de o forţă de muncă cu înaltă calificare. Deficienţa majoră a acestei ramuri la nivelul României este reprezentată de o valorificare incompletă a lemnului, exportându-se cantităţi importante de materii prime lemnoase şi importându-se semifabricate şi produse finite. În prezent, masa lemnoasa ce se recoltează pe plan intern este alcătuita în principal din foioase (fag, stejar) şi răşinoase (brad, molid) şi în mai mică măsură din alte specii ca: frasin, tei, plop, paltin ş.a. Structura masei lemnoase pusă în circuitul economic al României, conform datelor furnizate de Comisia Nationala pentru Statistica (2007), a fost de cca. 29 % fag, 39% răşinoase, 10 % stejar, 12 % alte specii tari şi 10 % alte specii moi. (Răducanu şi Procopie, 2004).
La nivelul anilor 2006 industria mobilei din Europa cuprindea aproximativ 150.000 de companii în care lucrau circa 1,4 milioane de angajaţi, realizându-se venituri anuale de peste 126 de miliarde de euro. O analiză a sectorului producţiei de mobilier la nivel european conduce la următoarele observaţii:
- la nivel de ţări principalii producatori de mobilier sunt grupaţi în Italia şi Germania, urmate de Marea Britanie, Franţa, Spania şi Polonia;
- predominanţa unităţilor productive de tipul microîntreprinderilor, cu număr maxim de 10 angajaţi. Din totalul companiilor de europene de profil acestea reprezintă peste 86 %;
- preponderenţa contractelor între micii producători şi companiile mari în domeniul fabricării componentelor de mobilier, a produselor semifinite şi asamblarea acestora;
- la nivelul anilor 2008 structura producţiei europene de mobilier din lemn este neuniformă, predominând fabricarea pieselor de mobilier pentru dormitoare şi camere de zi (ca pondere circa 38 %) în detrimentul mobilerului pentru birou (17 %), respectiv pentru bucatarii (12%).
- în ultima perioadă, ca răspuns la concurenţa apărută pe piata internaţională, companiile au aplicat procese ample de restructurare si modernizare a productiei.
În perioada 2005 – 2007 producţia europeană de mobilă a înregistrat creşteri semnificative. Cu toate acestea, balanţe economică a sectorului este în continuare dezechilibrată, importurile de mobilier depăşind semnificativ exporturile. Între anii 2005-2007 decalajul între importuri şi exporturi a crescut considerabil, ajungându-se de la 378 milioane euro la 1788 milioane euro. Principalul partener comercial pentru importul de mobilier este China, cu o pondere de peste 50 % din importuri, urmată la mare distanţă de Vietnam, Tucia şi Indonezia (acoperind cumulat cca 15% din importuri). Principala piaţă de export a producătorilor europeni de mobilă este SUA, urmată de Elveţia şi Rusia. (sursa Eurostat)
În contextul crizei mondiale se constată o scădere a trendului pozitiv înregistrat anterior, astfel încât la nivelul anului 2009 producţia a atins un nivel foarte scăzut. Pieţele din ţările emergente au constituit un factor cheie in dezvoltarea generala a industriei mobilei în Europa, deoarece au devenit competitive, forţând companiile să caute noi soluţii pentru imbunătăţirea calitativă a produselor (sursa www. eu.europa.eu).
