Deşi au trecut mai bine de opt ani de la aderarea la Uniunea Europeană, putem considera faptul că România mai are un orizont vast pentru dezvoltare şi pentru creşterea eficienţei economice şi ocupării forţei de muncă. S-a apreciat ca în perioada postaderare şi în conformitate cu fenomenele şi situaţiile ce presupun această perioadă, România să fie pregătită pentru instruirea forţei de muncă în contextul noii societăţi ce tinde a fi globală şi exigenţele acesteia. Cu alte cuvinte România trebuie să îşi pregătească forţa de muncă în conformitate cu noua societate globală. Pe baza studiilor abordate anterior, vom încerca să conturăm diferite situaţii în conjunctura acestei probleme.
În primul rând programele sociale ale Uniunii Eurpene îndreptate spre ocupare deplină şi eficientă a forţei de muncă, spre incluziune socială. Astfel, Comisia Europeană cu ajutorul site-ului www.ec.europa.eu prezintă o strategie europeană pentru ocuparea forţei de muncă integrată integrată în strategia pentru creştere economică Europa 2020. Conform site-ului Comisiei europene, aceasta are patru mari obiective, după cum urmează:[1]
- stimularea cererii forţei de muncă– se focusează spre crearea de locuri de muncă, modificarea politicilor fiscale asupra pieţei muncii şi stabilirea unui nivel optim de salarizare;
- ajustarea nivelelor de pregătire şi ocupare , cu ajutorul eficientizării sistemelor educative şi de pregătire profesională şi prin combaterea şomajului atât în rândul tinerilor cât şi cel pe termen lung;
- îmbunătăţirea coordonatelor pieţei muncii , având ca direcţie interacţiunea pieţelor naţionale a forţei de muncă şi mobilitatea resurselor de muncă dintre acestea;
- transparenţă, combaterea sărăciei şi inegalităţilor de şanse.
În ceea ce priveşte combaterea inegalităţilor de şanse, se poate spune faptul că există multe controverse în rândul literaturii de specialitate. După cum menţionam şi la începutul lucrării spusele lui John Perkins, care dădeau de înţeles că astfel de programe de combatere a sărăciei nu sunt decât iluzorii, adevăratele interese fiind altele.
Se recunoaşte tot mai mult faptul că nivelul de pregătire, dar şi deschiderea spre învăţare sunt tot mai importante în contextul ocupării forţei de muncă. Pentru a vedea nivelul de „deschidere” spre învăţare a populaţiei, vom reda în tabelul 1 procentajul din persoanele cu vârste cuprinse între 25 şi 64 de ani care încă participă la procese educaţionale şi de formare profesională.
Tabelul 1. Procentaj din populaţia cu vârste cuprinse între 25 şi 64 de ani care participă la procese educaţionale şi de formare profesională
|
2012 |
2013 |
2014 |
|
|
Danemarca |
31,6 |
31,4 |
31,7 |
|
Finlanda |
24,5 |
24,9 |
25,1 |
|
Suedia |
26,7 |
28,1 |
28,9 |
|
Olanda |
16,5 |
17,4 |
17,8 |
|
Marea Britanie |
15,8 |
16,1 |
15,8 |
|
România |
1,3 |
1,8 |
1,5 |
|
Ungaria |
2,7 |
3,0 |
3,2 |
|
Polonia |
4,5 |
4,3 |
4,0 |
|
Croaţia |
2,8 |
2,9 |
2,5 |
|
Bulgaria |
1,5 |
1,7 |
1,8 |
Sursa: http://ec.europa.eu/eurostat/data/database [accesat 19.06.2015]
După cum spuneam în descrierea de mai sus, scopul prezentării acestor date este de a arăta disponibilitatea populaţiei de a participa la procese prelungite de învăţare şi formare profesională. Pe lângă acestea, indicatorul prezentat ne poate arăta cât de deschisă este populaţia la posibilele modificări de pe piaţa muncii. Cu cât populaţia este mai disponibilă spre învăţare şi perfecţionare, atunci modificările pot aduce efecte pozitive. În cazul în care populaţia este mai puţin perceptivă în acest sens, atunci modificările pot adduce efecte nedorite. După cum se poate observa, în cazul României la nivelul anului 2014, doar 1,5% din populaţia cu vârste cuprinse între 25 şi 64 de ani erau active în ceea ce priveşte continuarea studiilor şi perfecţionării.
O altă dimensiune importantă a acestor procese de globalizare este reprezentată de nivelul de sărăcie şi excluziune socială. În cadrul acestor fenomene de integrare globală şi/sau europeană, îşi face apariţia riscul de sărăcie şi excluziune socială.[2] Cauzele producerii sărăciei şi excluzionilor sociale depind de o multitudine de factori, pornind de la factorii economici. Înainte de a mai adăuga câteva idei legate de aceste aspecte, am expus în tabelul 2 ratele riscului populaţiei la sărăcie şi excluziune socială la nivelul Uniunii europene.
Tabel 2 Ratele riscului populaţiei la sărăcie şi excluziune socială; procentaj din populaţia totală
|
|
2011 |
2012 |
2013 |
|
UE 28 |
24,3 |
24,5 |
24,7 |
|
Bulgaria |
49,1 |
49,3 |
48,0 |
|
Grecia |
31,0 |
34,6 |
35,7 |
|
Letonia |
40,1 |
36,2 |
35,1 |
|
România |
40,3 |
41,7 |
40,4 |
|
Ungaria |
31,0 |
32,4 |
33,5 |
Sursa: : http://ec.europa.eu/eurostat/data/database [accesat 22.06.2015]
După cum reiese şi din ideile anterioare, globalizarea se confruntă cu această problemă serioasă, problema producerii de inegalităţi sociale, implicit a riscului ridicat de sărăcie pentru anumite categorii de populaţie.
În ceea ce priveşte România, observăm că aceasta se situează pe locul doi în clasamentul ratei riscului de sărăcie în Uniunea europeană, după Bulgaria, un loc ce nu reprezintă un avantaj pentru ţara noastră. Cu toate că anul 2013 arată o uşoară scădere a riscului, este nevoie totuşi de o modificare substanţială pentru a îmbunătăţi situaţia României.
Perspectiva Europei 2020 include ca unul din obiectivele principale reducerea sărăciei, respectiv incluziunea socială. Dacă aceste strategii vor fi eficiente, atunci vor fi recunoscute şi efectele asupra resurselor de muncă, efecte care ar putea îmbunătăţi eficienţa folosirii mâinii de lucru. Însă pentru a reduce substanţial sărăcia, este necesar un efort consistent din partea guvernului, prin politici şi investiţii guvernamentale sănătoase. Astfel de investiţii ar putea merge în direcţia sistemului educaţional, adică învestiţii în educaţie. Cu cât învăţământul este mai susţinut, cu atât posibilitatea celor dezavantajaţi să studieze şi să urmeze utlterior o carieră să crească.
Pentru a oferi o comparaţie asupra acestor intervenţii guvernamentale asupra educaţiei, am trecut în tabelul 3 ponderea cheltuielilor publice pentru educaţie atât pentru România, cât şi pentru alte ţări de referinţă de pe glob.
Tabelul 3. Ponderea cheltuielilor publice cu educaţia în România comparativ cu alte ţări (% din PIB)
|
|
2007 |
2009 |
2012 |
|
Norvegia |
6,7 |
7,3 |
6,9 |
|
Statele Unite |
5,5 |
5,4 |
5,9 |
|
Danemarca |
7,8 |
8,7 |
8,7 |
|
Islanda |
7,4 |
7,8 |
7,8 |
|
România |
4,3 |
4,2 |
4,2 |
|
Bulgaria |
3,9 |
4,6 |
4,1 |
Sursa: http://hdr.undp.org/en/content/ [accesat 24.06.2015]
Comparativ cu ţările de top, observăm din nou faptul că România are o pondere redusă a cheltuielilor publice cu educaţia. Referindu-ne la perioada postaderare, această pondere s-a menţinut relativ constantă, neînregistrând trenduri ascendente, cum era de recomandat pentru a înregistra progrese.
După cum reiese din ideile conturate mai sus, sistemul educaţional este decisiv pentru formarea resurselor de muncă. Un sistem educaţional eficient şi competent din toate punctele de vedere va genera forţă de muncă pregătită pentru exigenţele şi schimbările prezente pe piaţa muncii.
Un alt domeniu foarte important al procesului de globalizare, este reprezentat de tehnologiile informaţionale şi ale comunicaţiilor. Acestea au produs apariţia unor noi tipuri de servicii şi aplicaţii multimedia, folosind toate mijloacele de comunicaţie. Dezvoltarea acestor noi tehnologii de comunicare au dus şi duc în continuare la creşterea competitivităţii agenţilor economici, deschizând noi şi nenumărate posibilităţi pentru o organizare mai eficientă a muncii şi generarea de noi locuri de muncă. O importanţă deosebită a evoluţiei acestor tehnologii informaţionale este faptul că acestea permit accesul larg la informaţie , educaţie, cultură, indiferent de categoriile sociale, vârstă sau locaţie geografică. Spre exemplu apariţia comerţului electronic, în special prin diferite website-uri de specialitate, care permit atât schimburi comerciale de produse sau servicii
Între persoane fizice, cât şi schimburi şi negocieri realizate între firme sau companii. Importanţa comerţului electronic asupra ocupării forţei de muncă în contextul globalizării, se materializează în faptul că informaţia circulă mult mai rapid de la vânzătorul la cumpărătorul forţei de muncă şi invers, astfel că ambele părţi pot comunice şi să se informeze din orice poziţie geografică. Putem spune deci că acesta este un important efect al globalizării asupra pieţei muncii, permiţând o mare flexibilitate şi mobilitate resurselor de muncă.
De asemenea, un alt efect pe care îl au tehnologiile informaţionale asupra forţei de muncă, este reprezentate de învăţarea on-line. Tot mai multe cursuri, training-uri pot fi practicate cu ajutorul internetului. Astfel resursa de muncă se poate perfecţiona la un anumit nivel din materialele disponibile în dimensiunea media.
Aşadar, creşterea vitezei informaţiei reprezintă un efect direct al globalizării, atât pentru resursele umane cât şi pentru societate în general. Pentru resursa umană cu atât mai mult cu cât informaţiile devin din ce în ce mai preţioase în acest domeniu.
Pentru a compara situaţia de ansamblu a României asupra aspectelor informaţionale prezentate mai sus, am decis să transpun în tabelul 4 câteva ţări de referinţă şi evoluţia acestora după numărul de utilizatori de internet pe 100 de persoane
Tabelul 4. Utilizatori de internet pe 100 de persoane
|
|
2011 |
2012 |
2013 |
|
Statele Unite |
69,7 |
79,3 |
84,2 |
|
Danemarca |
89,8 |
92,3 |
94,6 |
|
Suedia |
92,8 |
93,2 |
94,8 |
|
Japonia |
79,1 |
86,3 |
86,3 |
|
Olanda |
91,4 |
92,9 |
94,0 |
|
Norvegia |
93,5 |
94,6 |
95,1 |
|
România |
40,5 |
45,9 |
49,8 |
|
Bulgaria |
48,0 |
51,9 |
53,1 |
Sursa: http://data.worldbank.org/indicator/ [accesat 28.06.2015]
În tabelul de faţă am evidenţiat în principal ţările care sunt în topul global la acest capitol, cu excepţia Bulgariei, care are valori apropiate României. Deşi suntem departe de ţările din top, la nivel mondial situaţia României este una bună, ţinând cont că există ţări precum Burundi unde o persoană la o sută are acces la internet sau RD Congo unde aproximativ două persoane la o sută au acces la internet.
Scopul prezentării acestor date este de a evidenţia accesibilitatea românilor la informaţiile on-line. Astfel importanţa acesteia asupra pieţei muncii se concretizează în posibilitatea populaţiei de orientare profesională în mediul on-line. După dinamica ascendentă care se poate observa în tabel în cazul României, putem spune că pe viitor vor exista mai multe posibilităţi de colaborare a forţelor de muncă în cadul mediului on-line.
În afară de elementele şi caracteristicile aduse în discuţie până acum, un alt aspect cu o deosebită importanţă în ceea ce priveşte globalizarea şi forţa de muncă, este legat de civilizaţie, cultură, educaţie şi interdependenţele acestora . Aceste din urmă dau forma populaţiei ce urmează a fi „protagonista” forţei de muncă. De-a lungul istoriei, aceste fenomene vitale pentru dezvotarea societăţii s-au dovedit a fi în relaţii de interdependenţă, definind astfel şi relaţionarea dintre popoare.[3]
În contextul globalizării actuale cultura, educaţia şi civilizaţia suferă transformări fără precedent. După cum spuneam câteva rânduri mai sus, acestea sunt vitale pentru formarea populaţiei şi implicit a forţei de muncă.
Pentru a ţine pasul cu modificările globale, consider în primul rând necesare schimbări la nivelul educaţional. Adaptarea acestora la diferitele schimbări vor face ca pe viitor forţele de muncă să fie mult mai competente şi eficiente.
- procesul de învăţământ cuprinde activităţile didactice şi educative;
- sistemul şcolar cuprinde învăţământul primar, secundar, postliceal,superios şi special;
- sistemul de învăţământ cuprinde atât ansamblul de instituţii de educaţie formală, cât şi instituţiile de educaţie non-formală cum ar fi cluburi, tabere şcolare, programe de pregătire, etc;
- sistemul de educaţie cuprinde toate elementele enumarate anterior la care se adaugă educaţia permanentă, instituţii şi organizaţii politice, economice , culturale;
- societatea cuprinde totalitatea influenţelor sociale.
În cadrul acestor angrenaje social-educative, un curent de gândire important îşi face apariţia, şi anume gândirea sau viziunea corporatistă . Această gândire este bineînţeles un rezultat clar al globalizării şi începe să fie din ce în ce mai accentuată şi în România. După cum aduceam în discuţie şi în capitolul în care făceam referire la corporaţiile transnaţionale şi la faptul că acestea aduc cu ele valorile şi ideologiile în locurile în care s-au instalat, această gândire corporatistă este de asemenea un efect al activităţii lor. Există multe articole şi recenzii de specialitate care critică însă această gândire corporatistă. Unele exclamă ”sclavagism modern” sau alte apelative asemănătoare. Cu toate aceste păreri pro şi contra, piaţa muncii este şi va fi dominată de această gândire şi ideologie, acestea transmiţându-se de la marile corporaţii până la cele mai mici întreprinderi. Cu alte cuvinte, toate entităţile comerciale au preluat gândirea şi viziunea corporatistă.
Aşadar, ocuparea forţei de muncă în contextul globalizării reprezintă acea ocupare şi pregătire profesională ce se dezvoltă sub aspectele gândirii şi viziunii corporatiste, ca rezultantă, desigur, a globalizării.
[1] Conform site-ului www.ec.europa.eu – European employment strategy – Employment guidlines, http://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=101&intPageId=3427
[2] Povetry and social exclusion report (decembrie 2010) – http://ec.europa.eu/public_opinion/archives/ebs/ebs_355_en.pdf
[3] Dobrotă, Niţă, Aceleanu, Mirela,Ionela – Op.cit., pag.210
[4] Dobrotă, Niţă; Aceleanu, Mirela, Ionela – Op.cit., pag.217
