Globalizarea economică şi reforma economică

Abordarea economică a globalizării are o importanţă majoră, fiind una din cele mai importante cauze şi forţa motrice a procesului şi evoluţiei acestui fenomen în celelalte domenii. Însă, nu trebuie să limităm globalizarea strict la procesele economice, deoarece fenomenul în sine reprezintă mult mai mult decât integrarea sporită a economiei mondiale şi liberalizarea acesteia.

Unii autori consideră că „globalizarea este un proces abstract”[1], deoarece nu reflectă un fenomen concret care să poată fi pus în evidenţă plecând de la anumite dimensiuni uşor identificabile prin unităţi de măsură concrete. Eu consider că globalizarea este un fenomen complex, dar nu abstract, care se bazează pe schimbări majore în viaţa economică, politică şi social-culturală, iar aceste schimbări sunt rezultatul realităţilor din zilele noastre, care nu mai pot fi încadrate şi cuantificate cu aceiaşi termeni ai vechilor tipare ale evoluţiei istorice.

Orice concept, fenomen sau proces se delimitează şi se defineşte plecând de la anumite caracteristici ale acestuia. Astfel, în literatura de specialitate sunt prezentate mai multe accepţiuni ale globalizării economice, iar noi le vom prezenta pe ale noastre:

• globalizarea economică reprezintă o nouă eră a concurenţei globale;[2]
• libera circulaţie a capitalului, astfel încât agenţii economici din întreaga lume au posibilitatea să-şi investească banii oriunde doresc; interdependenţă într-o economie globală;[3]
• regim comercial în care tendinţa spre integrare şi presiunea competitivităţii a dat naştere la megapieţe;[4]
• creşterea importanţei exporturilor în cadrul economiilor naţionale;[5]
• globalizarea economiei reprezintă elementul cheie, rezultanta revoluţiei tehnologice actuale, ireversibilă prin consecinţele în planul economiei muncii şi promovării intensive a capitalului.[6]

Apreciem că globalizarea economică reprezintă: posibilitatea oricărui agent economic de a produce oriunde în lume, în special în locaţiile în care va obţine eficienţă maximă; posibilitatea de a investi oriunde şi oricât fără restricţii; libera circulaţie a mărfurilor astfel încât consumatorii să poată avea acces la tot ceea ce îşi doresc; accentuarea competitivităţii având ca rezultat creşterea calităţii; şi nu în ultimul rând, libera circulaţie a persoanei. Nu putem discuta despre globalizarea economiei fără a face referite la avansul tehnologiei, circulaţia informaţiilor, inovare, corporaţii multinaţionale şi investiţii străine directe, care considerăm noi, reprezintă principalii piloni ai globalizării. Importanţa globalizării economice în noua eră a globalizării este stimulată de fluxurile ,din ce în ce mai consistente, de bunuri, capital şi servicii la nivel internaţional, precum şi de scăderea costurilor de transport şi comunicaţii, dar şi de colapsul economiilor de comandă.

În prezent, progresul rapid înregistrat în domeniul informaticii şi al tehnologiilor informatice a redus timpul necesar acoperirii unor distanţe geografice, mărind astfel capacitatea indivizilor şi firmelor de a intra în contact şi a pune în practică tranzacţii la scară mondială. Creşterea productivităţii în sectorul informatic, începând cu anul 1973 şi până în prezent, este apreciată ca fiind mai pronunţată în statele aparţinând OECD, adică de cinci ori mai mare decât productivitatea globală. Statisticile evidenţiază că, acest sector a asigurat peste o treime din creşterea economică înregistrată de Statele Unite ale Americii.

Progresul tehnic a permis creşterea considerabilă a gamelor de produse, precum şi posibilităţile de localizare a producţiei. De asemenea, a extins universul bunurilor şi serviciilor care fac acum obiectul comerţului internaţional. Înainte de revoluţia industrială, comerţul internaţional era limitat la produse de greutate mică şi valoare ridicată precum mirodenii, aur şi ţesături. În prezent, căile ferate, navele portcontainere şi conductele au antrenat o dezvoltare fără precedent a comerţului cu produse en gross.

Reducerea costurilor de transport şi a telecomunicaţiilor a favorizat comerţul cu numeroase servicii noi, cum ar fi cele turistice şi mai ales cele financiare. Se remarcă, de asemenea, comerţul electronic prin Internet, care reprezintă aspectul cel mai recent al apariţiei unei economii globale, în care partenerii situaţi la mari distanţe pot obţine avantaje reciproce, fără să-şi compromită obiectivele economice proprii.

Liberalizarea comerţului şi a investiţiilor a permis exploatarea noilor tehnologii pe o piaţă globală, iar numeroase ţări au evoluat spre o dependenţă mai mare pe pieţele internaţionale. Recomandările făcute mai întâi de GATT şi mai apoi de OMC a Comerţului au permis, de-a lungul anilor, realizarea unui important progres în reducerea, chiar eliminarea unor obstacole comerciale ca urmare a încheierii cu succes a negocierilor multilaterale. După Runda Uruguay, sectorul textilelor şi confecţiilor, precum şi agricultura au fost integrate în cadrul multilateral şi fac obiectul unor liberalizări progresive. Astfel, au fost introduse noi reglementări în sectorul serviciilor, prin intermediul cărora această piaţă specifică va dobândi o deschidere şi mai mare.

Specialiştii consideră că este destul de dificilă evaluarea cu precizie a contribuţiei economiei globale şi a rezultatelor unei runde de negocieri. Dificultăţi inerente apar ori de câte ori încercăm să punem în practică anumite metode de măsurare aflate sub influenţa a numeroşi factori.[7] Cu toate acestea, unele estimări realizare prin simulare pe calculator au pus în evidenţă faptul că măsurile de liberalizare a comerţului adoptate în cadrul Rundei Uruguay permite creşterea produsului intern brut mondial în proporţie de 1% pe an, ceea ce poate să însemne, în sumă absolută, între 200 şi 500 miliarde de dolari. Numai efectul liberalizării comerţului cu produse agricole a reprezentat între 10% şi 30% din câştig.[8]

Reducerea obstacolelor în calea comerţului mondial a permis corporaţiilor multinaţionale să-şi globalizeze structura producţiei, investind din ce în ce mai mult în străinătate. Pe plan tehnologic, intensificarea fluxurilor de informaţii a făcut şi mai uşor exportul de bunuri şi servicii, ceea ce a influenţat profund decizia de a implanta în străinătate diverse unităţi de producţie, păstrându-şi, totodată, identitatea lor juridică. Astfel, corporaţiile au încredinţat o parte din procesele de producţie filialelor amplasate peste tot pe mapamond, ceea ce a generat intense schimburi de tehnologie, capitalului şi au generat noi competenţe manageriale la scară planetară. În prezent, numărul produselor care pot fi fabricate la un nivel înalt de competitivitate pe plan naţional s-a diminuat simţitor. De exemplu, putem evidenţia cazul unui model de automobil fabricat de o mare firmă constructoare de maşini din Statele Unite ale Americii, la care îşi aduc contribuţia, în diferite stadii de producţie şi comercializare, nu mai puţin de nouă ţări, astfel: 30% din valoarea lui revine Coreei de Sud pentru montaj, 17% Japoniei pentru diferite componente şi tehnologii avansate, 7% Germaniei pentru concepţie, 4% Taiwanului şi Singapore pentru diverse piese minore, 2% Marii Britanii pentru publicitate şi comercializare şi 1% Irlandei pentru alte operaţiuni. Aceasta înseamnă că numai 39% din valoarea autoturismului „american” revine contribuţiei diferitelor firme situate pe teritoriul SUA.[9]

Potrivit altor estimări, comerţul cu componente şi piese detaşabile a crescut în ultimele două decenii mult mai repede decât comerţul mondial cu produse finite, ceea ce evidenţiază mai pregnant interdependenţa din ce în ce mai accentuată dintre ţări, bazată pe producţia şi comerţul internaţional. Aceeaşi evoluţie este valabilă şi pentru comerţul cu servicii, care prezintă caracteristici similare.[10]

Din aprecierile anterioare putem desprinde unele caracteristici majore ale globalizării economice din ultima perioadă:

1. tranziţia de la internaţionalizarea capitalului la globalizarea sau transnaţionalizarea lui. Deşi comerţul mondial a jucat un rol important în acest proces, factorul decisiv l-a constituit globalizarea producţiei şi a sistemelor productive care au permis globalizarea proprietăţii asupra capitalului. Astfel, s-au înregistrat creşteri fără precedent ale fluxurilor de ISD, în timp ce comerţul mondial şi produsul intern brut mondial, prezintă creşteri mai puţin semnificative;
2. globalizarea producţiei nu a însemnat numai o expansiune a capitalului naţional, ci şi o extindere a controlului asupra economiei globale aflate în formare, ca urmare a creşterii impresionante a volumului valoric al activelor amplasate pe teritoriul altor ţări. Asistăm, astfel, la restructurarea capitalului la nivel global, concomitent cu continuarea procesului de concentrare a lui la nivelul statelor puternic industrializate;
3. globalizarea a accentuat mobilitatea capitalului prin crearea unei imense reţele de producţie şi distribuţie, în cadrul căreia puterea de decizie se găseşte în întregime în mâna corporaţiilor multinaţionale. În acelaşi timp, dispersarea globală a capitalului, a modalităţilor de producţie şi distribuţie, a condus la modificarea mecanismului de acumulare a capitalului, care a căpătat caracteristici noi, rezultate din evoluţia economiei mondiale în ansamblul ei;
4. creşterea fluxurilor investiţiilor directe a fost însoţită de integrarea globală a sistemelor productive, caracterizate prin expansiunea comerţului intrafirmă cu produse intermediare sau aflate în regim de subcontractare, licenţă, franciză, joint ventures;
5. în ultimul timp, unele state aflate în curs de dezvoltare au devenit ele însele investitoare în străinătate, ceea ce înseamnă că firmele multinaţionale din această parte a lumii, aflate în formare şi consolidare, au devenit parte integrantă şi activă a procesului de globalizare;
6. pe fondul desfăşurării acestor procese, se remarcă o creştere semnificativă a volumului schimburilor valutare şi al tranzacţiilor bursiere cu titluri de valori. Aceasta evidenţiază faptul că, în ultimul timp, capitalul financiar transnaţional a devenit partea cea mai activă a capitalului mondial, având un rol central în procesul globalizării.

Analiza acestor caracteristici ne îndreptăţeşte să afirmăm că, în prezent, ne aflăm în faţa unor transformări profunde ale procesului globalizării economice, care fac din ea o „megatendinţă”. Cu toate acestea, unii cercetători consideră că ultimele decenii nu au adus ceva nou sau semnificativ faţă de ceea ce ştiau din experienţa acumulată de-a lungul anilor. De exemplu, se reaminteşte în acest context faptul că, în anul 1990 numai 15% din producţia industrială a lumii provenea din filialele multinaţionalelor amplasate în străinătate, restul reprezentând producţia industrială naţională, care a rămas predominantă.[11]

Este important să subliniem că procesul globalizării presupune o anumită convergenţă între latura economică şi cea politică, în sensul că întotdeauna statele mari, puternice au căutat şi au avut posibilitatea să-şi protejeze capitalul naţional şi piaţa autohtonă. Japonia, de exemplu, este recunoscută pentru modul în care a acţionat în direcţia protejării pieţei naţionale faţă de puterea capitalului străin. Ea a folosit toate mijloacele legale pentru a pătrunde pe piaţa altor state. Astfel, cel mai reprezentativ exemplu îl constituie modul în care a reuşit industria japoneză constructoare de automobile să ajungă pe piaţa americană. Mai întâi, firmele japoneze de profil au demarat o intensă colaborare cu firmele americane: Mitsubishi cu Chrysler, Suzuki cu General Motors şi Mazda cu Ford Motors. Treptat, firmele japoneze au reuşit să-şi internaţionalizeze producţia, creându-şi propriile filiale pe teritoriul Statelor Unite ale Americii. La fel au procedat şi alţi producători, ceea ce i-a determinat pe unii cercetători să considere industria auto ca fiind „pânza de păianjen transnaţională care a cuprins tot globul”.[12]

Organizaţia Naţiunilor Unite, în calitate de cel mai înalt şi reprezentativ forum mondial, a studiat şi analizat globalizarea economică în cadrul dialogul purtat la Adunarea Generală din anul 1998 pe tema „Impactul economic şi social al globalizării şi implicaţiile sale politice”. Acordând o atenţie deosebită acestui subiect, s-a adoptat Rezoluţia numărul 53/169, cu titlul „Rolul Naţiunilor Unite în promovarea dezvoltării în contextul globalizării şi interdependenţei”. Rezoluţia s-a bazat pe un amplu raport pregătit în colaborare cu UNCTAD şi cu consultarea altor organizaţii din sistemul ONU, precum Organizaţia Internaţională a Muncii (ILO), Organizaţia pentru Agricultură şi Alimentaţie (FAO), Organizaţia pentru Dezvoltare Industrială (ONIDI), Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP), Comisia Economică şi Socială pentru Asia şi Pacific (ESCAP), Comisia Economică pentru America Latină şi Caraibe (ECLAC), Comisia Economică pentru Africa (ECA).

Raportul a încercat să identifice ramificaţiile globalizării în diverse arii de activitate, pentru a putea, apoi, clarifica şi explora căile prin care acest fenomen, atât de complex, afectează dezvoltarea umană în general. Concluzia raportului este că globalizarea este un proces ireversibil şi nu o opţiune. Principalele argumente care susţin această afirmaţie sunt:[13]

1. Globalizarea este un rezultat cumulativ al unor procese cantitative şi calitative desfăşurate de-a lungul timpului, începând cu economia (privită şi ea sub multiple aspecte: comerţ, finanţe, investiţii) şi terminând cu mediul înconjurător, cultura şi tehnologia. Datorită proporţiilor pe care le-a căpătat acest fenomen, în prezent, toate statele au devenit, într-un fel sau altul, vulnerabile, văzându-şi erodată abilitatea lor de a acţiona efectiv şi cu autoritate în direcţia implementării unor politici coerente, menite să exercite un control complet şi exclusiv asupra cursurilor de schimb, evoluţiei pieţelor financiare, nivelului dobânzilor şi a altor variabile economice. Circulaţia neîngrădită şi masivă a banilor la nivel global, a produselor şi serviciilor, a ideilor şi tehnologiilor, a complicat actul de decizie, atât la nivel microeconomic, cât şi la nivel macroeconomic, răspunsul prompt la diferitele forme de manifestare a forţelor pieţei şi la comportamentul producătorilor şi consumatorilor. Multe dintre procesele cu caracter transnaţional au sporit riscul de contagiune, în special în ceea ce priveşte crizele financiare, creând un aşa-numit „deficit de adaptare” la problemele ridicate de
2. Forţa cu care se manifestă astăzi globalizarea este atât de puternică, încât s-a pus în discuţie capacitatea instituţiilor guvernamentale de a stăpâni şi anihila anumite efecte negative produse de ea. Astfel, se pune tot mai mult problema unor acţiuni concertate, efective şi robuste, care să prevină crizele, deoarece pieţele nu vor fi niciodată stabile şi nici echitabile. În faţa unui asemenea tăvălug care poate mătura totul din calea sa, statele au ajuns la concluzia că este mult mai eficient şi înţelept să treacă la coordonarea politicilor lor economice, decât să i se opună. Creşterea interdependenţei înseamnă şi coerenţă, complementaritate şi coordonare a politicilor economice globale. Altfel, ele riscă să-şi vadă unele proiecte compromise definitiv, fără posibilitatea de a le înlocui cu altele. De exemplu, abilitatea statelor în curs de dezvoltare de a-şi pune în valoare potenţialul lor de creştere economică, de a reduce decalajele în ceea ce priveşte venitul pe locuitor şi de a menţine o anumită stabilitate economică depinde, în mod hotărâtor, de politica dusă de marile puteri Aşadar, eforturile de îmbunătăţire a coerenţei, complementarităţii şi coordonării politicilor economice nu mai reprezintă o simplă opţiune, ci constituie o necesitate obiectivă pentru toate statele lumii. Din nefericire, realitatea dură ne arată că această opţiune a rămas în stadiul incipient şi ineficient, cu toate că procesul globalizării a înaintat foarte mult.
3. Creşterea interdependenţelor dintre state a făcut din comerţ şi finanţe două alternative cu ajutorul cărora poate fi obţinut un plus de coerenţă şi complementaritate în politicile economice, astfel încât să se obţină maximum de beneficiu de pe urma creşterii şi dezvoltării globale. Aici este posibilă identificarea unor obiective comune care să servească deopotrivă intereselor tuturor statelor, atât dezvoltate, cât şi în curs de dezvoltare. De exemplu, toţi partenerii economici recunosc necesitatea menţinerii unor cursuri de schimb stabile ca o precondiţie a dezvoltării unui sistem de comerţ internaţional deschis. Creşterea susţinută a comerţului mondial este esenţială pentru multe ţări, în scopul obţinerii de mijloace de plată suficiente combaterii dificultăţilor generate de gravele deficite din structura balanţelor de plăţi externe. Globalizarea oferă această posibilitate, însă ea nu a fost nici pe departe folosită. Gravele disfuncţionalităţi intervenite periodic pe unele pieţe financiare au generat influenţe destabilizatoare în sistemul comerţului global, provocând, totodată, instabilitatea cursurilor de schimb şi numeroase oscilaţii ale competitivităţii internaţionale. Aici era momentul să se utilizeze forţele deflaţioniste, singurele în măsură să dea posibilitatea administrării crizelor apărute pe parcurs, însă statele au recurs la o serie de măsuri administrative, în totală contradicţie cu tendinţa indicată de globalizare. Acestea au afectat sever nivelul de trai al populaţiei, mai ales în ţările în care o bună parte din aceasta se află la marginea subzistenţei.
4. Vectorul cel mai important care a făcut din globalizare un proces ireversibil, îl constituie răspândirea informaţiei tehnologice. Ea a ieşit în evidenţă mai ales în operaţiunile desfăşurate pe pieţele financiare, unde viteza, calitatea şi performanţele informaţiei au constituit, condiţia sine qua non a succesului. Participarea efectivă la reţelele informatice globale este extrem de importantă pentru toate ţările care doresc să beneficieze de pe urma globalizării şi să nu fie marginalizate. Diseminarea fără precedent a informaţiilor tehnologice a produs, din păcate, noi decalaje, iar pe altele le-a adâncit. Astfel, în timp ce unele ţări dispun de un potenţial uman foarte bine pregătit şi specializat în domeniul software, dotarea lor cu tehnică de calcul a rămas considerabil în urmă. De aceea, investiţiile în infrastructura tehnică a informaţiei constituie o prioritate pentru orice ţară care încearcă să se integreze în reţelele comerciale şi industriale internaţionale. Pentru statele mai puţin dezvoltate din punct de vedere economic, o soluţie ar fi identificarea unor forme mai ieftine de informaţie tehnologică, concomitent cu o amplificare selectivă a lor. Bineînţeles că, şi în acest caz, rămâne o problemă deschisă dacă statele dezvoltate le vor facilita accesul la ele, pentru că, indiferent de forma spre care se vor orienta, costul achiziţionării lor rămâne considerabil. De asemenea, aceste eforturi trebuie să se sprijine pe existenţa unor resurse umane cu o calificare corespunzătoare.

 

[1] Postelnicu, G., Postelnicu, C., Globalizarea economiei, Ed. Economică, Bucureşti, 2000, p. 59

[2] Bernard, R., Cavanagh, J., Global Dreams, Imperial Corporations and New World Order, Simon & Schuster, New York, 1994

[3] Coble, V., The Diminished Nation – State: A Story in the Loss of Economic Power, Deadalus, 124/2, 1995, pp. 23-34

[4] Blonk, S., The United State and the Eve of the 21^st Century, Global Business Policy Council, nr 7/1994

[5] Bairoch, P., Globalization Myths and Realities: One Century of External Trade and Foreign Investments, în Postelnicu, G., Postelnicu, C., Globalizarea economiei, Ed. Economică, Bucureşti, 2000, pp. 60-61

[6] Rodrik, D., Sense and Nonsense in the Globalization Debate, Foreign Policy, 107/1997, p. 19

[7] Popescu, I., Bondrea, A., Constantinescu, M., Globalizarea. Mit şi realitate, Ed. Economică, Bucureşti, 2004, p. 324

[8] FMI, Perspectives de l’economie mondiale. Mondialisation – enjeux et defis, Washington D.C., 1997

[9] David, D., Dossier on Globalization, The Courier, nr. 164/1997

[10] Yeats, A., Just How Bigi s Global Production Sharing, document de lucru al Băncii Mondiale, nr. 1871/1998

[11] Du Boff, et all, Debate on Globalization, Monthly Review, nr. 6/1997, p. 28; Tabb, W. K. – Globalization is an Issue, Monthly Review, nr. 2/1997, p. 24

[12] Dicken, P., Global Shift: The Internationalization of Economic Activity, Paul Chapman Publishing, London, 1992, p. 291

[13] Popescu, I., Bondrea, A., Constantinescu, M., Op. Cit., pp. 328-330