Publicat în

IMPACTUL EVOLUŢIEI FAMILIEI ASUPRA POTENŢIALULUI FORŢEI DE MUNCĂ

In societăţile contemporane, fie acestea dezvoltate sau în curs de dezvoltare, familiile au suportat transformări profunde. Schimbările intervenite sunt atât de semnificative, încât şi noţiunea de „familie” ca celulă-cheie a societăţii umane a devenit tot mai discutabilă. Când se face afirmaţia că familia s-a schimbat, se au în vedere aspecte diferite: în unele ţări, evoluţia se referă la trecerea de la familia nucleară la o diversitate de tipuri familiale, în alte ţări, familia nucleară încetează de a mai fi nu numai singurul model de familie, ea nu mai este nici tipul dominant de familie. „Cuibul” pe care 1-a constituit familia nucleară veacuri de-a rândul a început să fie distrus sau, cel puţin, serios afectat.49

Printre principiile transformării intervenite în cadrul familiei enumerăm următoarele:

– scăderea importanţei funcţiei economice a familiei;

  • accentuarea mobilităţii sociale a membrilor familiei;
  • independenta economică a femeii;
  • emanciparea, diminuarea relaţiilor de rudenie şi vecinătate;
  • creşterea toleranţei sociale faţă de noile comportamente demografice;
  • extinderea experienţei sexuale premaritale şi controlul fecundităţii;
  • extinderea celibatului definitiv şi a gospodăriilor de o singură persoană;
  • creşterea toleranţei părinţilor faţă de comportamentele premaritale ale tinerilor;
  • reducerea importanţei căsătoriei;
  • diminuarea sau dispariţia rolului părinţilor şi rudelor în căsătoria tinerilor;
  • diversificarea formelor de convieţuire (declinul relativ al familiei bazate pe căsătorie, extinderea cuplurilor consensuale, extinderea relaţiilor dintre persoane trăind în menaje diferite ş.a.);
  • creşterea divorţialităţii;
  • scăderea ratei recăsătoriilor;
  • modificarea legislaţiilor divorţului.

Ca rezultantă generală, aceste schimbări au produs.

La nivel individual: o legalizare a statutului bărbaţilor şi femeilor, o creştere a satisfacţiei partenerilor din convieţuirea într-un anumit cuplu şi, ca urmare, a adoptării unui anumit comportament cu privire la căsătorie şi naşterea copiilor.

La nivel de ţară: o scădere tot mai pronunţată a ratei căsătoriilor, a natalităţii şi o creştere a instabilităţii familiei nucleare. Familia nucleara formată din soţ şi soţie uniţi prin căsătorie legală şi axată pe copii încetează de a mai fi singurul tip de familie practicat şi acceptat de-a lungul secolelor.

Evoluţia în comportamentul nupţial şi sexual a condus la apariţia unor noi tipuri de familie sau la extinderea unor tipuri care anterior erau marginalizate.

In prezent, într-o măsură mai mică, în ţările est-europene şi, într- o măsură importantă, în ţările vest-europene, familia prezintă o diversitate de forme şi se combină cu alte forme de convieţuire care

sunt foarte diferite de familia nucleară sau nu au nimic comun cu familia în sensul tradiţional al acestui termen. Astfel, există:

  • gospodării de o singură persoană, formate dintr-un bărbat singur sau o femeie singură (văduvi, văduve, persoane divorţate şi necăsătorite). Conform datelor recensământului populaţiei din 2004, în Republica Moldova astfel de gospodării, formate dintr-un bărbat singur, constituiau 102,2 mii şi dintr-o femeie singură – 322,4 mii. Luate în ansamblu, ele alcătuiau 29,4% din totalul familiilor;50
  • gospodării (familii) formate dintr-un bărbat şi o femeie care convieţuiesc, dar nu sunt uniţi prin căsătorie legală şi nu au copii;
  • gospodării formate dintr-un singur părinte (mai frecvent mama) şi unul sau mai mulţi copii;
  • familii nucleare propriu-zise. Astăzi în Republica Moldova familiile de acest fel constituie circa 1440 de mii;
  • familii cu trei generaţii sunt cele formate din soţ, soţie, copiii acestora şi un părinte al unuia dintre soţi (de obicei, mama soţiei).

Tipurile de familii numite mai sus deţin o pondere diferită în cadrul aceleiaşi ţări sau de la o ţară la alta. Astfel, în timp ce în ţările nordice familia de o persoană reprezintă, într-o măsură importantă, rezultatul unei opţiuni, în ţările din Europa de Vest şi Centrală creşterea numărului familiilor de o persoană este datorată intensificării mobilităţii populaţiei.

Cercetările realizate în ţările din Europa, SUA şi Canada au permis surprinderea principalilor factori care au determinat schimbări în modelele familiale. Printre aceştia sunt:

  • sporirea independenţei economice a tinerilor;
  • reducerea căsătoriilor pe motive de constrângere economică;
  • schimbări în moravuri şi sporirea libertăţii sociale în privinţa noilor forme de comportament.

Aceste şi alte constatări demonstrează că familia tradiţională şi-a pierdut mult din conţinutul său de instituţie socială. Actualul cuplu familial este tot mai mult interesat de satisfacerea propriilor plăceri şi mai puţin de realizarea funcţiilor de reproducţie a noilor generaţii. în prezent, în ţările europene, cuplurile familiale produc mai mult venit naţional, dar mai puţini copii. Pe termen scurt, societatea devine mai prosperă, dar, pe termen lung, scăderea natalităţii va afecta considerabil posibilităţile de dezvoltare economică şi socială. Cele menţionate se referă, într-o măsură mai mică sau mai mare, şi la Republica Moldova. Mai mult, în ultimele decenii ţara noastră se confruntă cu o serie de probleme care nu erau cunoscute în trecut şi care afectează tot mai considerabil formarea potenţialului forţei de muncă.

începând cu anul 1990, se află în continuă descreştere sporul natural al născuţilor vii până la un an. Dacă în 1995 acest spor constituia în ansamblu pe ţară 3442 de persoane, apoi în anul 2008 – doar 2918.51

Migraţia de muncă excesivă conduce la dezintegrarea familiei. Soţul şi soţia se despart pentru perioade îndelungate, ceea ce condiţionează creşterea divorţurilor, a numărului de copii lăsaţi în îngrijirea bătrânilor, vecinilor, a numărului de copii aflaţi în situaţii de risc sau dificultate. Conform datelor statistice, în Republica Moldova numărul divorţurilor a crescut de la 8913 în anul 2000 la 13923 în anul 2007.

Creşterea numărului divorţurilor, mai ales în situaţia familiilor cu copii, plasează, adesea, mama singură în situaţii disperate. De regulă, copiii din familiile incomplete sunt cei mai vulnerabili la riscul abandonului, neglijării, abuzului fizic, sexual ş.a. In consecinţă, are loc stagnarea capacităţilor fizice şi intelectuale ale viitorului factor uman de producţie.

Se estimează că din numărul total de emigranţi, circa 25-31% au vârsta cuprinsă între 18-30 de ani, vârsta cea mai prielnică pentru naşterea şi creşterea viitorilor cetăţeni ai ţării.

In plus, caracterul preponderent ilegal al plecării la muncă peste hotare, insuficienţa de informaţie şi protecţie creează condiţii pentru cazurile de trafic pentru exploatarea sexuală a fetelor şi femeilor tinere. Desigur, toate aceste fenomene se vor răsfrânge negativ asupra formării şi pregătirii viitoarei forţe de muncă.

Degradarea condiţiilor economice şi serviciilor de asistenţă medicală au condiţionat incidenţa unei game largi de boli la femei, a creşterii morbidităţii la copii, inclusiv riscul de handicap. Aceasta constituie un alt fenomen îngrijorător pentru formarea potenţialului forţei de muncă.

Analiza datelor statistice pentru anii 2002-2007 remarcă tendinţa de creştere permanentă atât a numărului persoanelor cu disabilităţi, cât şi a indicelui invalidităţii. Dacă în 2002 numărul total al persoanelor cu disabilităţi constituia în Republica Moldova 141,4 mii, apoi în 2007 acest număr a crescut până la circa 170 mii. Aproximativ 60% din numărul total al persoanelor cu disabilităţi locuiesc în zona rurală.52 Şi acest aspect al stării populaţiei conduce la consecinţe negative în domeniul formării unui potenţial corespunzător al forţei de muncă.

In contextul analizei evoluţiei familiei asupra potenţialului forţei de muncă apare necesitatea delimitării familiilor contemporane după aria problemelor cu care acestea se confruntă. Din acest punct de vedere specialiştii evidenţiază următoarele tipuri de familie:53

  • familie antisocială. Membrii acesteia opun activ şi cronic rezistenţă societăţii încălcând toate legile ei, chiar şi neîncadrarea absolută şi dezadaptarea socială (atitudine agresivă, crudă faţă de copiii lor);
  • familie asocială. Aceasta se eschivează de la respectarea celor mai importante norme sociale, în primul rând, morale (vagabondaj, prostituţie, comportament iresponsabil, alcoolism, drogdependenţă familială ş.a.);
  • familie izolată. Aceasta refuză, din anumite motive, contactele exterioare (prejudecăţi culturale sau religioase);
  • familie demonstrativă/nestandardă, care respinge stereotipurile şi viziunile conservative, şocând prin modul de viaţă nestandard (nudiştii, hipii ş.a.);
  • familie cu deficit de resurse interne: familie cu venituri minime, cu părinţi incompetenţi, inapţi de a soluţiona chiar şi unele probleme de mică importanţă;
  • familie conflictuală: dezorganizată în interior, dezadaptată parţial;
  • familie rigidă: membrii acesteia se axează pe stereotipuri dure în viziuni şi comportament, familie care este inaptă să se schimbe în rezultatul schimbărilor sociale;
  • familie sociopată. Aceasta respectă cultul puterii, manipulează anturajul social, folosind oamenii în calitate de mijloc de realizare a propriilor scopuri, nu are încredere în cei din jur.

Evident, că majoritatea din tipurile de familii menţionate nu sunt

în stare să asigure o reproducţie şi o educaţie sănătoasă a factorului uman capabil să corespundă cerinţelor economiei de piaţă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *