Impozitele personale Referat

La sfîrşitul secolului XIX-lea şi începutul secolului XX-lea majoritatea ţărilor lumii a trecut la sistemul impozitelor personale.

Cauzele care au determinat instituirea impozitelor personale sunt:

• distribuirea mai echitabilă a sarcinii fiscale (erau cazuri cînd sarcina fiscală era mai mare pentru contribuabili deţinători de valori mai mici faţă de contribuabili deţinători de valori mai mari).
• situaţia diferită a contribuabililor deţinători de bunuri ale impozitului real de aceeaşi mărime (numărul diferit al persoanelor întreţinute în cadrul familiei nu era luat în considerare).
• dezvoltarea activităţilor producătoare de venituri a evidenţiat faptul că o bună parte a populaţiei care nu deţinea valori reprezentând obiecte ale impozitelor puteau obţine venituri prin valorificarea forţei de muncă proprie; deci masa de salariaţi au devenit contribuabili.

Impozitele personale se mai numesc şi subiective deoarece se ţine cont, în primul rînd, de situaţia personală a subiectului impozitului. Ele sunt întălnite sub forma impozitelor pe venit şi pe avere.

Impozitul personal pe venit poate fi:

– impozitul pe venitul persoanelor fizice;

– impozitul pe venitul persoanelor juridice.

În practica financiară impozitul personal pe avere poate fi:

• impozite asupra averii propriu-zise;
• impozite pe circulaţia averii;
• impozite asupra creşterii valorii averii.

3.1. Impozitul pe venit

Impozitul pe venitul persoanelor fizice. Subiecţii impozitului sunt persoanele fizice rezidente sau nerezidente ale unui stat, care realizează venituri din surse aflate pe teritoriul acestui stat. Obiectul impozitului – veniturile obţinute de către subiecţi din toate domeniile activităţii umane (industrie, comerţ, agricoltura, educaţie, medicină, artă, sport, profesii libere etc.). Veniturile persoanelor fizice îmbracă diverse forme – beneficiu, salariu, rentă, dividende, dobîndă, premii etc.

De regula, impozitul pe venit este o impunere individuală, fiind aşezat pe fiecare persoana care a realizat venituri. Există şi situaţii când veniturile se obţin în comun de mai multe persoane şi nu pot fi individualizate (cum ar fi de exemplu impozitul agricol). În aceste situaţii, impozitul de exemplu se stabileşte fie cu luarea în considerare a unor factori sociali (starea civilă a plătitorului de impozit, vârstă, numărul persoanelor aflate în întreţinerea sa etc.) fie fără să se ţină cont de aceştia. În practica fiscală se întâlnesc două sisteme de aşezare a impozitelor pe veniturile persoanelor fizice, şi anume:

1. sistemul impunerii separate care presupune fie o impunere diferenţiată pentru fiecare categorie de venit în funcţie de natura acestuia, fie instituirea mai multor impozite, care vizează fiecare în parte venitul obţinut dintr-o anumită sursă;
2. sistemul impunerii globale care presupune cumularea tuturor veniturilor realizate de o persoană fizică, indiferent de sursa de provenienţă şi supunerea venitului cumulat unui singur impozit.

Impunerea globala a veniturilor realizate de persoanele fizice este cea mai des întâlnita, ea utilizându-se în ţări ca: SUA, Germania, Franţa, Italia, Belgia, Marea Britanie, Ungaria, România s.a. Pentru stabilirea impozitului pe veniturile persoanelor fizice se utilizează cote proporţionale sau progresive. Cea mai frecvent utilizată este impunerea în cote progresive pe tranşe de venit.       Aplicarea de cote procentuale progresive, constă în aceea că odată cu creşterea obiectului impozabil creşte şi cota impozitului.

În Republica Moldova conform prevederilor Codului fiscal, pentru anul 2006,  cotele impozitului pentru persoanele fizice sun următoarele:

• 8% din venitul anual impozabil ce nu depăşeşte suma de16200 lei;
• 13% din venitul anual impozabil ce depăşeşete suma de 16200 lei şi nu depăşeşete suma de 21000 lei;
• 20% din venitul anual impozabil ce depăşeşte suma de 21000 lei.

Conform prevederilor Codului fiscal al RM, pentru anul 2006,  persoanele fizice au dreptul la următoarele tipuri de scutiri:

• scutire personală, de care poate beneficia orice contribuabil (persoană fizică rezidentă), în mărime de 4500 de lei anual;
• scutire personală majoră, care constituie 10000 de lei anual şi se acordă persoanelor care îmdeplinesc anumite condiţii stabilite de Codul fiscal al RM;
• scutire pentru soţ (soţie) sau scutire matrimonială, în mărime de 4500 de lei anual (este o scutire suplimentară, la care are dreptul lucrătorul aflat în relaţii de căsătorie, cu condiţia că soţul (soţia) este rezident al Republicii Moldova şi nu beneficiază de scutire personală);
• scutire pentru persoanele întreţinute, care constituie 840 de lei anual pentru fiecare persoană întreţinută, cu excepţia invalizilor din copilărie pentru care scutirea constituie 4500 de lei anual.

Pentru a beneficia de scutirile stipulate mai sus este necesar de a prezenta anumite documente justificative.

Dreptul de a prezenta declaraţia cu privire la impozitul pe venit îl au toţi contribuabilii. Sunt obligaţi să prezinte declaraţia cu privire la impozitul pe venit: 

• persoanele fizice rezidente şi nerezidente care au obligaţii privind achitarea impozitului;
• persoanele fizice rezidente care nu au obligaţii privind achitarea impozitului, dar:

1. obţin venit din surse altele decît salariul, care depăşeşte suma scutirii personale de 4500 lei pe an;
2. obţin venit impozabil sub forma de salariu, care depăşeşte suma totală de 21000 lei pe an, cu excepţia persoanelor fizice care obţin venit sub formă de salariu la un singur loc de muncă;
3. obţin venituri impozabile atît sub formă de salariu, cît şi din orice alte surse, a căror sumă totală depăşeşte 21000 lei pe an.

Declaraţia impozitului cu privire la venit se prezintă Serviciul Fiscal de Stat nu mai tîrziu de 31 martie a anului următor anului fiscal de gestiune. Contribuabilul care este obligat să prezinte declaraţia cu privire la impozitul pe venit, achită impozitul pe venit nu mai tîrziu de termenul stabilit pentru prezentarea declaraţiei. Modul, forma şi locul achitării impozitului sunt reglementate de Serviciul Fiscal de Stat prin regulamente, ordine şi instrucţiuni. Fiecare patron care plăteşte lucrătorului salariu este obligat să calculeze, să reţină impozitul din salariu şi să–l achite pentru salariat.

Impozitul pe venitul persoanelor juridice. Subiectul impozitului îl constituie întreprinderea, organizaţia, asociaţia sau societatea de capital.

Obiectul acestui impozit reprezintă venitul efectiv realizat ca diferenţa dintre totalul veniturilor brute încasate din activitatea desfăşurată şi cheltuielile deductibile din acestea şi anume se scad cheltuielile de producţie, dobînzile plătite pentru creditele plătite, prelevările la fondul de rezervă şi la alte fonduri spaciale, pierderile din activitatea anului curent, pierderile provocate de calamităţi naturale etc. Condiţiile şi limitele în care pot fi făcute aceste scăzăminte diferă de la ţară la ţară şi sînt prevăzute prin lege.

Impunerea profitului realizat de persoanele juridice este determinată de organizarea acestora ca societăţi de persoane sau ca societăţi de capital. În cazul societăţilor de persoane, impunerea veniturilor acestora se face frecvent ca in cazul impunerii veniturilor persoanelor fizice, deoarece este greu de realizat o demarcaţie precisă între averea fiecăreia din persoanele asociate şi patrimoniul societăţii respective.

În cazul societăţilor de capital se poate efectua o demarcaţie precisă între averea personală a acţionarilor şi patrimoniul societăţii, iar acţionarii răspund pentru actele şi faptele societăţii numai în limitele părţii de capital pe care o deţin.

Deoarece profitul obţinut de o societate de capital se repartizează atât acţionarilor (sub formă de dividende) cât şi la dispoziţia societăţii (pentru constituirea unor fonduri), putem vorbi de:

• profitul societăţii înainte de repartizare;
• profitul repartizat acţionarilor sub formă de dividende;
• profitul ramas la dispozitia societăţii.

Această repartizare a profitului permite luarea în considerare a mai multor modalităţi de impunere a veniturilor realizate de societăţile de capital, şi anume:

• prima modalitate consta în impunerea iniţială a profitului total obţinut şi apoi, separat, profitul repartizat acţionarilor sub formă de dividende (acest sistem, considerat clasic, se practica în: SUA, Olanda, Belgia, Luxemburg, Elvetia, Suedia);
• a doua modalitate constă în aceea că se impun numai dividendele, în timp ce partea de profit lăsată la dispoziţia societăţii de capital este scutită de impozit;
• a treia modalitate presupune numai impunerea părţii din profit care ramâne la dispoziţia societăţii de capital, dividendele repartizate acţionarilor nefiind impozitate;
• a patra modalitate presupune impunerea separată mai intâi a dividendelor repartizate acţionarilor şi apoi a părţii din profit ramase la dispoziţia societăţii de capital.

Pentru stabilirea venitului impozabil din venitul brut se scad:

• cheltuielile de producţie;
• dobânzile plătite;
• prelevările la fondul de rezervă şi la alte fonduri speciale permise de lege etc.

Practica fiscală internaţională permite evidenţierea urmatoarelor situaţii, în ceea ce priveşte cotele impozitului pe venitul persoanelor juridice:

• diferenţierea cotelor de impunere in functie de proprietarul capitalului statutar (în Bulgaria – profitul întreprinderilor de stat de interes naţional sau local, profitul societăţilor private şi societăţilor cu capital străin);
• diferenţierea cotelor de impunere în funcţie de natura activităţilor din care se obţine profitul (această situaţie se întâlneşte în Franţa, Germania, Ucraina, Bulgaria şi România);
• stabilirea nivelului cotelor de impunere în funcţie de cifra de afaceri a societăţilor comerciale (în Marea Britanie);
• utilizarea unor cote de impozit diferite, după cum impozitul este un venit al bugetului de stat (federal) sau al bugetelor locale (această situaţie se intâlneşte în Rusia, Norvegia, Portugalia, Finlanda etc.);
• utilizarea unei singure cote de impunere (de exemplu în Polonia şi Ungaria – 40%, Australia şi Belgia – 39%, Danemarca – 38%, Italia – 36%, Spania şi Olanda – 35%, etc.).

În Republica Moldova, în conformitate cu articolul 15 al Codului fiscal cota impozitului pe venitul persoanelor juridice, pentru anul 2006, este de 15% din venitul impozabil.

În venitul brut se include următoarele sursele de venit impozabile:

• venitul provenit din activitatea de întreprinzător, din activitatea profesională sau din alte activităţi similare;
• venitul de la activitatea societăţilor obţinut de către membrii societăţilor  şi venitul obţinut de către acţionarii fondurilor de investiţii;
• venitul din chirie;
• creşterea de capital (conform art. 37 al Codului Fiscal);
• venitul obţinut sub formă de dobîndă, donaţiile de stat, primele şi premiile ce nu sunt specificate ca neimpozabile;
• alte venituri.

Lista surselor de venit neimpozabil se modifică permanent. În venitul brut nu se include următoarele tipuri de venit:

• sumele şi despăgubirile de asigurare;
• despăgubirile primite pentru repararea daunelor în caz de vătămare a sănătăţii, inclusiv în caz de invaliditate;
• plăţile, precum şi alte forme de compensaţii acordate în caz de boală, traumatisme sau în alte cazuri de incapacitate temporară de muncă;
• bursele elevilor, studenţilor de la instituţiile de învăţămînt de stat şi particular în conformitate cu legislaţia cu privire la învăţămînt;
• pensiile alimentare şi indemnizaţiile pentru copii;
• averea primită ca donaţie sau moştenire;
• dividendele cu excepţia celor primite de la agenţii economici nerezidenţi;
• ajutoarele primite din partea organizaţiilor filantropice;
• sumele pe care le primesc donatorii de sânge de la instituţiile medicale de stat ect.

În cazul impozitului pe venit persoanele juridice şi fizice au dreptul conform Codului Fiscal să efectueze deducerea anumitor cheltuieli din venitul brut, obţinîndu-se venitul impozabil:

• cheltuielilor ordinare şi necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul anului fiscal, exclusiv în cadrul activităţii de antreprenor;
• cheltuielilor de delegaţii, de reprezentanţă, de asigurare a persoanelor juridice se permite în limitele stabilite de Guvern.

Se permite deducerea dobînzelor, deducerea uzurii calculate, deducerea amortizării proprietăţii ne materiale, deducerea cheltuielilor legate de extracţia resurselor naturale irecuperabile – toate conform unor reguli speciale. Regula generală spune că nu se permite deducerea cheltuielilor personale şi familiale. Nu se permite deducerea cheltuielilor dacă contribuabilul nu poate confirma documentar că aceste cheltuieli au fost suportate într – un anumit cuantum şi în modul stabilit de Guvern.

3.2. Impozitele pe avere

Instituirea impozitelor pe avere a fost făcută în strînsă legătură cu dreptul de proprietate al diferitor persoane asupra unor bunuri mobile sau imobile. Impozitele pe avere cunosc următoarele forme: impozitele asupra averii propriu-zise, impozitele pe circulaţia averii şi impozitele pe sporul de avere sau pe creşterea valorii averii.

Impozitul asupra averii propriu-zise sunt de două tipuri:

1. impozite stabilite asupra averii şi plătite din veniturile obţinute din exploatarea averii respective;
2. impozite instituite pe substanţa averii şi plătite nemijlocit din această avere.

Aceste din urmă conduc la micşorarea obiectului impozabil, motiv pentru care se întîlnesc foarte rar ca impozite permanente, fiind introduse, de regulă, ca impozite excepţionale care se percep o singură dată (de exemplu, în timpul sau după terminarea unui rozboi, pentru rectificarea anumitor procese economice şi sociale etc.)

Ca impozite asupra averii propriu-zise ce se întâlnesc mai frecvent, pot fi nominalizate impozitele pe proprietăţi imobiliare şi impozitele asupra activului net.

Impozitele pe proprietăţi imobiliare se întâlnesc adesea sub forma impozitelor asupra terenurilor şi clădirilor. Aceste impozite au ca bază de impunere valoarea bunurilor respective sau veniturile generate de ele. Cotele de impunere sînt relativ mici.

Recurgerea la impozitele pe terenuri şi clădiri se face atît din considerente de ordin financiar, cît şi din alte motive, preponderent economice. Impozitul funciar este conceput ca un instrument de influenţare a modului de folosire a fondului funciar. În acest sens, cotele impozitului sunt diferenţiate în funcţie de bonitatea solului, destinaţia terenului, amplasamentul lui etc.

Impozitul pe clădiri nu stimulează creşterea averii şi nu este suficient de elastic, dar deficienţele asietei – evidenţa strictă şi evaluarea exactă a materiei impozabile – imprimă acestui impozit un caracter regresiv.

Impozitul asupra activului net are ca obiect întreagă avere mobilă şi imobilă pe care o deţine contribuabilul. La plata acestui impozit în unele ţări sunt supuse atît persoanele fizice, cît şi cele juridice (Germania, Suedia, Austria etc.), iar în altele fie numai persoanele fizice (Olanda, Danemarca etc.), fie numai societăţile de capital (Canada). Sub incidenţa acestui impozit, de regulă, cade patrimoniul agricol şi cel forestier, fondul funciar, bunurile mobile şi imobile utilizate pentru desfăşurarea de activităţi comerciale, profesii libere etc. din care sau dedus datoriile care le grevează. Pentru calcularea cuantumului impozitului pe activul net se folosesc fie cote proporţionale (în Germania, Olanda, Austria etc.), fie cote progresive (în Danemarca, Suedia, Elveţia etc.).

Impozitele pe circulaţia averii se instituie în legătură cu trecerea dreptului de proprietate asupra unor bunuri mobile şi imobile de la o persoană la alta. În categoria impozitelor pe circulaţia averii, întâlnim: impozitul pe succesiuni, impozitul pe donaţii, impozitul pe actele de vînzare-cumpărare a unor bunuri mobile sau imobile, impozitul pe hîrtii de valoare ect. Cele mai des întâlnite sînt impozitele pe donaţii şi succesiuni.

În cazul impozitului pe succesiuni, obiectul impunerii îl constituie averea primită drept moştenire de o persoană fizică. Impozitul poate fi stabilit fie global pentru toată averea lăsată moştenire, fie separat pentru partea din avere ce revine fiecărui moştenitor. Calcularea impozitului se face pe baza unor cote progresive, iar nivelul acestora este diferenţiat, atît în funcţie de valoarea averii care constituie obiectul succesiunii, cît şi în funcţie de gradul de rudenie existent între decujus (persoană decedată) şi moştenitorii acestuia.

Impozitul pe donaţii a fost introdus pentru a preveni eludarea impozitului pe succesiuni, prin efectuarea de donaţii de avere în timpul vieţii. Obiectul impozitului pe donaţii îl constituie averea primită drept donaţie de către o persoană. Impozitul cade în sarcina persoanei care primeşte donaţia şi care se numeşte donatar şi se calculează pe baza unor cote progresive. Nivelul lor este influenţat de valoarea averii donate, de gradul de rudenie între donator şi donatar, de scopul şi momentul donaţiei. Potrivit ultimului aspect, se întîlnesc donaţii între vii, donaţii în vederea morţii, donaţii pe patul morţii, donaţii care produc efecte după moarte.

Impozitele asupra creşterii valorii averii au ca obiect sporul de valoare pe care l-au înregistrat unele bunuri în cursul unei perioade de timp. Către acest gen de impozite se referă impozitul pe plusul de valoare imobiliară şi impozitul pe sporul de avere realizat în timp de război.

Impozitul pe plusul de valoare imobiliară a fost introdus pentru impunerea sporului de valoare înregistrat de anumite bunuri imobiliare (terenuri, clădiri) în intervalul de timp de la cumpărare şi pînă la vînzare, fără ca proprietarul să fi efectuat o cheltuială în acest scop. Subiectul acestui impozit este vânzătorul bunurilor imobiliare, iar obiectul supus impunerii este diferenţa între preţul de vînzare şi preţul de cumpărare al bunului respectiv (de regulă, la acest din urmă se adaugă eventualele cheltuieli făcute de proprietar pentru modernizarea imobilului respectiv în perioada de la cumpărarea imobilului pînă la vînzarea lui). Valoarea unei averi imobiliare poate să crească în diferite împrejurări, cum sunt: constituirea unor căi de comunicare în imediata apropiere a acesteia; extinderea perimetrului oraşului, astfel încît un teren să fie scos din circuitul agricol şi să fie utilizat pentru construcţia de locuinţe; executarea unor lucrări de edilitare (canalizare, electrificare etc.).

Impozitul pe sporul de avere dobîndit în timp de război are ca obiect averea dobîndită în timpul războiului sau ca urmare nemijlocită a războiului. În unele ţări (în Germania şi Italia după primul război mondial, iar în Franţa, Italia, Marea Britanie şi S.U.A. după cel de-al doilea război mondial) a fost introdus impozitul pe supraprofitul de război. Impozitul se calcula asupra profitului care depăşea nivelul perioadei luate ca bază (de exemplu, profitul mediu obţinut în ultimii trei ani dinaintea războiului) sau asupra supraprofitului care depăşea o anumită rată considerată normală. Cu toate că impozitul se calcula în cote progresive, datorită multiplelor căi de sustragere a materiei impozabile de la impunere şi ratei întîlnite a inflaâiei, el nu a avut un randament sporit.

În Republica Moldova din categoria impozitelor pe avere menţionăm impozitul pe bunuri imobiliare.

Conform Titlului al 6 – lea al Codului Fiscal al Republicii Moldova, impozitul pe bunurile imobiliare reprezintă un impozit local care este o plată obligatorie la buget de la valoarea bunurilor imobiliare. În categoria bunurilor imobiliare se include terenurile şi / sau îmbunătăţirile pe ele – clădiri, construcţii, apartamente şi alte încăperi izolate a căror strămutate este imposibilă fără cauzarea de  prejudicii destinaţiei lor.

Baza impozabilă a bunurilor imobiliare constituie o parte a valorii estimate (50%) a bunurilor imobiliare, luată de către autorităţile fiscale ca bază la calcularea impozitului.

Subiecţii impunerii sînt proprietarii bunurilor imobiliare de pe teritoriul Republicii Moldova şi deţinătorii drepturilor patrimoniale asupra bunurilor imobiliare de pe teritoriul Republicii Moldova, ce se află în proprietatea publică a statului sau proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale, inclusiv arendaşii ei, care arendează un obiect al impunerii proprietate privată, dacă contractul de arendă nu prevede altfel.

Obiectele impunerii sunt bunurile imobiliare, inclusiv terenurile (terenurile cu destinaţie agricolă, terenurile destinate industriei, transporturilor, telecomunicaţiilor şi terenurile cu alte destinaţii speciale) din intravalan sau din extravalan şi / sau îmbunătăţirile de pe ele- clădiri, construcţii, apartamente şi alte încăperi izolate inclusiv îmbunătăţirile aflate la o etapă de finisare a construcţiei de 80% şi mai mult, rămase nefinisate timp de 5 ani după începutul lucrărilor de construcţie. .

Cotele, modul de calculare şi termenele de achitare a impozitului pe bunurile imobiliare. Cota maximă a impozitului constituie 0.5% din baza imobiliară a bunurilor imobiliare. Cota concretă a impozitului pe bunurile imobiliare se stabileşte anual de către autoritatea reprezentativă a administraţiei publice locale şi nu poate fi mai joasă de 50% din cota maximă.

Suma impozitului pe bunurile imobiliare se calculează anual pentru fiecare obiect al impunerii, pornindu-se de la baza impozabilă a bunurilor imobiliare, calculată conform situaţiei de la 1 ianuarie a anului fiscal.

Înlesniri la plata impozitului pe bunurile imobiliare De impozitul pe bunurile imobiliare sînt scutiţi:

1. autorităţile publice şi instituţiile finanţate de la bugetele de toate nivelele;
2. Societatea Orbilor, Societatea Surzilor, Societatea Invalizilor ect.;
3. întreprinderile penitenciarilor;
4. obiectele de protecţie civilă;
5. organizaţiile religioase – pentru bunurile imobiliare destinate riturilor de cult;
6. misiunile diplomatice şi alte misiuni asimilate acestora
7. persoane de vârsta pensionară, invalizi de gradul I şi II, invalizi din copilărie etc.,
8. familiile participanţilor căzuţi în acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii Moldova şi familiile persoanelor decedate în urma unor boli cauzate de participarea lor la lucrările de lichidare a consecinţelor avariei de la CAE Cernobîl;
9. familiile ce au copii invalizi în vîrstă de pînă la 18 ani etc.

De impozitul pe bunurile imobiliare (terenuri, loturi de pămînt) sînt scutiţi proprietarii şi beneficiarii ai căror terenuri şi loturi de pămînt sînt ocupate de rezervaţii, parcuri dendrologice, grădini botanice, sînt destinate fondului silvic şi fondului apelor, aparţin gospodăriilor piscicole, sînt folosite de organizaţiile ştiinţifice, de cultură, artă, de învăţămînt, de ocrotire a sănătăţii, complexe sportive, monumente istorice şi ale naturii a căror finanţare se face de la bugetul de stat sau a sindicatelor, terenuri ce se atribuie permanent căilor ferate, drumurilor auto publice, porturilor fluviale şi pistelor de decolare.