Secolul XX a fost puţin pregătit să înţelegă fenomenul inflaţionist modern, amplitudinea sa, efectele şi cauzele sale.
Al doilea război mondial a răsturnat din nou întregul sistem de valori, inflaţia fiind iarăşi scăpată de sub control. S-a manifestat din plin în timpul războiului, adăugându-se tuturor celorlalte rele: în perioada 1939-1945 s-a ridicat la 30% anual în SUA; 300% anual în Franţa, iar în Italia 2200%.
În urma războiului, inflaţia nu şi-a epuizat forţa de acţiune, dimpotrivă s-a manifestat mult mai pregnant. Aproape toate ţările Europei s-au confruntat cu masive devalorizări ale monedei.
SUA, stat care a ieşit din război cu o economie aparent consolidată, nu a fost scutit de ravagiile produse de inflaţie.
În general, inflaţia postbelică a fost generată, dincolo de mişcările necontrolate ale preţurilor de un teribil efort de reconstrucţie, respectiv de acumulare a capitalului fizic (fix şi circulant), în contextul unei înclinaţii spre economisire descrescândă.
La toate acestea s-au adăugat despăgubirile de război pe care au trebuit să le plătească unele ţări, inclusiv România.
Între anii 1953-1959, indicele preţurilor în principalele state europene industrializate au continuat să crească. Este adevărat că ritmul mediu de creştere a acestui indice a fost de numai 2-4%, dar era suficient pentru a menţine în alertă instituţiile specializate în urmărirea ei.
Tendinţa de creştere a ritmului inflaţiei se accentuează după 1967, astfel încât ţările ce fac parte din OCDE s-au apropiat în 1970 de o rată a inflaţiei de 10% pe an.
Începând cu anul 1973 se declanşează una din cele mai aprige furtuni inflaţioniste pe care le-a cunoscut lumea occidentală, ca urmare a creşterii neaşteptate a preţului petrolului şi a unor dificultăţi întâmpinate în transportarea lui din Orientul Mijlociu, fenomen cunoscut sub denumirea de “Criza Petrolului”. Drept urmare, indicele preţului de consum al dolarului s-a redus cu 55%, al lirei sterline cu 34%, al francului francez cu 47%, al lirei italiane cu 39%, al yenului japonez cu 41% s.a.[1]
Criza petrolului şi a altor materii prime a provocat multe dezechilibre economice, cu efecte nefavorabile asupra întregului mecanism valutar.
Literatura economică a insistat foarte mult pe particularităţile fenomenului inflaţionist din anii `70. Perioada care a urmat primului şoc petrolier a adus în scenă aspecte noi, necunoscute în trecut, care aveau să-şi pună amprenta pe dezvoltarea economică a deceniilor următoare.
Sporirea preţului petrolului în particular şi a energiei în general, a pus în lumină criza mult mai profundă intervenită în relaţiile economice internaţionale în deceniul al optulea. De aceea, ea nu a reprezentat decât o formă de manifestare a unor dezechilibre destul de serioase ce caracterizau economia mondială la începutul anilor `70.
Efectul imediat al creşterii preţului celui mai important purtător primar de energie a fost o încetinire şi mai accentuată a ritmurilor de creştere economică a principalelor ţări industrializate, cu deosebire în SUA, fapt ce a generat deteriorarea stării generale de sănătate a economiei mondiale. Această încetinire, deşi vizibilă nu dădea semne de îngrijorare ca acum.
Tabelul 1.: Ritmurile medii anuale de creştere ale PNB şi ale preţurilor, în diferite ţări, în perioada 1975-1980 (%)
|
CREŞTEREA PNB |
CREŞTEREA PREŢURILOR |
|
|
Canada |
3.9 |
8.1 |
|
Franţa |
3.4 |
9.7 |
|
RFG |
2.8 |
5.2 |
|
Italia |
3.0 |
13.9 |
|
Japonia |
5.4 |
9.0 |
|
Marea Britanie |
1.5 |
13.7 |
|
SUA |
2.8 |
7.9 |
Sursa: U.M. Monthly Buletin of Statistics, nr.1 / 1982.
După cum se poate observa din tabelul 1.1, toate cele şapte ţări industrializate au cunoscut, în perioada 1978-1980, ritmuri medii anuale de creştere cu mult mai lente ale PNB decât cele înregistrate la preţuri.
După anul 1980, cronicizarea fenomenului inflaţionist nu a fost considerată de nici un economist drept o disfuncţie trecătoare a mecanismului economic. Deceniul al nouălea le-a consacrat pe ambele, dar cu mari deosebiri de nuanţe de la ţară la ţară. În acest deceniu, inflaţia, ca şi şomajul, s-a menţinut la cote foarte înalte, însă în comparaţie cu deceniul anterior, au intervenit o serie de elemente noi. În primul rand, ne putem referi la dificultăţile tot mai mari de menţinere a raporturilor de “flotare concertată” (aşa-numitul “şarpe monetar”), care a condus la intensificarea unor presiuni speculative exercitate asupra unor monede, ceea ce a contribuit la modificarea tot mai frecventă a raporturilor de schimb. S-a creat un cerc vicios: inflaţia mai mare accentuează scăderea cursului de schimb, alimentează creşterea preţurilor interne în ţara a cărei valută se depreciază. Acest process, cunoscut sub denumirea de “ratchet effect”(efect de antrenare), s-a făcut tot mai mult resimţit în ultimii zece ani, având uneori consecinţe imprevizibile.
În fostele ţări socialiste din Europa: Cehoslovacia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Polonia, România, Rusia, fosta Iugoslavia, Bulgaria, s-a manifestat şi după 1980 fenomenul inflaţionist, chiar dacă oficial nu era cunoscut.
În tabelul următor, sunt prezentate ratele inflaţiei, după surse ale Băncii Mondiale şi ale Fondului Monetar Internaţional, în diferite ţări ale Europei de Est, în perioada 1980-1998.
|
Tabelul 2: Rata inflaţiei în ţările Europei de Est, în perioada 1980-1998 ( %) Tări |
1980 1985 |
1986 |
1989 |
1990 |
1991 |
1992 |
1993 |
1994 |
1995 |
1996 |
1997 |
1998 |
|
Cehoslovacia |
2 |
0.5 |
1.5 |
10 |
58 |
10.8 |
||||||
|
Cehia |
20.9 |
10.1 |
9.1 |
8.8 |
8.4 |
10.7 |
||||||
|
Slovacia |
23.2 |
13.4 |
9.9 |
5.8 |
6.1 |
6.7 |
||||||
|
Ungaria |
6.7 |
5.3 |
17 |
28.3 |
35 |
24.7 |
22.5 |
18.9 |
28.3 |
23.5 |
18.3 |
14.4 |
|
Polonia |
32.5 |
17.7 |
251.1 |
585 |
70.4 |
38.1 |
36.9 |
33.3 |
26.8 |
20.2 |
15.9 |
11.7 |
|
România |
5 |
2 |
0.6 |
4.7 |
165 |
265 |
255.2 |
136.8 |
32.2 |
38.8 |
154.8 |
59.1 |
|
ex/URSS-Rusia |
1 |
2 |
2 |
4.7 |
95 |
– |
874.6 |
307.4 |
197.4 |
47.6 |
14.6 |
27.8 |
|
ex/Iugoslavia |
47.5 |
89.8 |
1240 |
583 |
118 |
303 |
– |
– |
– |
– |
– |
– |
|
Bulgaria |
1 |
2.6 |
6.4 |
26.3 |
280 |
73.3 |
72.9 |
96.1 |
62.1 |
123 |
1082.3 |
22.3 |
Sursa: Banca Mondială, 1992, După Loisel, F., pentru anii 1993-1998 datele sunt din IMF, International Financial Statistics-Yearbook, 1999, p. 126-127
Datele din tabelul de mai sus, arată că, până în anul 1989, Polonia (251.1%), Ungaria (17%) şi fosta Iugoslavia (1240%) au avut rate ale inflaţiei ridicate în comparaţie cu celelalte ţări din Europa de Est, ca de exemplu România, care în anul 1989, înregistra o rată a inflaţiei de numai 0.6%. Acest lucru sugerează un start al politicilor de liberalizare mult anticipat comparativ cu celelalte ţări.
Cehoslovacia, România, Rusia, Bulgaria, după 1989 cunosc rate ale inflaţiei superioare primelor trei, cu excepţia Iugoslaviei în care declanşarea şi derularea războiului intern a avut o influenţă foarte mare asupra creşterii preţurilor.
Liberalizările de preţuri din anii ’90 şi deficitele bugetare înregistrate au condus la rate ale inflaţiei ridicate, iar ţările în care reformele economice nu au reuşit, au cunoscut chiar şi perioade de hiperinflaţie: România, a tins o rată a inflaţiei foarte ridicată în anul 1992 (265%), cea mai mare rată a inflaţiei a înregistrat Iugoslavia, chiar în 1989 de 1240%).
Ultimii ani, au adus unele modificări semnificative în peisajul economiei mondiale şi în tabloul general al inflaţiei. Înainte de toate, rata de creştere economică în principalele ţări industrializate a scăzut, datorită politicilor monetare restrictive adoptate de unele ţări dezvoltate din punct de vedere economic, în scopul contracarării puseelor inflaţioniste devenite tot mai frecvente în ultimul timp.
Intensificarea incertitudinii legată de situaţia din Orientul Mijlociu, a dus la uşoară revigorare a inflaţiei. La aceasta s-a adăugat şi o oarecare pierdere de competitivitate pe piaţa externă a produselor unor state, fie datorită cursurilor prea ridicate a monedelor lor naţionale, fie a unui cost unitar prea înalt al mâinii de lucru.
În Europa de Est, după 1989, economiştii au remarcat necesitatea adoptării progresive a unui sistem economic bazat pe legile economiei de piaţă. Cu toate acestea datorită problemelor pe care le-a ridicat perioada de tranziţie, toate statele din această parte a Europei s-au confruntat cu grave dificultăţi economice, generate de ritmurile diferite ale reformei şi efortul făcut pentru reconsiderarea sistemelor lor tradiţionale de planificare centralizată neeficientă. Ca urmare a evoluţiei nefavorabile a economiei, unele ţări din Europa Centrală şi de Est au înregistrat în primii ani ai tranziţiei, o deteriorare considerabilă a situaţiei economice, însoţită de o agravare a fenomenului inflaţionist. Programele adoptate, de largă anvergură macroeconomică, menite să stopeze declinul economic şi să limiteze impactul măsurilor de liberalizare a preţurilor, au nevoie de timp, până se va modifica radical natura sistemului economic precedent. Unele ţări se confruntă încă cu grave deficite bugetare, se menţin încă serioase lichidităţi excedentare, remanierea structurii finanţelor publice se află în plină desfăşurare, noul sistem bancar abia se formează ş.a.m.d.
Economia ţărilor din Orientul Mijlociu s-a resimţit destul de serios de pe urma conflictului din Golf. Războiul din 1991 a cauzat pagube materiale destul de serioase celor două ţări aflate în conflict Irak şi Kuweit – activitatea economică pe toată durata crizei fiind practic paralizată. Destul de grav afectate au fost şi alte ţări din zonă: Egipt, Iordania şi Turcia.
În sfârşit, în ceea ce priveşte ţările Americii de Sud, inflaţia s-a menţinut la cote destul de înalte. Au fost şi ţări a căror economie a progresat în anumite limite: Ecuador, Mexic şi Venezuela, unde creşterea producţiei de petrol a dat un nou impuls dezvoltării prin atragerea de capitaluri străine, precum şi Argentina şi Brazilia care au beneficiat de industrializare consistentă.
Aşadar, imaginea pe care ne-a oferit-o economia mondială în ultimii ani a fost destul de diferită . De aceea, pentru a desprinde anumite concluzii este necesară o analiză, mai întâi, pe părţi şi apoi ca un întreg. În orice caz, încetinirea creşterii economice, pe ansamblu, a dus şi la reducerea ritmului comerţului internaţional de la 7% în 1989, la 4% în 1996. Este interesant că aceasta nu a reprezentat o cauză a creşterii a inflaţiei, ci, dimpotrivă, o cauză a reducerii ritmului ei.
