Publicat în

Instituţiile pieţei financiare. Bursa de valori şi mecanismele ei

Bursa constă dintr-o serie de pieţe de active, adică de viitoare fluxuri de beneficii. Pe fiecare dintre aceste pieţe oferta şi cererea se egalează în fiecare zi. Cererea şi oferta reflectă anticipările divergente ale cumpărătorilor şi vânzătorilor cu privire la beneficiile viitoare. Tranzacţiile au loc între cei ale căror anticipări se abat de la preţul de piaţă curent. Dat fiind că se poate cumpăra exact cât se vinde, putem spune că preţul (cursul) de echilibru pe o piaţă de active reflectă «balanţa anticipărilor». “(L.M. Lachmann)

Funcţionarea pieţei capitalului (financiară) presupune existenţa unor instituţii specifice cum sunt: comisia hârtiilor de valoare; casele de brokeraj; bursa de valori.

Comisia hârtiilor de valoare este un organism general care are o serie de responsabilităţi în ceea ce priveşte coordonarea acestei pieţe specifice, cum sunt:

  • înregistrarea tuturor hârtiilor de valoare emise pe piaţa primară şi confirmarea prospectelor de emisiune;
  • atestarea brokerilor şi a caselor de brokeraj, precum şi urmărirea activităţii lor;
  • controlul activităţii burselor de valori;
  • aprobarea înfiinţării unor noi burse de valori.

Aceste funcţii generale sunt adaptate şi concretizate în fiecare ţară.

Casele de brokeraj constituie o altă instituţie specifică pieţei financiare, activitatea brokerului fiind concepută la trei niveluri:

  • brokerul ca persoană fizică;
  • ca asociaţii de brokeri;
  • la nivelul caselor de brokeraj, ca intermediar între cumpărătorii şi vânzătorii de hârtii de valoare.

Funcţiile caselor de brokeraj sunt: introduc noile emisiuni pe piaţa primară; fac tranzacţii pe pieţele secundare; efectuează tranzacţii pe cont propriu (dealing); se ocupă cu gestionarea portofoliilor de hârtii de valoare; acordă consultanţă în probleme de investiţii financiare.

Bursa de valori este o piaţă publică (fictivă) organizată pentru a mijloci tranzacţii cu hârtii de valoare pe termen lung, emise anterior de către cele mai importante societăţi comerciale pe acţiuni, precum şi de către autorităţile publice.

Particularitatea bursei de valori ca piaţă financiară poate fi pusă în evidenţă de următoarele:

  • pe o asemenea piaţă, preţurile sunt stabilite zilnic ca balanţă a anticipărilor;
  • preţurile se formează în cadrul şedinţelor de licitaţii, pe baza cererii şi ofertei care se egalează zilnic;
  • licitaţia se desfăşoară într-un loc anumit, în zile şi la ore programate;
  • şedinţele de licitaţie se organizează în baza câtorva principii: (a) tranzacţiile se realizează în conformitate cu ordinele de vânzare şi de cumpărare, care cuprind trei tipuri de preţuri: minim de vânzare, maxim de cumpărare şi preţul zilei; (b) în cadrul unei şedinţe de licitaţie se stabileşte un preţ fix (al zilei) pentru fiecare categorie de hârtii de vânzare; (c) fiecare categorie de hârtii de valoare beneficiază de serviciile unui broker specialist.

Întrucât instituţiile pieţei capitalului oferă cadrul permisiv de manifestare a unităţilor economice, bursa de valori (principala instituţie) funcţionează după reguli clare şi obligatorii. În plus, activitatea sa este permanent supravegheată.

Un astfel de statut al bursei s-a impus ca urmare a specificului şi rolului ei:

  • marea varietate a bunurilor mobiliare tranzacţionate;
  • interesul de a grupa asemenea negocieri în locuri speciale pentru a uşura întâlnirea dintre posesorii de titluri şi cei de capital bănesc;
  • nevoia de a garanta securitatea şi omogenitatea operaţiunilor.

Regulile de funcţionare a bursei de valori se referă la :

  • condiţiile de înfiinţare a acesteia;
  • funcţionarea conducerii instituţiei;
  • condiţiile de îndeplinit pentru ca un titlu mobiliar să poată fi cotat pe piaţă;
  • modul de formare a cursului etc.

Bursa de valori este organizată ca societate comercială (pe acţiuni) privată, publică sau mixtă. Organizarea internă a bursei este foarte riguroasă, iar obligaţiile ei fală de agenţii economici sunt clare. Conducerea operativă a bursei este asigurată de Consiliul bursei (format din reprezentanţii aleşi ai acţionarilor, ai emitenţilor şi ai salariaţilor), acesta fiind împuternicit cu organizarea şi reglementarea întregii funcţionări a acesteia.

Pentru ca un titlu de valoare să fie admis pentru a fi tranzacţionat la bursă (să intre în standing-ul ei), acesta trebuie să îndeplinească anumite condiţii, respectiv emitentul să se înscrie în anumiţi parametri (să aibă o anumită dimensiune, exprimată în mărimea capitalului propriu, să se înscrie într-un nivel de rentabilitate, să ofere informaţiile necesare publicului, să aibă obiective strategice) în Franţa, de pildă, doar 3000 de societăţi pe acţiuni, din cele peste 300.000, sunt admise să tranzacţioneze la bursă.

Una dintre cele mai complexe probleme este cea a mecanismului de formare a cursului hârtiilor de valoare: Ceea ce se poate spune aici, deocamdată, este faptul că nivelul şi dinamica cursului hârtiilor de valoare pe termen lung se stabilesc în raport de câţiva factori generali: cererea şi oferta pe piaţa respectivă; mărimea dividendului asigurat; dinamica preţurilor; rata dobânzii.

Operaţiunile bursiere se împart în operaţiuni la vedere şi operaţiuni la termen.

Operaţiunile la vedere presupun livrarea imediată, în limitele regulamentului, a titlurilor de valoare la cursul (preţul zilei) acceptat de agenţii participanţi.

Operaţiunile la termen sunt acelea în care contractarea, înţelegerea privitoare la numărul titlurilor tranzacţionate la cursul de schimb şi la data scadenţei se va realiza la un moment dat (To), efectuarea tranzacţiei urmând a se derula ulterior, la data fixată (Tl) numită zi de scadenţă.

Aceste operaţiuni (la termen) au o tentă speculativă; unul dintre agenţii contractanţi câştigă, altul pierde, în funcţie de relaţia de mărime între cursul contractat (ferm) şi cel existent în ziua derulării tranzacţiei.

Vânzătorul mizează pe scăderea cursului titlurilor, el fiind considerat un speculator (jucător) «a la baisse». Cumpărătorul contează pe ridicarea cursului hârtiilor de valoare contractate şi de aceea poate fi considerat un speculator «a la hausse ».

În sistemul pieţelor, bursa de valori şi-a demonstrat rolul major în economia modernă. Redăm în continuare, doar câteva argumente în favoarea aprecierii făcute, deci importanţa pe care o are bursa de valori, în cadrul unei economii de piaţă:

  • stimulează procesul investiţional, concomitent cu dezvoltarea sentimentului de siguranţă economică şi de proprietar (este vorba de cei care cumpără active financiare);
  • acţionează pozitiv asupra pieţei muncii, asupra pieţei bunurilor şi serviciilor de consum şi de capital; această funcţie decurge din preferinţa menajelor pentru patrimoniul financiar;
  • transformă rapid, operativ, capitalul bănesc în capital real (factor de producţie) şi invers;
  • favorizează libera intrare pe piaţă a capitalului şi înalta sa mobilitate;
  • stimulează procesul de concentrare a puterii economice, de preluare a controlului asupra unor societăţi pe acţiuni; aceasta se obţine prin deţinerea pachetului acţiunilor de control;
  • este un barometru extrem de sensibil al stării economiei; scăderea bruscă a cursurilor prevesteşte declanşarea unei crize şi/sau a recesiunii; ridicarea cursurilor, dimpotrivă, este un semn al expansiunii;
  • operaţiunile speculative la bursă sustrag, însă, disponibilităţi băneşti însemnate de la procesele economice reale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *