Integrarea economică regională în America Latina

În măsura în care instituţiile economice şi politice determină rolul internaţional al unei regiuni, America Latină este comparabilă cu naţiunile de pe ţărmul Atlanticului de Nord.

Timp de trei decenii, după sfârşitul celui de-al doilea război mondial, America Latină a fost o regiune a regimurilor autoritare, multe dintre ele militare, unele menţinându-se la putere prin metode represive.

La începutul anilor 1990 America Latină a înregistrat progrese importante pe calea integrării economice odată cu negocierea şi punerea în practică a unor noi acorduri multilaterale de mari proporţii cum ar fi: Tatatul de constituire a Pieţei Comune a Sudului (Mercosur), Acordul de Liber Schimb Nord – American (NAFTA), constituirea Grupului celor Trei (Columbia, Mexic şi Venezuela), precum şi cu reactivarea unor acorduri anterioare, ca de exemplu, instituirea de către ţările Grupului Andin a tarifului extern comun (TEC), constituirea unor subgrupări în cadrul Pieţei Comune a Americii Centrale sau încheierea a numeroase acorduri bilaterale în cadrul Asociaţiei Latino-Americane de Integrare (ALADI). Acest ansamblu de acorduri regionale a condus la o accentuare a procesului de liberalizare a schimburilor economice iar prin ritmul şi amploarea sa, este fără precedent în eforturile de integrare economică.

Integrarea latino-americană a fost caracterizată printr-o puternică subregionalizare în timpul anilor nouăzeci ai secolului trecut³⁰. Vechiul proiect de constituire a unui mare spaţiu economic regional în mijlocul unei pieţe comune latino-americane a fost substituită printr-o subregionalizare a integrării în jurul a doi poli: unul sud-american promovat prin Piaţa Comună a Sudului (Mercosur) şi unul caraibian în jurul Asociaţiei Statelor Caraibelor (AEC). Ca urmare, Piaţa Comună Central-Americană (MCCA), Comunitatea Caraibelor

(CARICOM) şi Grupul celor Trei (G-3) au promis o convergenţă graduală în interiorul AEC. Cu toate că AEC nu a înlocuit iniţiativele subregionale deja existente, crearea sa a fost prima acţiune care a vizat punerea în practică a unui nou acord regional caraibian, caracterizat prin promovarea mecanismelor de cooperare şi integrare între toate statele Bazinului Caraibe, prin antrenarea unei politici de depăşire a vechilor percepţii etno-culturale care au separat de multe ori ţările regiunii³¹.

Celălalt pol al integrării se derulează în conul sudic latino-american. El se referă la Mercosur, modelul care a avut cel mai mare succes în istoria integrării regionale a acestei părţi a continentului. Majoritatea obiectivelor pe care conducerea Mercosurului le-a prevăzut în Tratatul de la Asuncion în anul 1991 au fost îndeplinite. Mercosur este o zonă de liber schimb şi o uniune vamală imperfectă. Succesul grupării Mercosur a convins ţările sud-americane să iniţieze negocierea de acorduri de liber schimb şi asociere economică cu acest model de integrare. Este cazul unor state precum Chile şi Bolivia, care au semnat acorduri cu Mercosur în iunie şi decembrie 1996. Mercosur şi Comunitatea Andină au derulat de asemenea negocieri pentru crearea unei zone de liber schimb care să includă toate statele membre. Rezultatele acestor negocieri a fost semnarea unui acord cadru între cele două grupări de integrare. În ciuda dificultăţilor apărute în cadrul negocierilor care au urmat acestui acord, integrarea sud-americană nu a fost întreruptă. Brazilia a semnat un tratat de liber schimb cu ţările andine în iunie 1999, considerat ca primă acţiune pentru crearea unei Arii Sud-Americane a Liberului Schimb (ASLEC, abrevierea în limba franceză). Mai mult, ţările andine şi alte state membre ale Mercosur au continuat negocierile pentru liberalizarea schimburilor comerciale.

Succesul acestor grupări subregionale demonstrează pe de altă parte nereuşita strategiei de integrare multilaterală latino-americană lansată odată cu Asociaţia Latino-Americană de Liber Schimb (ALALE), între anii 1960-1980 şi Asociaţia Latino-Americană de Integrare (ALADI), în 1980. Eşecul grupărilor ALALE şi ALADI au convins guvernele statelor membre că realizarea unei pieţe comune este un ţel încă dificil de atins. Cele două grupări au demonstrat că există o diversitate de factori care împiedică crearea unei pieţe comune latino-americane. Printre aceştia, pot fi menţionaţi:

• Slăbirea interdependenţei economice dintre ţările Americii de Sud şi Mexic, America Centrală şi Caraibe;
• Dependenţa Mexicului şi a ţărilor Bazinului Caraibelor de Statele Unite ale Americii;
• Strategia de diversificare a pieţelor pentru a deveni Global Traders pusă la cale de ţări precum Brazilia

şi Chile în timpul anilor 1970-1980;

>     Problemele de comunicaţii şi de infrastructură care există în conul de sud, Bazinul Caraibe şi Mexic;

Deşi construirea unui spaţiu regional a devenit secundară la ora actuală, ea nu a dispărut din discursurile integraţioniste. În primul rând, în documentele finale ale summiturilor preşedinţilor Grupului de la Rio se fac adesea referiri la piaţa comună latino – americană.

Progresele integrării regionale se adaugă proceselor mult mai largi de reforme structurale angajate de către ţările Americii Latine, care se înscrie ea însăşi în direcţia privatizării, liberalizării şi mondializării activităţii economice. Ţările din regiune au diminuat tot mai mult intervenţia statului în viaţa economică şi depun eforturi permanente pe plan extern pentru ocuparea unei poziţii cât mai avantajoase în economia mondială.

În America Latină şi Caraibe procesul de cooperare şi integrare economică regională a înregistrat o largă extindere; organizaţiile de integrare multisectorială au avut şi au ca scop liberalizarea comerţului şi dezvoltarea industrială regională. Continentul sud-american a avut o evoluţie singulară, în care influenţa puternicului vecin de la nord a fost de cele mai multe ori hotărâtoare, reuşind să schimbe nu odată ci de mai multe ori destinele integrării economice regionale, atât în nordul cât şi în sudul celor două Americi.

Alături de Uniunea Europeană, Mercosur constituie una din cele două uniuni vamale regionale ale lumii. Crearea sa, deşi iniţial părea pur formală, a devenit treptat o realitate. Numai în perioada 1990-2000 comerţul intra-Mercour a crescut cu peste 300%. Mercosur este până în prezent primul bloc comercial al lumii a treia care a cunoscut succesul.