Integrarea economică seveşte o serie de obiective regionale fără a fi un scop în sine. Cel mai important dintre ele este creşterea prosperiţăţii entităţilor integrate. De asemenea un obiectiv important este câştigul pe planul stabilităţii politice zonale. Ca urmare, ţările membre sunt obligate să adopte o atitudine pacifistă atunci când soldul bunăstării este mai favorabil decât balanţa dizarmoniei.
Într-o accepţiune statică integrarea economică reprezintă o stare de fapt în care componentele naţionale ale unei economii compozite nu mai sunt separate prin frontiere economice, ci funcţionează independent maximizând efectele.
În accepţiunea dinamică integrarea economică defineşte eliminarea treptată a frontierelor economice dintre statele participante, fostele state naţionale separate economic fuzionează într-un ansamblu funcţional mai cuprinzător. Trecerea de la o componentă la alta rezultă din stadiile pe care le-a parcurs integrarea economică. Integrarea economică constă în primă instanţă în integrarea pieţelor, economiştii făcând o distincţie clară între piaţa bunurilor şi serviciilor şi piaţa factorilor de producţie.
Libera circulaţie a bunurilor şi serviciilor este principiul de bază al integrării economice. Libera circulaţie a produselor presupune conform teoriei clasice a comerţului internaţional -efecte pozitive asupra prosperităţii participanţilor însă în măsură diferită. Liberul schimb permite scăderea costurilor, lărgeşte bazele de selecţie şi crează condiţii pentru câştigurile viitoare. Câştigurile obţinute prin liberalizarea schimburilor sunt un motiv suficient pentru dezvoltarea proceselor integraţioniste. Cel mai adesea logica politică este preferată celei strict economice în procesele integraţioniste.
Raţiunile politice pentru începerea procesului de integrare sunt:
- Armonizarea intereselor sectoarelor economice care solicită protecţie mai mare şi dorinţa consumatorilor de a obţine produse mai bune şi mai ieftine care este tot mai greu de realizat.
- Instrumente alternative (politici de ajustare structurală, bariere netarifare, procedee administrative) se pot folosi pentru a intervenii în procesul economic.
> Aspecte politice esenţiale (politici de creştere economică şi redistribuire a veniturilor) sunt mai fezabile la nivel naţional.
Libera circulaţie a factorilor de producţie poate fi vâzută ca un pachet de stimuli pentru integrarea economică. Un argument în acest sens este alocarea regională a forţei de muncă şi capitalurilor. De asemenea, abilităţile manageriale se pot dovedi eficiente în deplasarea capitalurilor spre zonele cele mai atractive din punct de vedere al eficienţei economice. Deţinătorii de forţă de muncă vor migra spre regiunile unde calificarea lor este mai necesară şi mai bine plătită.
Integrarea pieţelor forţei de muncă pare a fi o alternativă obligatorie în perioadele de subutilizare ale acesteia.
Integrarea pieţelor de capital atrage investitori străini, cu toate că integrarea implică pierderea controlului asupra instrumentelor macroeconomice.
Într-o economie care lasă producţia şi distribuţia integral pe seama principiilor pieţei, eliminarea obstacolelor din calea circulaţei bunurilor şi factorilor de producţie între participanţi va fi suficientă pentru obţinerea unei integrări economice depline.
Politicienii renunţă cu greu la posibilitatea de a intervenii în economie, în special în ceea ce priveşte politicile sociale sau bugetare. Consideră mai eficiente propriile soluţii de operare cu scheme de intervenţie.
|
J. Timbergen, International Economic Integration, Amsterdam, 1954. |
- Timbergen16, referindu-se la economiile moderne distingea integrarea negativă (eliminarea obstacolelor) şi integrarea pozitivă (crearea de condiţii egale pentru funcţionarea componentelor economice integrate). Prima este mai simplă şi se referă la dereglementarea structurală şi liberalizarea comercială, cea de-a doua este mult mai dificilă deoarece implică forme complicate de intervenţie şi armonizarea politicilor guvernamentale.
Măsurile de integrare negativă pot fi definite clar şi odată ce au fost negociate şi înscrise în tratate, ele devin obligatorii pentru guvern, companii, cetăţeni, nemaifiind nevoie de decizii permanente ale factorilor decizionali. Respectarea angajamentelor devine o sarcină a organismelor create şi abilitate pentru a răspunde de buna şi corecta funcţionare a lucrurilor.
Integrarea pozitivă implică o participare activă permanentă şi flexibilă. Aici obligaţiile sunt definite generic. Pentru adoptarea măsurilor dureroase uneori sunt necesare instiţuţii publice. Angajamentele relative pot fi de multe ori schimbate, redefinite dacă modelul economic se modifică şi pe cale de consecinţă pot genera incertitudine pentru agenţii economici privaţi care nu pot influenţa semnificativ regulile şi principiile de desfăşurare.
Integrarea pozitivă este mai degrabă un atribut al politicii şi birocraţiei decât al rigurozităţii. Politicienii optează adesea pentru integrarea pozitivă, motiv pentru care progresele par să fie mai lente. Cu cât este mai avansat stadiul de integrare cu atât este mai evidentă înclinaţia spre realizarea unei uniuni economice complete.
Integrarea economică regională este rezultatul interdependenţelor dintre state, înregistrând în ultimii ani o evoluţie continuă, atât sub aspectul modului de realizare, cât şi a consecinţelor sale, fiind unul din procesele economice cu implicaţii profunde în existenţa ţărilor.
Integrarea economică regională răspunde cerinţelor de dezvoltare a economiilor naţionale şi de adoptare a acestora într-un context global. Tendinţa puternic obiectivă şi de durată spre integrare este rezultatul unui complex de factori de ordin economic, politic, social, istoric.
Un loc important în cadrul factorilor generali care au propulsat acest proces îl ocupă amplificarea interdependenţelor economice dintre state, aspect definitoriu perioadei postbelice, generat de condiţiile specifice ale zonelor geografice şi de structura economiilor naţionale. Acest fapt a impus găsirea unor soluţii adecvate de cooperare, potrivite realităţilor zonale, astfel încât fiecare ţară să aibă posibilitatea participării la acele forme de conlucrare şi cooperare cu rol stimulativ pentru economia naţională.
Alt factor cu impact asupra dezvoltării regionale este dezvoltarea ştiinţei, tehnicii şi tehnologiilor moderne. Are loc o creştere a gradului de complementaritate a economiilor naţionale la nivel mondial. Eficacitatea potenţialului uman, material, financiar, ştiinţific al fiecărei ţări generează:
- Lărgirea spaţiului activităţii productive în afara graniţelor;
- Dezvoltarea schimburilor comerciale;
- Transferul rezultatelor cercetării ştiinţifice, a persoanelor şi capitalurilor la nivel regional şi subregional ca parte a interdependenţelor economice la scară planetară;
- Reducerea sărăciei şi a analfabetismului;
- Dezvoltarea durabilă a omenirii.
Un rol important în procesul integrării l-au avut organizaţiile economice internaţionale, create ca o consecinţă a preocupării ţărilor în curs de dezvoltare de a realiza pe calea extinderii conlucrării economice problemele comune cu care se confruntă.
În procesul de integrare în afara factorilor generali apar şi se manifestă şi factori specifici anumitor perioade sau grupuri de state.
Ţările vest europene au fondat astfel CEE şi au exercitat influenţa şi o serie de factori economici şi politici specifici situaţiei internaţionale din perioada postbelică cum ar fi reconstrucţia economiilor naţionale în condiţiile dramatice ale divizării Europei în blocuri politico-militare opuse. Experienţa istorică arată că formarea şi dezvoltarea CEE, permite statelor membre să realizeze obiective importante şi să se situeze astăzi printre cele mai importante ţări ale lumii.
Destrămarea sistemelor totalitare din Europa Central-Orientală şi încheierea Războiului Rece la începutul anilor ’90, au condus la eliminarea numeroaselor restricţii şi constrângeri în relaţiile economice şi la începerea demersurilor pentru aderare regională. Procesul de aderare este determinat şi de alte motive cum ar fi – convergenţa intereselor economice şi complementarităţile economice – a ţărilor vecine, tendinţele intraregionale, presiunile concurenţei din afara zonei, dezvoltarea schimburilor comerciale, orientarea preferenţială a investiţiilor unor state spre grupul din care fac parte.
Contextul geo-politic al integrării este influenţat de factori combinaţi care pot furniza o bază solidă şi durabilă pentru crearea unor grupări prospere. Procesul de integrare este inseparabil de dezvoltarea economică, însă acesta nu poate fi redus la dimensiunea economică. Integrarea economică este o etapă importantă a integrării politice.
Strategiile regionale de ordin economic, financiar, ecologic, militar sunt elaborate pe baze democratice şi ţin cont în elaborarea lor de interesele, regulile şi valorile naţionale.
Integrarea economică nu trebuie să reprezinte un scop în sine ci un instrument prin care să se asigure creşterea economică, prosperitatea, cooperarea reciproc avantajoasă pentru toţi membrii, bazată pe competitivitate şi concurenţă loaială, pe respectarea principiilor democratice.
Regionalizarea se realizează în armonie cu organizarea şi dezvoltarea multilaterală a comerţului mondial şi circulaţiei internaţionale în ansamblul ei, cu intensificarea raporturilor economice între statele lumii.
Integrarea regională este un proces cu multe avantaje dar şi multe costuri. Este evidentă tendinţa de globalizare a procesului de integrare, prin accentuarea interdependenţelor dintre diversele economii naţionale şi regionale şi prin creşterea impactului fenomenelor mondiale asupra evoluţiilor economice, sociale, politice, militare ale fiecărui stat.
Integrarea economică regională poate fi privită ca un proces prin care două sau mai multe ţări încheie şi pun în aplicare acorduri în scopul aproprierii nivelului de dezvoltare al economiilor naţionale prin crearea unui spaţiu economic unic. Integrarea este o formă de asigurare a libertăţii de mişcare a factorilor şi implicit de omogenizare a spaţiului concurenţial.
