Rolul decisiv în apariţia şi dezvoltarea producţiei capitaliste îi aparţine întreprinzătorului, numit şi „businessman” sau „om de afaceri”. Deşi formele concrete de organizare a afacerilor au evoluat în timp, întreprinză-rorul, fie acesta o persoană individuală sau un întreprinzător colectiv, a t şi a rămas forţa motrice a dezvoltării societăţii.
întreprinzătorul este o persoană sau un grup de persoane care are iniţiativa organizării şi gestionării unei întreprinderi, asumării riscurilor ce decurg dintr-o asemenea activitate, m scopul obţinerii unui profit cit mai mare posibil.
Vocaţia de întreprinzător este o raritate. Potrivit specialiştilor, doar 7-11% din populaţia unei ţări posedă calităţi de întreprinzător.
Asumîndu-şi toate riscurile, întreprinzătorul organizează o afacere şi, combinînd munca, capitalul şi resursele naturale, produce bunuri materiale sau prestează diferite servicii. Avînd drept obiectiv maximizarea profitului, el inovează în permanenţă, inventează tehnologii şi forme noi de organizare a activităţii economice, aplică în practică ultimele realizări ale ştiinţei şi tehnicii.
La prima vedere, s-ar părea că întreprinzătorul, posedînd un capital oarecare, organizînd o afacere pe care o conduce în continuare, obţi-nînd venituri importante şi ducînd un mod de viaţă mai mult sau mai puţin luxos, se plasează deasupra societăţii, pe care o domină prin banii săi, prin puterea sa economică, în realitate însă anume el este „calul” care trage progresul economic înainte, riscîndu-şi adeseori averea, iar uneori şi viaţa. Iată de ce el pare a fi mai degrabă un servitor fidel şi fanatic al întregii societăţi decît un asupritor. Fireşte, există şi excepţii.
Oricum, ţinînd cont de aportul incontestabil al întreprinzătorului la prosperitatea economică, societatea este obligată să-i ierte anumite apucături, considerate a fi nu tocmai civilizate, cum ar fi: setea de avere şi de dominaţie, uneori cruzimea, alte cusururi omeneşti. Aceasta nu înseamnă că atunci cînd acesta încalcă legea nu trebuie pedepsit.
Motivaţiile (obiectivele) întreprinzătorului
Motivele (sau obiectivele) activităţii antreprenoriale sînt multiple. Prin iniţierea unei afaceri, întreprinzătorul doreşte, în primul rînd, să pună o temelie solidă libertăţii şi independenţei sale economice, politice şi sociale. Mai apoi el are curajul, dar şi necesitatea de a-şi asuma anumite responsabilităţi şi unele riscuri. El doreşte, de asemenea, să ocupe o poziţie prestigioasă în societate.
Un alt obiectiv urmărit de întreprinzător, considerat adeseori drept cel mai important, este căutarea profitului, în fine, întreprinzătorul se lansează în afaceri din necesitatea de a inova, de a crea, de a inventa forme de afaceri şi situaţii favorabile businessului.
în definitiv, deşi imboldurile ce-1 împing într-o afacere sau alta sînt, în general, egoiste, în mod obiectiv întreprinzătorul rămîne a fi forţa
care duce societatea spre progresul economic. Fără a-1 pune la zid pentru faptul că are succes în afaceri şi este bogat, cum s-a procedat în timpul revoluţiilor socialiste, statul contemporan a elaborat un cadru juridic foarte sofisticat, care îi permite omului de afaceri să-şi atingă scopurile egoiste fără a dăuna însă cauza majorităţii. Mai mult. Fără a-şi da seama de acest lucru, întreprinzătorul activează, de obicei, spre binele şi prosperitatea întregii societăţi.
De la întreprinzătorul individual la întreprinzătorul colectiv
Pînă spre sfîrşitul secolului al XlX-lea (iar în cazul întreprinderilor mici si mijlocii pînă în prezent), întreprinzătorul întrunea (şi întruneşte) atît calitatea de proprietar al întreprinderii respective, cît şi cea de conducător (manager) al acesteia. Drept exemple clasice ale acestui tip de întreprinzători ne servesc celebrii oameni de afaceri americani: H. Ford, D. Rockfeller, A. Carnegie etc. Treptat însă, o dată cu apariţia şi răs-pîndirea societăţilor pe acţiuni, are loc o trecere continuă de la întreprinzătorul individual la întreprinzătorul colectiv, în marile întreprinderi contemporane funcţia de întreprinzător a devenit colegială. Mai mult, rolul de întreprinzător este îndeplinit de un salariat sau de un grup de salariaţi. Totodată, s-a produs o separare a drepturilor de proprietar de funcţia de conducere. Aceasta înseamnă că proprietarii unei întreprinderi (de obicei, acţionarii acesteia) nu mai au dreptul „natural” de a gestiona în „mod automat” întreprinderea.
în Statele Unite ale Americii, de exemplu, de mai bine de jumătate de secol, marea majoritate a societăţilor pe acţiuni (numite „corporaţii”‘) sînt gestionate nu de către proprietarii acestora, ci de persoane salariate (specialişti de înaltă calificare în domeniul respectiv), care, prin nişte salarii foarte înalte, sînt motivate să-şi asume o parte din riscurile întreprinzătorului individual.
Apropo… despre întreprinzătorii-milionari
Un milionar american îşi aminteşte. – Cmd am venit de mic în America, în buzunar nu aveam decît doi cenţi. Am cumpărat două mere murdare, le-am spă-
lat şi le-am vîndut cu 4 cenţi. Pe aceşti bani am cumpărat apoi 4 mere, le-am spălat şi le-am vîndut cu 8 cenţi.
- Iar mai apoi, ce-a fost mai departe?
- Ei, apoi a murit mătuşa şi mi-a lăsat o moştenire de un milion de dolari.
