Piaţa de capital joacă un rol major în asigurarea transferului de capital între diverşi posesori ai acestuia (firme, domenii de activitate, economii naţionale) pe criterii de eficienţă economică. Tranzacţiile de pe piaţa bursieră asigură permanentizarea acestor fluxuri de capital între cei interesaţi să vândă şi cei interesaţi să cumpere titluri de valoare. Exceptând situaţiile în care acest transfer se realizează din considerente speculative, un rol deosebit de important revine pieţei bursiere atunci când serveşte la achiziţii de firme de către investitorii strategici, la consolidarea acţionariatului firmelor în cauză, la concentrarea puterii economice. Din această perspectivă, se poate spune că cel mai sensibil barometru al modificării economiei speculative sau de substanţă este reprezentat de piaţa bursieră.
O caracteristică importantă a lansării bursei în România a reprezentat-o „înclinaţia instituţională” sau ceea ce se poate numi contradicţia instituţie-piaţă. Aceasta a fost completată cu „iluzia tehnologică” – orientarea spre dotarea cu echipamente de ultimă generaţie.[1] Ideea creării întregului edificiu instituţional, înainte ca piaţa organizată să fie deschisă, a dus la prelungirea peste aşteptări a momentului lansării bursei, fapt care a făcut ca, pentru o perioadă lungă de timp, funcţiile acesteia să fie preluate de mecanisme sui – generis, apărute în mod mai mult sau mai puţin spontan. Modul în care piaţa bursieră românească a asigurat transferul fluxurilor de capital, atât pe coordonate externe, cât şi interne, a fost tributar premiselor economice şi de structură a capitalului pe care le-a găsit la înfiinţarea sa, la mijlocul anilor ’90. În momentul reînfiinţării pieţei bursiere, capitalul românesc se afla în mijlocul unui transfer de proprietate privată, proces care folosea două metode de privatizare: prin vânzare şi cu titlu gratuit. Piaţa bursieră românească a fost structurată încă de la început în două componente distincte:[2]
- Bursa de Valori Bucureşti (BVB) înfiinţată în anul 1995 în baza deciziei CNVM, la solicitarea a 24 de societăţi de servicii de investiţii financiare (societăţi de valori mobiliare la acea vreme), fondatoare ale Asociaţiei Bursei;
- Bursa Electronică Românească (RASDAQ) lansată pe 26 octombrie 1996, ca rezultat al necesităţii unui cadru instituţional şi tehnic pentru tranzacţionarea tuturor acţiunilor distribuite în cadrul Programului de Privatizare în Masă. Proiectul RASDAQ este rezultatul direct al colaborării româno-americane legiferate prin semnarea de către guvernele României şi SUA, în 1994, a unui Memorandum.
Cele două structuri au fuzionat într-o singură piaţă în anul 2006, prin absorbirea RASDAQ de către BVB care, în prezent, are statutul de societate pe acţiuni. Evoluţia celor două pieţe a fost asemănătoare, fiind influenţată în mod vizibil de transformările economice şi politice din România acelei perioade. După un start excelent, cu un maxim al valorilor tranzacţionate (350 miliarde lei în luna iulie 1997, din care 80% au reprezentat plasamente ale fondurilor de investiţii străine), a urmat un declin de proporţii, atât ca valoare, cât şi ca durată. Evoluţia descendentă a pieţei bursiere a avut numeroase cauze, cele mai importante fiind: „supraîncălzirea” pieţei (în anul 1997) pe fondul unor achiziţii masive de acţiuni ce aveau la bază fonduri speculative, declinul indicatorilor macroeconomici, neimplicarea reală a pieţei de capital în procesul de privatizare, neîncrederea instituţiilor financiare ale statului în piaţa bursieră românească, politica monetară impusă de BNR şi de Ministerul Finanţelor care a anulat orice şansă de funcţionare a pieţelor financiare româneşti (prin bonificarea celor mai mari dobânzi la cele mai sigure instrumente financiare – titlurile de valoare emise de stat).[3]
Sfârşitul anului 2000 poate fi considerat ca piatra de hotar ce a marcat inversarea trendului evoluţiei pieţei bursiere, deşi progresul înregistrat în perioada 2000-2001 a fost modest. În acest interval de timp, bursa românească s-a caracterizat prin adâncirea subcapitalizării, absenţa de la listare a societăţilor mai mari din sectoarele importante ale economiei (Petrom, Romtelecom), cu impact asupra lichidităţii şi a capitalizării pieţei, prin slaba participare a investitorilor instituţionali (fonduri de investiţii, societăţi de investiţii financiare, fonduri de pensii, societăţi de asigurare etc.). Legiferarea noului cadru legislativ pe parcursul anului 2002 a avut rolul de a consacra piaţa bursieră ca alternativă viabilă pentru plasarea fondurilor investitorilor şi, odată cu aceasta, de a genera speranţa că piaţa de capital românească va fi capabilă să-şi joace rolul său fundamental în economie – facilitarea întâlnirii cererii şi ofertei de capital pe termen mediu şi lung. În acest context, anul 2002 a însemnat un an de maxime pentru piaţa bursieră, atât la nivelul valorilor tranzacţionate şi a indicilor bursieri, cât şi la nivelul percepţiei publicului larg faţă de fenomenul bursier.[4]
În perioada 2003-2006 piaţa bursieră de capital a cunoscut o creştere semnificativă, înregistrând record după record, începând astfel să se contureze un scenariu respectat cu destul de mare fidelitate, în fiecare an: creşteri accelerate în primele luni ale anului, corecţii spectaculoase în primăvară, o perioadă de relaxare urmată de noi creşteri cu maxime istorice în ultima parte a anului. Sporirea interesului investitorilor pentru piaţa bursieră a fost stimulată de perfecţionarea, în spiritul normelor europene, a cadrului legislativ specific, prin adoptarea Legii pieţei de capital, de dezvoltarea transparenţei pieţei, de introducerea la cotare a noi acţiuni.[5]
Dobândirea calităţii de membru NATO şi perspectiva aderării la UE au determinat îmbunătăţirea imaginii mediului investiţional românesc şi a condus la sporirea atractivităţii acestuia pentru investitorii străini.
Deşi valorile tranzacţionate şi capitalizarea bursieră sunt sensibil mai mari decât cele din anii precedenţi, ele continuă să se menţină la nivele scăzute comparativ cu alte pieţe de capital din UE. Din perspectiva unei abordări generale, se poate afirma că pieţele emergente din Europa Centrală şi de Est au fost caracterizate, în linii generale, de elemente similare, comune unor pieţe în formare. O analiză punctuală relevă faptul că o serie de particularităţi diferenţiază semnificativ evoluţia acestora comparativ cu piaţa bursieră din România, din perspectiva contextului general aferent pieţelor bursiere (specific naţional, ritm de derulare a reformelor economice etc.). Principalele elemente care au făcut ca ţări ca Ungaria, Polonia sau Cehia să fie la un nivel net mai avansat decât al ţării noastre, în ceea ce priveşte dezvoltarea pieţei bursiere, pot fi considerate următoarele: avantaje de ordin economic (performanţe economice superioare, un anumit nivel de deschidere a economiei respective), avantaje de timp (redeschiderea acestor burse a fost anterioară redeschiderii BVB), un ritm susţinut de privatizare ce a asigurat premisele unei economii de piaţă eficiente şi a unei pieţe bursiere funcţionale, aderarea mai timpurie la UE. Structura companiilor listate la BVB este nereprezentativă la scara economiei româneşti, preferinţele investitorilor îndreptându-se către sectorul financiar-bancar.
O mare parte a tranzacţiilor importante din ultimii ani de la BVB au fost atribuite fondurilor străine de investiţii. Stabilitatea climatului economic al României de după anul 2004, randamentele ridicate oferite de acţiunile româneşti, subevaluarea acestora comparativ cu emitenţii din domenii similare listaţi la alte burse, precum şi potenţialul ridicat de creştere, au determinat fondurile străine de investiţii să-şi consolideze poziţiile în ţara noastră. Prezenţa unui investitor financiar în acţionariatul unei companii contribuie în mod semnificativ la creşterea încrederii jucătorilor de pe piaţa bursieră în acţiunile respective. Aceasta se explică prin faptul că, un fond de investiţii, mai ales unul străin, „intră” într-o companie în urma unor analize detaliate privind potenţialul respectivei entităţi. Chiar şi la lichidarea poziţiei se produc mişcări importante pentru compania respectivă, atât din punctul de vedere al cursului, cât şi al volumelor de tranzacţionare. În situaţia în care pachetul de acţiuni este vândut treptat, prin tranzacţii repetate prin intermediul bursei, creşte lichiditatea titlurilor tranzacţionate.
Începând cu anul 2003, o serie de fonduri străine de investiţii şi-au făcut simţită prezenţa pe piaţa bursei româneşti: Danske Fund (Finlanda) deţine acţiuni în valoare de 21,9 milioane de euro la SIF Moldova, SIF Transilvania şi SIF Oltenia, Gustavus Capital Asset Management (Suedia) are participaţii la companii importante precum Petrom, Rompetrol Well Fund, Banca Transilvania SIF-uri, Hyposwiss Fund (Elveţia) a achiziţionat acţiuni la SIF-uri, Impact, Romcarbon, Trigon Capital (Estonia) a investit 15,5% din valoarea fondului pe piaţa bursieră din România.[6]
Strategia adoptată de un fond de investiţii este pe termen lung, timp în care investitorul doreşte creşterea valorii companiei pentru a vinde cu profit maxim la lichidarea poziţiei. De regulă, strategia prevede o perioadă limitată a investiţiei, de cinci ani, care se poate prelungi. În acest timp investitorul derulează o serie de programe pentru creşterea valorii companiei, în vederea ieşirii din afacere, obţinând, astfel, câştiguri importante. Totodată, aceste fonduri atrag şi marii miliardari ai lumii, ele având o tentă discretă, un risc mic şi o rată a profitului de până la 40%.
Un motiv de atragere a investiţiilor străine de portofoliu ar putea fi anunţata conectare a BVB la piaţa de capital europeană prin intermediul procesului de „passporting”. Aceasta implică aprobarea de către autoritatea de supraveghere a pieţei din ţara de origine a emitentului, a unui prospect care să fie acceptat de autoritatea altui stat membru al Spaţiului Economic European (UE, Islanda, Lichtenstein şi Norvegia), ca suport al unei oferte publice sau pentru admiterea la tranzacţionare a titlurilor pe o piaţă reglementată. Practic, prin această măsură, bursa autohtonă va fi conectată la fluxurile europene de capital, iar investitorii străini vor putea cumpăra şi vinde pe piaţa românească de capital.[7]
[1] Stanciu C. V., Managementul de portofoliu pe piaţa internaţională de capital, Teză de Doctorat, Universitatea din Craiova, Facultatea de Ştiinţe Economice, 2004, p. 180
[2] Prelipcean G., Modelarea deciziilor pe pieţele financiar – valutare în contextul globalizării, Ed. Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 2002
[3] Prelipcean, G., Op. cit., p. 257
[4] Anghelache, G., Piaţa de capital, Ed. Economică, Bucureşti, 2004, p. 28
[5] Anghelache, G., Piaţa de capital, Ed. Economică, Bucureşti, 2004, p. 28
[6] Săptămâna Financiară, 3 mai 2005
[7] Daily Business, 7 ianuarie 2008
