Aportul lui Gossen este în domeniul teoriei utilităţii. Lucrarea sa, publicată în 1854, „Entwiklung des Gesetze des Menschlichen Verkerhrs”, a trecut complet neobservată. W.S. Jevons a redescoperit-o în 1878 şi Gossen este, potrivit doctrinarilor, considerat drept un pionier al teoriei utilităţii.
Câteva caracteristici fundamentale ale marginalismului se regăsesc în opera lui Gossen. În primul rând, rolul matematicii. Fenomenele economice, spunea el, sunt rezultatul jocului unui ansamblu de forţe şi este imposibil de a le analiza fără ajutorul matematicii. În al doilea rând, Gossen abordează problemele economice din unghiul satisfacerii nevoilor într-un cadru de comportament individual raţional. Problema economică fundamentală este de a se şti cum individul îşi maximizează propria-şi satisfacţie.
Pentru a aborda această problemă, Gossen enunţă conţinutul unei prime legi: cea a descreşterii utilităţii marginale. El enunţă faptul că satisfacerea suplimentară rezultată din consumarea unui bun se diminuează progresiv atunci când cantitatea consumată creşte. Ea este nulă atunci când este atinsă saturaţia.
A doua lege exprimă maniera în care se poate atinge maximum de satisfacţie. Toate nevoile nu pot fi satisfăcute până la saţietate. De aceea trebuie să se aleagă. Gossen a stabilit că maximum de satisfacţie se atinge când satisfacţiile marginale obţinute prin consumul diferitelor bunuri achiziţionate sunt egale.
Deşi aceste raţionamente sunt mai puţin elaborate decât fondatorii ce au abordat acest subiect (Jevons şi Menger), cele două legi ale lui Gossen exprimă, cu un bun avans temporar, două idei de bază ale marginalismului.
Este imposibil, însă, de a reduce aportul lui Gossen doar la aceste două legi. Opera sa a furnizat şi alte consecinţe ce vor fi ulterior descoperite de către marginalişti. Să dăm câteva exemple :
Potrivit primei legi, pentru un individ, bunurile nu au aceeaşi valoare conform cantităţilor disponibile şi, plecând de la o asemenea cantitate, valoarea unui bun este nulă.
Pe de altă parte, valoarea absolută nu există : valoarea este o relaţie între un bun şi un individ. Să mai adăugăm că bunurile pot fi clasificate în bunuri de consum (ce satisfac direct nevoile), bunuri de „categoria a doua” ce sunt indispensabile utilizării primelor (numite şi bunuri complementare) şi bunuri de „categoria a treia” ce sunt necesare producerii celor două categorii menţionate anterior.
O altă implicaţie a legilor lui Gossen se referă la analiza muncii. Munca, ce creează indirect satisfacţii prin venitul pe care îl procură, este însoţită de „dezutilitate” ce merge până la starea de penibilitate. De aici rezultă că trebuie să se muncească până la punctul în care satisfacţia procurată prin venitul muncii este egală cu dezutilitatea marginală a muncii. În fine, un ultim exemplu : analiza schimbului. Pentru Gossen, coparticipantul la schimb câştigă (în utilitate) până la punctul în care utilităţile marginale ale bunurilor schimbate sunt egale (schimbul poate continua atunci când utilitatea marginală a bunului cerut este suparioară utilităţii marginale a bunului oferit).
În general, putem afirma că la Gossen au fost identificate deja ideile esenţiale pe care le vom găsi dezvoltate în lucrările lui Jevons. Putem remarca acest lucru dacă vom citi lucrarea sa Teoria economiei politice (1871).
