- Alegerea amplasării întreprinderii.
Amplasarea influenţează nemijlocit şi hotărâtor evoluţia ulterioară a activităţii şi extinderea ei. Amplasarea reprezintă şi un criteriu în alegerea opţiunii de a crea sau cumpăra o întreprindere. Decizia de amplasare e o decizie strategică deoarece schimbarea nu se poate face de pe o zi pe alta, este costisitoare, are efecte asupra angajaţilor deci este o decizie pe termen lung şi foarte lung.
Veniturile şi profitul depind de alegerea amplasamentului deoarece sunt infuenţate de fluxul potenţialilor clienţi.
Decizia alegerii amplasamentului e inluenţat şi de alte elemente:
- Posibilitatea de acces auto şi feroviar
- Asigurarea utilităţilor (apă, canalizare, gaz etc.)
- Distanţa faţă de sursele de materii prime
- Posibilităţile de recrutare a forţei de muncă, gradul de calificare a forţei de muncă, structura populaţie în ceea ce priveşte vârsta, pregătirea, structura populaţiei pe sexe etc.
Înainte de a alege amplasamentul e necesar să se realizeze un studiu de piaţă care să vizeze consumatorii şi concurenţa. Factorii care influenţează decizia de amplasare trebuie identificaţi, evaluaţi şi cuantificaţi. Evaluarea acestor factori şi a amplasamentului trebuie făcută pentru mai multe variante urmând ca apoi în funcţie de avantaje şi dezavantaje să fie aleasă o variantă.
Adoptarea deciziei de amplasare a unui IMM cuprinde două etape:
- Alegerea zonei (localităţii)
E influenţat de următorii factori:
- Compatibilitatea zonei cu profilul afacerii
- Potenţialul demografic al zonei
- Potentialul economic (nivelul de dezvoltare, existenţa materiilor prime, accesul la materiile prime, infrastructura energetică, de transport, comunicaţii etc.)
- Obiceiurile de consum
- Potenţialul de dezvoltare al afacerii
- Alegerea amplasamentului în cadrul localităţii
Depinde de următoarele elemente:
- Natura proceselor operative desfăşurate ( producţie, prestări de servicii, noxe, zgomote)
- Natura produselor şi a serviciilor oferite
- Amplasarea concurenţilor
- Factorul de amplasare care reprezintă fluxul potenţialilor clienţi în diferite intervale de timp (acest factor se poate determina foarte simplu prin numărare)
- Planul general al unei întreprinderi.
Întocmirea planului general al unei intreprinderi are în vedere amplasarea dotărilor tehnice şi a locurilor de muncă, dimensionarea şi amplasarea spaţiilor auxiliare şi administrative, asigurarea unor condiţii corespunzătoare de muncă, racordarea la utilităţi, asigurarea măsurilor de protecţie a muncii, asigurarea căilor de acces în vederea uşurării acţiunilor de menţinere şi reparaţii a utilajelor, alte aspecte pentru asigurarea desfăşurării operative a procesului de producţie sau servicii.
Pentru elaborarea planului general al întreprinderii trebuie parcurse următoarele etape:
- Stabilirea obiectului de activitate: producţie sau prestări de servicii; stabilirea nomenclatorului produselor; stabilirea volumului de activitate.
- Stabilirea activităţilor şi a operaţiilor necesare pentru realizarea produselor sau serviciilor şi încadrarea activităţilor în categorii (activităţi comerciale, producţie/prestări servicii, activităţi conexe)
- Determinarea cerinţelor de spaţiu pentru utilaje, materii prime, acces şi desfăşurarea în bune condiţii a proceselor operative.
- Întocmirea propriu-zisă a planului general cu alegerea celui mai bun amplasament.
În practică se întâlnesc trei tipuri de planuri generale:
- Planul general cu amplasare pe produs
Vizează aranjarea elementelor în conformitate cu fluxul operaţiilor necesare pentru realizarea unui anumit produs sau serviciu, aranjarea elementelor se face în succesiunea logică a proceselor.
Avantaje:
- Specializarea forţei de muncă şi a utilajelor (specializarea unui utilaj şi a personalului pentru o singură operaţie.
- Reducerea stocurilor
- Reducerea timpului de deplasare între operaţii
- Reducerea spaţiilor de deplasare
- Planul general cu amplasare pe procese
Grupează utilajele care execută operaţii similare, grupează angajaţii cu calificaţii asemănătoare.
Avantaje:
- Felxibilitatea la schimbări
- Folosirea eficientă a utilajelor şi angajaţilor
Dezavantaje:
- Creşterea timpului de deplasare a angajaţilor şi a materiilor prime sau semifabricate
- Planul general cu amplasare combinată
Cumulează avantejele şi dezavantajele celor două planuri generale prezentate anterior.
- Planificarea şi controlul producţiei.
În cadrul unui IMM procesul constă în transformarea produselor materiale, financiare, informatice şi energetice în produse finite cu ajutorul instalaţiilor şi a resurselor umane.
Planificarea producţiei trebuie să se bazeze şi să fie fundamentată pe realizările din perioadele precedente, pe capacitatea întreprinderii şi pe prognoza vânzărilor fizice şi valorice pentru perioada următoare.
Factorii de influenţă ai vânzărilor influenţează în mod hotărâtor planificarea şi controlul producţiei (sezonalitatea, nivelul de trai, stilul de viaţă, alte condiţii economice etc.). Activitatea de planificare şi control a producţiei este foarte mult simplificată dacă întreprinderea reuşeşte şi beneficiază de contracte pentru vânzarea constantă a produselor sale.
Ca strategie a întreprinderii alegerea unui segment îngust de consumatori va determina o dimanică mai accentuată a vânzărilor ceea ce poate conduce la apariţia unor probleme de productivitate şi de eficienţă a folosirii utilajelor.
Pentru a contracara efectele negative ale variaţiilor sezoniere IMM-urile pot opta pentru mai multe tipuri de strategii de producţie dintre care amintim următoarele:
- Desfăşurarea procesului de producţie în conformitate cu fluctuaţiile cererii
Dezavantaje:
- Creşterea costurilor în perioada cu cerere mai mare prin angajarea de personal suplimentar, plata orelor suplimentare
- Poate apărea riscul formării unor stocuri excesive de produse finite sau materii prime
- Întreprinderea va fi pusă în situaţia de a concedia personal în perioadele cu cerere redusă
- Angajarea de personal sezonier sau cu jumătate de normă: oferă stabilitate salariaţilor; permite o mai bună planificare a activităţii şi costurilor. Nu urmăreşte însă evoluţia cererii.
- Extinderea activităţii concretizată în realizarea de produse complementare: acestea vin să completeze oferta iniţială; să menţină funcţionarea produselor ce sunt pe piaţă.
- Subcontractare de operaţii sau repere cu alte întreprinderi similare de regulă cu întreprinderi mai mari în perioadele cu cerere mică: să realizeze astfel de repere pentru întreprinderile mari sau pentru alte întreprinderi mici cărora să le solicite executarea unor produse sau repere în perioadele cu cerere mare.
- Prin folosirea unor stimulente pentru creşterea vânzărilor: reducerea preţurilor; reclamă susţinură sau printr-o campanie publicitară agresivă.
Pentru a respecta termenele şi pentru a utiliza în mod cât mai suficient resursele disponibile orice IMM trebuie să realizeze o programare a producţiei respectiv să stabilescă succesiunea şi durata operaţiilor care compun procesul tehnologic.
Pentru a completa activitatea de programare a producţiei şi pentru a urmări respectarea termenelor şi a celorlalte elemente ale activităţii e necesar a se efectua un control nemijlocit al producţiei.
Scopul acestui control e aceea de a evita întreruperile în funcţionarea utilajelor, utilizarea eficientă a resurselor, eliminarea locurilor înguste etc.
Controlul producţiei se realizează prin compararea realizărilor efective cu anumite standarde de nivel a parametrilor activităţii.
- Managementul operational al IMM-urilor prestatoare de servicii.
Acesta este influenţat de particularităţile serviciilor care sunt următoarele:
- Intangibilitatea: serviciile nu pot fi măsurate, evaluate riguros pe baze tehnice şi sunt greu de protejat.
- Perisabilitatea: arată că ele nu pot fi stocate, depozitate, (capacitatea de producţie poate să nu fie folosit la o capacitate de 100%)
- Eterogenitatea: dată de diversitatea persoanelor care apelează la aceste servicii şi care au comportamente diferite precum şi de diversitatea serviciilor care vor fi prestate.
- Simultaneitatea: serviciile sunt realizate şi consumate simultan.
- Transferabilitatea: evidenţiază similitudinea unor servicii sub aspectul prestării lor.
- Particularităţile culturale ale consumatorului: orice individ are cultura sa proprie ceea ce conduce la un comportament diferit ca şi client.
Necesitatea ajustării ofertei în sensul sincronizării acesteia cu cererea. Pentru ajustarea cererii cu oferta se pot folosi următoarele metode:
- Angajarea temporară sau pe perioadă determinată
- Pregătirea angajaţilor pentru prestarea mai multor activităţi
- Utilizarea unui sistem de angajare cu jumătate de normă
- Programarea funcţionării instalaţiilor şi utilajelor care se referă la următoarele aspecte:
- Programarea activităţilor de întreţinere şi reparare cu accent pe întreţinerea preventivă
- Repartizarea judicioasă a volumului de activitate în funcţie de capacitatea fiecărui utilaj
- Prelungirea programului de funcţionare
- Controlul calităţii produselor finite.
Controlul calităţii produselor finite oferă premisele pentru supravieţiurea întreprinderii în mediul concurenţial. Calitatea şi siguranţa în exploatare determină în mod hotărâtor creşterea satisfacţiei consumatorilor şi implicit consolidarea imaginii şi a poziţiei pe piaţă. Calitatea produselor şi serviciilor însumează caracteristici privind dimensiunea, greutatea culoarea, gustul, ambalajul, siguranta în funcţionare şi alte elemente comparativ cu anumite standarde numite standarde de calitate.
Îmbunătăţirea calităţii trebuie să constituie unul din obiectivele strategice prioritare pentru fiecare IMM. În acest scop o întreprindere poate întrebuinţa mai multe modalităţi dintre care cele mai cunoscute sunt următoarele:
- Constituirea cercurilor de calitate
Formarea unor grupuri de persoane, de angajaţi şi specialişti care au rolul de a găsi soluţii (rezolvare) la problemele legate de calitatea produselor realizate din întreprindere în special şi la problemele întreprinderii în general.
- Proiectarea (verificarea) calităţii în cadrul procesului de producţie
Se referă la pregătirea utilajelor, materiile prime să respecte standardele de calitate cerute şi angajaţii să aibă calificarea necesară.
- Instituirea unui sistem de control al calităţii
Vizează stabilirea unor standarde, măsurarea performanţelor şi efectuarea corecţiilor necesare.
Tehnicile de control ale calităţii. Există două tehnici principale:
- Inspecţiile: care presupun o verificare 100% a întregului lot de produse.
Avantaj:
- Nu se strecoară nici un rebut.
Dezavantaje:
- Consumă timp
- E costisitoare
- Cei care efectuează controlul pot intra în rutină, plictiseală (ce generează o eficienţă scăzută)
- Controlul statistic (pe bază de eşantion care e verificat bucată cu bucată)
Dezavantaj:
- Permite o marjă de eroare destul de mare (e important mărimea eşantionului: dacă mărimea lui e mai mică atunci avem o probabilitate mai mare de a scăpa produse defecte şi invers)
Avantaj:
- Timpul de control e mai redus
- Diminuează costurile
- Evaluarea calităţii serviciilor.
Calitatea serviciilor e dificil de măsurat datorită caracteristicilor lor: intangibilitate, simultaneitate, eterogenitate.
Calitatea serviciilor are în vedere următoarele aspecte:
- Exactitatea serviciului
- Aparenţele exterioare ale prestării serviciului (aici sunt incluse şi facilităţile oferite prin prestarea serviciului)
- Gradul de receptivitate a angajatilor faţă de:
- Dorinţele şi cerinţele consumatorilor
- Dispoziţiile care vin pe scară ierarhică
- Certitudinea servirii: care generează încredere din partea clienţilor
Problemele de calitate care apar pe parcursul prestării serviciilor:
Aceste probleme se concretizează în aşa numite decalaje:
- Se manifestă între serviciul pretins de clienţi şi percepţiile managerilor asupra pretenţiilor consumatorilor.
Cauze:
- lipsa studierii pieţei,
- existenţa unei comunicări necorespunzătoare între manageri şi angajaţi,
- un număr prea mare de nivele ierarhice
- Între percepţile managerilor asupra pretenţiilor consumatorilor şi transpunerea acestor pretenţii în specificaţii de calitate.
Cauze:
- insufucienta importanţă acordată calităţii,
- lipsa de preocupare pentru standardizarea sarcinilor de muncă,
- lipsa procedurilor pentru stabilirea obiectivelor şi în special a obiectivelor legate de calitate.
- Între transpunerea pretenţiilor consumatorilor în specificaţii de calitate şi prestarea propriu-zisă a serviciului (sau altfel spus între prevederile de calitate şi prestarea serviciului)
Cauze:
- ambiguitatea sarcinilor de muncă,
- neconcordanţe între sarcinile de muncă şi calificarea angajaţilor,
- necorelarea sarcinilor de muncă cu dotarea tehnică,
- lipsa unui spirit de lucru în echipă.
- În comunicaţiile întreprinderii cu consumatorii pe parcursul prestării serviciului.
- Între serviciul pretins şi serviciul efectiv.
Concluzie: pretenţiile consumatorilor constituie un factor critic (esential) în aprecierea calităţii servirii.
