Mercantilismul este considerat primul curent de gândire în viaţa economică, şi poate fi definit drept un ansamblu de idei economice şi de măsuri de politică economică ce au dominat teoria şi practica economică în ţările vest-europene din secolul al XV -lea până la mijlocul secolului al XVIII -lea, când apare doctrina fiziocrată.
Etimologia termenului de mercantilism îşi are originea în latinescul mercari care înseamnă a face comerţ. Termenul ca atare a fost folosit pentru prima oară de către A. Smith, care l-a asociat cu sistemul comercial, considerând că acesta era sistemul economic modern cel mai bine înţeles în Anglia la timpul respectiv.
Apariţia şi dezvoltarea acestei orientări este determinată de contextul istoric (marile descoperiri geografice, renaşterea, reforma, apusul feudalismului şi stabilitatea politică prin formarea statelor naţionale independente în vestul Europei, etc.), care a pus bazele constituirii economiei ca ştiinţă autonomă, cu o problematică proprie, orientată în direcţia slujirii intereselor statului.
Mercantiliştii defineau economia ca o ramură a artei de a guverna, având ca obiectiv găsirea mijloacelor cele mai eficiente de a îmbogăţi statul. Ei au fost mari comercianţi, conducători de întreprinderi, oameni de stat – ei nu au fost oameni de ştiinţă, ci filozofi.
Mercantilismul a însemnat o schimbare esenţială pe plan psihologic şi moral faţă de starea existentă în Evul Mediu, iar pe ruinele vechilor instituţii şi tradiţii medievale iau naştere altele noi, de tip burghez – starea de îmbogăţire, individualismul economic şi etatismul.
Principalele trăsături ale mercantilismului sunt :
- credinţa în superioritatea bogăţiei monetare, achiziţionarea de lingouri de aur şi comori de orice tip ca esenţă a bogăţiei;
- reglarea comerţului exterior pentru a produce o scurgere spre interior de aur şi argint (reducerea importurilor şi creşterea exporturilor);
- reglementarea şi promovarea industriei prin stimularea importurilor de materii prime ieftine şi încurajarea exporturilor, în special de produse finite;
- creşterea populaţiei în condiţiile unui nivel scăzut al salariilor, concomitent cu cucerirea pieţelor cele mai avantajoase, prin colonizarea de noi ţări.
În cadrul mercantilismului s-au conturat trei teorii, respectiv teoria despre bogăţie, teoria despre profit şi teoria despre bani. În ceea ce priveşte teoria despre bogăţie, mercantiliştii considerau că bogăţia unei naţiuni este legată de rezervele de metale preţioase pe care le are, iar sporirea acestor metale ar trebui să fie marele obiectiv al politicii economice. Istoria precizează că fascinaţia acestui deziderat a fost aşa de mare, încât orice mijloc era considerat acceptabil pentru atingerea lui, mergând până la jefuirea unor tezaure aparţinând altor popoare.
În viziunea mercantiliştilor, izvorul profitului şi deci a acumulării de bogăţie, de capital era comerţul, circulaţia mărfurilor, mijlocite de bani şi în mod deosebit comerţul exterior. De asemenea, ei au cercetat atât natura preţului mărfurilor, cât şi relaţia cantitativă dintre volumul mărfurilor aduse pe piaţă şi volumul banilor care mijloceau tranzacţiile de pe piaţă. Astfel, teoria cantitativă a banilor, din secolele XVII şi XVIII a avut în atenţia sa propoziţia : banii stimulează comerţul.
În evoluţia mercantilismului se disting două etape :
- mercantilismul timpuriu sau metalist şi
- mercantilismul dezvoltat, precum şi o serie de particularităţi naţionale, în special în funcţie de instrumentele de politică economică folosite.
Mercantilismul timpuriu sau sistemul monetar numit şi bullionist, s-a dezvoltat cu precădere în Spania, portugalia şi Anglia, în secolele XVI şi XVII, având ca reprezentanţi mai importanţi pe spaniolul Luis Ortiz şi pe englezul William Stafford(în limba engleză, bullion înseamnă lingou de metal preţios). Doctrina avea la bază iluzia crysohedonistă că bogăţia unui stat este dată de cantitatea de aur şi argint pe care aceasta o deţine. Bullioniştii dezvoltau o filozofie a marilor armade şi expediţii, a bogăţiei regale şi a avariţiei naţionale şi erau neclintiţi în convingerea că dacă totul merge bine în privinţa cantităţii de comori, naţiunea va prospera negreşit.
Mercantilismul dezvoltat s-a bazat pe concepţii referitoare la sporirea avuţiei naţionale prin dezvoltarea activităţii economice productive şi prin balanţa comercială activă. El a îmbrăcat următoarele forme :
- mercantilismul francez sau industrial;
- mercantilismul britanic sau comercial;
- cameralismul german şi austriac.
Mercantilismul francez sau industrialismul a fost reprezentat, mai ales, prin Jean Bodin, Jean-Baptiste Colbert şi Antoine de Montchrestien. Antoine de Montchrestien considera individualismul economic, motor al dezvoltării activităţilor productive, precum şi al comerţului intern, de care depinde circulaţia bogăţiei şi a celui extern, care permite procurarea metalelor preţioase. Iniţiativa individuală trebuie să fie completată prin intervenţionismul statal şi o politică vamală adecvată, menită să asigure orientarea activităţii economice. El spunea că fericirea oamenilor constă, în principal, în bogăţie şi bogăţia în muncă. De asemenea, el propune măsuri în favoarea dezvoltării industriei, sprijină reglementările care garantează valoarea profesională a meşteşugarilor.
Mercantilismul francez îşi găseşte forma cea mai evoluată la J.B. Colbert, pe care, pe lângă bogăţie şi putere, în general, îl preocupa măreţia naţională a Franţei. Politica internă a lui Colbert viza crearea unui infrastructuri industriale prin înfiinţarea de către stat a unor manufacturi, acordarea de subvenţii la înfiinţare, privilegii fiscale, reglementări cu privire la preţuri, plata salariilor şi calitatea produselor, dezvoltarea reţelei de transport. Un alt obiectiv a fost dezvoltarea, extinderea exportului şi restrângerea importului prin politica comercială externă promovată de acesta (a introdus în 1667 un tarif vamal protecţionist). Politica lui Colbert a avut efecte pozitive asupra dezvoltării industriei, flotei comerciale, comerţului exterior şi a expansiunii economice a Franţei, însă toate acestea cu preţul sacrificării agriculturii, a stagnării producţiei agricole, a fiscalităţii excesive.
Mercantilismul britanic sau sistemul comercial este forma cea mai evoluată care a jucat un rol important în dezvoltarea comerţului, a industriei şi a expansiunii coloniale a Angliei. Ca reprezentant de seamă îl menţionăm pe Thoman Mun cu „Bogăţia Angliei din comerţul exterior” (1630), considerată evanghelia mercantilsmului. Această orientare avea la bază ideea că bogăţia unei ţări poate spori prin asigurarea unei balanţe comerciale active („aurul naşte comerţul, iar comerţul sporeşte banii”) .
Mercantilismul german şi austriac are ca principiu fundamental ideea de stat şi tutelarea de către acesta a întregii vieţi economice. După războiul de 30 de ani s-au dezvoltat în Germania studii financiare şi economice necesare pentru birocraţie, cunoscute sub denumirea de cameralism, denumire care se aplica tuturor economiştilor germani şi austrieci până la începutul secolului al XIX -lea. Cameralismul a fost un ansamblu de teorii economice, financiare şi administrative despre conducerea economiei statelor feudale, descentralizate germane. El s-a dezvoltat în secolul al XVII – lea şi al XVIII -lea. În secolul al XVIII -lea a fost predat în universităţile germane ca disciplină separată, conţinând unele îndrumări cu caracter economico-administrativ privind agricultura, comerţul, finanţele, meşteşugurile, etc.
Cameraliştii germani au adoptat principiile şi măsurile mercantilismului francez, respectiv : doctrina industrială, protecţionismul vamal, balanţa comercială activă prin stimularea exportului la articolele de lux şi îngrădirea exportului de materii prime. Ei acordă o mare atenţie agriculturii, iar banii sunt consideraţi un important instrument ce facilitează producţia şi circulaţia.
Prin problematica economică abordată, mercantilismul a fost primul curent de gândire economică modernă, în general, progresist pentru epoca în care s-a dezvoltat. Exegeţi riguroşi ai literaturii economice mercantiliste (K. Marx, J.A. Schumpeter, J.M.Keynes, M. Blaug) au semnalat contribuţiile acestui curent de gândire economică la dezvoltarea teoriei economice, respectiv a analizei economice, precizând că nu toate ideile lor au fost superficiale sau greşite, cum au pretins criticii lor liberali din secolele
XVIII şi XIX.
Pe de altă parte, mercantiliştii au anticipat şi pregătit apariţia economiştilor clasici care au preluat multe din ideile lor.
