Maximizarea profitului – oricînd şi oriunde
Cînd vorbim despre obiectivele întreprinderii, avem în vedere, în prinm rînd, obiectivele urmărite de proprietarul acesteia, adică de întreprinzător. Or, întreprinzătorul poate fi un individ (adică o singură persoana sau un colectiv de persoane, ca în cazul marilor societăţi pe acţiuni, unde întreprinderile sînt gestionate de managerii salariaţi. S-ar părea că obiectivele întreprinderii, în cazul dat, ar trebui să fie diferite, în funcţie de faptul cine gestionează, în realitate, întreprinderea. Vom examina aparte ambele cazuri. Oricum, se cere să subliniem chiar din capul locului că, oricînd şi oriunde, obiectivul fundamental al întreprinderii, cel puţin pe termen lung, rămîne a fi maximizarea profitului.
Maximizarea profitului în cazul întreprinzătorului individual
în activitatea sa economică, întreprinzătorul urmăreşte mai multe obiective (obţinerea libertăţii, prestigiul în societate, satisfacţia de a inova şi de a conduce o afacere, de a fi puternic şi influent etc.).
Fiind un om raţional, întreprinzătorul doreşte ca, pornind de la resursele ce le posedă, să atingă un maximum de satisfacţie, de utilitate. Acest obiectiv poate fi realizat doar atunci cînd omul de afaceri obţine cel mai mare profit posibil cu resursele de care dispune, în cazul dat, prin profit se subînţelege acea parte a venitului întreprinderii ce rămîne acestuia după plata tuturor factorilor de producţie, inclusiv a salariului întreprin-zătorului-proprietar, primit pentru gestionarea propriei întreprinderi.
Este oare raţional obiectivul obţinerii unui profit cît mai mare posibil? Iată o întrebare ce nu prezintă nici un interes pentru economişti. Pentru ei este important faptul că întreprinzătorul, prin comportamentul său, face tot posibilul pentru a-şi maximiza cîştigurile, adică profitul. Această dorinţă a fost remarcată încă din Antichitate. Astfel, Aristotel observa că „în arta de a agonisi avere… niciodată nu există o limită în atingerea scopului, acesta fiind acumularea unei bogăţii fără margini… Toţi cei care practică afaceri băneşti tind să-şi sporească capitalul la infinit”. De la Aristotel încoace natura omului nu s-a schimbat nici
_.i pic. Totuşi în cazul dat nu este vorba de a obţine nişte venituri fără „.mită, ci de a obţine, cu resursele disponibile, un rezultat maximal porii, fenomen numit „maximizarea profitului”.
Maximizarea profitului în cazul întreprinzătorului colectiv
Profitul sau maximizarea acestuia constituie obiectivul principal al proprietarului capitalului sau, cum i se mai spune, proprietarului întreprinderii. Dar ce se întîmplă atunci cînd întreprinderea este o societate pe acţiuni, cu sute şi mii de proprietari-acţionari, şi cînd aceasta este gestionată de managerii salariaţi? Oricum, scopurile urmărite de managerii întreprinderii nu corespund, în mod obiectiv, întocmai cu cele ale acţionarilor. Managerii au, de obicei, alte obiective decît obiectivul fundamental al acţionarilor-proprietari, cel de maximizare a profitului. Fiind şi ei nişte indivizi raţionali, managerii au propriile lor interese, ca, de exemplu: dorinţa de a se menţine o perioadă cît mai îndelungată de timp în posturile prestigioase de conducere a firmei; obţinerea unor salarii înalte; angajarea unor secretare drăguţe şi, desigur, bine plătite; birouri şi limuzine de serviciu luxoase etc. Realizarea acestor obiective generează costuri înalte şi, evident, reduce profitul proprietarilor.
Aşa este, dar acesta poate fi un comportament iresponsabil şi trecător, deoarece, pe termen lung, managerii marilor întreprinderi sînt obligaţi să urmărească şi ei, pentru întreprinderea pe care o gestionează, obiectivul maximizării profitului. Aceasta se întîmplă, cum susţine economistul francez Jacques Genereux, din mai multe cauze, înainte de toate, celelalte obiective urmărite de întreprinzător (prestigiul, recunoaşterea de către public, calitatea relaţiilor cu personalul, puterea etc.) vor fi realizate doar în măsura în care vor fi obţinute profituri importante. Dacă întreprinderea nu obţine profit, ea este condamnată să dispară şi atunci nici un alt obiectiv nu poate fi atins.
O altă circumstanţă care îl impune pe întreprinzătorul colectiv să urmărească obiectivul maximizării profitului este concurenţa. Concurenţa ii sileşte pe managerii marilor întreprinderi ca aceştia, de voie, de nevoie, să se gîndească la maximizarea profitului. De ce? Fiindcă „pe piaţă întreprinderile care caută maximul de profit vor avea productivitatea cea mai mare, costurile cele mai mici, un acces mai uşor la finanţările
externe; ele vor putea practica preţuri mai scăzute decît întreprinderile care nu acordă prioritate profitabilităţii şi nu tind să atragă spre produsul lor o parte crescîndă a clienţilor; pe termen lung, vor supravieţui numai întreprinderile care au acordat prioritate obţinerii profitului”5.
Un alt motiv care îi „încurajează” pe managerii marilor întreprinderi să urmărească scopul maximizării profitului este cotarea acestora la bursă. Prin cursul acţiunii la bursă pot fi uşor cunoscute performanţele reale ale întreprinderii, în cazul în care profiturile întreprinderii sînt ridicate şi în creştere, cursul acţiunii creşte şi el. Din contra, cînd profiturile scad, scade şi cursul acţiunii, în ultimul caz, acţionarii-pro-prietari, avînd şi ei un comportament raţional, vor lua măsurile necesare pentru a-i înlocui pe managerii care nu şi-au propus ca obiectiv fundamental al activităţii lor maximizarea profitului.
