Mediul ambiant al firmei

Parte componentă a economiei şi societăţii, firma considerată un sistem complex şi dinamic, prezintă multiple legături cu mediul în care există şi îşi desfăşoară activitatea pentru care a fost constituită. În perioada actuală, firma a căpătat din ce în ce mai mult caracterul de sistem deschis fapt care se poate explica atât prin faptul că recepţionează şi este influenţat de transformările produse în mediu cât şi prin aceea că la rândul său, firma  prin intermediul bunurilor materiale şi a serviciilor pe care le realizează influenţează mediul în care acţionează. Deci  putem aduce în continuare ca o întărire a celor spuse mai sus, părerea unui mare specialist în domeniu care spunea că firma “este un complex ce se organizează în viaţa socio-economică, în calitate de ansamblu de sine stătător aflat însă în continue şi multiple legături cu mediu”[1].

            În demonstrarea importanţei desăvârşite a cunoaşterii mediul ambiant al oricărei întreprinderi care funcţionează într-o economie de piaţă au fost aduse următoarele argumente[2]:

• O unitate economică poate satisface anumite categorii de nevoi, atât cantitativ cât şi calitativ doar în condiţiile în care cunoaşte şi ia în considerare evoluţiile mediului ambiant;
• Realizarea unor strategii şi politici de firmă realiste care să asigure calitate şi profitabilitate activităţii desfăşurate de aceasta, impune includerea evoluţiei factorilor de mediu corespunzător situaţiei date;
• În lipsa considerării factorilor de mediu, nici o unitate economică nu poate aprecia corect şi nu poate să-şi asigure resursele umane, materiale, financiare şi informaţionale de care are nevoie pentru funcţionarea şi dezvoltarea sa;
• Pentru asigurarea unor subsisteme organizatorice şi informaţionale eficace, cât şi pentru adoptarea şi aplicarea de decizii şi acţiuni este imperios necesară cunoaşterea evoluţie factorilor de mediu care ne permite să apreciem necesităţile şi oportunităţile prezente şi de perspectivă ale mediului ambiant;

Mediul ambiant al firmei este un concept extrem de disputat în teoria economică a domeniului, cunoscând o mulţime de definiţii. Însă unii specialişti consideră că este un aspect încă neelucidat dată fiind complexitatea mediului precum şi elementele sale componente extrem de numeroase alături de legăturile existente între ele. Nu de puţine ori au fost realizate suprapuneri a doi termeni extrem de diferiţi şi anume mediul ambiant şi mediul înconjurător.

Pentru delimitarea acestor două noţiunii mai mulţi specialişti au încercat diverse definiţii în care arată diferenţele dintre acestea.

Mai precis, academicianul Mihai Drăgănescu spunea “…..dacă ne gândim la om nu este greu de observat că pentru el principalul mediu ambiant este societatea. Mediul social cuprinde două mari componente: un mediu tehnologic şi un mediu interuman. … Prin mediu înconjurător pentru om înţelegem şi societatea, în timp ce prin mediul înconjurător pentru societate înţelegem numai mediul înconjurător  natural deoarece tehnologicul este social”[3].

În concepţia unor specialişti francezi, mediul ambiant al firmei “este constituit din ansamblul organizaţiilor, actorilor şi factorilor a căror existenţă este susceptibilă de a influenţa comportamentul şi performanţele întreprinderii”[4].

Este bine cunoscut faptul că mediul ambiant este o noţiune extrem de complexă, fiind alcătuit din “elemente de natură: politică, socială, economică, tehnologică, juridică, etc.  care se manifestă pe plan naţional şi internaţional şi acţionează asupra firmei nu în mod izolat ci în strânsă lor interdependenţă”[5].

Deci, şansele oricărei unităţi economice de a-şi atinge obiectivele pe care şi le-a propus şi de a continua activitatea corespunzător acestora, depind atât de capabilităţile ei umane, financiare, tehnologice şi manageriale, cât şi de interdependenţele pe care le are cu o multitudine de elemente care în ansamblul lor alcătuiesc ceea ce este denumit generic mediu.

Multitudinea elementelor componente ale mediului sunt surprinse cel mai bine în definiţie profesorului O. Nicolescu care spune: “Astfel, mediul ambiant cuprinde toate elementele exogene firmei, de natură economică, tehnică, politică, demografică, culturală, ştiinţifică, organizatorică, juridică, psiho-sociologică, educaţională şi ecologică ce marchează stabilirea obiectivelor acesteia, obţinerea resurselor necesare, adoptarea şi aplicarea deciziilor  de realizare a lor”[6].

O altă definiţie extrem de precisă a mediului ambiant este: “Mediul firmei reprezintă ansamblul fenomenelor, situaţiilor, forţelor externe şi oricăror alte forme de manifestare a acestora care formează cadrul de existenţă şi de acţiune al firmei”.[7]

Caracteristicile cele mai importante ale mediului ambiant al firmei pot fi sintetizate în:

1. unicitate, caracteristică ce desemnează faptul că orice unitate economică are mediul său propriu individualizat şi irepetabil, adică dacă două firme au un profil extrem de asemănătoare, totuşi mediile de lucru sunt diferite;
2. dinamism,  fapt demonstrat de schimbările repetate şi diferite pe care le suportă elementele componente;
3. sensibilitate la influenţă, trăsătură ce rezidă în faptul că pe lângă aceea că mediul determină activitatea firmei, acesta suportă la rândul său influenţele acesteia care sunt proporţionale cu mărimea sa, cu volumul afacerilor sale, poziţia deţinută în cadrul domeniului în care acţionează. Cunoaşterea acestei trăsături a mediului ambiant dă posibilitatea firmei de a descoperii zonele cele mai sensibile şi oportunităţile pe care acesta le oferă.

Dacă analizăm circumstanţele în care îşi desfăşoară firma activitatea precum şi felul în care este influenţată de către acestea, se pot deduce trei tipuri de mediu şi anume:

• mediul stabil care în concepţia unor specialişti există doar teoretic şi presupune adoptarea unei structuri care nu poate fi modificată pe termen scurt şi mediu, iar direcţiile de acţiune vizează specializarea capitalului uman;
• mediul schimbător, este un mediu specific domeniilor serviciilor şi construcţiilor şi se caracterizează prin diverse modificări, de amplitudini diverse şi de cele mai multe ori previzibile prin utilizarea unor metode adecvate de anticipare a producerii lor;
• mediu turbulent, caracterizat prin modificări greu de anticipat şi extrem de frecvente, cu incidenţe majore asupra unităţii economice. Rezistenţa la schimbări a firmei este dată de însuşi confruntarea ei cu un asemenea mediu, iar în perioada de adaptare, dinamismul managerial este deosebit. Acest tip de mediu este cel mai des întâlnit în ramurile de vârf ale economiei, celor de înaltă tehnologie, caracterizate printr-un grad de înnoire a produselor extrem de ridicat şi tehnologie de ultimă generaţie.[8]

După părerea lui I. Ansoff[9], principalii factori  care determină nivelul de turbulenţă al mediului firmei se referă la: rapiditatea schimbărilor, variaţiile pieţei, preferinţele clienţilor, cerinţele organismelor guvernamentale sau ale grupurilor de presiune.

Luând în calcul cele mai recente abordări referitoare la mediu, se poate afirma că acesta este un ansamblu de “actori” şi grupuri de interese (stokeholders[10])  care include proprietarii sau acţionarii, managerii, salariaţii, furnizorii, clienţii, băncile, statul, comunitatea locală, etc. Aceştia pot fi afectaţi de modul de concepere şi desfăşurare a activităţii întreprinderii şi, la rândul lor, dispun de diferite mijloace de control asupra acesteia.

Astfel, dacă conform concepţiilor tradiţionale, scopul final al oricărei unităţi economice era satisfacerea intereselor acţionarilor, astăzi trebuie să se aibă în vedere şi armonizarea diferitelor interese ale stokeholderilor. Deci, întreprinderile vor trebui să depăşească situaţia în care răspundeau în mod pasiv constrângerilor interne şi externe, şi să se orienteze spre  răspunsul selectiv, în funcţie de importanţa resurselor, gradul de control al diferitelor grupuri de interese asupra utilizării şi distribuţiei lor, existenţa altor surse alternative şi posibilitatea de a apela la acestea, etc.

În actuala perioadă mediul ambiant al întreprinderii a dobândit o sferă mai  largă de cuprindere, cu care întreţine mai multe tipuri de relaţii, care după climatul în care se dezvoltă şi statutul partenerilor, pot fi  de mai multe categorii, mai precis concurenţiale, de colaborare, de alianţă sau dominare. Aceste relaţii sunt surprinse în schema de mai jos, adaptată după J. Ch. Mathe:

 

   Figura nr. 2.1.Întreprinderea şi relaţiile sale cu mediu ambiant[11]

Din cele relatate mai sus, se poate spune că mediul ambiant trebuie analizat într-o  viziune dinamică prin care se pot determina evoluţiile favorabile sau nefavorabile ale componentelor sale, care duc la frânarea sau dinamizarea activităţii oricărei unităţi economice.

Se mai poate concluziona şi faptul că relaţia dintre firmă şi mediul ambiant este una de conexiune inversă, adică firma este influenţată de mediul ambiant prin multitudinea de elemente componente, dar şi mediul este la rândul său influenţat de către fiecare firmă în parte prin intermediul bunurilor materiale şi a serviciilor pe care le realizează.

Referitor la modificările produse în  mediului ambiant majoritatea autorilor grupează factorii de influenţă după provenienţa şi rolul lor în viaţa economico-socială în două mari categorii şi anume: factori de mediu naturali, adică condiţiile de sol, atmosferă, ape curgătoare, lacuri, păduri, şi factori de mediu artificiali, dacă ne referim la condiţiile create de om pentru ameliorarea condiţiilor de viaţă şi muncă. Mediul ambiant poate fi împărţit în funcţie de modificările care pot apărea, în mediu intern şi mediu extern  firmei.

În literatura de specialitate existe o multitudine de încercări de clasificare a factorilor de influenţă, precum şi de cuantificare a mărimii şi sensului lor. În general cea mai acceptată clasificare a factorilor de influenţă a-i  mediului ambiant este[12]:

• factorii economici, care cuprind variabile de ordin economic care joacă un rol important în dezvoltarea sau frânarea activităţii firmei, având o acţiune directă asupra acesteia. Ne referim aici la cheltuieli şi venituri, preţuri şi tarife, piaţa internă şi externă, etc.;
• factorii de management care influenţează firma din exterior şi ne referim la organizarea economiei naţionale, coordonarea la nivel macroeconomic, etc.;
• factori tehnici şi tehnologici, ce pot produce modificări substanţiale în gestiunea şi activitatea firmei şi includem aici progresul tehnic, calitatea cercetării ştiinţifico-tehnice, nivelul brevetelor, etc.;
• factorii demografici, ce se referă la totalitatea elementelor demografice ce pot influenţa activitatea firmei şi anume: numărul şi structura populaţiei, ponderea structuri ocupate, etc.;
• factorii socio-culturali, care au de regulă o acţiune indirectă dar extrem de importantă şi includem aici sănătatea, învăţământul, cultura, etc.;
• factori ecologici care au căpătat noi accente în perioada actuală şi pot influenţa firma într-o măsură foarte mare şi care se referă la: resursele naturale, clima, vegetaţia, apa, solul, etc.;
• factorii juridici, care cuprind totalitatea actelor, legilor, decretelor şi hotărârilor guvernamentale ce pot influenţa firma şi activitatea sa;
• factori politici unde se pot include politica economică, socială, stabilitatea economică sau instabilitatea politică, etc.

După părerea altor specialişti[13] în domeniu, elementele ce intră în componenţa mediului ambiant al firmei sunt de natură diferită, şi dat fiind acest fapt se pot determina următoarele laturi ale acestui mediu:

• Latura socială care cuprinde ansamblul relaţiilor umane pe care firma, managerii şi salariaţii acesteia le au cu persoane şi organizaţii exterioare, cu societate în general. Pentru firmă, aceste relaţii cuprind norme de comportament, atitudinile şi valorile consacrate ale societăţii, precum şi comportamentul individual şi colectiv motivat de aceste valori;
• Latura economică este latura mediului firmei care are un impact direct asupra acesteia şi cuprinde următoarele elemente componente: stabilitatea economică generală, rata inflaţiei, rata şomajului, cursul valutar, politica guvernamentală macro şi microeconomică, coeficientul riscului de ţară, rata dobânzilor, situaţia industriei de profil, structura pieţei, forţe de negociere a sindicatelor, puterea de cumpărare internă, mecanismul formării preţurilor, sistemul de impozite şi taxe, etc.;
• Latura tehnologică este caracterizată în primul rând de progresul tehnic care are un caracter exploziv, complex şi multilateral şi se manifestă în următoarele direcţii: apariţii de noi produse şi servicii, apariţia unor soluţii alternative pentru materiile prime, producerea de schimbări în produsele şi serviciile complementare;
• Latura ecologică apărută ca urmare a impactului pe care îl are  activitatea desfăşurată de către firmă asupra mediului înconjurător, care la rândul său acţionează asupra firmei prin oferirea unui cadru de activitatea favorabil sau defavorabil;
• Latura legislativo-normativă care însumează restricţiile impuse de legi şi decizii asupra firmei şi activităţii sale. Tot aici sunt incluse şi influenţa exercitată de firme şi grupe de firme cu interese comune asupra organismelor cu prerogative în elaborarea, fundamentate şi adoptarea legilor şi celorlalte acte de reglementare.

 

[1] I.C. Dima – Economia şi gestiunea firmei, Ed. Economică, Bucureşti, 1999, p. 51

[2] O. Nicolescu, I. Verboncu – Management, Ed. Economică, Bucureşti, 1995, p. 57

[3] M. Drăgănescu – O posibilă definire a mediul înconjurător, Revista Economică, nr.33/1985

[4] Ch. Mathe – Politique generale de L’Entreprise: Analyse et Management Stategiques, Edition Economica, Paris, 1987, p.87

[5] I.C. Dima – Management, Ed.AGIR, Bucureşti, 2000, p.17

[6] O. Nicolescu – Management, Ed. Economică, Bucureşti, 1995, p. 60

[7] C. Russu – Management strategic, Ed All Back, Bucureşti ,1999, p.11

[8] J. Stoner – Management, Prentice Hall Inc., London, 1978, p.326-329

[9] I. Ansoff – Strategie du developpement de l’entreprise, Les Editions d’Organisation, Paris, 1989, p.218

[10] termen adoptat ca adaptare dată fiind dificultatea în traducere, se referă la  totalitatea persoanele fizice sau juridice , precum şi grupuri ale acestora care au interes sau o implicare personală sau emoţională directă într-o firmă, grup de firme sau industrie.

[11] J. Ch. Mathe – Politique Generale de L’entreprise: Analyse et Management Strategique, Ed. Economica, Paris, 1987,  p.15

[12] I. C. Dima – Economia şi gestiunea firmei, Ed.Economică, Bucureşti, 1999, p.53

[13] C. Russu – Management, Ed. All Back, Bucureşti, 1999, p.12-19