Orice ştiinţă trebuie să aibă un obiect de studiu şi metodă. În economia politică, metoda reprezintă modul sistemic de cercetare şi interpretare a realităţii economice, adică ansamblul de procedee folosite în scopul descoperirii şi explicării adevărului economic obiectiv. Sub acest aspect, metoda economiei politice constituie un ansamblu de principii, procedee şi tehnici de cercetare, menite să ducă la lărgirea cunoaşterii, să descopere noi adevăruri, să rezolve eficient cât mai multe probleme practice.
În studiul economiei politice se porneşte de la necesitatea descoperirii fenomenelor şi proceselor economice, în esenţa lor, precum şi la descrierea formelor lor de manifestare. Dintre procedeele care caracterizează metoda economiei politice menţionăm: abstractizarea, analiza inductivă şi deductivă, îmbinarea metodei istorice cu cea logică, teoretică, analiza cantitativă şi analiza calitativă, experimentul economic.
Abstractizarea – presupune ca, în cercetarea fenomenelor şi proceselor economice să se ia în considerare numai ceea ce este dominant, caracteristic acestora, făcându-se abstracţie de aspecte ale realităţii analizate, care sunt neesenţiale şi nenecesare cunoaşterii esenţei.
Analiza inductivă – reprezintă un procedeu de cercetare în care se porneşte de la fapte reale, aşa cum sunt ele, spre gândirea abstractă, spre generalizarea ştiinţifică, sau modul de a raţiona de la particular la general.
Analiza deductivă – constă în modul invers, adică de a porni de la teze teoretice, de la generalizări, la fapte concrete, unde se pot infirma sau confirma tezele teoretice respective, ea fiind modul de raţionare de la general la particular.
Metoda istorică – presupune luarea în considerare a faptelor realităţilor, în desfăşurarea lor istorică, cu detaliile şi meandrele care au loc, chiar dacă ele nu concordă întotdeauna cu ceea ce reprezintă logicul mişcării economice. În sistemul metodelor şi procedeelor de cercetare ştiinţifică, se înscrie şi analiza, care poate fi calitativă, statică şi dinamică, la nivelul microeconomic (microanaliză) şi la nivelul macroeconomic (macroanliză).
Analiza cantitativă presupune determinări cantitative, măsurare, cuantificare, evaluare în expresie bănească sau în unităţi naturale (fizice) a cheltuielilor şi rezultatelor, a dimensiunilor activităţii economice etc.
Analiza cantitativă înseamnă că pornind de la schimburi cantitative, de la creşteri de exemplu ale producţiei, productivităţii, eficienţei economice etc., cercetarea ştiinţifică să surprindă şi schimbări de ordin calitativ.
Deşi analiza este actul cel mai important în procesul cercetării şi cunoaşterii ştiinţifice, ea trebuie completată totuşi cu sinteza, care înseamnă cunoaşterea, pe baza reunirii mintale a elementelor obţinute de analiză, prin stabilirea legăturilor dintre ele. Analiza şi sinteza alcătuiesc o unitate, în care analiza este momentul prim, iar sinteza momentul final. Ţinând seama de caracterul extrem de complex al efectelor pe care le poate genera aplicarea în practică a concluziilor rezultatelor cercetării economice asupra vieţii şi activităţii oamenilor, de o mare însemnătate este experimentul economic, care în esenţă, presupune că, înainte de extinderea sau generalizarea unor măsuri de perfecţionare a vieţii economice (organizări, conduceri ale gestiunii etc.) la nivelul firmelor sau ramurilor, să aibă loc şi experimentarea lor, pentru a se verifica oportunitatea şi eficacitatea acestora.
Obiectul de studiu al ştiinţei economice – economiei politice – trebuie privit în dinamica sa, deoarece şi viaţa economică se află într-o mişcare, transformare.
