Publicat în

Metode de prevenire a manipulării pe piața de capital

Cea mai bună metodă prin care investitorul de rând poate evita să fie prins într-o schemă manipulatorie este, la fel ca în viaţă, conştientizarea faptului că nimic nu e gratis, tratarea tuturor cu scepticism şi convingerea că dacă ceva pare prea bun pentru a fi adevărat, probabil că nici nu este adevărat.

Guojun Wu, asistent profesor de finanţe la Universitatea din Michigan şi colegul sau Rajesh K. Aggarwal de la colegiul Dartmouth[1] în urma cercetărilor lor au ajuns la concluzia că cel mai adesea manipulatorii provin din rândul persoanele din interiorul companiilor, brokerilor, celor ce deţin un număr însemnat de acţiuni, emitenţilor şi market makerilor. În rândul acestora circulă informaţii inaccesibile pentru restul publicului investitor, reguli cu ajutorul cărora mecanismele pieţei pot fi eludate.

În cele ce urmează le vom prezenta pe cele mai frecvente dintre acestea, în ideea că cea mai bună metodă prin care te poţi proteja este să îţi cunoşti adversarul.[2] O prima regulă pe care se bazează manipulatorul este de a vinde când toată lumea cumpără şi de a cumpăra când toţi ceilalţi vând. Sau mai degrabă vinde după ce i-a convins pe ceilalţi să cumpere, marchează câştigul şi iese din joc. Două axiome exploatate de către manipulatori de fiecare dată când li se iveşte ocazia sunt axioma lăcomiei şi cea a fricii. Un bun manipulator este cel care cunoaşte şi ştie să se folosească de psihologia investitorului. O altă regula nescrisă este cea a confuziei. Oamenii tind să facă greşeli în situaţii neclare. Tocmai de aceea investitorii sunt asaltaţi cu zvonuri despre o anumită companie, cu rapoarte şi declaraţii ambalate astfel încât să inducă o stare de confuzie. Conform legii aşteptării, cu cât un investitor aşteaptă mai mult timp, cu atât cresc şansele unui eşec. Această lege se aplică şi când preţul acţiunii deţinute scade, dar şi când preţul acesteia creste şi de aceea este recomandat ca investitorul să îşi stabilească încă de la început atât pragul minim, sub care va vinde acţiunea dar şi pragul maxim la care îşi va marca câştigul. Un alt lucru de care trebuie ţinut cont se referă la aşa numita axiomă a istoriei, care spune că lupul îşi schimbă parul, dar nu şi năravul. O persoană despre care se ştie că a manipulat piaţa la un moment dat, va reveni mai devreme sau mai târziu la vechile sale practici. Factorul stimulator se referă la declaraţiile hiperbolice care pot face ca preţul unei acţiuni să crească pentru o perioadă de timp, o perioadă de timp suficientă pentru ca manipulatorul să profite de cei mai naivi şi mai entuziaşti investitori. Conform axiomei zgomotului, cu cât există mai multă agitaţie şi mai multă vâlvă cu privire la o anumită acţiune, cu atât mai mult va scădea preţui ei după ce promovarea va înceta. Ultimul şi cel mai important principiu spune că hârtia e hârtie iar banii sunt bani. Singurul motiv pentru care cineva deţine un certificat de acţionar este convingerea că acel certificat valorează mai mult decât banii. Amatorii cumpăra hârtia, profesioniştii transformă hârtia în bani. Iar acea hârtie este practic nulă dacă pentru ea nu există cumpărători.

Într-un eseu demn de luat în seama George Chelekis descrie zece reguli ce trebuie respectate de toţi investitorii de pe piaţa de capital care doresc să se protejeze împotriva manipulărilor[3]:

Prima regulă susţine că toate modificările neaşteptate de preţ – atât creşterea cât şi scăderea – sunt rezultatul unor profesionişti ce au ca scop manipularea preţului acţiunilor. Astfel se explică de ce unele companii, deşi au rezultate bune se confrunta cu o scădere a preţului acţiunilor iar altele, fără un motiv aparent, cunosc o creştere puternică a preţului acţiunilor. În această situaţie, spune autorul articolului, cineva manipulează preţul, lansând uneori şi zvonuri nefondate. Pentru ca astfel de tactici să funcţioneze, manipulatorul pleacă de la nişte premize: publicul e prost, aşadar va cumpăra la preţ mare şi va fi dispus să vândă la preţ mic. Ca atare, atât timp cât va putea controla masa de investitori, manipulatorul va avea succes. Speculatorii de pe o asemenea piaţă sunt caracterizaţi de lăcomie şi optimism, adică exact de acele caracteristici pe care manipulatorii le exploatează.

O caracteristică a oamenilor în general face ca aceştia să fie extrem de deschişi sugestiilor.[4] Credulilor le place să primească ponturi, să audă zvonuri, istorisiri despre o anumită companie şi sunt încântaţi de informaţiile secrete aflate din surse necunoscute. În schimb, un investitor profesionist nu va pleca urechea la asemenea informaţii, pentru că pur şi simplu nu are timp. Scopul lui este de a reacţiona rapid la schimbările pieţei prin înţelegerea, aproape intuitivă a relaţiei dintre volumele tranzacţionate şi preţuri, prin citirea pieţei şi nu a zvonurilor.

O a doua regulă menţionată este că, atunci când un manipulator vrea să se debaraseze de acţiunile la o anumită companie, va lansa o adevărată campanie de promovare a acesteia. Sunt angajaţi ziarişti – în mod secret sau nu – care să facă reclamă acţiunilor respective. Sunt angajate firme de PR, persoane care să participe la diferite emisiuni de radio sau tv şi brokeri care să promoveze acţiunile companiei în rândul clienţilor lor. Abia după ce manipulatorul a reuşit să vândă acţiunile la preţul dorit, noii deţinători îşi dau seama de adevărata situaţie. Investitorii profesionişti[5] sunt atenţi la semnalele transmise pe calea mass-media, urmăresc noutăţile apărute în presă însă acţionează în sens contrar sfaturilor date. 

O a treia regulă este că în momentul în care manipulatorul şi-a atins scopul de a vinde acţiunile la un preţ cât mai mare, va începe o campanie de denigrare a companiei respective sau în cel mai bun caz nu va mai acţiona în niciun fel asupra ei. Manipularea merge până într-acolo încât sunt angajate persoane care sa-i tragă la răspundere pe cei ce lăudaseră iniţial compania. Vor exista şi “explicaţii”, cum că sectorul respective este unul riscant, sau că noua din zece afaceri dau faliment anual.  Pentru a evita astfel de capcane este impetuos necesar să se respecte cu stricteţe prima regulă mai sus menţionată.

Regula numărul patru susţine că orice acţiune tranzacţionată în cantităţi mari la preţuri şi mai mari semnalează o “fază de distribuţie”. Când volumele tranzacţionate erau reduse, preţul era de asemenea mai mic. În această perioadă profesioniştii acumulau acţiuni. După ce preţul creşte şi  volumul creşte. Profesioniştii cumpără la preţ redus şi vând la un preţ mult mai mare, spre deosebire de amatori, care cumpără la un preţ mare şi cât de curând ajung să vândă la un preţ mai mic. Preţul prag al acţiunii reprezintă şi punctul de lansare. În principiu, faza de creştere a preţului poate fi menţinută atâta timp cât manipulatorul dispune de resurse suficiente. Din observaţiile făcute de autorul articolului, acesta a ajuns la concluzia că o asemenea creştere poate fi de cinci până la zece ori mai mare decât pragul real.

Cea de-a cincia regulă face observaţia că un manipulator va încerca mereu sa-i facă pe investitori să cumpere la preţul cel mai mare şi să vândă la preţul cel mai mic. Iniţial, va face tot posibilul să atragă cât mai mulţi investitori pentru a determina preţul acţiunii să crească. Prima minciună pe care amatorii o cred este că promoterul îşi doreşte ca persoanele să facă bani investind în compania sa. Începe astfel un lung sir de minciuni.

Primul indiciu că ai fost înşelat va apărea atunci când fără niciun motiv aparent preţul acţiunilor va oscila la acelaşi nivel, fără să mai cunoască vreo creştere. Acest lucru se întâmplă tocmai pentru că manipulatorul a încetat să mai susţină preţul. Preţul fiind foarte umflat, manipulatorul nu mai poate convinge alte persoane să cumpere acţiuni. E momentul în care atenţia trebuie să se îndrepte asupra volumelor tranzacţionate, şi nu asupra preţului tranzacţiilor. Se va observa cu siguranţă că volumele au cunoscut o importantă scădere. Vor exista însă câţiva cumpărători , suficienţi pentru ca manipulatorul să-şi continue planul de a vinde. Probabil campania de lansare de promisiuni sau veşti bune va continua, dar până când acestea vor ajunge la publicul ţintă preţul acţiunilor deja se va afla într-o cădere liberă. Tocmai din acest motiv, una dintre cele mai importante caracteristici ale unui bun investitor trebuie să fie disciplina, pentru că lipsa ei va determina cu siguranţă scăderea performanţei investiţiei.[6]

Manipulatorul are la dispoziţie mai mulţi brokeri care vând şi cumpără aproximativ în acelaşi timp pentru a crea aparenţa creşterii volumelor şi a preţului pentru ca investitorul neexperimentat să cadă în capcană. Momentul în care preţul acţiunilor începe să scadă vertiginos este momentul în care manipulatorul şi-a atins ţelul de a-şi vinde toate acţiunile la compania respectivă. Uneori, chiar şi după acest moment sunt lansate nişte false speranţe, pentru ca după o scădere accentuată preţul să cunoască şi o mică creştere, urmată în cele din urma tot de o scădere bruscă.

Conform regulii numărul şase, dacă o afacere este într-adevăr bună, atunci cel mai probabil tu vei fi ultima persoana care află de ea. Când un manipulator are nevoie de investitori, cu siguranţă va lansa o campanie de promovare înşelătoare. Dacă te numeri printre cei vizaţi, informaţiile te vor  bombarda din mai multe direcţii. În mod similar, dacă vrea ca tu să renunţi la acţiunile deţinute, va lansa zvonuri nefondate. Când există o scădere bruscă a preţului acţiunilor şi volume mari tranzacţionate este clar dovada că „adevărul” a ieşit la iveală şi fiecare investitor încearcă să scape cât mai repede de acţiunile deţinute. Este „perioada de acumulare” în care manipulatorul profită pentru a cumpăra acţiunile unei companii despre care ştie că e valoroasă la un preţ cât mai scăzut. În general, perioada de acumulare se caracterizează însa printr-o linişte deplină, tocmai pentru a nu trezi interesul altor investitori. Abia după ce profesioniştii au acumulat numărul de acţiuni dorit vor afla şi ceilalţi investitori de adevărata valoare a companiei în cauza.

Cea de-a şaptea regula este exact opusul celei de dinainte, în sensul că cel mai probabil, vei fi ultimul care află că acea companie la care deţii acţiuni se îndreaptă spre eşec. O privire retrospectivă va arata „o mică poticnire” a preţului acţiunilor precum şi o întârziere în afişarea rezultatelor companiei. Este momentul în care manipulatorul se pregăteşte să se debaraseze de acţiuni, într-un ritm atât de rapid încât cel mai probabil restul acţionarilor vor ajunge să vândă la un preţ mult sub cel la care au cumpărat. Persoana care are acces la informaţii din interior va cumpăra acţiunile pentru a menţine controlul asupra companiei şi are interes să cumpere la un preţ cât mai scăzut. Aşadar, manipulatorul îşi va recupera acţiunile, dar la un preţ mult mai convenabil. 

Conform regulii numărul opt manipulatorii vor obliga investitorii să cumpere acţiuni cu scopul ca aceştia să facă preţul să crească. Atunci când un investitor plasează un ordin de cumpărare la un anumit preţ, manipulatorul va oferi cu puţin peste acel preţ, pentru a-l determina pe investitor să ridice ştacheta pana la nivelul dorit. Pentru a evita o asemenea capcană este recomandat să nu se achiziţioneze acţiuni în perioada în care există volume anormale tranzacţionate sau când graficele arată creşteri anormale de preţ.

Cea de-a noua regulă scoate în evidenţă faptul că manipulatorii sunt perfect conştienţi de stările de spirit prin care trece un investitor în timpul unei creşteri a preţului acţiunilor sau al unui colaps şi profită la maxim de toate aceste emoţii şi sentimente. În perioadele de creştere investitorii se caracterizează prin lăcomia de care dau dovada, în schimb, în timpul scăderilor ei dau dovada de frica şi laşitate.

Conform ultimei reguli, o nouă generaţie de creduli se naşte cu fiecare nou joc. Pieţele financiare sunt terenuri de joacă nemiloase, neprietenoase şi periculoase, locuri în care amatorii sunt în general înşelaţi în modul cel mai brutal de către cei ce cunosc regulile de mai sus.

Un investitor profesionist se detaşează de ceilalţi investitori şi preferă să fie un prădător, nu o victimă. Acesta înţelege şi recunoaşte principiile pieţei şi refuză să se lase indus in eroare de veştile bune sau rele, de ponturi, sfaturi şi prieteni „bine-intenţionaţi”.

Un sfat demn de luat în seama : când vrei să investeşti într-o anumită companie, gândeşte-te dacă ai fi dispus să împrumuţi managerului acea sumă de bani în speranţa că peste un an îi vei recupera. În această privinţă există numai două căi posibile : fie conducerea companiei va încerca să profite de tine, fie se va strădui să genereze rezultate cât mai bune pentru investitori.

 

În finalul acestui capitol se impun şi câteva concluzii cu privire la cele descrise mai sus. Există tot mai mult credinţa că mâna invizibilă a pieţelor nu funcţionează, ci doar a grupurilor celor mai mari care încearcă să împingă piaţa într-o direcţie sau alta. „Problema e că aceste grupuri nu au nimic ocult, în ele însele, ele luând naştere în mod conjunctural, în funcţie de interesele din piaţă, de moment şi de regulile jocului.”[7]

Piaţa de capital este un instrument financiar prin care companiile împrumuta bani de la investitori pentru a-şi finanţa proiectele. Au tot interesul ca preţul acţiunilor să crească şi investitorii să fie mulţumiţi. Se întâmplă însă uneori ca manipulatorii să încerce să profite de naivitatea sau de lipsa de experienţa a investitorilor. Tocmai de aceea este foarte important ca în portofoliul lor investitorii să aleagă firme oneste, cinstite, la a căror informaţii financiare să aibă acces.

Pentru a evita capcanele persoanelor rău intenţionate în acest capitol am încercat să descriem unele dintre cele mai cunoscute metode utilizate de acestea. Ne-am străduit de asemenea să oferim nişte sfaturi ce pot fi de folos în cazul în care se ţine cont de ele.

 

[1] Aggarwal, Rajesh, K., Guojun, Wu (2003), pp. 29-30.

[2] http://old.artun.ee

[3] http://asxnewbie.com.

[4] Williams, Tom (2000 ), p. 12.

[5] News for the financial world (1999), p. 13.

[6] Zalesky, E., Douglas (2003), p. 3.

[7] http://www.vanguard.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *