1. Restructurarea întreprinderii în cadrul legii cu privire la insolvabilitateRestructurarea întreprinderii în cadrul legii cu privire la insolvabilitate presupune convocarea consiliului creditorilor şi restabilirea solvabilităţii întreprinderii cu ajutor extern. Procedurile de restructurare se aplică în următoarele cazuri: a) insolvabilitatea întreprinderii; b) incapacitatea întreprinderii de a ieşi cu propriile forte din criza economico-financiara in care se afla; c) dispunerea de capacităţi operaţionale si funcţionale viabile; d) solicitarea in scris a restructurării întreprinderii depusa de către proprietarii, managerul întreprinderii, de creditori sau autoritatea administraţiei publice locale;
Dupa initiaerea procedurii de insolvabilitate instanţa de judecată aplică următoarele măsuri de asigurare:
- a) numeşte un administrator provizoriu;
- b) dispune înlăturarea debitorului de la gestionarea patrimoniului sau emite prescripţia ca deciziile privind gestionarea patrimoniului să fie luate doar cu acordul prealabil al administratorului provizoriu;
- c) pune sub sechestru toate bunurile debitorului şi corespondenţa lui comercială;
- d) suspendă executarea silită asupra bunurilor debitorului;
- e) pune sub interdicţie înstrăinarea de către debitor a bunurilor sale sau decide ca acestea să poată fi înstrăinate doar cu învoirea expresă a administratorului provizoriu.
Administrator – persoană desemnată de instanţa de judecată pentru supravegherea şi/sau administrarea patrimoniului debitorului în cadrul procesului de insolvabilitate în modul şi în conformitate cu competenţele stabilite de prezenta lege; Procedura de restructurare conform legii Insolvabilitatii se numeşte procedura planului
Procedura planului se aplică de instanţa de judecată în temeiul hotărîrii adunării creditorilor. Durata procedurii planului se stabileşte în baza hotărîrii adunării creditorilor şi nu poate depăşi 3 ani. În cazul cînd debitorul este de importanţă vitală pentru economia naţională, prin decizie de Guvern, durata procedurii planului poate fi stabilită pe un termen de pînă la 5 ani.
Instanţa de judecată nu va admite aplicarea procedurii planului dacă:
- a) este evident că planul propus de către debitor nu va fi aprobat de creditori sau nu va putea fi confirmat de instanţa de judecată;
- b) este evident că creanţele creditorilor, conform părţii organizatorice a planului depus de către debitor, nu pot fi executate;
- c) nu au fost respectate prevederile ce ţin de dreptul de a depune planul şi cerinţele faţă de conţinutul unui plan şi persoana care a depus planul nu le poate înlătura sau nu le înlătură în termenul rezonabil stabilit de instanţa de judecată.
În cazul în care planul prevede redresarea solvabilităţii debitorului, prin încheierea instanţei de judecată, se instituie moratoriu asupra executării obligaţiilor pecuniare ale creditorilor şi a obligaţiilor fiscale pe un termen de pînă la 180 de zile.
Moratoriul se aplică creanţelor a căror scadenţă a survenit pînă la data aplicării procedurii planului. Moratoriul privind satisfacerea creanţelor creditorilor nu se aplică creanţelor privind plata salariilor, pensiilor alimentare, creanţelor privind recuperarea prejudiciilor cauzate sănătăţii angajaţilor sau creanţelor în legătură cu decesul acestora, precum şi creanţelor pecuniare şi fiscale a căror scadenţă a survenit în perioada de după aplicarea procedurii planului.
Sînt îndreptăţiţi să depună planul în instanţa de judecată administratorul şi debitorul. Planul poate fi depus de către debitor o dată cu cererea introductivă sau cu referinţa la cererea introductivă a creditorilor, ori într-o cerere expresă adresată instanţei de judecată pînă la şedinţa de distribuire.
Administratorul elaborează un plan doar la cererea adunării creditorilor şi îl depune în instanţa de judecată într-un termen rezonabil. La elaborarea planului pot contribui comitetul creditorilor, dacă este format, reprezentanţii angajaţilor şi debitorul.
În cazul cînd planul nu este prezentat în termen de 90 de zile în instanţa de judecată, aceasta poate decide lichidarea debitorului. Instanţa de judecată poate prelungi, la cererea administratorului sau a debitorului, termenul de prezentare a planului, dar nu mai mult decît cu 30 de zile.
Planul este compus din partea descriptivă şi partea organizatorică.
În partea descriptivă se includ măsurile întreprinse după intentarea procesului de insolvabilitate sau care urmează a fi aplicate în scopul instituirii, prin procedura planului, a unei modalităţi de realizare a drepturilor participanţilor. Această parte poate cuprinde şi date despre temeiurile, oportunitatea şi consecinţele aplicării planului, necesare şi importante pentru ca creditorii să decidă asupra planului şi ca instanţa de judecată să aprobe planul.
În partea organizatorică se stabileşte modalitatea de modificare, prin intermediul planului, a statutului juridic al participanţilor la procesul de insolvabilitate.
Planul poate să prevadă:
- a) redresarea (restabilirea solvabilităţii) şi continuarea activităţii debitorului;
- b) lichidarea patrimoniului întreprinderii;
- c) transmiterea întreprinderii sau a unei părţi din ea către un alt titular.
În cazul cînd debitorul urmează să-şi continue activitatea, planul specifică modalităţile de achitare a datoriilor debitorului, perspectivele de redresare în raport cu posibilităţile şi specificul activităţii debitorului, cu mijloacele financiare disponibile şi cu cererea pieţei faţă de oferta debitorului.
Proiectul planului va prevedea în mod expres:
- a) măsurile de stingere sau compensare în alt mod a creanţelor creditorilor, eventualele garanţii acordate fiecărei clase de creditori, indicarea claselor de creditori ale căror creanţe vor fi plătite în întregime sau nu vor fi defavorizate în alt mod prin plan;
- b) despăgubirile ce urmează a fi oferite tuturor claselor de creditori în comparaţie cu ceea ce ar primi prin distribuire în cazul lichidării;
- c) modul şi persoana căreia vor putea fi vîndute – parţial sau total, separat sau în bloc – bunurile debitorului, efectele obţinute prin aceasta, mai ales în ceea ce priveşte continuarea utilizării unor părţi din întreprinderea debitorului, folosirea salariaţilor şi satisfacerea creditorilor, precum şi proiectele financiare pe care se întemeiază posibilitatea de realizare a planului.
Trebuie să fie făcută o diferenţiere între:
- a) creditorii cu creanţe garantate;
- b) creditorii chirografari, cu excepţia creditorilor de rang inferior;
- c) creditorii chirografari de rang inferior.
Acceptarea planului
(1) Fiecare clasă de creditori cu drept de vot votează planul separat.
(2) Planul se consideră acceptat de către o clasă de creditori dacă în cadrul ei planul a fost votat de majoritatea deţinătorilor exprimată prin valoarea creanţelor şi de majoritatea creditorilor acestei clase.
După ce hotărîrea de confirmare a planului devine definitivă, instanţa de judecată dispune, printr-o hotărîre, încetarea procesului de insolvabilitate şi continuă procedura planului.
Atribuţiile de supraveghere a indeplinirii procedurii planului ţin de competenţa administratorului. În legătură cu aceasta, atribuţiile administratorului şi ale membrilor comitetului creditorilor, precum şi supravegherea din partea instanţei judecătoreşti continuă.
Administratorul va prezenta trimestrial comitetului creditorilor (dacă a fost constituit) şi instanţei judecătoreşti rapoarte asupra situaţiei financiare şi tabloului patrimonial al debitorului, inclusiv perspectivele de realizare a planului. Prezentarea acestor rapoarte nu afectează dreptul comitetului creditorilor şi al instanţei judecătoreşti de a solicita în orice moment informaţii suplimentare şi rapoarte pentru o perioadă mai scurtă.
Dacă, pe parcursul derulării procedurii planului, debitorul nu respectă prevederile lui sau planul nu este realizat în termen, fiecare creditor poate înainta o nouă cerere introductivă, care va avea ca efect lichidarea patrimoniului debitorului fără a mai fi necesară dovada insolvabilităţii lui. Dacă, în baza raportului administratorului, se constată că cel puţin două treimi din datoriile debitorului, stabilite conform planului, au fost achitate, instanţa de judecată este în drept să respingă noua cerere introductivă, depusă de creditori.
2. Procedura de lichidare conform legii Insolvabilitatii
Lichidarea întreprinderii este o parte a procesului de restrcturare. Daca se adopta decizia de lichidare consiuliul creditorilor impreuna cu judecata numesc un administrator al intreprinderii care se va ocupa de lichidare. Initial se defineste masa debitoare. Masa debitoare cuprinde toate bunurile debitorului la data intentarii procesului de insolvabilitate, precum si cele pe care el le dobindeste si le recupereaza pe parcursul procesului. Proprietatea detinuta de debitor in comun cu tertii este raportata cu titlu provizoriu la masa debitoare, indiferent de acordurile incheiate intre ei. Partajul proprietatii debitorului se face de catre administrator in cazul in care instanta de judecata stabileste dreptul real al tertilor asupra bunurilor respective. Nu se includ in masa debitoare bunurile scoase din circuitul civil, bunurile care, conform Codului de procedura civila, nu sint pasibile de executare silita si drepturile patrimoniale inalienabile ale debitorului.Fondul social de locuinte, institutiile prescolare si obiectivele de infrastructura comunala sint transmise autoritatilor administratiei publice locale. Masa debitoare serveste la executarea creantelor patrimoniale ale creditorilor. Creditori chirografari sint creditorii negarantati care au, la momentul intentarii procesului de insolvabilitate, o creanta patrimoniala fata de debitor. Creanta patrimoniala a creditorilor chirografari se considera nascuta pina la momentul intentarii procesului de insolvabilitate in cazul in care raporturile pe care se bazeaza au aparut pina la acest moment. Ordinea de executare a creantelor chirografare Creanţele chirografare se împart in urmatoarele ranguri: 1) creante din daunarea sanatatii sau cauzarea mortii; 2) creantele salariale fata de angajati si remuneratia datorata conform drepturilor de autor; 3) creanţele pentru creditele acordate de Ministerul Finanţelor (suma principală, dobînda, comisionul de angajament, fondul de risc), creditele interne şi externe acordate cu garanţie de stat, impozitele şi alte obligaţiuni de plată la bugetul public naţional; 4) creantele de restituire (achitare) a datoriilor fata de rezervele materiale ale statului; 5) alte creante chirografare care nu sint de rang inferior; 6) creantele chirografare de rang inferior care au urmatoarele clase: a) dobinda la creantele creditorilor chirografari calculata dupa intentarea procesului; b) cheltuielile unor creditori chirografari suportate in procesul de insolvabilitate; c) amenzile, penalitatile si recuperarea prejudiciilor, inclusiv a celor cauzate de neexecutarea obligatiilor sau din executarea lor necorespunzatoare; d) creantele din prestatiile gratuite ale debitorului; e) creantele legate de rambursarea creditelor de capitalizare ale unui asociat si alte asemenea creante. Creantele chirografare se executa conform rangului acestora. Creantele urmatorului rang se executa numai dupa executarea in totalitate a creantelor rangului precedent. In caz de insuficienta a masei debitoare, distribuirea bunurilor in cadrul aceluiasi rang se efectueaza proportional. Creantele neajunse la scadenta se considera scadente din momentul intentarii procesului de insolvabilitate. Daca nu sint producatoare de dobinda, creantele vor fi scontate cu rata dobinzii legale. Astfel, ele se vor reduce la suma ce corespunde valorii creantei minus dobinda legala de la data intentarii procesului de insolvabilitate si pina la scadenta creantei. Creditorii garantati (1) Creditorii care au un drept de gaj conventional sau legal asupra unui bun din masa debitoare sint indreptatiti la satisfacerea prioritara a capitalului imprumutat, a dobinzii si a cheltuielilor aferente din contul bunului gajat. In cazul in care creditorii garantati renunta la dreptul lor de executare prioritara a creantei sau in cazul in care creanta garantata nu este executata integral din valoarea bunului gajat, acestia devin creditori chirografari pentru creanta care nu mai este prioritara sau pentru partea creantei neacoperita in mod prioritar. Din masa debitoare trebuie acoperite in prealabil cheltuielile procesului de insolvabilitate si obligatiile masei debitoare. (1) Cheltuielile procesului de insolvabilitate includ: a) cheltuielile de judecata; b) remuneratia si cheltuielile administratorului provizoriu si ale administratorului, daca au fost prevazute. (2) Alte obligatii ale masei debitoare sint: a) obligatiile care rezulta din actiunile de administrare, valorificare si distribuire a masei debitoare ale administratorului, inclusiv impozitele, taxele si alte obligatii de plata care nu tin de cheltuielile procesului; b) obligatiile din contractele bilaterale in masura in care executarea lor trebuie facuta in interesul masei debitoare sau a caror executare urmeaza sa fie efectuata dupa intentarea procesului de insolvabilitate; c) obligatiile din imbogatirea fara just temei a masei debitoare. (3) Obligatiile rezultate din actiunile si actele administratorului provizoriu, caruia i s-a transmis dreptul de dispozitie asupra bunurilor debitorului, sint considerate obligatii ale masei debitoare dupa intentarea procesului de insolvabilitate. Aceeasi regula se aplica si in cazul contractelor cu executare consecutiva in masura in care administratorul provizoriu cere contraprestatia in interesul bunurilor administrate.
- Metode de Restructurare a activelor şi datoriilor întreprinderii
Sunt mai multe metode de clasificare a metodelor de restructurare. Vom merge pe abordarea pe baza bilanţului contabil.
- Metode privind activele
- Metode privind pasivele
Fuziuni. Din punct de vedere tehnic o fuziune este o combinatie care creează o unitate economică din două sau mai multe unităţi economice independente. Conducerile companiilor participante aprobă acest schimbări. Sunt 4 categorii de fuziuni:1. Fuziuni orizontale – atunci cind o firmă se combină cu o altă firmă din acelaşi domeniu de activitate2. Fuziune verticală – atunci cînd o companie fuzionează cu un furnizor sau cu un client de al său3. Fuziune congenerică atunci cînd fuzionează două întreprinderi înrudite după domeniul de activitate, (de exemplu o bancă şi o companie de brokeraj)4. Fuziune conglomerat – combinarea întreprinderilor neînrudite. De regulă cele mai multe avantaje le oferă fuziunile verticale şi orizontale: de exemplu reducerea cheltuielilor sau instituirea monopolurilor, etc.Sunt următoarele metode de realizare a fuziunilor:1. Achiziţionarea activelor – activele curente şi pe termen lung se procură contra bani lichizi sau contra acţiunilor firme achizitoare. În rezultat compania ţintă nu dispare, dar rămâne cu o anumită cantitate e numerar ca singurul activ. Numerarul poate fi utilizat pentru stingerea datoriilor. Plata unui dividend de lichidare, etc.2. Achiziţionarea acţiunilor – În acest caz compania achizitoare procurând acţiunile întreprinderii cu probleme îşi va suma şi responsabilitatea rambursării datoriilor.3. Amalgamare atunci cînd o se crează în baza deciziei managerilor din două sau mai multe acţiuni o companie nouă. Acţionarii vechi trebuie să fie de acord cu amalgamarea şi să fie conştienţi despre reducerea controlului lor asupra companiei.Motivaţiile fuziunilor- sinergia (economiile de scară)- procurarea activelor la un preţ mai mic decît valoarea de înlocuire- diversificarea- accelerarea creşterii- protejarea profitului de taxe (profit + pierderi) Sensul oricărei fuziuni e ca întreprinderea nouă să valoreze mai mult decât valoarea combinată a întreprinderilor ce fuzionează. VAN a fuziunii = VAB – VA –VB De regulă VAN este distribuit între proprietarii î ntreprinderilor participante în fuziune. Ex. Întreprinderea A (cumparatorul) valorează 500 MDL şi doreşte să cumpere companie B, care valorează 100 MDL. În rezultatul evaluării s-a constatat ca întreprinderea A+B va valora 650 MDL. VAN al fuziunii va fi 650 – 500-100 = 50. Dacă acţionarii companiei B primesc 110 pentru compania lor, atunci VAN pentru acţionarii B va fi de 10, iar pentru actionarii A de 40. În cazul că fuziunea este finanţată în acţiuni a companiei achizitoare, VAN pentru actionarii companiei achizitionate se va determina: VAN = N*PB -VBContinuăm exemplu Presupunem că valoarea A se compune din 100 actiuni, ce valorează 5 lei/actiunea. Actionarii companiei B primesc 22 actiuni a companiei A, respectiv primesc o valoare de 5*22 = 110. Însă la anunţarea fuziunii preţul de piaţă va creşte, deoarece Valoarea A+B este 650 şi respectiv preţul unei actiuni va fi 650 /(100+22) = 5.33 MDL Adică de fapt actionarii B au primit 22*5.33 = 117.26, adică au un VAN de 17.26, iar actionarii A au primit 32.74 din VANul generat. Dacă fuziunea este finanţată în numerar, actionarii companiei achizitionate nu vor beneficia de evenualee cresteri de pret ale companiei A+B in viitor, insa dacă fuziunea este finantată prin distribuire de actiuni actionarilor companiei achizitionate vor pute cistiga o valoare mai mare, prin cresterea pretului companiei A. Din cauza distribuirii asimetrice a informatiei compania ce achizitioneaza poate selecta metoda de finantare a fuziunii ca sa-si mareasca VAN cistigat. Preluari ostile ale companiilor: Deoarece managementul companiei achizitionate isi poate pozitia in cadrul intreprinderii noi, el se poate opune fuziunii. In acest caz managementul companiei achizitoare se poate adresa direct actionarilor propunindu-le o oferta tender de procurare a actiunilor, sau poate incerca negocierea directa cu acionarii pentru a primi acordul lor la adunarea generala a actionarilor. La fel managementul poate avea pregatite din timp metode de protectie pentru fuziuni;- Un Consiliu de administratie ales pe etape – de exemplu din 9 membri, annual se aleg doar 2-3, restul isi mentin pozitia, astfel că timpul necesar pentru modificarea consiliului si votarea fuziunii se va mari.- Necesitatea votarii fuziunii cu majoritate covarsitoare 75%, sau chiar 80%- Solicitarea unei perioade mai mari de gindire- Pastile otravitoare – managerii sau unii actionari pot avea dreptul sa procure actiuni la preturi atragatoare in orice timp doresc. Si in cazul in care ei se opun fuziunii pot exercita acest drept.- Amenintarea cu judecata, – Conversia unor datorii in actiuni, acceptarea unor actionari noi, ce se opun fuziunii. Divizări. O companie reprezintă de fapt un portofoliu de active productive. Aceste active se adăogă prin achiziţii şi se separă prin divizări. Divizările se pot realiza prin: – Operaţiunea Selloff (vînzare de active) – de regulă compania vinde o parte din active , un departament o secşie contra numerarului sau contra unor titluri financiare. Există următoarele motivaţii a aceste operaţiuni: a) Renunţarea la o unitate neprofitabilă b) obţinerea unui preţ mai mare (dacă firma ce va procuâra va reuşi să asigure cîştiguri mai mari va putea plăti un preţ mai mare. c) concentrarea activităţilor – specializarea, creşterea eficienţei d) asigurarea surselor necesare pentru finanţarea unor nevoi interne. – Operaţiunea Spinoff (distribuirea de acţiuni) – De regulă compania separă o subdiviziune şi emite acţiuni pentru această subdiviziune. Fiecare acţionar va primi acţiuni de la subdiviziunea separată. Compania insă nu va primi nimic pentru subdiviziunea separată. Argumentele sunt similare ca in cazul sell-offului dar mai apar argumente suplimentare ca de exemplu : – deplasarea riscului – contacte optime de management – creşterea pretului intreprinderii separate.
Table 1 Metode de restructurare a Activelor
|
Metoda |
Metoda opusa |
|
Vânzarea activelor: Se vând activele ne-utilize sau sub-utilizate |
Cumpărarea de active: Se procura active pentru modernizarea sau/şi re-tehnologizarea activelor. |
|
Lease-back-ul activelor: O metodă de a ridica lichidităţile la întreprindere |
|
|
Separarea activelor: Crearea întreprinderilor fiice prin separarea activelor si câte o data a datoriilor. |
Concentrarea activelor: Combinarea întreprinderii cu o întreprindere fiică pentru a rezolva problemele de insolvabilitate |
|
Arenda activelor: O metodă de a obţine echipamente, active fără un efort financiar semnificativ. |
Darea în arendă a activelor: O metodă de a transforma unele active în fluxuri financiare pe termen lung |
|
Vânzarea filialelor: cu scopul primirii fluxurilor de mijloace băneşti. |
Procurarea întreprinderilor: Pentru a obţine tehnologii sau alte avantaje. |
|
Divizarea: Divizarea întreprinderii în întreprinderi mai mici, cu condiţia că nu rămîne întreprindere succesoare. |
Fuziuni: Crearea de alianţe strategice între diferite întreprinderi
|
Restructurarea datoriilor întreprinderii include următoarele operaţiuni tehnico-financiare: instituirea moratoriului, prelungirea termenelor de rambursare a datoriilor, anularea parţiala sau totala a datoriilor, convertirea lor in acţiuni, convertirea datoriilor pe termen scurt in datorii pe termen mediu si/sau lung, reducerea, anularea, prelungirea termenelor de plata si/sau capitalizarea dobinzilor la credite, procurarea actiunilor de angajati, vinzarea datoriilor, factoringul, utilizarea in contul datoriilor a creantelor (obligatiuni, cambii etc.). Convertirea in actiuni a datoriilor societatii pe actiuni se efectueaza in perioada de izolare si postizolare, la decizia Consiliului creditorilor si in baza cererii creditorilor, coordonate cu ministerele de ramura.
Table 2 Metode de restructurare a Pasivelor
|
Metoda |
Metoda opusa |
|
Conversia datorii-capital propriu: – Conversia directa: datorii – acţiuni – Conversia indirecta: emite acţiuni si foloseşte banii primit pentru a stinge datorii. |
Conversia Capital propriu-datorii: (recapitalizarea) – Conversia directa: acţiuni – datorii – Conversia indirecta: împrumută bani şi răscumpără acţiunile. |
|
Conversia datorii-valori mobiliare derivative: – Conversia directa: datorii – derivative – Conversia indirecta: vinde derivative si foloseşte banii primiti pentru a stinge datorii. |
Conversia derivativelor – datorii: – Conversia directa: derivative – datorii – Conversia indirecta: împrumută bani şi răscumpără derivativele. |
|
Conversia actiuni-valori mobiliare derivative: – Conversia directa: actiuni – derivative – Conversia indirecta: vinde derivative si foloseşte banii pentru a răscumpăra datorii. |
Conversia derivativelor – actiuni: – Conversia directa: derivative – actiuni – Conversia indirecta: emite actiuni şi răscumpără derivativele. |
|
Conversia datorii-datorii: – Directa: Restructurarea, reesalonarea, replanificarea datoriilor – Indirecta: Refinantarea datoriilor |
(Same as opposite) |
|
Conversia actiuni-actiuni: – |
(Same as opposite) |
|
Creşterea indatorarii: Imprumuta bani pentru a procura active |
Reducerea îndatorării: Rascumpara datoriile. |
|
Emisie de valori mobiliare |
Rascumparare de valori mobiliare |
Înafară de tehnicile menţionate sunt necesare şi instrumente de ridicare a responsabilităţii managerilor la întreprinderile restructurate. De regulă cea mai bună motivare pentru un manager este proprietatea. Cea mai simplă metodă ar fi impunerea managerilor de vârf de a procura un anumit procent din acţiunile întreprinderii pe care o conduc. Astfel dacă întreprinderea va merge prost managerii vor pierde banii investiţi. Dacă managerii refuză procurarea acţiunilor vor fi concediaţi. O altă metodă ar fi oferirea unor optiuni de procurarea a acţiunilor companiei peste o anumită perioadă la un prêt stability astăzi. Astfel dacă managerul reuşeşte să ridice pretul de piaţă a acţiunilor el va putea valorifica opţiunea şi va avea un cistig suplimentar din diferenta de pret. Operatiunea LBO – leveraged buyout O operatiune de a delista o companie utilizind o indatorare excesiva. Creditorii primesc dobinzi inalte, iar intreprinderea este nevoita sa se disciplineze pentru a deservi datoriile mari. La fel intreprinderea poate avea rentabilitati inalte, deoarece efortul propriu a actionarilor este minim. O particularitate a LBO sunt MBO – management buyout, adica preluarea companiei de catre management prin finantarea preluarii prin datorii. Managementul delisteaya intreporinderea, implementeaya proceduri de restrcuturare si apoi o listeaya din nou emitind actiuni.
Pre-LBO Firm
|
Active |
Pasive |
|
Active 15,000 |
Capital propriu 10,000 |
|
Datorii 5,000 |
Managementul aduce capital propriu nou de $1.5 mln şi acceptă conversia capitalului propriu vechi în datorii cu dobinda de 5% , de exemplu
Post-LBO Firm
|
Active |
Pasive |
|
|
Active 16,500 |
Capital propriu 1,500 |
|
|
Datorii 15,000 |
||
Acum succesul restructurării depinde de rentabilitatea activelor.
AvantajeleFolosirea surselor de finantare relativ ieftine – datoriileProtectia profitului de taxe prin dolosirea indatorariiEficienta mai mare, deoarece managementul e si proprietar
