Mișcarea totală a unei populații se compune din mișcarea naturală (determinată de nașteri și decese) și mișcarea migratorie. Migrația populației este forma principală a mobilității geografice (spațiale) a populației, constând în schimbarea definitivă a domiciliului stabil, între două unități administrativ-teritoriale bine definite.
În raport cu granițele oficiale ale unei țări, migrația poate fi:
- migrație internă: totalitatea deplasărilor, însoțite de schimbarea definitivă (permanentă) a domiciliului obișnuit, în cadrul unei țări, între unitățile teritorial-administrative.
- migrație internațională (externă): totalitatea deplasărilor, însoțite de schimbarea definitivă (permanentă) a domiciliului, între două țări.
În raport cu localitatea de destinație (sosire), respectiv de plecare (origine), se folosesc următorii termeni:
- Imigrarea: migrație privită din punctul de vedere al localității de destinație (de obicei, în cadrul migrației internaționale). Persoanele cuprinse în acest flux migratoriu se numesc persoane imigrante.
- Emigrarea: migrație privită din punctul de vedere al localității de plecare (de obicei, în cadrul migrației internaționale). Persoanele cuprinse în acest flux migra- toriu se numesc persoane emigrante.
Cauzele care determină mișcarea migratorie a populației sunt:
- suprapopularea, marcată prin diferența dintre numărul populației și resurse, având drept efect reducerea veniturilor și imposibilitatea satisfacerii consumului. Suprapopularea poate fi determinată de excedentul nașterilor,care domină indicele mortalității, fapt specific mai ales țărilor mai puțin dezvoltate.
- motive istorice, religioase, politice, care pot fi considerate drept cauze accidentale și actuale.
- cauzele de ordin psihologic, care au în vedere fascinația unor locuri, forme de relief sau peisaje.
- factorul ecologic, care presupune deplasări de populație din zonele afectate de trans- formări ale mediului natural sau antropic spre alte regiuni mai puțin poluate etc.
Efecte negative: Migrația poate provoca, în populația de origine, un deficit de forță de muncă și, deci, o slăbire a activităților economice. În perioade de creștere economică, imigranții contribuie la completarea necesarului forței de muncă; în schimb, în perioadele de recesiune, participă la majorarea rândurilor șomerilor.
Imigrația poate genera riscuri ale securității în țările receptoare, în țările de tranzit și în țările furnizoare de imigranți. În țările de origine, cel mai adesea emigrează cetățenii apți de muncă. Apar fenomene sociale ce afectează grav echilibrul economic și social: familii dezintegrate, minori nesupravegheați, sistem de pensii fără resurse, etc.
Efecte pozitive: În economia de piață, resursele migrează întotdeauna către acele locații unde sunt cel mai bine remunerate. Proprietarii lor obțin un profit de pe urma migrării. Liberul schimb, inclusiv libera circulație a capitalului uman, sporește bunăstarea tuturor participanților la piață și, astfel, crează stimulentele necesare pentru perfecționarea indivizilor și pentru dezvoltarea economică în continuare.
