Orice comunitate umană se caracterizează din punct de vedere cantitativ şi structural prin existenţa a două trăsături ce o definesc şi anume efectivul şi generaţiile ce o alcătuiesc.
Aceste două trăsături se află într-un proces continuu de transformare atât efectivul cât mai ales generaţiile; în fiecare clipă se produce o modificare, fiecare an înregistrează noi generaţii, în timp ce cele existente se reduc ca urmare a mortalităţii.
Procesul acesta permanent de împrospătare de regenerare poartă denumirea de mişcare naturală, fenomen care poate fi studiat din cele mai diferite puncte de vedere.
Dacă numărul populaţiei poate să rămână relativ acelaşi o lungă perioadă de timp, datorită mişcării naturale, respectiv natalităţii şi mortalităţii, în schimb se produce o înlocuire permanentă a unor generaţii cu altele.
Diferenţa dintre natalitate şi mortalitate poartă denumirea de bilanţ demografic natural iar valoarea acestuia indiferent de semn se adaugă numărului populaţiei iniţiale.
Pentru ca şi numărul populaţiei să înregistreze o creştere în timp nu este suficient numai ca natalitatea să fie mai mare decât mortalitatea. Analiza reproducerii trebuie să fie mult mai detaliată şi anume: o mamă trebuie să nască cel puţin o fică care să continue reproducerea în viitor.
Din punct de vedere al succesiunii generaţiilor, deci în perspectiva longitudinală, o mamă naşte un anumit număr de copii, din care o parte sunt fete, care la rândul lor vor asigura reproducerea dacă vor ajunge la vârsta fertilităţii (15-49 ani). Un rol important îl are deci nu numai numărul de copii sau descendenţa finală ci şi mortalitatea. Dacă aceasta din urmă este redusă este posibil atunci ca descendenţa să ajungă la vârsta de reproducere, dând naştere unor noi generaţii.
Pentru o reproducere simplă a generaţiilor rata netă de reproducere a generaţiilor trebuie să fie 1, adică o fiică trebuie să înlocuiască pe mama ei. O rată supraunitară înseamnă o reproducere lărgită iar una subunitară o reproducere îngustă şi deci în viitor declinul demografic.
Dacă naşterea şi decesul sunt considerate evenimente biologice, natalitatea şi mortalitatea sunt considerate ca mase de evenimente a căror intensitate înregistrează variaţii considerabile în timp şi spaţiu datorită condiţionării lor social-economice.
Ca urmare, mişcarea naturală a populaţiei exprimă în modul cel mai expresiv caracterul dual al fenomenelor demografice: biologic şi social. În mod corespunzător analiza mişcării naturale trebuie să recurgă la scheme complexe, la modele şi teorii sociologice şi economice care să ajute la explicarea relaţiilor complexe, ce se formează între variabilele demografice şi cele sociale. Spre exemplu, se poate presupune că o natalitate foarte ridicată şi deci o înmulţire a populaţiei, întâlnind rezistenţa altor sisteme din societate, resurse limitate în primul rând, poate fi cauza unei mortalităţi ridicate datorită unei suprapopulări. Altminteri, va fi greu de înţeles de ce mişcarea naturală a populaţiei are intensităţi diferite în raport cu nivelul de dezvoltare a ţărilor, a mediului urban şi rural, de la o categorie socială la alta sau din punct de vedere teritorial.
