Modelul marxist de creştere economică este un model macroeconomic. În modelul său Marx porneşte de la faptul că din produsul social trebuie asigurate:
- înlocuirea capitalului constant consumat în ambele sectoare ale economiei naţionale;
- refacerea prin consum individual, la acelaşi nivel, a forţei de muncă;
- consumul neproductiv al întreprinzătorilor (din plusvaloare şi al sferei
neproductive); - sporirea dimensiunilor factorilor de producţie (în cazul reproducţiei lărgite);
Ca orice model prezentat, şi acesta porneşte de la o bază teoretic-abstractă de reprezentare a condiţiilor de echilibru, la care realitatea se raportează ca la o unitate de măsură.
Premisele de la care porneşte şi în funcţie de care a fost elaborat, sunt:
- în model rămân constante: compoziţia organică a capitalului, coeficientul capitalului, rata plusvalorii, productivitatea muncii, ritmurile de creştere ale capitalului constant, ale celui variabil, ale plusvalorii, ale venitului naţional;
- preţurile coincid cu valoarea, deci produsele se schimbă la valoarea lor;
- întreg produsul social se realizează între graniţele naţionale;
- mijloacele de muncă se consumă integral şi işi transmit dintr-o dată valoarea asupra produsului finit.
În economie există două sectoare distincte:
Sectorul I: producător de mijloace de producţie; Sectorul II: producător de bunuri de consum.
Dacă:
I (C+V+P) = Qi
II ( C+V+P) = Q2
unde:
C – valoarea mijloacelor de producţie consumate; V – valoarea creată pentru sine; P – plusvaloarea (plusprodusul)
În cazul reproducţiei simple condiţia echilibrului este:
I (V+P) =IIC
Iar în cazul reproducţiei lărgite:
I (V+P) >IICsau
I (V+P) cu condiţia v1 = c1
unde:
ci – capitalul constant acumulat în sectorul I (sub forma mijloacelor de producţie
suplimentare adăugate celor consumate şi înlocuite
c2 – capitalul constat acumulat în sectorul II (sub forma mijloacelor de producţie
suplimentare adăugate celor consumate şi înlocuite);
vi – capitalul variabil acumulat în sectorul I ( sub forma muncitorilor suplimentari atraşi în producţie alături de cei existenţi)
Ipoteza lui Marx potrivit căreia creşterea venitului naţional se realizează exclusiv prin sporirea, an de an, a forţei de muncă ocupate, face ca condiţia echilibrului dinamic I (V+P) >IIC să poată fi dezvăluită şi teoretizată, în forma ei cea mai generală, (valabilă) pentru toate timpurile şi pentru fiecare economie naţională.
O regăsim, într-o formă sau alta, implicit şi în modelele care au ca ecuaţie a echilibrului egalitatea dintre sumele economisite şi cele investite:
S = I
