Sfârșitul acestui mileniu marchează pe plan internațional spectaculoase realizări puse în slujba nevoilor sociale. Sistemul existențial a devenit tot mai informatic, tehnocratic și intens pragmatic, produsele nemaifiind doar sisteme logice ci și biologice, informaționale, științifice și chiar spirituale. Ele corespund materializării nevoilor sociale, structurile, funcțiile, proprietățile și elementele componente ale valorilor de întrebuințare îmbogățindu-se continuu, se diversifică și se cumulează în noi produse.
La ora actuală, specialiștii în domeniul reclamelor, politicienii, mijloacele de comunicare în masă, producătorii etc. fac o adevărată risipă în folosirea termenului “calitate”, întâlnindu-se din ce în ce mai des ideea „calitatea este o meserie în sine”.
Calitatea definește abilitatea de a produce, de a intra în competiție pe piețele lumii, de a fi mândri de munca depusă și de sistemele de management utilizate. Ea îi legitimează pe furnizorii de produse și servicii și este chiar modalitatea lor de a exista ca ființe economice.
Atât calitatea cât și satisfacția clienților sunt sunt la ora actuală subiecte de maximă importanță, care câștigă o atenție sporită pe plan mondial. Abilitatea unei organizații de a rămâne pe piață depinde în totalitate de abilitatea ei de a câștiga și de a-și menține clienții.
Aceasta este teoria în domeniul calității pe plan internațional, care este sublimă, dar cu toate acestea, în mod paradoxal, în paralel cu evoluția conceptului și practicii în domeniul calității, în ultimele decenii, problemele consumatorilor sau aflat în permanență în centrul atenției teoriei și practicii economice și juridice din întreaga lume. Asemenea probleme, tot mai complexe prin conținut și mai ales prin soluțiile reclamate, fac ca teoria protecției drepturilor consumatorilor să fie tot mai studiată la nivelul diverselor comunități internaționale și mondiale, guvernamentale sau neguvernamentale, coroborată cu stabilirea măsurilor necesare pentru crearea unui cadru legislativ și instituțional adecvat și asigurarea unei protecții reale a consumatorilor.
Paradoxul apare din însăși dezvoltarea mișcării consumatorilor, care nu și- ar avea obiect în situația în care toți producătorii și comercianții ar acționa conform teoriei economice a calității.
Adevărul este că la începutul acestui secol XXI consumatorii se confruntă cu probleme din ce în ce mai complexe ale produselor achiziționate.
Scandalurile de proporții privind produsele alimentare poluate și contaminate sunt de notorietate nu numai pe piața românească dar și pe piețele altor țări iar ziarele sunt pline de descrierea unor accidente survenite în timpul folosirii unor bunuri de larg consum.
Din păcate, pe piața românească nu se urmărește și nici măcar nu se încearcă stabilirea unor relații trainice între producător/comerciant pe de o parte, și client, pe de cealaltă parte, bazate pe încrederea consumatorilor în produsele achiziționate și pe respectul acordat acestora de către furnizori.
Singurul adevăr care rezistă din confruntarea teoriei cu practica este acela că toți producătorii și comercianții preferă obținerea unor profituri și extraprofituri, făcând abstracție de consecințele mărfurilor produse sau livrate asupra clienților lor. Astfel, cu cât vorbim mai mult despre calitate, despre o reală protecție a consumatorilor și despre respectarea drepturilor lor, cu atât calitatea produselor și serviciilor lasă mai mult de dorit.
Ingeniozitatea producătorilor și comercianților din România în a pune în vânzare mărfuri din ce în ce mai periculoase pentru consumatori este favorizată de inconștiența factorilor de decizie din sfera de conducere a ministerelor, a direcțiilor sanitar-veterinare etc. (cazul avizării favorabile de către Institutul de Igienă și Sănătate Publică Veterinară privind introducerea în fabricarea preparatelor din carne a 300 de tone de carne de pasăre dezosată mecanic – MDM, piele de curcan și zgârciuri, în pofida buletinelor de analiză care atestau contaminarea acestora cu Salmonella; inițierea de către Ministerul Agriculturii a unui act normativ care permite comercializarea pe piața internă începând din octombrie 2002 a cărnii de pui infestată cu virusul New Castle, pe motivul că după tratarea termică a acesteia nu există efecte letale ci doar riscul de apariție a unor infecții respiratorii, comercializarea la export a acesteia fiind însă interzisă etc.) sau a unităților de desfacere (actele de confiscare a cărnii depreciate de la Magazinul Metro Militari nu au semnăturile celor în drept iar ștampila magazinului este în toate cazurile indescifrabilă, pe drumul de la Metro la societatea Protan (unde produsele expirate urmează a fi transformate în grăsimi tehnice sau făinuri proteice) o parte din produsele confiscate dispărând, destinația acestora fiind total necunoscută) etc.
La orice pas, cu fiecare achiziție de produs, consumatorul român este înșelat nu numai la cântar ci este expus și la riscuri care devin din ce în ce mai ridicate și mai de nebănuit: majoritatea produselor se falsifică, inclusiv în banala pâine se introduc coloranți pentru a o “transforma” în pâine neagră, puii sunt injectați cu apă și cu aditivi sau pur și simplu este introdusă apă în pungile cu organe de pui care ulterior se congelează, smântâna are declarată cu nonșalanță prezența amidonului modificat în cadrul ingredientelor, cu toate că, nu cu mult timp în urmă, adăugarea amidonului în smântână era considerată un fals etc.
Aceste situații precum și cele ce urmează sau care sunt în permanență relatate în presă dovedesc faptul că în România comerțul este complet scăpat de sub control, lipsa aparaturii de determinare a calității reale a produselor la nivelul organelor de control, legislația mult prea blândă și însăși desființarea Ministerului Comerțului Interior permițând instaurarea unui adevărat haos, benefic însă pentru cei ce-l întrețin.
De multe ori, produsele alimentare expirate sunt reetichetate sau datele înscrise pe etichete sunt trecute eronat sfidându-i astfel pe clienți. Acesta este și cazul Firmei Cris-Tim care comercializează o serie de organe de pui din import, fără a face nici o mențiune specială în acest sens în vitrinele frigorifice, astfel încât clientul nu află detalii despre marfă decât după achiziționarea ei, detalii care, ca în cazul de mai jos sunt foarte contradictorii: ficatul este congelat în aprilie 2042 și expiră în februarie 2003.
Cântărind marfa achiziționată (ficat de pui congelat, producător S.U.A.), în stare congelată, aceasta a avut o masă de 970 de grame. Punga de polietilenă avea dimensiuni mult peste necesar, însă motivul l-am aflat abia punând produsul la decongelare: între clema de prindere a pungii și capătul pungii era un spațiu îndeajuns de mare care să permită cuprinderea unui bloc de gheață compact, care a fost evident plătit cu prețul kg-ului de ficat de pui. Prin decongelarea totală, masa reală a produsului a devenit de numai 710 g, ceea ce semnifică faptul că 26,8% din valoarea facturii achitate a reprezentat-o apa congelată.
Același experiment l-am realizat și asupra puilor de Bacău.
În zilele noastre, producătorii de mărfuri alimentare se bucură de o totală libertate în alegerea și aplicarea unor rețete proprii de fabricare a produselor lor. Însă, nu întotdeauna acestea conduc la apariția unor produse calitativ superioare celor deja existente pe piață.
În țara noastră, unul dintre producătorii de seamă în domeniul cărnii de pasăre este Abatorul de Păsări “Agricola Internațional Bacău”, ale cărui produse erau inițial foarte apreciate, atât pe piața internă, cât și pe cea internațională.
În anul 2001, “Agricola Internațional” a elaborat standardul de firmă nr. 5 care prevede o metodă de injectare a cărnii de pasăre cu o soluție de sare, la care se adaugă unele zaharuri (zaharoză și glucoză), potențiatori de aromă (E-640-glicocol și sărurile sale, E-621-glutamat monosodic, care este și înlocuitor de sare), precum și antioxidantul E-330-acidul citric.
Se apreciază că cca. 95% dintre producătorii de carne de pasăre din România utilizează sporirea artificială a masei puilor, prin imersare în apă sau prin injectare, cu până la 30%. Pe lângă creșterea artificială a masei, prin injectarea cu apă se urmărește și implicit se realizează și crearea unei false aparențe de prospețime a cărnii.
În urmă cu câțiva ani, au fost importate caserole cu păsări care au fost tratate cu apă și ulterior intezise de la comercializare datorită posibilului mediu de contaminare cu bacterii dăunătoare sănătății consumatorilor. Nu de puține ori, metoda de injectare cu apă și adăugare de aditivi alimentari se aplică pentru a masca neregulile ce contravin normelor sanitar-veterinare în vigoare.
Pe suprafața puilor injectați și supuși analizei noastre au fost observate, în special pe pulpe și piept, urme de înțepături (între 12 și 21). Este adevărat că produsele dobândesc un aspect comercial mai atrăgător, dar nu trebuie uitat nici o clipă că se plătește la același preț cu cel al cărnii și un simplu lichid, care după decongelare se aruncă. Același raționament se poate aplica și celor trei aditivi alimentari prezenți care conduc și ei la creșterea masei puilor, dintre care doi, monoglutamatul de sodiu și acidul citric, sunt foarte controversați la ora actuală în cadrul comunității științifice internaționale, fiind suspectați de a produce cancer.
Din studiile efectuate pe un eșantion de asemenea produse, în cadrul Centrului de Cercetări și Expertize Mărfuri Alimentare din Academia de Studii Economice București, s-a constatat situația prezentată în Tabelul 1.
Din situația prezentată mai jos se poate constata că un consumator plătește 11,95% din masa brută a produsului, achiziționat la un preț mediu de 70.213 lei/kg și implicit 11,95% din valoarea totală a cărnii de pui, pentru ceea ce se înlătură din produsul congelat, respectiv pentru lichidul de injectare.
În realitate, conținutul de apă al cărnii de pui este și mai ridicat, urmare a adaosului de sare și a înlocuitorului de sare E-621, care rețin apa legată multimolecular și din capilare. De fapt, acesta este și rolul unora dintre aditivii alimentari, cum ar fi: regultorii de Ph, sechestranții și polifosfații, pe când hidrocoloizii, proteinele și gumele rețin apa liberă din produs.
O problemă importantă o constituie și faptul că produsele de injecție își pun amprenta asupra produsului comercializat, acesta prezentând un grad ridicat de sărare care nu este acceptat de persoanele în vârstâ sau de cele cu probleme hipertensive.
Utilizarea sistemelor de injectare conduce la creșterea termenului de garanție de până la 1 an, așa cum indică producătorul și, de asemenea, înlesnește folosirea unui lanț frigorific între producător și rețeaua comercială mai puțin sever (saramura respectivă având și rol de conservant).
Pe bună dreptate, firma producătoare face recomandarea ca produsele decongelate să nu mai fie recongelate, dar nu atrage atenția că produsul trebuie pregătit prin fierbere, prăjire sau frigere imediat după decongelare. În cercetările întreprinse, am avut surpriza să constatăm că probele lăsate chiar în frigider, la o temperatură de 3-5°C, după o zi pe alta, au permis dezvoltarea unor microorganisme care au făcut produsul necorespunzător preparării sau ingerării (produsele și-au mărit nepermis volumul, aspectul a devenit buretos iar mirosul necorespunzător).
Aceasta denotă că prin tratarea cu soluție salină se pot introduce și germeni patogeni, care constituie un real pericol pentru sănătatea consumatorilor. De altfel, mediul umed este favorabil dezvoltării microorganismelor.
