Publicat în

Naşterea Comunităţii Economice Europene

Eşecul Conferinţei de la Moscova a miniştrilor de externe ai URSS, Franţei şi Marii Britanii asupra Germaniei, din aprilie 1947 a condus la ruptura dintre foştii aliaţi. Europa s-a rupt în două blocuri diametral opuse. Procesul a fost accentuat în iulie 1947 când Uniunea Sovietică şi ţările satelit din Europa Răsăriteană au refuzat să accepte planul Marshall şi să adere la Organizaţia pentru Cooperare Economică Europeană (OCEE) înfiinţând în ianuarie 1949, Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER).

                În aceste condiţii, SUA şi Marea Britanie îi conferă Franţei sarcina de a lua iniţiativa în privinţa Germaniei. Astfel s-a putut afirma „planul Schumann” – pe atunci, ministrul de externe al Franţei.

                În ce consta acest plan ? Elaborat de Jean Monnet, planul este prezentat ministrului francez de externe, Robert Schuman la 29 aprilie 1950 care, la rândul său, l-a făcut public, la 9 mai 1950, printr-o Declaraţie a Consiliului de Miniştri al Franţei. De aceea, nu întâmplător data de 9 mai este sărbătorită, azi, ca „Ziua Europei”.

                NOTĂ: Robert Schuman, luxemburghez de origine (născut în 1886), provenea dintr-o familie de exilaţi din Lorena – aflată atunci sub ocupaţie germană (din 1918 a revenit la Franţa).

                Jean Monnet s-a născut în Franţa, în 1888. Bun negociator. A fost secretar general adjunct al Ligii Naţiunilor, creată după primul război mondial. A fost membru al Guvernului Provizoriu, condus de generalul de Gaulle, la Alger, în 1943. A luat parte la punerea în aplicare a planului Marshall pentru Europa.

                Planul Schumann prevedea plasarea industriei cărbunelui şi oţelului din Franţa şi Germania, sub o înaltă autoritate comună, care stabilea şi libera circulaţie a celor două producţii, reglementând astfel nivelurile de producţie din Ruhr. Propunerea franceză a fost acceptată de Germania, Italia şi cele 3 ţări din Benelux, care semnează, la 18 aprilie 1951, Tratatul de la Paris privind instituirea Comunităţii Economice a Cărbunelui şi Oţelului (CECO).

                În acest plan trebuie remarcată mai ales semnificaţia sa politică: CECO va stabili o egalitate în drepturi şi îndatoriri între ţări învingătoare şi ţări învinse în sânul unei organizaţii noi, supranaţionale fondată pe delegarea liber-consimţită de suveranitate de la statele membre la Comunitate.

                Primul semn al reconcilierii franco-germane, CECO este şi punctul de plecare pentru Europa comunitară. Aceasta substituie relaţiilor diplomatice tradiţionale, fondate pe cooperarea interguvernamentală, un sistem juridic original unde se articulează apărarea interesului naţional cu promovarea interesului comun, exprimat prin instituţiile supranaţionale.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *