Desfăşurarea proceselor economico-financiare din întreprinedere presupune existenţa a două categorii de fluxuri:fluxuri reale şi fluxuri financiare.
Fluxurile reale se referă la transformările materiale pe care capitalul sub formă de cative fizice le înregistrează în procesul utilizării lui, de la stocurile de materie primă pînă la cele de produse finite. Fluxurile financiare se referă la utilizarea mijloacelor băneşti în cadrul procesului economic, inclusiv în derularea schimburilor prin intermediul banilor. Deci, circulaţia bănească apare din momentul în care un bun se impune servit de monedă.
Motivaţia deţinerii, în permanenţă, de către întreprinderi a mijloacelor băneşti se datorează unor cauze şi împrejurări, printre care menţionăm:
- Asigurarea activităţii curente: plata furnizorilor, plata salriilor, plata dividendelor, achitarea dobînzilor, achitarea impozitelor etc.
- Pentru a putea beneficia de avantajele oferite de anumite împrejurări conjuncturale favorabile: rabaturi acordate de furnizori, achiziţii de bunuri şi servicii la preţuri avantajoase, investiţii profitabile etc,
- Pentru efectuarea unor plăţi neprevăzute: apariţia unor comenzi de producţie suplimentare,
- Pentru a avea acces la anumite înlesniri acordate din partea băncilor şi pentru a beneficia de punctaje bune în cazul în care întreprinderea doreşte să contracteze credite bancare,
- Din considerente de precauţie, avînd în vedere caracterul imprevizibil al intrărilor şi ieşirilor de numerar. Întreprinderile stabile din punct de vedere financiar tind să-şi formeze solduri de precauţie sub formă de valori mobiliare foarte lichide şi cu grad mic de risc.
Numerarul este, în acelaşi timp, un element neproductiv, deţinerea şi neutilizarea lui sunt nerentabile, motiv pentru care el trebuie bine gestionat.
Întreprinderile mari, dinamice preferă să deţină active uşor lichide, rapid negociabile decît numerar în casă sau în cont. Şi totuşi, determinarea soldului minim de mijloace băneşti pe care, pe de o parte, ar asigura capacitatea de plată a întreprinderii în cazul apariţiei unor dereglări în regimul încasărilor, ori ar face posibilă efectuarea unor plăţi neprevăzute, pe de altă parte, reprezintă o practică atît în cadrul economiilor dezvoltate, cît şi în a celor aflate în procesul de tranziţie.
Atît existenţa unui sold de numerar mai mare decît cel strict necesar, cît şi lipsa de numerar implică atît avantaje,cît şi dezavantaje pentru întreprindere, prezentate în tabelul 5.1.
Avantajele şi dezavantajele deţinerii numerarului Tabelul 5.1.
|
Nivelul soldu- lui de numerar |
Avantaje |
Dezavantaje |
|
Sold de nume- rar mare |
– apariţia unei comenzi suplimentare de producţie – acordarea rabaturilor comerciale pentru plata imediată a mărfurilor |
Întreprinderea suportă costuri sub for- ma dobînzilor, care s-ar fi cîştigat, dacă fondurile n-ar fi fost blocate în contul curent. |
|
Sold de nume- rar mic |
Evitarea costului de oportunitate legat de blocarea numerarului |
-apariţia costurilor de comandă – sporirea cheltuielilor legate de vîzarea valorilor mobiliare – costuri ocazionate de contractarea unui împrumut. |
Sursa: N.Botnaru „Finanţele întreprinderii”
