Competitivitatea unei organizaţii depinde, într-o mare măsură, nu numai de tehnologiile utilizate, dar şi de eficienţa strategiei adoptate şi de modul în care se gestionează procesul global de concepţie.
Complexitatea din ce în ce mai mare a produselor conduce , în primul rând, la o pluridisciplinaritate a echipelor de concepţie. Aşa cum spunea Marc Le Coq [65], „produsul devine din ce în ce mai complex, iar faza de concepţie devine o sursă de schimburi şi de compromisuri între diferitele specializări”. Din acest motiv este din ce în ce mai dificil de coordonat acţiunile care sunt câteodată divergente ale membrilor echipei de concepţie. Să nu uităm că fiecare meserie are regulile sale, cerinţele sale şi metodele sale care vor fi aplicate pe parcursul procesului de concepţie.
În plus, situaţia concurenţială actuală, implică obligatoriu o creştere a reactivităţii organizaţiilor. Timpul necesar dezvoltării produselor trebuie redus, ceea ce implică realizarea simultană a unor acţiuni în cadrul procesului de concepţie. Această suprapunere a fazelor conduce la necesitatea definirii nivelului minim de informaţii ce rezultă din îndeplinirea unei sarcini care este în curs de realizare cu scopul de a putea începe următoarea sarcină.
În afară de cele două aspecte (pluridisciplinaritatea echipei de concepţie şi reducerea timpului necesar dezvoltării unui produs) tendinţele actuale în ceea ce priveşte concepţia produselor, au în vedere reducerea costurilor şi creşterea calităţii, atât la nivel de proiect, cât şi la nivel de produs. Aşa cum spunea şi Tichkiewitch [85] „pe parcursul etapei de concepţie se stabileşte aproximativ 80% din costul final al produsului, prin alegerea materialelor, a formelor, a soluţiilor tehnologice care impun utilizarea anumitor procedee de fabricare”.
Având în vedere cele spuse mai sus, Christine Arnould [15], consideră că dezvoltarea unui nou produs se poate defini ca fiind „o abordare sistematică destinată achiziţionării progresive a informaţiilor referitoare la toate aspectele legate de produs prin parcurgerea unor etape prestabilite”. Din acest motiv structurarea metodică a concepţiei devine o necesitate în realizarea unui proces de concepţie eficient. În cartea „Objectifs, fonctions, statut des modèles dans le processus de conception des systèmes d’information” Bernard Morand şi Nicolle Anne [69] consideră că „ o metodă constă în enunţarea unui anumit număr de sarcini legate între ele. Metoda precizează cum trebuie realizată această legătură, permiţând astfel realizarea unui control al modului în care este organizat şi avansează un proiect”.
În urma unui sondaj efectuat de către Christine Arnould [15] în rândul întreprinderilor mici şi mijlocii s-a ajuns la următoarea concluzie: „Pentru 93% dintre organizaţii, utilizarea unei metode de concepţie permite, în primul rând, adaptarea şi respectarea cerinţelor clienţilor. În plus, 70% dintre aceştia, cred că o astfel de metodă conduce la obţinerea performanţelor dorite, reducerea timpului de dezvoltare, îmbunătăţirii calităţii şi reducerii costurilor”.
