Cercetarea ştiinţifică şi inovarea reprezintă pîrghia esenţială pentru ridicarea nivelului economic al fiecărei naţiuni şi influenţează hotărîtor adaptarea întreprinderilor dintr-o ţară la modificările care au loc pe plan mondial. Procesul inovaţional reprezintă un proces complex de introducere permanentă a noutăţilor în viaţa economică, de generare şi implementare a noilor idei care se concretizează în procese, produse, lucrări, servicii destinate pieţei (vezi 1, p.5).
Accelelarea cordială a progresului tehnico-ştiinţific (P.T.Ş.) este o problemă de importanţă majoră. Numai pe baza lui se poate asigura lansarea de mai departe a economiei, de a ridica eficacitatea ei şi calitatea producţiei, a asigura mai din plin cerinţele populaţiei. P.T.Ş. înrîureşte asupra tuturor elementelor producţiei. După cum confirmă calculele specialiştilor în domeniu, circa 3/4 din creşterea productivităţii muncii se asigură ca rezultat al introducerii cuceririlor ştiinţei şi tehnicii (2, c.24).
Se pot deosebi patru direcţii principare de înrîurire a PTŞ asupra eficienţei producţiei:
– perfecţionarea mijloacelor de muncă (crearea noilor unelte de muncă, crearea şi folosirea a noi sisteme de maşini, automatizarea proceselor de producţie, robot-tehnică, desăvîrşirea construcţiei şi modernizarea utilajului etc.);
– perfecţionarea obiectelor de muncă ( crearea şi aplicarea obiectelor de muncă noi, materiale mai economice, îmbunătăţirea calităţii obiectelor de muncă, lărgirea asortimentului materialelor ce se aplică etc.);
– perfecţionarea tehnologiilor de producţie (elaborarea proceselor tehnologice în principiu de caracter nou, introducerea metodelor progresiste de prelucrare a materialelor etc.);
– perfecţionarea organizării şi conducerii producţiei (rîdicarea nivelului de specializare, perfecţionarea structurii producţiei, introducerea sistemelor automatizate de conducere etc.). Toţi aceşti factori duc la intensificarea producţiei, se află în interconexiune şi interdependenţă (condiţionare reciprocă) (3, p.15).
Strategia dezvoltării P.T.Ş. la etapa curentă este supusă scopului asigurării dezvoltării economiei naţionale pe cale intensivă care să corespundă cerinţelor economiei de piaţă.
P.T.Ş. se desfăşoară în două forma condiţionate reciproc:
– pe cale de evoluţie tehnică, ceea ce înseamnă o dezvoltatre lentă, fără schimbări radicale în fundamentul ştiinţific şi tehnic;
– în formă revoluţionară, în urma căreia apar principial noi tipuri de tehnică şi tehnologii ca rezultat al revoluţiei tehnico-ştiinţifice, care are o mare influienţă la dezvoltarea forţelor de producţie.
După esenţa şi conţinutul său aceasta-i revoluţie în dezvoltarea forţelor de producţie. Ea se exprimă prin prefacerea întregii baze tehnice a societăţii, a formelor şi metodelor de organizare şi conducere a producţiei.
Conţinutul revoluţiei tehnico-ştiinţifice se reflectă prin creşterea radicală a rolului ştiinţei în societate, transformarea ei nemijlocit în forţă de producţie; prin schimbări radicale în tehnică, în aplicarea unor tehnologii şi izvoare de energie de principiu noi; automatizare complexă, dezvoltarea ciberneticii şi perfecţionarea în baza lor a metodelor de organizare a producţiei, muncii şi dirijării. Aşadar, revoluţia tehnico-ştiinţifică se manifestă prin schimbări radicale în sistemul ştiinţă – tehnică – producţie.
Spre deosebire de revoluţia tehnico-ştiinţifică prgresul tehnico-ştiinţific este proces de evoluţie. Proporţiile şi ritmurile lui la întreprindere, în ramuri depinde de volumul cunoştinţelor ştiinţifice acumulate şi nivelul lor de materializare.
Progresul tehnico-ştiinţific – este procesul obiectiv de acumulare al cunoştinţelor ştiinţifice, ce asigură perfecţionarea permanentă a elementelor materiale şi substanţiale a forţelor de producţie, formelor şi metodelor de organizare a producţiei şi de sporire a eficacităţii ei (4, p.92-93).
Principalele direcţii ale P.T.Ş. care determină dezvoltarea economică a ţării în perspectivă sînt: mecanizarea şi automatizarea complexă a proceselor de producţie; electrificarea şi chimizarea producţiei; trecerea la tehnologii noi care asigură economisirea materialelor şi energiei; aplicarea materialelor constructive şi surse energetice noi; biotehnologiile; introducerea tehnicii electronice de calcul, mijloace informatice etc.
