Investiţiile internaţionale de capital îmbracă două forme, şi anume, investiţii străine directe şi investiţii de portofoliu, diferenţiate între ele prin posibilitatea exercitării controlului asupra activelor şi a managementului firmei în care investitorul participă cu fluxuri de capital.

Investiţiile străine directe se diferenţiază de investiţiile străine de portofoliu. Investiţiile de portofoliu sunt investiţii financiare pe termen scurt, prin care se achiziţionează acţiunile sau obligaţiunile unei firme de pe pieţele bursiere cu scopul obţinerii de câştiguri din dividende, dobânzi şi din diferenţa de curs valutar.

De-a lungul timpului au fost elaborate mai multe definiţii cu privire la investiţia străină directă, ca încercări cât mai exacte şi mai cuprinzătoare asupra termenului. Dintre acestea, cea mai importantă din punct de vedere practic este definiţia ce aparţine Fondului Monetar Internaţional deoarece este utilizată de către toate ţările membre în raportările pe care acestea le efectuează cu privire la balanţa de plăţi externe.

Astfel, Fondul Monetar Internaţional defineşte investiţia străină directă (ISD) în Manualul Balanţei de Plăţi, Ediţia a V-a, ca fiind o categorie a investiţiilor internaţionale care reflectă scopul unei entităţi rezidente într-o ţară (investitorul direct) de a obţine un interes de lungă durată într-o companie rezidentă într-o altă ţară (investiţia directă).

Acest aspect presupune o relaţie de lungă durată între investitor şi investiţia directă pe care el o realizează şi, totodată, participarea la managementul firmei în care acesta investeşte. Acest flux de investiţie (investitori) presupune investiţia iniţială, toate investiţiile ulterioare, cât şi câştigul reinvestit. Investiţia străină directă poate fi realizată atât de persoane juridice, cât şi de persoane private.

Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD) defineşte ISD ca relaţie pe termen lung ce reflectă interesul unei entităţi într-o economie străină şi presupune exercitarea funcţiei de decizie în firma ce primeşte investiţia respectivă.

Conform Codului Organizaţiei de Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) ISD reprezintă „investiţia făcută cu scopul de a stabili relaţii economice de durată şi care dă posibilitatea de a exercita o influenţă asupra managementului”. Această investiţie este realizată „în ţara gazdă de nerezidenţi sau în străinătate de rezidenţi, prin:

• crearea, extinderea unei societăţi, filiale, sucursale ( deţinute în proporţie de 100%) sau achiziţionarea întregului pachet de acţiuni la o societate existentă;
• participarea la o societate nouă sau existentă;
• împrumuturi de peste 5 ”

Legislaţia română în vigoare1 defineşte investiţia directă astfel: participarea la constituirea sau la extinderea unei întreprinderi, dobândirea de acţiuni sau părţi sociale ale unei societăţi comerciale, cu excepţia investiţilor de portofoliu, înfiinţarea şi extinderea în România a unei sucursale de către o societate comercială străină. Aceste forme de investiţii pot fi realizate prin una din următoarele forme:

• participarea la creşterea activelor unei întreprinderi, prin orice mod legal de finanţare,
• aport financiar, realizat în orice monedă convertibilă, inclusiv în monedă naţională;
• aport în natură de bunuri corporale sau necorporale, mobile sau imobile.

După cum se poate observa, nu există o definiţie a ISD unanim acceptată pe plan internaţional. Ţara noastră, ca ţară membră a FMI, utilizează definiţia dată de acest organism financiar internaţional alături de celelalte ţări membre, utilizând-o în raporturile anuale  privind Balanţa de Plăţi Externe.

Definiţiile date de organismele internaţionale stabilesc faptul că investitorul direct trebuie să deţină un procent minim (10-25%) din capitalul firmei vizate. Acest plafon minim poate cuprinde atât investiţia iniţială, cât şi venitul reinvestit. Din practică s-a constatat că investitorii urmăresc cumpărarea a cel puţin 51% din activele unei firme cu scopul de a deţine controlul şi puterea de decizie.

 

Definirea conceptului de investiţie străină directă este strâns legată de definirea celui de societate multinaţională sau corporaţie transnaţională, deoarece investiţiile străine  directe sunt, într-o proporţie covârşitoare, apanajul acestora.

Grupul   statelor   dezvoltate   din   cadrul   OCDE   a   formulat   următoarea  definiţie:

„societăţile multinaţionale cuprind companii sau alte entităţi care sunt în proprietate privată, de stat sau mixtă, stabilite în ţări diferite şi conexate astfel încât una sau mai multe pot exercita o influenţă semnificativă asupra activităţilor celorlalte şi, în particular, pot împărţi cunoştinţele sau resursele cu celelalte.”2

După cum se poate observa, caracteristica principală a unei companii multinaţionale, în viziunea statelor industrializate, o reprezintă capacitatea de control asupra altor firme localizate în ţări diferite, control realizat printr-o multitudine de strategii adoptate.

Enciclopedia Britannica defineşte societatea multinaţională sau transnaţională ca  fiind

„orice corporaţie care este înregistrată şi care desfăşoară activităţi în mai mult de o ţară la un moment dat .”3

În literatura economică din România societatea multinaţională reprezintă „un grup de întreprinderi situate în mai multe teritorii naţionale, dar care prezintă o conducere unică.”4

O definiţie mult mai amplă ar fi următoarea: „Societăţile multinaţionale apar ca întreprinderi sau mai bine-zis grupuri de întreprinderi care îşi desfăşoară activitatea de producţie, de distribuţie şi de comercializare în mai multe ţări, sub jurisdicţia mai multor guverne, în condiţiile unei diversităţi de pieţe, de regimuri comerciale, de sisteme financiare, de limbă şi cultură, fiind concepute, organizate şi conduse pe baza unei strategii comune, elaborate la scară internaţională, regională, interregională sau mondială.”5

Această definiţie scoate în evidenţă plurivalenţa multinaţionalelor, şi anume, faptul că acestea se caracterizează printr-o multitudine de activităţi desfăşurate în mai multe ţări, în condiţiile unui pluralism de pieţe şi de regimuri concurenţiale cărora trebuie să le facă faţă prin diversitatea strategiilor adoptate.

Unii autori definesc societatea transnaţională ca fiind „o firmă care şi-a extins activitatea economico-financiară dincolo de graniţele ţării de origine. Ea alcătuieşte un vast ansamblu la scară internaţională, format dintr-o societate principală – firma mamă şi un număr de filiale, adică de firme dependente faţă de societatea principală, implantate în diferite ţări.”6

Specificul firmelor transnaţionale derivă din „deţinerea de active generatoare de valoare adăugată în medii economice naţionale distincte şi din coordonarea lor sub o politică şi o strategie comună, elaborate de firma-mamă (…), legate între ele prin relaţii de proprietate.

Ceea ce realizează firmele transnaţionale şi ceea ce le conferă specificitatea sunt activităţile de producţie internaţională, consecinţă a investiţiilor străine directe.”7

 

Componentele ISD

 

• Capitalurile proprii – reprezintă capitalul social subscris şi vărsat de către investitori, atât în numerar, cât şi prin contribuţii în natură;
• Creditul net sau împrumuturi intra-firmă – creditele primite de către firmă de la investitorul străin sau din cadrul grupului de firme nerezidente din care acesta face parte;

–          Profitul reinvestit.

 

 

Tipuri de investiţii străine directe

 

• Greenfield: înfiinţarea de întreprinderi de către sau împreună cu investitori străini (investiţii pornite de la zero);
• Fuziuni şi achiziţii: preluarea integrală sau parţială de întreprinderi de către investitori străini de la rezidenţi;
• Dezvoltare de firme: majorarea deţinerilor de capital ale investitorilor străini în întreprinderi investiţie străină directă.

 

 

Obiectivele ISD

 

Investiţiile internaţionale se realizează cu scopuri precise, bine definite, vizând obiective economice importante, atât în ceea ce priveşte infrastructura unei ţări, cât şi sectorul economic privat sau de stat, cum ar fi: construirea sau modernizarea de întreprinderi, de şosele, poduri, căi ferate, mijloace de transporturi, proiecte edilitare, prospecţiuni geologice, instituţii financiare etc. Mai nou, mari investiţii străine directe se realizează în sectorul serviciilor, acestea cunoscând în scurt timp o creştere importantă. În literatura de specialitate8 investiţiile străine directe îmbracă următoarele forme:

• edificarea unor obiective prin activitatea de construcţii-montaj, livrări de maşini şi utilaje, livrări de documentaţii şi asistenţă tehnică;
• cumpărări de acţiuni sau de părţi din capitalul unor firme existente;
• participarea a două sau mai multe firme din ţări diferite la producţia în comun a unor produse competitive pe baza unor noi tehnologii şi cercetări efectuate;
• livrări de documentaţii pentru noi tehnologii, efectuarea unor  activităţi  în calitate de specialişti sau experţi în management, marketing, conducerea proceselor  tehnologice