Investitiile, avînd ca finalitate obţinerea profitului, este un stimul în generarea noilor activităţi şi un element decisiv al creşterii economice, al promovarii factorilor intensivi, calitativi şi de eficienţă. La nivele superioare de decizie investiţia este un criteriu de fundamentare decizională, deselecţie a proiectelor în cadrul unui portofoliu. Volumul de investiţii al unei întreprinderi poate să ofere informaţii şi despre forţa sa economică şi intenţiile sale strategice.
Noţiunea de investiţie ( investissement – franceză, investment – engleză; inversion – spaniolă; investion – germană) este sinonimă, din punt devedere lingvistic cu alocare, plasare, dotare şi prin extinsie ajungem la eforturi făcute acum în speranţa unor recompense viitoare.
În literatura de specialitate se întîlneşte o diversitate de opinii prvind conceptul investiţiilor. Definirea investiţiilor se fac prin formulări mai mult sau mai putin cuprinzătoare. Conceptul de investitie implică sensuri şi abordari variate. Dupa cum subliniază unii specialişti, prin investitie se intelege: „o acţiune prin care se cheltuiesc bani sau alte resurse în speranţa ca în viitor se vor încasa sume mai mari de bani sau se vor obţine alte beneficii”[Staicu F., Dimitriu M, Parvu D. – Eficienţa economică a investiţiilor, Editura Albatros, Bucureşti 1994, – 363 p., p.6] sau „orice utilizare a unui activ în calitate de capital în scopul realizării de eficienţa economică şi deci de profit”[ Vasilescu I., Luban F. Investiţiile în sistemul afacerilor, Editura EfiCon Press, Bucure ti 2003, –1018 p. p.134 ].
În sens larg, noţiunea de investiţie cuprinde totalitatea cheltuielilor sau alocărilor de fonduri de la care se anticipează că se vor obţine venituri viitoare. Într-o astfel de abordare, investiţia reprezintă o plasare de fonduri băneşti într-o acţiune, într-un proiect sau operaţie pentru a crea un spor de avuţie atît la nivelul individului, al firmei cît şi al societăţii în general [Buhociu F., Negoescu Gh.. – Investitiile in economia de tranzitie, Editura Evrica, Braila 1998, –
185 p., p.12, 77, p.8].
Sub aspect financiar, investiţiile reprezintă cheltuieli de resurse care vor genera venituri şi/sau economii pe o perioada îndelungata şi care, în consecinţă, vor permite astfel recuperarea cheltuielilor iniţiale [Cistelican L. – Economia, eficienta şi finantarea investitiilor, Editura Economica, Bucureşti 2002, – 536 p., p.14].
Din punct de vedere contabil, care este cel mai restrictiv, investiţia reprezintă toate bunurile mobile şi imobile, corporale sau necorporale, achiziţionate sau create în întreprindere destinate a rîmăne constant sub aceeaşi formă. Rigoarea contabilă a impus două condiţii de încadrare a cheltuielilor în categoria investiţii: proprietatea şi decalajul între achiziţie şi consumul bunurilor achiziţionate. Astfel, pentru ca o cheltuială cu achiziţionarea sau producerea unui bun sau serviciu să fie considerată investiţie, trebuie ca acestea să intre, din punct de vedere juridic, în proprietatea agentului economic, iar consumul lor să se facă pe o periodă mai lungă de timp, care depăşeşte un exerciţiu financiar. Astfel, din perspectiva juridică şi contabilă, orice cheltuială care nu are incidenţă patrimonială directă nu este considerată investiţie, chiar dacă aceasta sporeşte în timp potenţialul şi performanţele întreprinderii.
Investiţia reprezintă un activ deţinut de întreprinderea investitoare în scopul ameliorării situaţiei sale financiare prin obţinerea veniturilor (dobînzilor, dividendelor, altor venituri), majorarea capitalului propriu şi cîştigarea altor profituri (paragraful 8 din S.N.C 25 „Contabilitatea investiţiilor”).
Astfel, punct de vedere financiar şi contabil investiţia reprezintă:
- achiziţia unui activ necesar derulării activităţii unei firme;
- alocarea unei trezorerii disponibile pentru procurarea unui activ care va genera fluxuri viitoare de venituri şi cheltuieli;
- schimbarea unei sume prezente şi certe contra speranţei de încasare viitoare a unor venituri probabile;
- plasamentul care are în vedere desfăşurarea, în perioada de gestiune, a activităţii economice a firmei;
- angajarea unor disponibilităţi în cumpărarea unor active.
Concept de primă importanţă al teoriei economice cu profunde rezonanţe în practică, investiţia trebuie privită ca un consum de resurse de natură diversă sauca o cheltuială dacă avem în vedere exprimarea acestora în unităţi valorice.
Deosebirea esenţială între cele două categorii de cheltuieli este dată de trăsăturile specifice ale investiţiilor şi anume:
- durată, orice proiect de investiţie are ciclu de viaţă propriu
- eficienţă – conform căreia, agentul economic acceptă schimbarea unor disponibilităţi prezente de resurse, în schimbul unei serii deefecte/încasări viitoare, care în sumă totală absolută să fie superioare cheltuielilor iniţiale;
- riscul, care decurge din evoluţia parametrilor proiectului.
O viziune structurală logică, de mare actualitate şi care ţine cont de destinaţia concretă a investiţiilor împarte investiţiile financiare în: investiţii de portofoliu şi investiţii directe.
– Investiţii de portofoliu sunt cheltuieli privind achiziţia de către o persoană fizică sau juridică (investitor) rezidentă sau nerezidentă de valori mobiliare (acţiuni şi obligaţiuni) pe pieţele decapital organizate şi reglementate cu scopul dea obţine cîştiguri din dividende sau dobînzi aferente acestora. Cîştigurile respective sunt rezultatul activităţii unor terţi implicaţi în administrarea emitentului sau diferenţe favorabile de preţ de vînzare. Din cele de mai sus deducem caracterul speculativ al acestui tit deinvestiţie. Conform opiniei specialiştilor în literatura de specialitate, deplasarea capitalurilor dintr-o ţară în alta depinde în principal de diferenţa de dobîndă.
– Investiţii directe sunt cheltuieli pe care un întreprinzător le face în vederea:
- participării la constituirea sau extinderea unei societăţi comerciale, indiferent de forma sa juridică de constituire;
- dobîndirii deacţiuni sau părţi sociale, altfel decît la investiţiile de portofoliu;
- înfiinţării sau extinderii unor sucursale prin aport în natură sau aport financiar în monedă naţională sau devize sau participarea la creşterea activelor unei firme prin orice mod legal de finanţare.
Indiferent cum este abordat conceptul de investiţie se desprind cîteva trăsături comune:
– orice investiţie presupune transpunerea în cheltuieli a unor disponibilităţi băneşti;
– orice investiţie înseamna efort, sub mai multe aspecte (material, financiar, uman), dar în
urma carora se sconteaza efecte diverse, multiplicatoare, cel mai des sub forma unui spor de profit, a carui realizare ramane incertă;
– orice investiţie implică renunţarea temporara, dar certă a unor resurse curente al căror cost urmează a fi suplinit de efectele nete viitoare.
Investiţiile financiare reflectă optiuni ale firmei de a efectua plasamente baneşti pe termen
lung sau scut în economia altor agenţi economici. Investiţia financiară constituie orice plasament de capital efectuat de un investitor, persoană fizică sau juridică în titluri de valoare şi instrumente financiare (acţiuni, obligaţiuni, titluri de stat, etc.) emise de societati şi banci comerciale sau de catre stat şi tranzactionate la bursele organizate în concordanţă cu jocul cererii şi ofertei. Operaţiile de atragere a capitalului temporar disponibil dau expresie şi conţinut activităţii financiare desfăşurate de un agent economic.
Investiţiile financiare pot fi structurate astfel:
- a) investiţii cu venit fix în certificate de depozit, conturi deeconomii, titluri de valoare ale tezaurului sau emise deagenţi guvernamentali, obligaţiuni, warant-uri (opţiuni de cumpărare – CALL pe termen lung);
- b) investiţii în titluri de valoare derivate tranzacţionate pe piaţa secundară (contracte e tip „options”, contracte de tip „futures”);
- c) investiţii în titluri străine devaloare;
- d) investiţii pe piaţa valutară;
- e) investiţii pe piaţa monetară prin fonduri mutuale.
Sursele de finanţare a investiţiilor efectuate de întreprinderi pot fi:
- disponibilităţi din anii precedenţi şi dobînzile pentru disponibilităţi
- sumele din vînzarea imobilizărilor şi din valorificarea celor casate;
- sumele reprezentînd amortizarea imobilizărilor corporale şi necorporale;
- sumele repartizate din profit şi cele reprezentînd reducerea de impozit pentru profitul reinvestit;
- sumele împrumutate de la bănci pentru investiţii;
- sumele obţinute prin emisiuneaşi vînzarea deacţiuni şi obligaţiuni;
- mobilizarea resurselor interne şi alte surse.
La contabilizarea şi reflectarea investiţiilor în rapoartele financiare acestea se clasifică după următoarele criterii:
- pe feluri ( după conţinutul economic);
- pe direcţii de investire;
- pe termene de deţinere.
În funcţie de conţinutul economic investiţiile se grupează în:
- cote de participaţie;
- titluri de valoare;
- proprietate investiţională;
- alte investiţii financiare.
Cota de participaţie reprezintă cota patrimeniului agentului economic, care aparţine participantului. Ea se stabileşte în baza contractului de constituire a întreprinderii şi statutului acesteia.
Titlurile de valoare sunt documente băneşti care certifică dreptul patrimenial al proprietarului sau dreptul împrumutătorului faţă de emitentul acestora. În componenţa titlurilor de valoare se disting: titluri de valoare materializate şi dematerializate, titluri de valoare recuperabile şi nerecuperabile. Titlurile de valoare materializate reprezintă blanchetele documentelor (acţiunile, obligaţiunile). Titlurile de valoare dematerializate sînt prezentate sub formă de înregistrări pe conturi. Titlurile de valoarerecuperabile reprezintă dreptul deaobţine valori nominale a acestora şi a dobînzilor aferente, fără dreptul de proprietate (obligaţiuni, cambii, etc.) Titlurile de valoare nerecuperabile reprezintă dreptul de proprietate şi de obţinere a unei cote de profit net al întreprinderii (acţiuni).
Tilurile de valoare cuprind:
- a) Acţiunile – titluri de valoare sub formă de certificate sau înregistrări în conturi care confirmă dreptul deţinătorilor săi de a participa la conducerea societăţii pe acţiuni, de a primi dividende şi o parte din patrimoniul societăţii la lichidarea acesteia. Acţiunile emise pot oferi diferite privilegii deţinătorilor: privilegiul de vot, privilegiul de divident, privilegiul de dividend cumulativ, privilegiul de participaţie, de concesiune, de răscumpărare.
- b) Obligaţiunile – titluri de valoare care acordă deţinătorilor dreptul de a primi în termenul stabilit valoarea nominală a acestora şi a venitului sub formă de dobîndă aferentă obligaţiunilor.
- c) Titlurile de creanţe de stat – titluri de valoare care confirmă depunerea de către titularii acestora a mijloacelor la buget şi care certifică dertul deţinătorilor de a primi în termenul prevăzut o numită dobîndă şi valoarea nominală a titlului de valoare. În această categorie de titluri de valoare se includ bonurile de trezorerie.
- d) Certificatele bancare – titluri de valoare care confirmă depunerea mijloacelor în bancă de către titularii acestora şi dreptul de a primi, la expirarea termenului fixat, suma depozitului şi un anumit comision.
- e) alte titluri de valoare – fac parte, obligaţiunile municipale, cu exepţia cambiilor primite, care se reflectăîn componenţa creanţelor pe termen lung şi scurt.
Proprietatea investiţională reprezintă o investiţie pe termen lung în active nemateriale, terenuri, clădiri care nu utilizează şi nu se exploateză la întreprinderea investitoare.
În componenţa altor investiţii financiare intră:
- a) împrumuturile acordate – mijloace acordate de către întreprinderea investitoare altor persoane juridice şi fizice pe un termen stabilit pentru o anumităplată (sau fără aceasta);
- depozitele – depuneri în bănci sau în alte instituţii financiare pe un termen stabilit sau nelimitat pentru un anumit comision;
- alte investiţii – investiţii care nu au fost enumerate mai sus, de exemplu: creanţele, certificatele de locuinţă etc.
După direcţiile de investire investiţiile se subdivizează în:
- investiţii în părţi nelegate;
- investiţii în părţi legate.
Părţile nelegate se consideră acele întreprinderi, cota investitorului în capitalul statutar al cărora este pînă la 20%.
Părţile legate sunt întreprinderile asociate, fiice şi sub control mixt, cota investitorului în capitalul statutar al acestor întreprinderi constituind peste 20%.
În contabilitate şi în rapoartele financiare, în funcţie de termenul presupus dedeţinere se reflectă următoarele grupuri de investiţie:
- investiţii pe termen lung;
- investiţii pe termen scurt.
Investiţiile pe termen lung sunt acele investiţii, pe care întreprinderea are intenţia să le deţină mai mult de un an.
Investiţiile pe termen scurt cuprind investiţiile, pe care întreprinderea are intenţia să le deţină, să le vîndă sau să le achite în curs de un an.
