Primele lucrări scrise de D. Ricardo s-au referit la problemele monetare şi agricultură. Dintre acestea : „Preţul urcat al aurului, o dovadă de depreciere a bancnotelor’Y1811); „Contribuţie privind influenţa preţului scăzut al grâului asupra profitului capitalului” (1815); „Propuneri cu privire la o circulaţie bănească economicoasă şi sigură” (1816) şi „Despreprotejarea agriculturii” (1822).
Lucrarea economică fundamentală care l-a impus în ştiinţa economică este „Despre principiile economiei politice şi impunerii” (1817), structurată în 32 de capitole. Esenţa teoriei economice a lui D. Ricardo se găseşte în primele 7 capitole ale lucrării. În 11 capitole se ocupă de problemele de politică economică, îndeosebi politică fiscală, iar în celelalte aduce completări referitoare la bani, comerţul exterior şi polemizează cu A. Smith, J.B. Say şi Th. Malthus pe probleme legate, mai ales, de rentă funciară, dar şi de valoare şi preţuri.
De un interes ştiinţific deosebit sunt scrisorile lui Ricardo pe teme economice cu Malthus, Mill şi Say, precum şi studiul neterminat „Valoarea absolută şi valoarea de schimb” (1822-1823). Puncte de vedere cu privire la metodologia lui Ricardo sunt controversate. Astfel, Ch. Gide şi Ch. Rist îl consideră „un foarte mediocru scriitor care a rătăcit ştiinţa pe căile fără de ieşire ale abstracţiei”, în timp ce Mark Blaug scria „ca teoretician riguros, Ricardo este evident superior lui Adam Smith”.
Teoria valorii – David Ricardo a acordat o atenţie deosebită categoriei economice valoare şi explicării ei cu ajutorul muncii încorporate în mărfuri, deoarece de corecta lor explicare depindea înţelegerea tuturor celorlalte categorii, precum şi a mecanismului de funcţionare a economiei de piaţă, privită în ansamblu. Ricardo face distincţie între valoarea absolută şi valoare de schimb sau relativă a mărfurilor. Prin valoare absolută înţelege expresia muncii totale cheltuite pentru a obţine o marfă dată, iar prin valoare de schimb – cantitatea dintr-o altă marfă ce se poate obţine cu ajutorul mărfii date, în funcţie de valoarea ei absolută. În privinţa categoriilor economice de valoare şi preţ, el face trei precizări : preţul mărfurilor variază în timp şi spaţiu; face distincţie între două tipuri de bunuri, respectiv mărfuri a căror valoare este dată exclusiv de raritatea lor şi mărfuri care au la baza obţinerii lor munca; orice marfă trebuie să aibă utilitate şi valoare, iar utilitatea este o condiţie şi nu o cauză a valorii.
În privinţa mărimii valorii mărfurilor, Ricardo subliniază raportul direct proporţional dintre cantitatea de muncă cheltuită pentru a o produce şi valoarea acesteia. Pe de altă parte, economia în întrebuinţarea de muncă, reduce întotdeauna valoarea relativă a unei mărfi, fie că economia ar fi în munca necesară pentru confecţionarea mărfii însăşi, fie în cea necesară pentru formarea capitalului cu ajutorul căruia este produsă. În acest sens, el face distincţia între capital fix şi capital circulant, bazată pe durata de reînnoire a mijloacelor de producţie. Durata diferită a capitalului fix şi proporţia în care se împarte capitalul total pot să genereze modificări în raporturile de schimb, respectiv ceea ce Ricardo numeşte uneori valoarea relativă sau preţul relativ al mărfurilor.
Teoria repartiţiei – spre deosebire de predecesorii săi, preocupaţi, în principal, de modul în care se creează bogăţie, Ricardo acordă o mare atenţie modului de repartiţie a bunurilor create în procesul muncii. Astfel, în prefaţa lucrării sale „Despre principiile economiei politice şi impunerii” Ricardo vorbeşte despre împărţirea a tot ceea ce se obţine de pe suprafaţa pământului prin aplicarea unită a muncii, maşinilor şi capitalului între trei clase ale societăţii : proprietarul de pământ, posesorul capitalului necesar pentru cultivarea pământului şi muncitorii prin a căror muncă este cultivat. El apreciază că pe diferitele trepte de dezvoltare a societăţii, proporţia ce revine fiecărei clase din produsul total al pământului sub numele de rentă, profit şi salariu, diferă esenţial funcţie de fertilitatea solului, de acumularea de capital şi populaţie, precum şi de priceperea, ingenuozitatea şi de uneltele folosite în agricultură.
Tendinţa de a descoperi nu numai legile producţiei, ci şi pe cele ale repartiţiei este un titlu de merit al lui D. Ricardo. Economia politică face un progres considerabil odată cu apariţia „Despre principiile economiei politice şi impunerii”, între altele, tocmai datorită faptului că autorul are în vedere fenomenele economice, că el leagă problemele producţiei cu cele ale repartiţiei şi le analizează pe baza teoriei valorii muncă.
