Ţările îndatorate care s-au confruntat cu probleme de încetare a plăţilor în contul datoriei externe au avut posibilitatea să obţină reeşalonarea datoriei lor bilaterale în cadrul Clubului de la Paris[1] sau a celei private în cadrul Clubului de la Londra[2]. Datoria multilaterală contractată de la instituţiile financiare internaţionale şi regionale, care de cele mai multe ori deţine ponderi covârşitoare în totalul datoriei ţărilor îndatorate, nu poate fi reeşalonată[3]. Pentru a putea negocia reeşalonarea datoriei, ţările îndatorate trebuie să înregistreze arierate de plată şi să se găsească în situaţia de a nu-şi putea onora serviciul datoriei externe. Nu în ultimul rând, acceptarea reeşalonării este condiţionată de existenţa unui acord cu FMI pentru aplicarea unui program de ajustare structurală[4].
Modalităţile prin care poate fi restructurată datoria iau urmatoarele forme:
- Reeşalonarea- operaţiune de modificare a scadenţelor sau de reportare a plăţilor reprezentând rate scadente şi/sau dobânzi.
- Refinanţarea – constă în acordarea de noi împrumuturi de către instituţiile financiare internaţionale, guvernele statelor creditoare sau bănci private.
- Conversia – reprezintă operaţiunea prin care se schimbă natura creanţei. Planul Brady[5] a făcut posibilă reducerea sumelor de rambursat de către ţările debitoare. Astfel, dobânzile în curs puteau fi înlocuite prin creanţe noi, de exemplu obligaţiuni. Noile titluri sunt însoţite fie de o scădere a mărimii capitalului de rambursat, fie de o scădere a ratei dobânzii.
- Anularea – reprezintă operaţiunea de reducere a volumului datoriei externe[6].
[1] Forum care regrupează 19 ţări creditoare, creat în 1956, examinează creanţele publice bilaterale.
[2] Reuneşte creditorii privaţi în scopul de a restructura datoria privată.
[3] Organismele multilaterale au ca regulă de a nu accepta reeşalonarea datoriei.
[4] Chapelle Bizot La dette des pazs en developpment, 1982-2000, Les etudes de la documentation francaise, Paris, 2001, p.30.
[5] Prin Planul Brady din martie 1989, cele şapte mari puteri industrializate au recunoscut oficial că se impune, pe lângă rescadenţarea datoriilor exigibile, şi o reducere a capitalului datorat şi a dobânzilor aferente.
[6] Operaţiune utilizată mai ales după 1996, cu precădere pentru ţările sărace, foarte îndatorate.
