Operaţiuni legate de acordarea creditului public

Împrumuturile de stat determină operaţiuni în legătură cu: plasarea acestora pe piaţă, modificarea ratei dobânzii sau a termenului de rambursare, precum şi amortizarea lor.

Plasarea creditului se realizează prin mai multe modalităţi, şi anume:

• subscriere publică;
• prin intermediul unor consorţii bancare;
• vânzare la Bursa de Valori.

1. Plasarea creditului public prin subscriere publică se realizează prin intermediul Ministerului Finanţelor Publice sau al unei alte instituţii specializate, împuternicită de către acesta. Prin publicitatea organizată, persoanele fizice şi juridice sunt informate cu privire la condiţiile lansării şi rambursării împrumutului. Subscrierea publică şi vărsarea sumelor subscrise se efectuează prin administraţiile financiare, percepţii, bănci etc., sau direct prin funcţionari publici.
2. În cazul plasării împrumutului prin consorţii (sau sindicate) bancare, acestea, la cererea organelor competente, se angajează să efectueze operaţiunile legate de lansarea şi rambursarea împrumutului. Tn practică sunt două variante:

• preluarea în comision a obligaţiunilor împrumutului. Pe măsura plasării titlurilor de valoare de către consorţiul bancar, statul intră în posesia sumelor reprezentând creditul. Consorţiul încasează un comision pentru titlurile vândute, dar nu are nicio responsabilitate pentru cele neplasate;
• cumpărarea efectivă de către sindicatul bancar a tuturor înscrisurilor reprezentând împrumutul, acesta angajându-se, în acest fel, în vânzarea lor pe piaţă. Diferenţa dintre cursul cu care au fost cumpărate de la stat şi cursul vânzării către populaţie este încasată de consorţiul bancar, drept comision. În cazul titlurilor de valoare care rămân neplasate, acestea urmează a fi preluate în portofoliul titlurilor de valoare ale băncilor componente.

Comparativ cu subscrierea publică, această modalitate de plasare prin intermediul băncilor este mai costisitoare pentru stat, dar mai comodă şi mai rapidă, efectuându-se prin instituţii specializate.

 Vânzarea la Bursă este o modalitate mai discretă pentru stat de a plasa un credit public. Vânzarea derulându-se prin intermediul brokerilor, cumpărătorii nu ştiu dacă înscrisurile oferite reprezintă împrumuturi mai vechi (revândute de deţinătorii lor) sau unul recent. Deşi este comodă, discretă şi puţin costisitoare, această modalitate nu poate fi utilizată pe scară largă, deoarece o ofertă prea mare de înscrisuri ar conduce la reducerea cursului acestora, ceea ce ar determina scăderea randamentului financiar al împrumutului.

 Modificarea nivelului dobânzii. Mărimea dobânzii nu rămâne la acelaşi nivel vreme îndelungată, ci se modifică, în primul rând, în funcţie de raportul dintre cererea şi oferta de capital de împrumut şi de alţi factori.

Pentru reducerea efortului financiar determinat de contractarea unor împrumuturi publice în perioade mai puţin avantajoase, când rata dobânzii înregistrează scăderi considerabile, statul poate proceda la preschimbarea înscrisurilor pentru un împrumut vechi în înscrisuri ale unui nou credit, cu o dobândă mai redusă. Această operaţiune se numeşte conversiune, iar perioadele cele mai favorabile în care se poate recurge la ea sunt cea de depresiune şi cea de înviorare a economiei. Conversiunea poate fi de trei feluri:

• conversiunea forţată – când statul oferă o singură alternativă: preschimbarea titlurilor vechi în titluri ale noului împrumut, într-un anumit interval de timp, după care vechile înscrisuri îşi pierd valabilitatea;
• conversiunea facultativă – când deţinătorilor de titluri de valoare li se oferă la alegere posibilitatea de preschimbare a înscrisurilor vechi cu cele noi sau păstrarea celor vechi;
• conversiunea anticipată (denumită şi rambursare anticipată) – când alternativele între care au de ales deţinătorii sunt: (1) preschimbarea înscrisurilor vechi cu cele noi (ceea ce presupune acceptarea de către creditor a noilor condiţii); (2) solicitarea rambursării anticipate a înscrisurilor vechi.

Modificarea termenului de rambursare. În cazul în care, recurgând în mod repetat la împrumuturi pentru acoperirea unor deficite temporare, se acumulează datorii de valori mai mari decât resursele de acoperire din anul respectiv, pentru depăşirea situaţiei, statul recurge la consolidarea datoriei ajunse la scadenţă.

Consolidarea datoriei reprezintă preschimbarea înscrisurilor corespunzătoare împrumuturilor exigibile imediat, sau pe termen scurt, cu înscrisuri ale unor credite pe termen mijlociu sau lung, sau fară termen de rambursare. (Spre exemplu, preschimbarea unor bonuri de tezaur în obligaţiuni, titluri de rentă sau titluri de rentă perpetuă.) Pentru acoperirea riscului creditorului, statul trebuie să ofere o dobândă mai mare. Această operaţiune oferă statului avantajul imediat constând în reducerea cheltuielilor publice cu rambursarea 238 împrumutului ajuns la scadenţă, dar şi dezavantajul privind creşterea efortului financiar în viitor, legat de plata dobânzilor aferente până la rambursarea creditului.

Amortizarea creditului public. Creditele publice contractate se pot amortiza (stinge) prin rambursare (situaţia normală) sau în cazuri excepţionale, cum sunt: incapacitate de plată, depreciere monetară şi repudierea acţiunilor.

Rambursarea împrumutului reprezintă răscumpărarea înscrisu­rilor de la deţinătorii lor sau, altfel spus, restituirea sumelor împrumutate de către stat.

Rambursarea poate fi obligatorie sau facultativă. Tn general. statul îşi asumă obligaţia de a restitui doar creditele cu termen, dar poate restitui şi împrumuturile perpetue, pentru care nu îşi asumase iniţial această obligaţie. În funcţie de momentul în care se efectuează rambursarea, în practică, se disting:

• împrumuturi care se restituie integral la o scadenţă unică;
• împrumuturi cu rambursare eşalonată pe o perioadă mai înde­lungată de timp.

Creditele publice pot fi rambursate. utilizând diverse modalităţi, şi anume:

• anuităţi – modalitate ce constă în faptul că, după o anumită perioadă de la contractarea împrumutului (1-2 ani), statul începe să achite, pe lângă dobânzi, şi o parte din suma datorată;
• tragere la sorţi a obligaţiunilor amortizabile în fiecare an – are loc în limita unei valori stabilite la începutul anului. Spre deosebire de prima modalitate, aceasta se practică în situaţiile în care există un mare număr de creditori;
• răscumpărarea la bursă se practică în situaţiile în care primele două posibilităţi nu pot fi utilizate (restricţia fiind menţionată în mod expres prin lege), sau când autoritatea competentă hotărăşte amorti­zarea împrumuturilor perpetue (profitând de o conjunctură favorabilă, când înscrisurile respective au un curs scăzut la bursă).

Amortizarea creditelor publice se mai realizează şi în situaţii deosebite, cum sunt: incapacitatea de plată, deprecierea monetară sau repudierea obligaţiilor financiare legate de împrumutul respectiv.

Incapacitatea de plată a unui stat (sau insolvabilitatea acestuia) poate fi generată de cauze politice sau economice (război, criză economică, administrarea defectuoasă a datoriei publice ş.a.).

În cazul în care insolvabilitatea unui stat este consecinţa unui război, creditorii acestuia primesc, de obicei, promisiunea achitării, într-un interval de timp, a unei anumite părţi din datoria restantă cu titlu de arierate financiare.

În situaţia în care incapacitatea de plată se datorează unei crize economice interne, unei conjuncturi economice intemaţionale nefavo­rabile, unei politici economice, monetare şi financiare imprudente etc., statul poate solicita creditorilor săi acordul pentru reeşalonarea datoriei restante.

Dacă împrumutul public este exprimat într-o monedă aflată într-un proces de depreciere, iar în clauzele acestuia nu sunt prevăzute indexări sau alte măsuri de protecţie, obligaţiile statului debitor se sting treptat, ca urmare a inflaţiei (deoarece statul respectiv are obligaţia de a rambursa împrumutul la valoarea nominală, indiferent de gradul de depreciere monetară, manifestat între momentul emisiunii şi scadenţă). Deprecierea monetară este favorabilă efortului financiar al statului debitor, iar aprecierea monetară (consolidarea monedei) are efectul de a îngreuna efortul financiar al acestuia.

În practica financiară, pot exista şi cazuri în care, deşi nu se află în situaţie de insolvabilitate, guvernul unei ţări să refuze, din motive politice, onorarea obligaţiilor ce decurg dintr-un credit public – statul nu mai recunoaşte (sau refuză să plătească) obligaţiile financiare asumate de guvernarea anterioară (a fost cazul fostei URSS, după „marea revoluţie socialistă din octombrie”, al Cubei şi R.P.D. Coreene după cel de-al doilea război mondial ş.a., care nu au recunoscut datoriile moştenite de la regimurile anterioare).