Schimbul valutar necesită compararea valorică a unităţilor monetare naţionale cu ajutorul unui raport care se numeşte rata de schimb valutar, curs de schimb, raport de schimb sau curs valutar.
Cursul valutar reprezintă preţul unei monede naţionale sau internaţionale exprimat într-o altă monedă naţionale cu care se compară valoric în anumite condiţii de spaţiu şi timp. Aceasta reflectă cantitatea de monedă străină ce se primeşte în schimbul unei cantităţi de monedă naţională în condiţiile asupra cărora s-a convenit, exprimându-se astfel valoarea monedelor respective.
Cursurile valutare pot fi grupate în diferite categorii, în funcţie de cerinţele analizei şi proiecţiei economice, avându-se în vedere mai multe criterii, începând cu modul de formare.
După ce s-a abandonat paritatea în aur, băncile naţionale au stabilit un aşa-zis curs valutar central sau paritatea la nivelul puterilor de cumpărare ale monedelor naţionale, înlocuindu-se cursul valutar oficial. Un astfel de curs este utilizat sub forma parităţii puterilor de cumpărare sau curs real. Specialiştii disting noţiunea de curs real de aceea de curs nominal.
Cursul valutar nominal reprezintă preţul relativ al valutelor ţărilor care intră în relaţii de schimb, iar cursul valutar real reprezintă preţul relativ al bunurilor economice create în ţările respective, adică raportul în care se pot schimba bunurile economice create de o ţară pe bunurile economice create de altă ţară, numindu-se şi condiţiile schimbului.
Stabilirea cursului valutar, în practica financiară internaţională actuală, ţine seama de mai mulţi factori care influenţează în fond puterea de cumpărare a unităţilor monetare naţionale implicate în schimbul valutar ca: ritmul creşterii produsului intern brut, nivelul şi dinamica preţurilor bunurilor economice, masa monetară, creditul, dobânda.
Cursul valutar se formează pe pieţele valutare în funcţie de raportul dintre cererea şi oferta de monede naţionale ce se schimbă, iar acest raport este determinat de dimensiunile şi direcţia dezvoltării tranzacţiilor internaţionale cu monedele respective, precum şi de corelaţia dintre datoriile şi creanţele externe ale unei ţări care participă la piaţa valutară. În acest context, cursul valutar nu este întotdeauna egal cu paritatea puterilor de cumpărare ale monedelor naţionale, ci oscilează în jurul acesteia.
Cursurile valutare oscilează zilnic, în funcţie de un ansamblu de factori legaţi de tehnicile valutare, de politica valutară promovată de statele lumii, de psihologia partenerilor valutari ş.a. O asemenea oscilaţie se relevă fie prin deprecierea unor valute, adică o pierdere a puterii de cumpărare, fie prin aprecierea unor valute, respectiv o creştere a puterii de cumpărare, ceea ce influenţează evoluţia schimburilor economice internaţionale.19
Multiplele aspecte privind cursurile valutare într-o ţară sunt prevăzute în regimul valutar al acelei ţări.
Regimul valutar cuprinde totalitatea măsurilor de ordin tehnico-valutar şi a reglementărilor adoptat într-o ţară, cu privire la proprietatea asupra valutei, la convertibilitatea monedei proprii şi la organizarea şi funcţionarea pieţei valutare.
Factorii numeroşi care influenţează cursul valutar pot fi clasificaţi în două mari grupe: factori interni şi factori internaţionali. Factorii interni includ: factorii care ţin de activitatea economică ce se concretizează în bunuri materiale sau servicii de o anumită calitate şi la un anumit preţ; factori monetari care privesc masa bănească, creditul, dobânda; factori de natură social-politică, precum şi cei care privesc stările psihologice ale oamenilor (mentalitatea, comportamentul, starea de spirit etc.). Asemenea factori social- psihologici influenţează indirect cursul valutar. Factorii internaţionali includ: raportul dintre cererea şi oferta de bani pe piaţa externă; starea balanţei de plăţi externe a fiecărei ţări; factori de natura economică, financiară, socială, politică, psihologică, caracteristici economiei mondiale.
Între factorii interni şi cei internaţionali există o strânsă legătură, impunându-se determinarea, în mod ştiinţific, a dimensiunilor, ponderilor şi tendinţelor lor pentru a se aprecia corect cursul valutar şi mişcarea acestuia în timp şi spaţiu.
Exprimarea cursului valutar20 se face într-o manieră specifică denumită şi metodă de cotare. Acesta înseamnă exprimarea cursului valutar pentru anumite monede, în funcţie de variaţia cererii şi oferta de pe piaţă. Cotarea poate fi: cotare directă şi cotare indirectă. Cotarea directă constă în faptul că preţul unei unităţi fixe de valută străină, adică 1, 10, 100, 1000 etc., se exprimă în monedă naţională. De exemplu, pe piaţa valutară de la Roma, cotarea se face: 1 dolar S.U.A. este egal cu x lire italiene. Această metodă de cotare este utilizată în majoritatea ţărilor pe pieţele lor valutare. Cotarea indirectă constă în faptul că preţul unei monede naţionale se exprimă în valută străină. De exemplu, pe piaţa valutară de la Londra, cotarea se face astfel: 1 liră sterlină este egală cu x dolari S.U.A. Această metodă de cotare este utilizată pe pieţele valutare din Anglia, Canada, Austria.
În SUA, piaţa valutară foloseşte cotaţia indirectă pentru ansamblul valutelor europene, cu excepţia lirei sterline şi cotaţia directă pentru operaţiunile valutare ce se efectuează între băncile din SUA.
Înţelegerea metodelor de cotare, care se practică zilnic pe piaţa valutară, facilitează stabilirea dinamicii puterii de cumpărare a valutelor convertibile şi mai întâi a valutelor cotate, permiţând cunoaşterea sporirii (aprecierii) sau reducerii (deprecierii) valorii lor, adică a puterii lor de cumpărare.
Mai este de reţinut şi faptul că acţiunea de cotare, sub cele două forme ale ei, ia în calcul în mod specific, atât cursul de cumpărare, cât şi cel de vânzare ce se stabilesc pentru fiecare valută. Diferenţa dintre aceste cursuri se numeşte „spread” şi exprimă avantajul (câştigul) pentru agentul care cotează, în cazul când el realizează concomitent operaţiuni de cumpărare şi de vânzare.
În România cursul valutar se stabileşte şi se folosesc în funcţie de condiţiile specifice economico-sociale. Se practică două tipuri de cotaţie: una fixă şi alta variabilă, urmărindu-se cel mai bun curs ce se poate obţine. Pe piaţa valutară interbancară pot fi efectuate tranzacţii pe toată durata unei zile. Totodată, între cursurile practicate de băncile comerciale există anumite diferenţe nesemnificative.
În funcţie de evoluţia pieţei, instituţiile bancare pot modifica cursul dolarului chiar în aceeaşi zi. La rândul său, clientul are posibilitatea să accepte sau nu oferta.
Banca Naţională a României publică, chiar în absenţa licitaţiilor, un curs propriu cu caracter orientativ, calculat ca o medie ponderată a tuturor tranzacţiilor încheiate în ajun de băncile comerciale.
Casele de schimb valutar autorizate pot cumpăra sau vinde, nelimitat, de la bănci pentru clienţi.
Pentru crearea şi funcţionarea pieţei valutare interbancare în ţara noastră se realizează o apropiere de pieţele valutare din ţările în care tranzacţiile au loc în monede integral convertibile.
Operaţiunile pe piaţa schimburilor valutare se efectuează în număr mare şi într-o gamă diversificată. Ele se realizează în cea mai mare parte de către bănci. În scopul efectuării operaţiunilor cu monede convertibile, băncile determină cursul de cumpărare şi cel de vânzare pentru moneda naţională, pe care le aduc la cunoştinţa publicului, prin afişarea cu ajutorul echipamentelor electronice moderne şi, totodată, le fac cunoscute prin telefon şi clienţilor lor. Banca manevrează cursul valutar pentru a stimula, după caz, vânzarea sau cumpărarea de valută, obţinând câştig din diferenţa dintre cursul de vânzare şi cursul de cumpărare.
Operaţiunile pe piaţa schimburilor valutare, după conţinutul lor sunt operaţiuni la vedere şi operaţiuni la termen. Acestea sunt cele mai numeroase operaţiuni şi au multiple aspecte specifice, astfel încât în teoria şi practica schimburilor valutare se apreciază că ar fi vorba chiar de două pieţe, una la vedere alta la termen.
Operaţiunile valutare la vedere (spot) constau în cumpărarea sau vânzarea de valută ce trebuie schimbată, efectiv, în limitele unui timp de maximum 48 ore lucrătoare din momentul încheierii tranzacţiei. Acestea se mai numesc şi operaţiuni curente, fiind cele mai numeroase în cadrul schimburilor de valută în cont.
Tranzacţiile se realizează îndeosebi prin telefon sau telefax, de obicei între bănci, şi se validează ulterior în scris, precizându-se cantitatea de valută cumpărată sau vândută, cursul valutar, banca la care se va plăti valuta vândută şi contul de unde provine, banca şa care se va încasa valuta cumpărată şi contul în care intră, transmiţătorul ordinului către bancă, data decontării. Pe această bază se realizează plăţile şi încasările efective.
Operaţiunea la vedere facilitează relaţiile de export-import, deoarece fiecare agent economic de pe o piaţă valutară naţională are interesul să cumpere sau să vândă o valută, în corelaţie cu o nevoie imediată, rezultată dintr-o afacere de import sau de export. De asemenea, operaţiunile la vedere contribuie la reglementarea unor decontări financiare privind investiţiile directe, investiţiile de portofoliu (titluri de valoare), anumite plasamente de capital pe termen scurt, schimbarea dimensiunilor sau structurii lichidităţii unor operatori etc.
Operaţiuni valutare la termen (forward) reprezintă vânzarea şi cumpărarea de valută ce se tranzacţionează la cursul stabilit în momentul contractării şi se finalizează prin livrarea valutei şi plata ei la un termen ulterior (scadenţă), mai mare de 48 ore lucrătoare, fixat atunci când s-a încheiat contractul. Asemenea operaţiuni sunt, în principal, operaţiuni prin care un agent economic se asigură din momentul încheierii contractului că la data plăţii va dispune de suma în valută necesară. Tot operaţiuni forward sunt şi cele iniţiate ca protecţie împotriva riscului valutar. Ca excepţie apar şi tranzacţii speculative de acest gen, care urmăresc doar câştigul din diferenţa de curs. Cursul pentru operaţiunile la termen este în general, mai mare decât pentru operaţiunile la vedere. Aceasta se explică prin faptul că există şansa modificării cursului până la scadenţă, în sens favorabil sau nefavorabil pentru diferite monede naţionale şi, de asemenea, se are în vedere dobânda practicată pe piaţa monetară, care este încasată pentru cantitatea de monedă acordată drept credit, până la scadenţa operaţiunii valutare.
Operaţiunile valutare la termen pot fi, la rândul lor, de două feluri: operaţiuni simple sau normale şi operaţiuni complexe. Operaţiunile simple presupun cumpărarea de către un operator a unei valute la o anumită dată, ca operaţiune la vedere, iar această valută este vândută în aceeaşi zi ca operaţiune la termen. Această operaţiune implică, deci, vânzarea unei valute la termen chiar în ziua când ea a fost cumpărată la vedere, astfel încât operatorul se asigură faţă de o pierdere generată de instabilitate valutară. Operaţiunile complexe sunt cele gen „swap” , care exprimă tranzacţia dintre două părţi pentru a preschimba o cantitate anumită dintr-o monedă, pe o cantitate din altă monedă cu care s-a efectuat schimbul (swap). Operaţiunile swap sunt o formă modernă a acordului de compensaţie, folosit în proporţii însemnate în prezent. Aceste operaţii reflectă acţiuni de creditare reciprocă ce pot avea loc pe piaţa valutară, între băncile centrale ale diverselor ţări, în cazuri de înlăturare temporară a anumitor deficite ale balanţei de plăţi externe. Totodată, băncile comerciale importante efectuează operaţiuni de gen swap, îndeosebi când între ele s-au stabilit aranjamente interbancare pe perioade de timp determinate. Asemenea operaţiuni contribuie şi la deplasări semnificative de lichidităţi pe aceeaşi piaţă valutară sau între pieţe valutare diferite, fapt care conduce la aprecierea că operaţiunile swap nu au în fond caracter speculativ. O operaţiune swap exprimă, deci o cumpărare şi vânzare similară a aceleiaşi sume în valută cu decontarea la două date de valută diferite (de regulă spot şi forward) la cursuri stabilite (spot şi forward) la data tranzacţiei.
Pentru fructificarea valutelor cu profituri importante, băncile efectuează şi alte operaţiuni prin care se influenţează eficienţa proprie, lichiditatea la diferite niveluri, starea datoriei externe etc.
Cursurile valutare constituie un instrument important care influenţează eficienţa schimburilor economice internaţionale. O asemenea influenţă se manifestă, în proporţii diferite, în toate momentele şi direcţiile specifice schimburilor externe. Astfel, cursurile valutare trebuie avute în vedere pentru procese cum ar fi: stabilirea şi compararea preţurilor mărfurilor care se exportă sau se importă; pentru reliefarea relaţiei dintre cursul valutar real şi cel nominal, în cazul mai multor seturi sau coşuri de mărfuri ce constituie obiect al comerţului exterior. În situaţia în care cursul valutar real este ridicat, mărfurile partenerilor străini sunt relativ ieftine, în timp ce bunurile economice create în ţara proprie sunt relativ scumpe. În situaţia când acest curs este mai mic, mărfurile partenerilor străini sunt relativ scumpe şi cele proprii sunt ieftine. Astfel, cursurile valutare servesc la determinarea cantităţii , calităţii şi structurii mărfurilor de export sau import, la influenţarea favorabilă a competitivităţii mărfurilor proprii pe piaţa externă.
De asemenea, aceste cursuri au semnificaţie pentru cuantificarea veniturilor din export şi a cheltuielilor pentru import, ca şi pentru oportunitatea devalorizării (deprecierii) sau revalorizării (aprecierii) monedei naţionale în funcţie de dinamica relaţiilor economice externe.
Totodată, cursurile valutare permit obţinerea de informaţii referitoare la folosirea valutelor sau devizelor, ca modalităţi de încasare sau de plată în schimburile externe. Astfel, cursurile valutare pot influenţa echilibrarea sau reducerea deficitului balanţei de plăţi externe.
În contextul relaţiei complexe dintre cursurile valutare şi eficienţa schimburilor externe, vom prezenta în continuare, în mod sintetic, doar interdependenţele dintre cursul valutar real, pe de o parte, exportul net;, şi pe de altă parte politica fiscală internă; cererea de investiţii; politica comercială externă.
Cursul valutar real şi exportul net. Explicaţia acestei relaţii porneşte de la înţelegerea noţiunii de export net. În general, exportul net reflectă diferenţa dintre valoarea exportului şi cea a importului de bunuri materiale şi servicii. Nivelul preţurilor relative ale bunurilor economice indigene şi ale celor străine determină dimensiunea cererii pentru aceste bunuri. În situaţia în care într-o ţară cursul valutar real este mic, populaţia ţării respective va cumpăra cantităţi mai reduse de mărfuri străine, iar străinii vor cumpăra mărfuri din ţara respectivă, în cantităţi mai mari. Pentru producătorii naţionali aceasta înseamnă o creştere a cererii pentru respectiva marfă, iar veniturile din export cresc. De aceea, exportul net este mai mare pentru ţara respectivă şi semnifică o stare favorabilă care trebuie stimulată şi amplificată. În situaţia în care cursul valutar real va fi mai ridicat în ţara respectivă, procesul se va realiza invers.
Prin urmare, cu cât cursul de schimb se diminuează, cu atât preţurile externe pot fi mai mici şi mărfurile ţării respective sunt mai competitive pe piaţa externă, mărindu-se soldul pozitiv al contului curent al balanţei de plăţi externe.
Politica fiscală internă şi cursul valutar real. Politica fiscală înţeleasă ca o concepţie şi ca un sistem de măsuri şi acţiuni privitoare la impozite, se află în relaţie cu starea cursului valutar real. Aceasta înseamnă că o politică fiscală raţională trebuie să optimizeze şi legătura între randamentul ei, concretizat în veniturile statului pe de o parte, şi micşorarea cursului real, pe de altă parte.
Diminuarea economiilor datorită fiscalităţii determină reducerea dimensionării ecartului dintre economii şi investiţii, precum şi a exportului net. Ca urmare, diminuarea economiilor stimulează apariţia deficitelor contului operaţiunilor curente, din cadrul balanţei de plăţi externe.
Prin politica fiscală naţională se poate corecta cursul valutar real ca urmare a diminuării exportului net. În acest scop se manevrează, de exemplu, relaţia dintre impozite şi oferta de dolari pentru investiţii în străinătate, în sensul reducerii acestei oferte, ceea ce duce la creşterea cursului valutar real, adică la scumpirea dolarului. Astfel, mărfurile produse în ţara de referinţă devin mai scumpe, comparativ cu cele străine, generând diminuarea exportului şi creşterea importului.
În situaţia în care guvernul ţării de referinţă măreşte cantitatea achiziţiilor de stat sau diminuează impozitele, atunci cursul valutar real al ţării de referinţă se va diminua.
Un astfel de mecanism duce la scăderea mărimii economiilor pe plan mondial şi, deci, la creşterea ratei mondiale a dobânzii, cu influenţă nefavorabilă asupra nivelului investiţiilor interne. De aceea, creşterea ratei dobânzii pe plan mondial determină apariţia soldului pozitiv al contului operaţiilor curente din cadrul balanţei de plăţi externe.
Cererea de investiţii şi cursul valutar real. Venitul realizat într-o perioadă corespunde fie unei cereri de bunuri de consum şi de bunuri pentru investiţii, fie unei valori egale de venit, destinat consumului şi economiilor. Prin politica economică se poate stimula creşterea cererii de bunuri de investiţii în contextul unei rate mondiale a dobânzii date, ceea ce va genera un deficit al contului operaţiilor curente, din cadrul balanţei de plăţi externe.
Între cererea de investiţii şi cursul valutar real se manifestă o relaţie cu influenţe reciproce, în sensul că sporirea cererii de investiţii determină creşterea investiţiilor interne, iar aceasta duce la diminuarea cantităţii dolarilor pentru investiţii în străinătate, demonstrându-se, în cele din urmă, că este mai profitabil ca întreprinzătorii să realizeze investiţii în ţara de origine. Totodată, cursul valutar real se poate mări, având ca efect scumpirea mărfurilor indigene, faţă de mărfurile din import.
Politica comercială externă şi cursul valutar real. În general, politica comercială reprezintă obiectivele strategice, precum şi reglementările şi instrumentele de natură juridică, administrativă, fiscală, vamală, valutară privind relaţiile comerciale externe promovate de o ţară. Ea este o componentă esenţială a politicii economice înfăptuită de un stat într-un anumit orizont de timp.
Prin structura şi mecanismul specific, prin corelaţiile ei cu mişcarea cursului valutar real, politica comercială influenţează substanţial evoluţia macroeconomiei. Există mai multe forme de politică comercială delimitate după criterii specifice. Din punctul de vedere al efectelor de antrenare în domeniul fluxurilor comerciale externe, se dovedeşte a avea un rol important politica comercială promoţională şi de stimulare. În cadrul acestuia se folosesc măsuri valutare de stimulare a exporturilor ca: prime valutare, care se acordă la convertirea în moneda naţională a valutei dobândite de exportatori, folosindu-se cursuri avantajoase; deprecierea monedei naţionale în situaţiile în care diminuarea cursului monedei naţionale are loc într-un ritm înalt, în raport cu reducerea puterii ei de cumpărare pe piaţa internă, în timp ce pe piaţa externă cererea pentru bunurile economice de export este elastică în funcţie de preţ, stimulând exportatorii.
În cazul promovării unei politici comerciale protecţioniste, vizând restricţionarea importului diverselor bunuri economice, exportul net creşte deoarece se diminuează drastic importul, modificându-se şi cursul valutar real.
Astfel, deciziile în domeniul eficientizării schimburilor externe se fundamentează pe asemenea corelaţii proiectate şi înfăptuite sistematic, începând de la nivelul firmei producătoare de bunuri economice pentru exportul său al firmelor importatoare. În acest cadru trebuie subliniată importanţa deosebită pe care o are în prezent managementul afacerilor economice internaţionale, ca ansamblu de metode şi instrumente necesare determinării necesităţii promovării, negocierii, contractării şi derulării tranzacţiilor economice între parteneri din diverse state ale lumii.
