Orizonturi ale Romaniei in 2020 si 2030

Strategiile şi programele existente privind dezvoltarea regiunilor nu conţin proiecţii dincolo de actualul exerciţiu bugetar UE 2007-2013, cu excepţia unor ţinte specifice programate la nivelul anului 2015^[1].

            Dezvoltarea rurală, agricultura, silvicultura şi pescuitul – dispoziţiile legale, documentele programatice şi deciziile executive în aceste domenii sunt corelate cu directivele UE şi reglementările comunitare, precum şi cu strategiile naţionale şi programele sectoriale ale României.

            Orizont 2013. Obiectiv naţional: Creşterea dinamismului economic al zonelor rurale din România în condiţiile menţinerii echilibrului social prin dezvoltarea durabilă a agriculturii, silviculturii şi pescuitului, inclusiv a industriilor procesatoare aferente pentru satisfacerea optimă a nevoilor de hrană ale populaţiei şi pentru asigurarea conservării şi îmbunătăţirii resurselor naturale^[2].

            Obiectivele principale pentru perioada imediat următoare sunt:

• Dezvoltarea competitivităţii sectoarelor agricol, forestier şi de pescuit bazat pe cunoaştere şi iniţiativă privată;
• Reducerea populaţiei ocupate în agricultură în corelare cu crearea de exploataţii viabile;
• Reducerea gradului de fragmentare a suprafeţei agricole şi stimularea concentrării fermelor de mici dimensiuni;
• Menţinerea calităţii şi diversităţii spaţiului rural şi forestier, urmărind echilibrul între activităţile umane şi conservarea resurselor naturale.

            Se vor implementa prevederile Planului Naţional Strategic pentru Dezvoltare Rurală 2007-2013.

            Orizont 2030. Obiectiv naţional: Adoptarea în totalitate a politicilor şi practicilor comunitare în domeniul agriculturii, silviculturii şi pescuitului; finalizarea restructurării şi modernizării acestor sectoare şi a spaţiului rural^[3].

            În această perioadă se vizeaza atingerea unui nivel înalt de competitivitate în sectorul agro-alimentar, care va deveni compatibil cu cel vest-european ca urmare a creării unor structuri agricole viabile, modernizării economiei rurale, diversificării producţiei şi realizării unor produse de calitate. România va recupera decalajele de productivitate în sectorul agricol şi se va apropia de nivelul de dezvoltare a industriilor alimentare din ţările europene cu tradiţie. Se vor asigura integral normele de siguranţă a alimentelor prin respectarea cerinţelor de eco-condiţionalitate comunitare.

            În urma aplicării programului multianual coerent în domeniul silviculturii, procentul de împădurire va ajunge, în anul 2030, la 34% din suprafaţa ţării, cu perspectiva să evolueze în continuare spre procentajul optim de 45%.

            Măsurile ce urmează a fi întreprinse precum şi necesarul de finanţare urmează a fi stabilite în funcţie de evaluarea rezultatelor obţinute în perioada anterioară, pe baza unor studii de specialitate care să ia în considerare diferite scenarii posibile, inclusiv volumul de investiţii pe programe şi obiective.

            Implementarea Agendei Locale pentru secolul XXI (AL-21) – promovarea sistematică a principiilor şi practicilor dezvoltării durabile a început în România încă din anul 2000 prin implementarea unor proiecte concrete la nivel local iniţiate şi cofinanţate de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare – România în cadrul Agendei Locale 21.

            Programul Agenda Locală 21 a pornit iniţial de la nivelul municipiilor medii-mari şi a fost diversificat atât în sensul extinderii ariei de implementare la nivel judeţean cât şi prin restrângerea anvergurii proiectului până la nivel de oraş sau comunitate rurală.

            În perioada 2000-2003 a fost definitivată metodologia şi s-au elaborat primele seturi de documente AL-21 pentru 9 municipii-pilot. Rezultatele acestei etape au fost apreciate atât la nivelul autorităţilor şi comunităţilor locale cât şi la nivel central guvernamental, mai ales prin prisma calităţii contribuţiilor rezultate din dezbaterile publice, de care s-a ţinut seama în definitivarea Planului Naţional de Dezvoltare al României.

            Ca urmare, Guvernul României a decis extinderea programului Agenda Locală 21 la nivel naţional, cuprinzând peste 40 de noi localităţi sau unităţi teritoriale până la sfârşitul anului 2007. În acest sens s-a semnat o Convenţie de colaborare între reprezentanţii Guvernului, Federaţiei Autorităţilor Locale din România şi Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare prin Centrul Naţional pentru Dezvoltare Durabilă. Proiectele realizate în perioada 2003-2007 au inclus de această dată şi 6 judeţe şi 2 comune^[4].

            Programul a beneficiat de asistenţă tehnică din partea unor experţi ONU, UE şi ai Institutului Internaţional pentru Dezvoltare Durabilă (Canada), precum şi din partea unor agenţii de dezvoltare internaţională din Europa şi America.

            Amenajarea teritoriului şi planificarea spaţială in perspectiva dezvoltării durabile, spaţiul geografic amenajat şi locuit – cuprinzând elemente fizice naturale şi antropice dar şi elemente instituţionale şi culturale – reprezintă un complex funcţional care susţine calitatea vieţii populaţiei şi reprezintă acea parte a avuţiei naţionale de care beneficiază toţi cetăţenii.

            Obiectivul de a realiza coeziunea teritorială a Uniunii Europene este prezent în Tratatul de Reformă de la Lisabona (13 decembrie 2007) şi a căpătat treptat contur în documentele adoptate la nivel ministerial încă 1983, cu o sistematizare mai precisă în Carta de la Leipzig (mai 2007). Coeziunea teritorială presupune adecvarea resurselor teritoriului (naturale şi antropice) la necesităţile dezvoltării socio-economice în vederea eliminării disparităţilor şi disfuncţionalităţilor între diferite unităţi spaţiale în condiţiile păstrării diversităţii naturale şi culturale a regiunilor.

            Aşezările umane, ca subsistem al teritoriului locuit, reprezintă spaţiul unde problemele economice, sociale şi de mediu trebuie coordonate la scări spaţiale diferite, instrumentele de implementare fiind amenajarea teritoriului şi urbanismul. Teritoriul, înţeles ca spaţiu geografic locuit, include elemente fizice naturale şi antropice, dar şi elemente instituţionale şi culturale, toate integrate într-un complex funcţional al cărui principal scop şi resursă îl reprezintă populaţia umană. Aşezarea umană ca entitate funcţională, fizică, instituţională şi culturală reprezintă cadrul de asigurare a unui cât mai înalt nivel al calităţii vieţii. Aşezările umane trebuie privite în calitate de consumatoare de resurse dar şi de generatoare de bunăstare şi potenţială resursă de creativitate, în special în mediul urban.

            Amenajarea teritoriului are un caracter predominant strategic, stabilind direcţiile de dezvoltare în profil spaţial, care se determină pe baza analizelor multidisciplinare şi a sintezelor interdisciplinare. Documentele care rezultă din acest proces au un caracter atât tehnic, prin coordonările spaţiale pe principiul maximalizării sinergiilor potenţiale ale dezvoltării sectoriale în teritoriu cât şi legal, având în vedere că, după aprobarea documentaţiilor, acestea devin norme de dezvoltare spaţială pentru teritoriul respectiv. Aspectele tehnice, legale şi politice integrate în planurile aprobate de amenajare a teritoriului constituie elemente care fundamentează planurile regionale de dezvoltare şi constituie expresia coordonată spaţial şi temporal a politicilor de dezvoltare. Planurile de amenajare a teritoriului constituie fundamentarea tehnică şi asumarea politică şi legală a strategiilor în vederea accesului la finanţarea programelor şi proiectelor din fonduri naţionale şi europene, în particular prin Programul Operaţional Regional şi programele operaţionale sectoriale. În cadrul acţiunii de aplicare a Planului de Amenajare a Teritoriului Naţional au fost aprobate prin lege, pânâ în luna septembrie 2008, cinci secţiuni: retele de transport, apă, arii protejate, reţeaua de localităţi şi zone de risc natural.

            În condiţiile specifice ale României, clarificarea regimului juridic al proprietăţii asupra terenurilor – fie intravilane (construibile), fie extravilane (preponderent agricole, silvice sau perimetre naturale protejate) – printr-un sistem cadastral adecvat reprezintă obiectul principal al dezvoltării teritoriale sănătoase şi precede stabilirea regimului tehnic şi economic prin documentaţii de urbanism.

            Planificarea spaţială – conceptul de planificare spaţială reprezintă un cumul de metode, programe, proiecte şi acţiuni prin care se realizează dezvoltarea direcţionată, ghidată de strategii explicite, a spaţiului fizic pentru a echilibra componentele economice, sociale, culturale şi istorice, de peisaj şi mediu natural ale unui teritoriu. Planificarea spaţială presupune demersuri interdisciplinare şi include paliere diferite de analiză şi proiectare, constituind baza conceptuală a politicilor de dezvoltare regională şi intervenind pentru corectarea anomaliilor şi disfuncţionalităţilor care pot să apară în derularea acestora.

            Strategiile, programele şi planurile de amenajare integrată în teritoriu şi localităţile din România vor trebui, prin urmare, să incorporeze orientările comune pentru spaţiul amenajat european, cu referinţă prioritară la menţinerea unui echilibru raţional între interesul privat şi cel public, în condiţiile respectării stricte a regimului juridic al proprietăţii asupra terenurilor. Se are în vedere evitarea dispersiei zonelor de locuit, asigurarea diversităţii sociale şi culturale intraurbane, controlul jocurilor speculative de ocupare a spaţiilor publice şi peisajului, mixajul optim între elementele funcţionale şi cele sociale. În acest fel, dezvoltarea echilibrată a localităţilor, îmbinată cu respectarea spaţiului cultural şi natural, va oferi o contribuţie esenţială la ameliorarea calităţii vieţii în armonie cu mediul ambiant, la folosirea corectă a resurselor şi la prevenirea unor evoluţii negative ireversibile.

            Pentru întreaga perioadă până în anul 2030, îmbunătăţirea condiţiilor de locuit, inclusiv în cartierele de clădiri multietajate din oraşe, în sprijinul dezvoltării urbane durabile vizează următoarele obiective:

• Adaptarea dinamicii şi caracteristicilor locuinţelor la nevoile prezente şi viitoare ale populaţiei;
• Precizarea direcţiilor de dezvoltare viitoare a construcţiei de locuinţe (principii de construcţie, materiale şi structură adaptate la condiţiile specifice);
• Dezvoltarea controlată a zonelor rezidenţiale (asigurarea accesului la utilităţi, transport, servicii publice şi sociale);
• Realizarea unor politici de locuire care să integreze grupurile vulnerabile şi să asigure mixitatea socială;
• Constituirea de rezerve funciare suficiente şi dispuse în amplasamente diverse prin realizarea unor politici locale coerente referitoare la folosinţa terenurilor;
• Asigurarea accesului la condiţii de locuire sigure şi sănătoase pentru persoanele care nu îşi pot achiziţiona locuinţe pe piaţa liberă.

            Orizont 2013. Obiectiv naţional: Integrarea preceptelor ştiinţifice ale planificării spaţiale în programele de dezvoltare regională; modernizarea cadrului legislativ şi normativ în concordanţă cu orientările de coeziune teritorială a UE şi cu cerinţele dezvoltării durabile.

            În acest scop se prevăd, în completarea măsurilor stabilite prin Programul Operaţional Regional şi în concordanţă cu prevederile Conceptului Naţional de Dezvoltare Spaţială – România 2025, următoarele direcţii de acţiune prioritare:

• Completarea cadrului legislativ pentru integrarea viziunii strategice de planificare spaţială şi amenajare a teritoriului în programele de dezvoltare regională;
• Determinarea viitoarelor centre urbane de polarizare a zonelor rurale pentru a mări gradul de accesibilitate a populaţiei rurale la servicii de calitate (sănătate, educaţie, servicii sociale);
• Stabilirea cadrului legislativ şi tehnico-normativ pentru demararea unui program multianual vizând strămutarea locuinţelor aflate în zone de risc (cutremur, inundaţii, alunecări de teren, avalanşe, poluare chimică sau radioactivă);
• Elaborarea, aprobarea şi aplicarea normelor care impun consultarea populaţiei asupra deciziilor de urbanism şi a celor care privesc dezvoltarea comunităţii;
• Limitarea prin lege a expansiunii spaţiului intravilan al localităţilor urbane pentru o perioadă de 10 ani în favoarea restructurării (reciclării) terenurilor intravilane existente pentru noile investiţii;
• Întocmirea planurilor strategice de dezvoltare a oraşelor mari şi aprobarea lor ca planuri-temă pentru planurile urbanistice generale, reactualizate conform principiilor de dezvoltare integrată şi sustenabilitate urbană acceptate în cadrul UE;
• Întocmirea, la nivelul fiecărei localităţi, a planului local de dezvoltare durabilă (Agenda Locală 21) cu antrenarea largă şi activă a comunităţii;
• Statuarea obligativităţii ca planurile strategice şi urbanistice pentru oraşele mari să fie elaborate şi aprobate în corelare cu cele ale unităţilor teritorial-administrative adiacente;
• Stabilirea şi aplicarea planurilor de măsuri pentru realizarea centurilor verzi-galbene (spaţii verzi şi terenuri agricole) în jurul oraşelor de rangul I şi II; mărirea suprafeţelor de spaţii verzi intravilane cu 10% pentru atingerea unui indicator de minimum 15 metri pătraţi pe locuitor;
• Lansarea proiectelor pentru sporirea spaţiilor de parcare în oraşele mari;
• Promovarea orientărilor strategice ale UE privind cooperarea teritorială europeană prin implementarea programelor operaţionale comune în interiorul frontierelor UE (cu Ungaria şi Bulgaria) şi în zonele frontierei externe (cu Serbia, Ucraina-Moldova, Ungaria-Slovacia-Ucraina, zona extinsă a Mării Negre), programului operaţional de cooperare transnaţională în sud-estul Europei (SEES) şi programelor de colaborare inter¬regională ale UE, respectiv INTERREG IVC, URBACT II, ESPON 2013 şi INTERACT 2007-2013. În acest scop se va utiliza în regim transfrontalier şi experienţa pozitivă a României în implementarea Agendei Locale 21.

            Orizont 2020. Obiectiv naţional: Constituirea la nivel regional, conform strategiilor de dezvoltare spaţiala, a sistemului policentric de arii funcţionale urbane (aglomerări urbane) şi de coridoare de urbanizare în lungul arterelor de transport de interes european (policentricitate de reţea).

Pe lângă continuarea acţiunilor iniţiate în cadrul implementării programelor lansate în perioada 2007-2013, se vor urmări următoarele ţinte orientative:

• Asigurarea în totalitate a terenurilor pentru construcţii noi prin reciclarea terenurilor intravilane şi extravilane desemnate prin planurile strategice sau restructurarea terenurilor subutilizate sau părăsite şi limitarea expansiunii zonelor urbanizate;
• Realizarea structurilor fizice şi instituţionale care să permită declararea ca localităţi urbane a viitoarelor centre de polarizare a zonelor rurale;
• Reconfigurarea spaţială la nivelul comunelor în vederea micşorării numărului de unităţi teritorial-administrative;
• Dezvoltarea spaţială policentrică şi echilibrată a ariilor cu funcţiuni metropolitane (Bucureşti şi Timişoara, apoi Constanţa şi Iaşi) şi pregătirea accesului la categoria de metropole a 4 municipii cu peste 300 mii locuitori (Braşov, Cluj-Napoca, Craiova şi sistemul urban Galaţi-Brăila);
• Realizarea efectivă a centurilor verzi-galbene din jurul oraşelor de rangul I; atingerea unui indicator de spaţiu verde de 26 metri pătraţi pe locuitor pentru oraşele de rangul I şi II;
• Atingerea unei valori medii pe ţară a indicelui suprafeţei locuibile de 15 metri pătraţi pe locuitor;
• Reducerea la 40% a proporţiei locuinţelor încălzite cu sobe cu combustibil solid prin înlocuirea instalaţiilor şi introducerea unor sisteme moderne de încălzire;
• Realizarea de spaţii publice de calitate în toate zonele principale ale oraşelor;
• Rezolvarea problemei parcajelor pentru oraşele de rangul I, inclusiv Municipiul Bucureşti; dezvoltarea traseelor funcţionale pietonale şi pentru biciclişti în oraşele de rangul I şi II;
• Obţinerea unei mixităţi funcţionale şi sociale optime a localităţilor pentru a evita enclavizarea socio-economică;
• Continuarea şi amplificarea programelor de colaborare transfrontalieră, transnaţională şi interregională pentru a asigura îndeplinirea obiectivelor de coeziune teritorială a Uniunii Europene şi a îmbunătăţi conectivitatea şi interacţiunea cu spaţiile învecinate.

Orizont 2030. Obiectiv naţional: Structurarea şi dezvoltarea reţelei extinse de localităţi urbane şi rurale ca premisă pentru afirmarea regiunilor României ca entităţi dinamice, atrăgătoare şi competitive şi pentru racordarea lor deplină la spaţiul european.

În acest sens se prevăd ca ţinte orientative:

• Creşterea nivelului de urbanizare până la 70% prin atingerea indicatorilor care să permită includerea a circa 650 de localităţi rurale în categoria de oraşe şi prin aplicarea generalizată a instrumentelor de dezvoltare urbană integrată;
• Realizarea principalelor elemente ale tramei naţionale de interconectare funcţională a regiunilor României (inclusiv prin coridoarele transcarpatice) ca armătură a dezvoltării lor durabile şi a racordării lor la sistemul european;
• Folosirea politicilor şi instrumentelor de amenajare a teritoriului pentru refacerea fondului forestier, renaturarea luncii Dunării, re-crearea bazinelor naturale de retenţie a apelor şi reabilitarea zonei de litoral;
• Realizarea centurilor verzi-galbene în jurul oraşelor de rangul II; atingerea unui indicator de spaţiu verde de 35 metri pătraţi pe locuitor pentru oraşele de rangul I şi II;
• Încheierea programului de strămutare a locuinţelor aflate în zone de risc la hazardurile naturale sau antropice;
• Atingerea unei valori medii pe ţară a indicelui suprafeţei locuibile de 17 metri pătraţi pe locuitor.

            Dimensiunea culturală a dezvoltării durabile – păstrarea patrimoniului cultural, creaţiei contemporane şi diversităţii culturale ca premisă a coeziunii şi solidarităţii europene este menţionată în mod expres în Strategia pentru Dezvoltare Durabilă a UE şi se regăseşte în principalele documente politice ale Uniunii Europene, inclusiv în Tratatul de la Lisabona, precum şi într-o serie de convenţii multilaterale adoptate sub egida UNESCO sau a Consiliului Europei. Importanţa dimensiunii culturale la nivelul Uniunii Europene este evidenţiată de faptul că în domeniul creaţiei şi serviciilor culturale lucrează aproximativ 6 milioane de cetăţeni europeni, reprezentând 3,1% din totalul locurilor de muncă în UE.

            Tema protecţiei şi valorificării bunurilor culturale (imobile, mobile şi imateriale, peisajele culturale) revine frecvent în dezbaterile Parlamentului European, generând iniţiative importante cum ar fi introducerea unei sigle a patrimoniului european, măsuri suplimentare pentru protecţia proprietăţii intelectuale, inclusiv pentru creaţiile online, realizarea unui echilibru raţional între libertatea de acces şi combaterea pirateriei digitale, promovarea unui cadru fiscal favorabil industriilor culturale. Se subliniază, de asemenea, valoarea intrinsecă şi perenă a diversităţii şi creativităţii culturale şi se recomandă prudenţă în aplicarea mecanică a logicii strict economice la domeniul cultural.

            Dezvoltarea durabilă ca obiectiv strategic fundamental presupune încetăţenirea unor practici şi instrumente libere şi diverse de acces la educaţie şi cunoaştere, la tezaurul cultural al propriei naţiuni şi al umanităţii în ansamblu, la toate resursele care pot dezvolta creativitatea şi spiritul novator. Este vorba de asigurarea şansei pentru toţi indivizii de a deveni producători de cultură, depăşind astfel statutul de simpli consumatori de divertisment.

            În esenţă, principiile dezvoltării durabile se aplică în egală măsură patrimoniului cultural ca şi capitalului natural, fiind vorba de resurse moştenite de care trebuie să beneficieze şi generaţiile următoare. Întrucât avem de-a face cu resurse neregenerabile, eventuala lor irosire, din ignoranţă sau neglijenţă, devine astfel irecuperabilă şi ireversibilă.

            Orizont 2013. Obiectiv naţional: Crearea şi menţinerea unui cadru legislativ şi instituţional coerent, congruent cu reglementările şi practicile existente în cadrul UE; implementarea primei faze a planurilor de măsuri pentru inventarierea, protejarea şi valorificarea patrimoniului cultural naţional şi racordarea lui deplină la spaţiul european şi universal al valorilor culturale; creşterea accesului tuturor categoriilor de populaţie, din toate zonele şi mediile sociale, la informaţie şi cultură şi îmbunătăţirea statutului social şi economic al creatorului şi artistului.

            Proiectul de Strategie în domeniul Patrimoniului Cultural Naţional 2008-2013, elaborat în februarie 2008, defineşte patrimoniul naţional ca un ansamblu de resurse moştenite, identificate ca atare indiferent de regimul de proprietate, care reprezintă marturia şi expresia valorilor, credinţelor, cunoştinţelor şi tradiţiilor aflate în continuă evoluţie şi cuprinde toate elementele rezultate din interacţiunea dintre factorii umani şi naturali de-a lungul timpului. Strategia evocă drepturile culturale de bază, aşa cum sunt fundamentate la nivelul Uniunii Europene, şi stabileşte ca principii generale: participarea cetăţenilor, îmbunătăţirea administraţiei în sectorul patrimoniului cultural, dezvoltarea resurselor culturale şi folosirea durabilă a resurselor patrimoniului.

            Priorităţile generale identificate în această Strategie sunt: realizarea inventarului şi a codului patrimoniului cultural naţional precum şi a unui sistem informaţional operativ şi eficient care să conecteze, în condiţii de transparenţă, autorităţile centrale şi locale, instituţiile specializate şi formaţiunile societăţii civile cu atribuţii sau interese în domeniu.

 

^[1] Albu L., Dobrescu E., Dezvoltarea durabila in Romania, Editura Expert, Bucureşti, 2007, pag. 34

^[2] Albu L., Dobrescu E., Dezvoltarea durabila in Romania, Editura Expert, Bucureşti, 2007, pag. 372

^[3] Albu L., Dobrescu E., Dezvoltarea durabila in Romania, Editura Expert, Bucureşti, 2007, pag. 375

^[4] Matei Elena, Ecoturism, Editura Top Form, Bucureşti, 2004, pag. 95