Publicat în

Parteneriatul public-privat ca modalitate de finanţare a investiţiilor de interes public

 

Conceptul de parteneriat public-privat(PPP) exprimă o modalitate de cooperare între o autoritate publică şi sectorul privat, respectiv organizaţii neguvernamentale, asociaţii ale oamenilor de afaceri, ori companii, pentru realizarea unui proiect care produce efecte pozitive pe piaţa forţei de muncă şi în dezvoltarea locală.

Directiva 2004/18/EC (of the European Parliament and of the Council of 31 March 2004 on the coordination of procedures for the award of public works contracts, public supply contracts and public service contracts) – a renunţat la reglementarea conceptului de „parteneriat public-privat” în favoarea celui de „concesiune de lucrări” sau „concesiune de servicii”.

          Cooperarea dintre sectorul public şi cel privat poate lua forme diverse, de la simpla relaţie dintre cumpărătorul şi vânzătorul unui bun până la forme mai complexe de tipul unei companii mixte cu structură complexă. Este de semnalat şi faptul că interdependenţele complexe guvernează şi relaţiile din interiorul sectorului public, conectate la dezvoltările serviciilor publice.

          Un parteneriat public-privat este în principal o tranzacţie care transferă responsabilitatea generală pentru furnizarea unui serviciu public către o companie privată, în timp ce autoritatea publică competentă îşi păstrează responsabilitatea luării deciziilor asupra derulării proiectului. Prin urmare, parteneriatul reprezintă un instrument de colaborare ce se concretizează într-un proiect de îmbunătăţire a serviciilor publice.

Parteneriatul nu trebuie analizat şi definit exclusiv după natura activităţii desfăşurate, caracterul ei (profitabilă, neprofitabilă), ori în funcţie de contractul prin care se realizează, întrucât parteneriatul se situează pe un palier politic, nicidecum juridic sau strict financiar.

          Se constată de altfel că în ţările europene nu există şi nici nu se poate impune un sistem standard de parteneriat, chiar dacă acesta se modelează în ultimii ani tot mai mult sub influenţa anglo-saxonă în funcţie de două obiective majore:

  • ocuparea forţei de muncă; 
  • dezvoltarea locală în scopul asigurării coeziunii economice şi sociale.

Aşadar, parteneriatul public-privat reprezintă:

  1. 1. Un acord între sectorul public şi cel privat în scopul elaborării unui proiect ori furnizării unui serviciu, care în mod tradiţional este furnizat de sectorul public;
  2. 2. O întelegere/un contract între o autoritate publică şi o persoană pentru a proiecta, construi un bun împreună cu operarea serviciilor legate de acel bun sau numai pentru unele din aceste operaţiuni legate de exploatarea acelui bun, fie pentru a transfera un interes sau o parte de interes cu privire la un bun către o persoană privată;
  3. O relaţie pe termen mediu şi lung între sectorul public şi cel privat (incluzând sectorul comunitar şi voluntar) ce implică împărţirea riscurilor şi câştigurilor şi utilizarea funcţiilor multi-sectoriale, expertizei şi finanţelor pentru furnizarea unui serviciu;
  4. Preluarea de către sectorul privat a activitaţilor din sectorul public prin orice forme (parteneriat ori preluarea acţiunilor), uilizarea “Iniţiativelor de Finanţare Privată” ori a altor “aranjamente”, precum concesiunea serviciilor publice, menţinerea, construcţia de “infrastructuri necesare”, inclusiv vânzarea serviciilor publice sau alte forme de parteneriat;
  5. Asemănător legii irlandeze din 2002, legea română (O.G. nr. 6/2002) nu defineşte propriu-zis parteneriatul, ci descrie situaţiile pe care le acoperă un parteneriat, respectiv: proiectare, finanţare,construcţie, exploatare, întreţinere şi transfer al oricărui bun public adică al infrastructurii fizice care facilitează furnizarea unui serviciu public) prin legea română se apropie de teoria contractualistă în înţelegerea parteneriatului, abordare majoritară cum se poate observa şi în textul legii străine, documente, hiduri ori rapoarte, cu diferenţa că în România un parteneriat public privat se referă strict la realizarea unei investiţii într-un bun public sau privat al statului şi la exploatarea acestui bun, ceea ce îngustează sfera sa de aplicare.

Cadrul legislative si institutional EU pentru Parteneriatul public privat (PPP)

  • In cadrul legislatiei comunitare nu exista un sistem specific care sa guverneze acest tip de partneriat .
  • Pentru PPP create pentru contracte care se califica ca find “contracte publice” se aplica directivele care coordoneza procedurile oferta a contractelor publice
  • Concesionarea de lucrari este acoperita doar de cateva articole ratacite prin legislatia secundara
  • Directivele privind contractele publice nu acopera deloc “Concesionarea de servicii”

CE se intampla in Anglia?:

PPP stau la baza incercarilor guvernului britanic de a revigora serviciile publice

Definitia : What is a Public Private Partnership? Any collaboration between public bodies, such as local authorities or central government, and private companies tends to be referred to a publicprivate partnership (PPP).

Initiativa finantarii private ( contracte PFI): contractorii platesc pentru costul constructiilor pentru ca apoi sa le inchirieze sectorului public:

  • Beneficiul administratiei locale: Administratia locala are parte de noi constructii de spitale, scoli si inchisori fara sa mai trebuiasca sa puna taxe
  • Contractorii pot sa-si pastreze pe langa banii de chirie si banii economisiti din procesul de proiectare si constructie.

Definitia americana:

PPP exista atunci cand o entitate publica se alatura unei entitati private intr-o relatie de afaceri din doua motive :

  • pentru a imparti riscul in timp ce urmaresc un scop comun si
  • relatia permite si atingerea obiectivelor urmarite de cealalta parte

Caracteristica PPP: Scopuri,resurse, riscuri si beneficii impartite intre parteneri.

Intrebari cheie:

  • Ce ma intereseaza pe mine si pe partenerul meu? Ce urmarim fiecare?
  • Ce resurse avem nevoie pentru proiect si cat are si e dispus fiecare sa contribute si in ce forma?
  • Care sunt potentialele riscuri si cum ne propunem sa ne protejam? Ce responsabilitate imi asum eu si ii cer partenerului pentru a acoperi eventualele pierderi? Cum vom proceda?
  • Ce castigam fiecare din acest parteneriat? Suntem multumiti fiecare? Ce solutii gasim impreuna sa fim amandoi satisfacuti?

În România primele structuri de parteneriat public-privat (PPP) s-au format ad-hoc la nivel naţional încă de la jumătatea anilor ’90 cu prilejul elaborării unor strategii sectoriale ori naţionale (Strategia Naţională de Dezvoltare Durabilă – 1999, Strategia de Dezvoltare Economică pe Termen Mediu – 2000), precum şi ca structuri instituţionalizate, cum sunt Comisia Tripartită şi Consiliul Economic şi Social. Aceste parteneriate au contribuit treptat la realizarea unui mediu de cooperare între actorii sociali şi cei politici deşi, de multe ori au jucat şi încă mai joacă rolul de legitimare a unei acţiuni politice, fiind mai puţin implicate în procesul decizional sau de monitorizare a politicilor. De asemenea, se întalnesc forme de parteneriat public-privat între stat şi parteneri locali pentru lucrări în infrastructură, cum este cazul proiectului Vivendi (privatizarea distribuţiei de apă) în Municipiul Bucureşti.

Ce tipuri de parteneriat public-privat există?

Tipologia PPP prezintă particularităţi în funcţie de sistemul administrativ existent, stadiul descentralizării serviciilor publice şi nivelul dezvoltării capitalului social. Se pot distinge următoarele tipuri de PPP:

Parteneriate de tip “orizontal”, realizate la nivel local între autoritatea administraţiei publice locale de la nivelul de bază cu societatea civilă şi/sau comunitatea de afaceri şi care se realizează pentru:

– Executarea de către sectorul privat a unor acţiuni de orice tip finanţate de sectorul public pentru ocuparea forţei de muncă şi dezvoltare locală;

– Realizarea unor investiţii în infrastructură;

– Operarea unui serviciu public în sistem privat;

– Preluarea sub orice formă a activităţilor din sectorul public de către operatori privaţi.

Aceste operaţiuni se realizează utilizand contractul de concesiune BOT (Build-Own-Transfer, Construcţie-Posesie-Transfer) sau orice alte variante de contract care iniţial derivau din concesiune, precum şi închirierea ori vanzarea de acţiuni emise de o companie de interes local.

Parteneriate de tip “vertical” care se încheie între mai multe nivele ale administraţiei publice (nivelul de bază şi nivelele superioare) şi sectorul privat. Aceste parteneriate joacă un rol esenţial în realizarea proiectelor finanţate din fonduri pre-structurale şi fondurile structurale destinate dezvoltării regionale şi locale.

Forme juridice de realizare a parteneriatului, conform practicii internaţionale şi legislaţiei române:

  1. Concesiunea. Este “forma clasică” de realizare a unui parteneriat public-privat, în sistemul de drept roman. În legislaţia noastră, concesiunea este reglementată de Legea nr.

219/1998. Trebuie precizat că dispoziţiile legale ce reglementează concesiunea nu sunt luate în considerare de O.G. nr. 16/2002 privind realizarea contractelor de parteneriat public privat. Explicaţia constă în reglementarea unor tipuri de contracte prin care se realizează PPP care derivă din concesiune.

  1. BOT (Build-Own-Transfer) – derivă din concesiune, după cum s-a precizat anterior şi este “un contract încheiat de o autoritate publică cu un “concesionar” pentru finanţarea şi construcţia unei facilităţi sau sistem de infrastructură ce conferă entităţii finanţatoare/concesionarului dreptul de operare comercială pentru o perioadă determinată de timp, cu returnarea facilităţii către autoritatea contractantă” (definiţie UNCITRAL). O.G. nr. 16/2002 defineşte BOT cat şi variante ale acestui contract, cu excepţia LDO (Leasing- Dezvoltare -Operare);
  2. Achiziţia publică/public procurement. Comparativ cu legislaţia altor ţări, O.G. nr. 16/2002 exclude în mod expres achiziţia publică din sfera PPP;
  3. “Contracting out” (contractarea de către administraţie a diferite responsabilităţi pe care le îndeplinea în mod tradiţional pană în prezent) şi contractele de delegare de gestiune/management;
  4. “Joint ventures”. Consiliile judeţene şi cele locale pot hotărî asupra participării cu capital, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, la constituirea de societăţi comerciale sau la înfiinţarea unor servicii de interes public local ori judeţean. Se pot realiza astfel societăţi comerciale potrivit Legii nr. 31/1990, privind societăţile comerciale, republicată, ori partenerieri simple potrivit dispoziţiilor art. 251-256 Cod comercial;
  5. Preluarea unei societăţi ori achiziţia de acţiuni într-o societate comercială, fie de către un terţ persoană de drept privat, fie participarea statului în calitate de acţionar într-o

societate comercială.

Etapele realizării unui contract PPP

Iniţierea şi realizarea unui parteneriat public-privat trece prin două mari faze care de altfel sunt reglementate legal într-o succesiune logică:

– una ţine de un proces politic ce se finalizează prin adoptarea unei decizii de a iniţia realizarea unui parteneriat

 – cealaltă descrie o procedură administrativă ce asigură implementarea deciziei politice.

 Contractele de realizare a parteneriatului public-privat trebuie să conţină următoarele:

  1. a) părţile contractante;
  2. b) drepturile şi obligaţiile părţilor. În special:
  • obligaţia partenerului privat privind crearea şi reconstrucţia obiectului parteneriatului public-privat;
  • obligaţia partenerului privind efectuarea reparaţiei obiectului parteneriatului public-privat, în cazul în care acest fapt a fost inclus în lista cerinţelor partenerului public sau a fost asumată de partenerul privat la etapa desfăşurării concursului de selectare a partenerului privat;
  • obligaţia partenerului privat cu privire la păstrarea, în conformitate cu legislaţia, a facilităţilor unor categorii de populaţie;
  • obligaţia parterului public privind co-finanţarea obiectelor parteneriatului public-privat.
  1. c) descrierea (caracteristica tehnico-economică) a obiectului parteneriatului public-privat;
  2. d) termenul contractului şi etapele de realizare a parteneriatului public-privat, volumul investiţiilor partenerului public şi ale partenerului privat;
  3. e) după caz termenul de dare în exploatare a obiectului parteneriatului public-privat;
  4. f) reguli privind modul de folosire a terenului aflat în proprietatea partenerului public;

g)după caz date privind volumul bunurilor care urmează a fi produse, lucrărilor care urmează a fi efectuate, serviciilor care urmează a fi prestate, precum şi date privind calitatea lor;

h)mărimea plăţii pentru utilizarea obiectului parteneriatului public-privat, forma. termenul şi procedura de achitare;

  1. i) clauze privind divizarea riscurilor;
  2. j) după caz, modalitatea şi procedura de restituire a obiectului parteneriatului public-privat la momentul expirării termenului parteneriatului public-privat;
  3. k) criteriile de performanţă în cazul contractului de administrare fiduciară.

Concluzii

Actorii implicaţi în PPP sunt o parte publică şi o parte privată, dar sunt diferiţi, de la proiect la proiect şi pot cuprinde:

  • Sectorul public:
  1. a) administraţia publică:

        – centrală

        – locală

  1. b) o agenţie guvernamentală specializată sau asociaţii ale acestora.
  • Sectorul privat:
  1. a) o singură companie;
  2. b) un consorţiu de firme ;
  3. c) o asociaţie de lucrări / profesională ;
  4. d) ONG-uri .

Sursele de finanţare ale proiectului de parteneriat public privat cuprind:

  • Fonduri de investiţii private – capitalul propriu investit;
  • Bănci – împrumuturi, obligaţiuni;
  • Agenţiile de Credite pentru Export (ECA’s) – împrumuturi;
  • Agenţii de împrumut multilateral (MLA’s) – împrumuturi, capitalul propriu investit;
  • Companii de leasing – împrumuturi;
  • Credit furnizor – împrumuturi;
  • Garanţii – împrumuturi;
  • Investitori instituţionali – obligaţiuni, capitalul propriu investit;
  • Investitori individualil cu venitul net mare (HNWI) – obligaţiuni, capitalul propriu investit;
  • Guvern – obligaţiuni, capitalul propriu investit.

Legislaţia privind PPP în România are la bază iniţial O.G. nr. 16/2002 privind realizarea contractelor de parteneriat public privat, dar în prezent este legată de problema achiziţiilor, reglementată prin mai multe acte legislative:

  1. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii , aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare,
    2. Hotărârea Guvernului nr. 71/2007 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.

Legislaţia naţională– armonizată cu prevederile acquis-ului comunitar în domeniu a parcurs mai multe etape:

1.Directive 2004/17/EC of The European Parliament and of the Council of 31 March 2004 for coordinating the procurement procedures of entities operating in the water, energy, transport and postal services sectors;

2.Directive 2004/18/EC of the European Parliament and of the Council of 31 March 2004 on the coordination of procedures for the award of public works contracts, public supply contracts and public service contracts – care a renunţat la reglementarea conceptului de „parteneriat public-privat” în favoarea celui de „concesiune de lucrări” sau „concesiune de servicii”.

  1. Legea parteneriatului public privat, MO al României, Partea I, nr.676 din 5.X.2010, dar care trebuie modificată în legătură cu licitaţiile. Legea PPP ii va obliga pe toti ofertantii sa constituie la licitatie o garantie de participare in cuantum de 1% din valoarea contractului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *