1. Conceptul de patrimoniu ca obiect de studiu al contabilitatii.
In stadiul actual al dezvoltarii contabilitatii, indeosedi a teoriei contabile, s-a juns la acceptiune agenerala ca obiectul de studiu al acestei discipline il constituie patrimoniul apartinand unei persoane fizice sau juridice.
Potrivit normelor legale, elementele esentiale ale persoanei juridice sunt urmatoarele:
- organizare de sine statatoare;
- patrimoniu propriu autonom ( care nu se confunda cu patrimoniul asociatilor si nici cu patrimoniul altei societati)
- scop determinat sI licit al activitatii.
Din punct de vedere al contabilitatii patrimoniul reprezinta o entitate economico-juridica formata pe de o parte din totalitatea bunurilor economice (avere, activ) apartinand unei persoane fizice sau juridice iar pe de alta parte din totalitatea drepturilor sI obligatiilor cu valoare economica ce exprima raporturile de proprietate in cadrul carora au fost procurate bunurile economice.
Prima definitie data contabilitatii apartine lui Luca Paciolo, fiind formulata in lucrarea sa, care a parut la Venetia in 1494. El analizeaza contabilitatea ca un ansamblu de principii sI reguli privind inregistrarea in partida dubla a averii ce apartine unui negustor, precum sI toate afacerile acestuia in ordinea in care au avut loc.
Conceptii privind contabilitatea:
- contabilitatea carta
- contabilitatea ca teorie stiintifica
- contabilitatea ca tehnica de culegere, prelucrare, stocare, transfer si analiza a informatiilor.
In calitatea sa de teorie stiintifica, contabilitatea reprezinta un sistem de principii sI reguli care explica si informeaza.
Ca metoda sau tehnica reprezinta un ansamblu concret de instrumente si procedee prin care se observa resursele economice ale societatii, separate ca entitati patrimoniale.
Patrimoniul ca obiect de studiu al contabilitatii.
Pentru ca un patrimoniu sa existe sunt necesare 2 elemente interdependente:
- unul in persoana fizica sau juridica ca subiect de drepturi si obligatii;
- altul in bunurile economice, ca obiecte de drepturi si obligatii.
Intre obiectele de drepturi si obligatii si obligatiile pe de alta parte sta persoana fizica sau juridica in calitatea sa de subiect de drepturi si obligatii.
Patrimoniul reprezinta totalitatea drepturilor de obligatii cu valoare economica apartinand unei persoane fizice sau juridice, precum si bunurile la care se refera.
In definirea si analiza patrimoniului ca obiect al contabilitatii literatura de specialitate cunoaste 3 conceptii :
- conceptia juridica
- conceptia economica
- conceptia economico-juridica
In conceptia juridica se apreciaza ca patrimoniul reprezinta toate drepturile si obligatiile cu continut economic ale unui subiect de drept.
Conform conceptiei economice patrimoniul este considerat ca totalitate a bunurilor economice exprimabile in bani, inclusiv rezultatele folosirii lor, ce apartine unei persoane fizice sau juridice.
Prin asocierea celor doua conceptii s-a ajuns la definirea economico-juridica a patrimoniului, conform careia acesta este un complex de drepturi si obligatii, cu respectivele lor obiecte de drepturi si obiecte de obligatii evaluabile in bani.
Bunurile ca obiect de drepturi si obligatii formeaza substanta materiala a patrimoniului. Ele au o determinanta existentiala sI una economica.
Prima determinare evidentiaza faptul ca bunurile au forma concreta identificabila ca structuri, fiind delimitate ca bunuri materiale sau corporale (masini, utilaje,cladiri,marfuri) sI bunuri nenaturale sau necorporale ( creante sau valori in curs de decont, brevete)
Determinarea economica a bunurilor se exprima prin utilitatea sI valoarea lor.
In sens economic, utilitatea unui bun desemneaza capacitatea acestuia de a satisface o nevoie prin folosirea sa in productie sau in consum.
Calitatea de valori a bunurilor se manifesta prin aceea ca ele intra ca marfa in circuitul economic sau sunt exprimate in bani.
Cea de-a doua componenta a patrimoniului, drepturile si obligatiile evaluabile in bani exprima raporturile de proprietate, in cadrul carora se procura si gestioneaza bunurile.Ele capata forma de drepturi in situatia in care titularul de patrimoniu este propietar si deci nu trebuie sa acorde nici un echivalent valoric pentru bunurile aflate in posesia si folosinta sa. In cazul obligatiilor, pentru bunurile componente ale patrimoniului titularul poate sa indeplineasca o anumita prestatie sau sa dea un echivalent valoric.
Exemplu:
Cazul unui intreprinzator care intemeiaza o SRL, el fiind unicul asociat, cu urm. situatie a patrimoniului :
1) Mijl. fixe proprii 430.000
2) Bunuri numerar 620.000
3) Credit bancar primit in cont 250.000
4) Obiecte de inventar 75.000
5) Materii prime primite de la 125.000
un furnizor neachitate
1.500.000
Capitalul social declarat si inscris la Of. Reg. Com. Pe baza hotararii judecatoresti este de 1.125.000 (mijl. fixe(1), bani numerar (2) + obiecte de inventar (4).
O prima constatare este ca asociatul unic poseda in momentul inceperii activitatii un patrimoniu ec. de 1.500.000 din care 1.125.000 ii apartin cu titlul de capital propriu, iar 375.000 reprezinta credite obtinute de la banca si respectiv datorie catre furnizor.
Patrimoniul se reprezinta sub forma unui bilant de deschidere a activitatii.
Bilant = tabel care prezinta situatia la un moment dat a patrimoniului unitatii.
In aceeasi conceptie este formulat ob. contabilitatii de catre Legea contabilitatii, care prevede ca:” obiectul contabilitatii il constituie reflectarea in expresie baneasca a bunurilor mobile sI imobile, inclusiv solul, bogatiile naturale,zacamintele si alte bunuri cu potential economic, disponibilitati banesti, titlurile de valoare, drepturile si obligatiile unitatilor patrim., precum sI miscarile sI modificarile intervenite in urma operatiunilor patrimoniale efectuate, cheltuielile, veniturile sI rezultatele obtinute de acestea”.
Este important de retinut ca un patrimoniu nu poate fi delimitat teoretic, nici practic ca obiect al contabilitatii decat in masura in care unitatea patrimoniala este legal constituita, iar valorile economice care compun patrimoniul sunt inveswtite, adica realmente folosite intr-o anumita activitate economica lucrativa aducatoare de profit (lucrum=castig) sau in alte activitati cu caracter nelucrativ ( neaducator de venituri) – activitati administrative, social-culturale, etc.
I Inceputul firmei
I. Existenta ( solduri initiale)
II. Modificari (+_ ) iesiri}
III. decurge forma contractului
Aspecte privind relatia contabilitate-patrimoniu
Definitia obiectului contabilitatii reflecta trasaturile esentiale ale elementelor definitorii cuprinzand genul proxim sI diferenta specifica. De aceea sunt necesare unele precizari menite sa ajute la intelegerea mai cuprinzatoare sI mai profunda a obiectului contabilitatii.In acest plan se impun urmatoarele sublinieri cu privire la relatia dintre contabilitate sI patrimoniu:
- In realizarea obiectului sau contabilitatea isi indeplineste multidimensional rolul sau care ii este atribuit de Legea Contabilitatii ”instrument practic de cunoastere, gestiune sI control al patrimoniului sI al rezultatelor obtinute” Acestea sunt totodata atribute ale contabilitatii care ii atesta identitatea ca stiinta de gestiune.
- In sfera obiectului contabilitatii sunt cuprinse toate elementele structurale de Activ si cele de Pasiv ale patrimoniului, deci este vorba de o cuprindere cu caracter exhaustiv (pana la epuizare).
- Inregistrarea in contabilitate a elementelor patrimoniale se efectueaza in mod individualizat tinand seama de particularitatile specifice ale fiecarui element prin utilizarea cater.. unui cont distinct in care se inscriu intr-o anumita ordine sI dupa anumite reguli toate datele privind elementul patrimonial de activ sI de pasiv.
- Modificarile la care sunt supuse elementele patrimoniale sunt determinate de operatiile economice sI financiare efectuate pe parcursul desfacerii activitatii unitatii patrimoniale. In functie de continutul lor pot fi grupate in:
– operatii de investitii
– operatii de exploatare
– operatii de finantare.
Aceste 3 categorii de operatii formeaza obiectul inregistrarii in contabilitate aplicand principiul dublei inregistrari.
- Ambele circuite ale sistemului informational contabil (contabilitatea financiara si cea de gestiune) sunt folosite pentru realizarea obiectului contabilitatii) – sistem dualist
- Utlizarea etalonului banesc este legata nemijlocit de realizarea obiectului contabilitatii prin aceea ca evaluarea in bani a elementelor patrimoniale ajuta la omogenizarea valorica a acestora – cerinta esentiala pentru reflectarea acestora in contabilitate.
Notiunea de evaluare a patrimoniului nu se suprapune cu aceea de evaluare a intreprinderii, aceasta din urma fiind o lucrare complexa efectuata de o echipa de evaluatori dupa anumite tehnici sI procedee specifice prin care patrimoniul global sI fiecare element al acestuia sunt actualizate valoric la nivelul pietei.
- Informatiile contabile obtinute prin inregistrarea existentei sI miscarile elementelor patrimoniale sunt supuse periodic operatiilor de verificare, control sI analiza, urmarindu-se urmatoarele obiective principale :
– obtinerea certitudinii asupra exactitatii informatiilor contabile, constituind una din cerintele esentiale pentru redarea cu ajutorul bilantului contabil a imaginii fidele a patrimoniului;
– constatarea pe baza controlului a masurii in care este asigurata integritatea materiala sI utilizarea in conditii de eficienta a mijloacelor materiale sI banesti;
– efectuarea analizei economico-financiare a tuturor componentelor patrimoniului formulandu-se in urma acesteia concluzii si decizii in baza carora se contureaza activitatea pentru viitor.
- Obiectul contabilitatii include in sfera sa unele elemente specifice, in baza carora se determina rezultatele financiare ( profit sau pierdere).
Aceste elemnte constau in venituri sI cheltuieli. Orice activitate este generatoare de cheltuieli sI venituri.
Cheltuielile constau pe de o parte in sume de bani platite sau de platit ca echivalent valoric al bunurilor materiale, lucrarilor executate sI serviciilor achizitionate de la furnizori, sume datorate bugetului statului cu titlu de impozite sI taxe sI pe de alta parte constau in consumuri de bunuri materiale in scop productiv sau neproductive
Ex: materii prime consumate in sectiile de productie se transforma in cheltuieli cu materii prime.
Veniturile sunt reprezentate de sumele incasate sau de incasat (vanzare pe credit) ca echivalent valoric al livrarilor de bunuri ( produse finite, marfuri), lucrarilor executate sau serviciilor prestate.
La nivelul unitatilor patrimoniale (microeconomic) suma totala a veniturilor incasate mai poarta denumirea de cifra de afaceri.
Prin compararea sumei totale a veniturilor cu suma totala a cheltuielilor se determina rezultatul financiar ce poate fi :
– sursa, cand suma veniturilor > suma cheltuielilor sau in pierdere ð elem. de activ, pentru realizarea echilibrului patrimoniului;
– cand cheltuielile > veniturile, in acest context relatia dintre venituri , cheltuieli sI rezultatul financiar poate fi exprimat prin urmatoarea ecuatie:
Cheltuieli +_ Rezultate financiare = Venituri
sau tinand seama de natura rezultatelor financiare:
Cheltuieli + Profit = Venituri
Cheltuieli- Pierdere = Venituri
Cheltuielile, indiferent de natura sI destinatia lor sunt elemente de activ deoarece sunt generate de alte elemente de activ (mijl. materiale, banesti) care prin consumare sau plati se transforma in cheltuieli.
Veniturile, indiferent de genul obiectului de activitate care le-a generat sunt elemente de pasiv, prin aceea ca reprezinta sursa unei parti din mijloacele banesti componente ale activului patrimonial.
Rezultatele financiare sunt determinate in faza finala a circuitului economic (=succesiunea proceselor aprovizioanare-producere-desfacere), ceea ce impune ca miscarea si transformarile elementelor patrimoniale sa fie reflectate in contabilitate pe intrewg traseul acestui circuit. Se realizeaza astfel un ciclu contabil al inregistrarilor efectuate distinct in ordine cronologica si sistematica.
Cronologic:
D C
Marfuri = Furnizori = 100.000
sistematic:
D Marfuri C D Furnizori C
100.000 100.000
Prin ciclurile contabile succesive sI neintrerupte se concretizeaza modul in care contabilitatea actioneaza prin anumite procedee in scopul realizarii obiectului sau. Aceste procedee formeaza impreuna metoda contabilitatii.
