Bursa din Milano este cea mai veche bursa din Italia. A fost fondată în 1801de vice-regele Eugene Napoleon, după modelul celei din Paris. Activitatea sa a fost limitată de numărul scăzut de acţiuni cotate şi de volumul restrâns al tranzacţiilor. Abia după 1858, o dată cu unificarea Italiei, care a antrenat nevoi importante de finanţare a lucrărilor publice, se va dezvolta şi bursa milaneză şi se vor crea şi altele. Importante reforme au avut loc în 1974, 1978 şi 1983, fiind însoţite de o creştere semnificativă a numărului de titluri cotate şi a volumului tranzacţiilor. Legea din 2 ianuarie 1991 a antrenat o reformă şi mai completă a bursei.
Caracteristica pieţei. Bursele italiene au o piaţă limitată dacă avem în vedere că titlurile negociate sunt în cvasitotalitate italiene. Capitalizarea bursieră reprezintă procentul cel mai scăzut în raport cu P.I.B. (12%) faţă de celelalte ţări comunitare europene. Este o bursă rămasă captivă de-a lungul timpului, dar care este în prezent în plin proces de schimbare. Bursa de la Milano se plasează pe locul 4 în europa şi pe poziţia a 9-a pe plan mondial.
Organizarea şi intermediarii bursei. Sunt 10 burse în Italia la Milano, Roma, Genova, Torino, Florenţa, Veneţia, Trieste, Neapole, Bologna şi Palermo. Toate sunt instituţii publice, bursa din Milano fiind cea mai importantă (peste 90 % din tranzacţii). Activitatea pe pieţele de valori mobiliare este coordonată de CONSOB (Commissione Nazionale per la Societa e la Borsa), care supravegehază pieţele şi informaţiile financiare comunicate de societate şi controlează modalităţile de transfer al blocurilor de acţiuni.
Până în 1990, numai agenţii de schimb puteau negocia pe piaţă. Băncile şi alţi intermediari financiari puteau negocia în afara pieţe pe propriul lor cont. Pornind din 1993, băncile pot forma societăţi intermediere financiară fără colaborare cu agenţii de schimb. Chiar şi băncile străine pot participa în anumite societăţi de bursă, comparabile din punct de vedere al activităţii, cu cele franceze. Activităţile specifice acestor societăţi se referă la: efectuarea de operaţiuni diverse pe piaţa valorilor mobiliare; gestiunea portofoliilor de titluri; operaţiuni de curtaj şi de garanţie a emisiunii titlurilor; participarea la operaţiuni de subscriere etc. Pentru valorile de tezaur există, cu începere din 1988, 20 de specialişti care afişează în permanenţă cursurile de cumpărare şi de vânzare a acestor titluri.[1]
[1] www.borsaitaliana.it
