Piaţa cu concurenţă perfectă este cazul care nu se regăseşte cel mai frecvent în realitate, ea reprezentând o ipoteză de lucru şi un punct obligatoriu de trecere al analizei economice, de la modelul ideal către formele concrete ale acesteia.
Concurenţa perfectă sau „pură” presupune un raport de piaţă în care:
- pe de o parte, toţi vânzătorii să-şi vândă producţia iar mărfurile să fie oferite la preţul pieţei, fără ca acest preţ să poată fi influenţat de vreunul dintre ei,
- iar pe de altă parte, cumpărătorii să poată achiziţiona ceea ce îşi doresc, la acelaşi preţ al pieţei, pe care nu îl pot influenţa după voinţa lor.
Piaţa cu concurenţă perfectă sau „pură” se caracterizează prin:
- atomicitatea participanţilor, adică existenţa a numeroşi cumpărători şi vânzători, având putere economică mică şi sensibil egală; vânzătorii îşi pot desface toată producţia, iar cumpărătorii achiziţionează tot ce doresc la preţul pieţei, fără a-l putea influenţa;
- produsele şi serviciile oferite spre vânzare sunt relativ omogene;
- transparenţa perfectă a pieţei, adică există o informare perfectă a tuturor vânzătorilor şi cumpărătorilor privind situaţia pieţei;
- nu există nici un fel de restricţii privind pătrunderea pe piaţă a celor care doresc acest lucru;
- mobilitatea factorilor de producţie, care se găsesc liber şi nelimitat, orice agent economic putându-i procura oricând, în cantităţile de care are nevoie.
Existenţa pieţei cu concurenţă perfectă este exclusiv teoretică, deoarece în practică nu se pot întruni simultan toate cele cinci caracteristici, iar dacă o caracteristică nu este satisfăcută vom vorbi de piaţă cu concurenţă imperfectă. Se pot întruni trei din cele cinci caracteristici:
- atomicitatea;
- transparenţa;
- intrarea-ieşirea liberă pe piaţă,
iar în acest caz vom spune că cererea şi oferta sunt fluide, iar când particularităţile respective nu se întrunesc, ele sunt rigide.
Caracteristicile esenţiale ale preţului de echilibru sunt:
- se formează în mod spontan, prin jocul liber al forţelor pieţei;
- este o mărime dată, nu poate fi ales în mod liber de producători sau consumatori;
- preţul de piaţă al bunului respectiv nu va putea fi influenţat nici de producător şi nici de consumator;
- echilibrul pieţei nu înseamnă imobilitatea forţelor libere, ci continua mişcare a acestora, ceea ce face ca preţurile pieţei şi echilibrele acesteia să fie dinamice.
Nivelul preţurilor face posibilă egalizarea cantităţilor cerute cu cele oferite, pe fiecare piaţă numai în condiţiile în care:
- consumatorul cunoaşte oferta totală de pe toate pieţele (volum, calitate, structură), facilităţile oferite la vânzarea produselor, putând face cea mai bună alegere;
- producătorul cunoaşte oferta totală de factori de producţie, modalităţile de combinare şi utilizare eficientă a acestora, putând să-şi stabilească planuri de producţie care să-i asigure maximizarea profitului;
- toate schimburile economice sunt libere, nici producătorii, nici consumatorii nu pot influenţa preţul şi nici nu pot limita concurenţa;
- toţi participanţii pe piaţă sunt permament şi perfect informaţi privind modificările preţurilor, prin pârghii economico-financiare.
