Finanţele internaţionale contemporane se bazează pe existenţa unui sistem monetar internaţional format din patru componente de bază: a) relaţiile (fluxurile) financiare internaţionale; b) mecanismele financiare; c) instituţiile valutar-financiare internaţionale; d) reglementări financiare internaţionale.
Observăm că piaţa mondială are mai multe segmente valutar-financiare, cum ar fi: pieţele monetare internaţionale, pieţele valutare internaţionale, pieţele creditului internaţional, pieţele internaţionale de capital, pieţele investiţiilor internaţionale, pieţe care au multiple subsecvente, utilizându-se metode, tehnici şi instrumente specifice de către agenţii economici, sistemul bancar şi instituţiile financiare internaţionale.
Procesul crescând de deschidere spre exterior a economiei statelor se realizează prin diverse canale, cum ar fi: comerţul exterior, servicii (transporturi internaţionale, turism internaţional, transferul internaţional de tehnologie, migraţia internaţională etc.), investiţiile internaţionale, creditele externe, cooperarea economică internaţională în producţie şi comerţ, multiplicarea organizaţiilor economice, financiare, tehnologice internaţionale şi participarea ştatelor ca membre şau observatori, liberalizarea schimburilor economice dintre ştate prin reducerea şau chiar abolirea taxelor vamale ce se materializează într-o tot mai liberă circulaţie transfrontalieră a mărfurilor, persoanelor, capitalului etc.
Trăsătura caracteristică a procesului de globalizare constă în aceea că el se dezvoltă ca o necesitate obiectivă „din interiorul” statelor, care nu mai pot progresa într-o stare de izolare, autarhic; are loc procesul de „deşchidere” a economiei ştatelor spre exterior ca o necesitate obiectivă a progresului propriu, proces valabil pentru toate ştatele, ceea ce conduce la fenomenul de interdependenţă, mondializare, globalizare.
Participarea crescândă a statelor la diviziunea internaţională a muncii şi circuitul economic mondial este o necesitate pentru fiecare ţară, determinată de factori obiectivi cum ar fi:
Necesităţile de producţie şi consum, în diverse produse şi servicii, ale unei naţiuni sau ale unui stat, cresc şi se diversifică mult mai repede decât poate producţia naţională să le creeze sau să le satisfacă la un nivel tehnologic şi de eficienţă economică optimă.
Se observă de mai multe zeci ani un proces important care constă în creşterea mai rapidă a comerţului exterior şi mondial în comparaţie cu producţia naţională şi mondială care, matematic, se reflectă în sporirea cotei producţiei naţionale destinate exportului (creşterea cotei de export).
Dar exportul de mărfuri nu este singura categorie (valoare) care se exportă. Ţările exportă, pe lângă bunuri materiale, şi servicii (transporturi, turism, forţă de muncă etc.), investiţii externe directe sau de portofoliu, acordă credite financiare şi comerciale externe, prestează asistenţă externă ş.a.; în acelaşi timp, statele importă bunuri, servicii, primesc credite etc.
Un alt factor care a impulsionat procesul de globalizare îl reprezintă măsurile de liberalizare a schimburilor economice prin reducerea treptată până la dispariţie a taxelor vamale, abolirea graduală a obstacolelor ne tarifare, astfel ca relaţiile economice internaţionale să se dezvolte armonios, corespunzător necesităţilor economice ale statelor.
Un alt proces obiectiv îl constituie adoptarea de reglementări comune de către state: acorduri comerciale, tratate de liber schimb, convenţii de evitare a dublei impuneri, regimul autohton aplicat la investiţiile străine, crearea de uniuni monetare etc.
Crearea de instituţii şi organisme internaţionale comune de vocaţie mondială, regională sau sub regională, atât publice, cât şi private constituie un alt factor al globalizării economice.
Adoptarea de către state a unor măsuri de integrare economică internaţională (care se realizează, cel puţin până în prezent, prin crearea de organisme regionale), integrare care cunoaşte ea însăşi etape şi forme variate, cum ar fi: integrare vamală, integrare fiscală, integrare agricolă, integrare monetară ş.a. care pot funcţiona sub forma integrării interstatale sau suprastatală.
Un factor esenţial şi un „vehicul” al globalizării sunt societăţile multinaţionale (societăţi transnaţionale), care au filiale aproape în întreaga lume, iar un număr restrâns de ţări (SUA, UE şi Japonia) au devenit centrele de atracţie pentru mai multe state şi acţionează ca principalele surse şi pieţe ale comerţului internaţional, capitalurilor, tehnologiei. S-a creat astfel ceea ce se numeşte o „triadă” a economiei mondiale.
Procesele de globalizare, mondializare, transnaţionalizare sunt fenomene obiective, inevitabile, ca urmare a creşterii interdependenţelor economice şi dependenţei statelor de economia mondială (globală), a deschiderii inevitabile spre exterior a economiilor naţionale determinată de participarea statelor la diviziunea internaţională a muncii.
Globalizarea sau mondializarea economică are un caracter multidimensional: comercial, tehnologic, financiar, cultural, politic, lingvistic, instituţional etc. Dintre aceste multiple dimensiuni rolul cel mai activ şi penetrant îl are dimensiunea financiară.
