Economia mondială aşa cum se prezintă în zilele noastre, este rezultatul unui întreg proces evolutiv , al dezvoltării schimbului reciproc de activităţi de la forme inferioare, la forme superioare, de la simplu la complex.
„Economia” poate fi privită într-o accepţiune foarte largă ca un schimb reciproc de activităţi ce cuprinde un ansamblu de activităţi ale unei comunităţi umane având ca scop principal producţia şi consumul bunurilor. „Economia” în general nu poate fi concepută în afara factorului uman (social).
O perioadă relativ îndelungată de timp (de la începuturile societăţii umane până aproape de prima revoluţie industrială din anul 1857, secolul al XVIII- lea al XIX- lea) acest schimb reciproc de activităţi s-a desfăşurat cu precădere la nivelul micro-economic (la nivel de gospodărie individuală, la nivel de unitate economică). În consecinţă, vorbim despre o economie un caracter închis ce avea drept principal scop autoconsumul.
La sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul secolului al XVI-lea situaţia avea să se schimbe semnificativ. Evenimentele care s-au petrecut în acea perioadă de timp (marile descoperiri geografice, importantele cuceriri coloniale) au determinat includerea în circuitul economic a unor noi şi vaste teritorii de pe glob. Practic începe o nouă epocă la nivelul activităţilor economice la nivel global. Sfera economică şi geografică se va extinde considerabil astfel încât putem numi secolul al XVI-lea ca fiind secolul apariţiei pieţei mondiale.
Piaţa mondială= este în primul rând o noţiune economică şi nu geografică, ce cuprinde mai multe subpieţe ce interacţionează şi formează această piaţă unde preţul se formează în egală măsură datorită unor factori economici, cât şi unor factori extraeconomici; această piaţă având ca principală caracteristică diversitatea (eterogenitatea).
Constituirea pieţei mondiale a dus la o dinamizare accentuată a activităţii economice la nivelul microeconomic. Principala formă de organizare este manufactura, care funcţioneză pe baza unor importuri (de regulă din surse externe), apoi apar filialele în coloniile deţinute de patroni.
Momentul apariţiei manufacturilor (anii 1600)
În anul 1648 principalul pol în perioada manufacturieră îl constituia OLANDA. Apariţia şi dezvoltarea manufacturilor făceau să devină tot mai evident faptul că „economia închisă” trebuie să cedeze locul în favoarea „economiei deschise” orientată cu precădere către piaţă.
Din punct de vedere structural, se acumulează treptat premisele producerii saltului de la nivel micro-economic la nivel macro-economic, iar dezvoltarea dinamică a pieţei mondiale va influienţa semnificativ acest lucru.
În acel moment nu se putea vorbi despre existenţa unei economii mondiale, pentru că pe de o parte în Europa- zona cea mai dezvoltată din punct de vedere economic în acea perioadă- manufacturile nu reuşiseră să pună stăpânire pe producţia naţională decât într-un mod foarte fragmentar. Pe de altă parte „partenerii” de dincolo de ocean în marea lor majoritate nu dispuneau de suficientă putere economică pentru a putea stabili (întreţine) relaţiile economice cu restul lumii.
Într-un astfel de context nu putea fi vorba despre existenţa unor tendinţe bine conturate de specializare în producţie şi în consecinţă despre existenţa diviziunii internaţionale a muncii.
Adevăratul salt la nivel mondo-economic avea să se producă în perioada marii industrii maşiniste rezultat al primei revoluţii industriale (sfărşitul secolului al XVIII-lea – începutul secolului al XIX-lea). Revoluţionarea factorilor de producţie s-a tradus printr-o creştere fără precedent a productivităţii muncii, activitatea la nivel micro-economic va bate toate recordurile, iar nevoia de piaţă va fi mai mare ca oricând. Revoluţiile burgheze, vor lichida fărâmiţarea politică specifică feudalismului şi vor da naştere statelor centralizate. În consecinţă, putem vorbi despre apariţia noiilor economii naţionale ca entităţi de sine stătătoare.
Această perioadă va fi dominată de ANGLIA (ţara din care a pornit prima revoluţie industrială), care odată devenită „atelierul industrial al lumii capitaliste” va fi direct interesată în promovarea, generalizarea revoluţiei industriale şi în consecinţă dinamizarea schimburilor comerciale.
Treptat se va contura o tendinţă de specializare în producţie apărând un nou tip de diviziune şi anume diviziunea internatională a muncii. Acesta este momentul în care se realizează o explozie a schimbului reciproc de activităţi de la nivel macro-economic la nivel mondo-economic, iar economia mondială devine un fapt împlinit.
Putem defini economia mondială ca reprezentând acel stadiu al schimbului reciproc de activităţi când, pe baza diviziunii internaţionale a muncii sunt implicaţi majoritatea agenţilor economici de pe glob.
Economia mondială reprezintă un concept multidimensional:
- dimensiunea tehnico-economică, determinată de utilizarea unei palete în continuă diversificare de factorii de producţie;
- dimensiunea geo-politică, determinată de existenţa a peste 190 de state independente, a unor teritorii încă dependente sau a unor grupări regionale;
- dimensiunea politico-diplomatică, determinată de capacitatea de negociere a principalilor protagonişti în arena internaţională.
Principalele caracteristici ale economiei mondiale sunt:
- celulele de bază ale economiei mondiale sunt economiile nationale;
- diversitatea sau eterogenitatea- este dată de numărul mare de economii naţionale- unitare;
- apariţia unor multitudini de contradicţii care se modifică de la o etapă la alta;
- creşterea gradului de interdependenţă, ajungându-se la constituirea unui sistem de interdependenţe care stă la baza funcţionării economiei mondiale;
- accentuarea regionalizării pieţelor;
- diversificarea centrelor de putere, ceea ce determină accentuarea tendinţei de multipolaritate la scară planetară;
- tendinţa de instituţionalizare;
- tendinţa de internaţionalizare, reflectată în dezvoltarea schimburilor internaţionale de bunuri sau servicii şi capitaluri mai repede decât Produsul Intern Brut (PIB) sau chiar decât producţia industrială a unor ţări. Această tendinţă s-a materializat şi în diversificarea tehnicilor şi a metodelor de participare la circuitul economic mondial, dar şi în liberalizarea politicilor economice internaţionale.
Aşa s-a ajuns la situaţia de astăzi şi anume la faptul că performanţa, competitivitatea unei economii naţionale este determinată într-o măsură considerabilă de gradul de participare la circuitul economic mondial.
