Piaţa mondială

1. Consideraţii generale

Relaţiile economice internaţionale îşi au începutul în comerţul internaţional, care a cunoscut toate etapele de dezvoltare – de la afaceri izolate de comerţ exterior până la colaborare comercial-economică de mari dimensiuni şi de lungă durată.

Piaţa mondială, care a apărut la etapa dezvoltării producţiei manufacturiale

 (sec. XVI) se dezvolta activ sub influenţa mişcării capitalului comercial, care s-a consolidat economic şi politic în majoritatea ţărilor europene.

Specificul dezvoltării unor etape mai târzii este legat de revoluţia industrială din sec. XVIII-XIX, care a pus marea industrie în dependenţă directă de schimbul internaţional. Etapa finală de formare a pieţei mondiale ţine de sfârşitul sec. al XIX începutul sec. XX şi se caracterizează prin mărirea volumului comerţului internaţional, schimbări în structura fluxului de mărfuri ceea ce a condus la interacţiunea reciprocă a economiilor naţionale.

Piaţa mondială este un derivat al pieţelor naţionale. Totodată, această piaţă exercită o acţiune inversă activă asupra echilibrului macroeconomic a sistemelor economice izolate.

Segmente ale pieţei mondiale se consideră atât factorii de producere tradiţionali – pământ, muncă şi capital, cât şi factori relativ noi, cum ar fi, de exemplu, tehnologiile informaţionale, antreprenoriatul, importanţa celor din urmă creşte sub acţiunea revoluţiei tehnico-ştiinţifice actuale.

Pieţele de bunuri şi servicii, de capital şi de forţă de muncă, formate la nivel supranaţional sunt rezultatul interacţiunii cererii şi ofertei mondiale, a preţurilor mondiale, pieţele respective suportă fenomenele fluctuaţiilor ciclice, funcţionând în condiţii de monopol şi concurenţă.

Nivelul de maturizare a relaţiilor microeconomice se determină prin raportul dintre ritmul de creştere a schimbului de mărfuri şi producerea materiei prime. Despre schimbările ce au loc în sfera relaţiilor economice internaţionale ne servesc drept mărturie datele vizând structura schimbului de mărfuri, greutatea specifică a tranzacţiilor făcute pe piaţa muncii şi pe cea de capital, dinamica preţurilor mondiale, direcţia orientării bunurilor, serviciilor şi capitalului.

Analiza volumului de bunuri ce intră în ţară (import) şi a produselor industriale, resurselor şi investiţiilor ce ies din ţară (export), estimat în expresie bănească, se utilizează pentru a întocmi balanţa cheltuielilor şi veniturilor unei ţări.  

     „Transparenţa” economiei unei ţări, nivelul ei de implicare în relaţiile economice mondiale poate fi apreciată pe baza calculului indicilor coeficientului de export şi a volumului exportului pe cap de locuitor. Coeficientul de export este egal cu raportul dintre costul exportului şi costul produsului intern brut (PIB).

     Un loc important în înţelegerea legităţilor de dezvoltare a relaţiilor economice mondiale îl ocupă mobilitatea factorilor de producţie, condiţionată de perfecţionarea continuă a puterilor de producere ale societăţii, de procesele diviziunii internaţionale a muncii.

În concluzie, putem spune că piaţa mondială nu este o noţiune geografică, ci una economică. Ea reprezintă ansamblul tranzacţiiilor care au loc între agenţii economici de pe întreg globul.

Piaţa mondială reprezintă totalitaeta relaţiilor care se stabilesc între producătorii şi consumatorii din diferite ţări, între economiile naţionale în procesul schimbului de activităţi, care iniţial s-a constituit ca şi piaţă mondială capitalistă. Un sistem de relaţii marfă-bani, economice – comerciale şi credit-financiare.

 Piaţa mondială reflectă, în general, structurile şi trăsăturile definitorii ale economiei mondiale.

 

2. Noţiunea de piaţă mondială şi structura ei

 

Piaţa mondială presupune existenţa unui sistem de relaţii bani-marfă consolidate pe plan interstatal între ţările participante la diviziunea internaţională a muncii.

Piaţa mondială cuprinde toate direcţiile de bază ale diviziunii  internaţionale a muncii. Parametrii dezvoltării acesteia ilustrează nivelul de dezvoltare a procesului de internaţionalizare a producţiei de menire publică.

Piaţa mondială este produsul pieţelor interne. Totodată aceasta exercită o activă influenţă inversă asupra echilibrului macroeconomic al sistemelor economice separate.

Distingem mai multe tipuri ale pieţei mondiale:

• Piaţa mondială de mărfuri – 80% din volumul comerţului exterior se atribuie comerţului cu mărfuri;
• Piaţa mondială a capitalurilor – amplasarea în alte ţări a capitalului în formă de investiţii directe, credite, hîrtii de valoare;
• Piaţa mondială a forţei de muncă – reprezintă relaţiile economice legate de migraţiunea forţei de muncă;
• Piaţa realizărilot tehnio-ştiinţifice – aparate microelectronice şi radiotehnice,,tehnologii avansate;
• Piaţa mondială invizibilă – proiecte tehnice, licenţe, brevete etc.

 

3. Cauzele apariţiei pieţei mondiale

Principalele cauze care au dus la apariţia pieţei mondiale au fost:

• Adîncirea diviziunii internaţionale a muncii;
• Internaţionalizarea producţiei şi caitalului;
• Dezvoltarea relaţiilor economice şi politice internaţionale;
• Dezvoltarea sistemelor de transport şi a sistemelor de legătură;
• Determinarea nivelului de dezvoltare a forţalor de prodcţie;
• Revoluţia tehnico-ştiinţifică ş.a.

 

Piaţa mondială este o parte integrantă a eonomiei mondiale evoluţia căreia este supusă legilor economice obiective ale schimburilor internaţionale şi mai este cunoscută, în practică sub denumirea de piaţă internaţională sau piaţă externă. Acestea însă au un conţinut mai restrîns.

 

4. Etape de constituiere a pieţei mondiale

În decursul istoriei putem distinge 5 etape în constituirea pieţei mondiale. În tabelul de mai jos putem vedea care sunt aceste etape:

Etapa	Perioada istorică	Caracteristici
Etapa 1	Sc. XVI – începutul sc. XVII	Se dezvoltă comerţul internaţional şi expansiunea comercială datorită faptului că se dezvoltă semnufucativ mijloacele de transport.
Etapa 2	Sunt cuprinse secolele XVIII – XIX	În dependenţă de comerţul exterior se observă o creştere şi dezvoltare a industriei mari.
Etapa 3	Sfirsitul sc. XIX şi începutul sc. XX	Se intensifică internaţionalizarea producţiei şi a capitalului şi aceasta determină sfîrşitul etapei de constituire a pieţei mondiale.
Etapa 4	Prima jumătate a sc. XX	Se formează piaţa socialistă şi se intensifică concurenţa interstatală şi cea dintre diferite sisteme.
Etapa 5	A doua jumătate a sc. XX	Apar tendinţe de integrare şi colaborare dintre state. Se constituie piaţa europeană unică.

 

 

 

 

5. Piaţa mondiala – sistem diversificat

 

Piaţ mondială contemporană se prezintă ca un sistem, în cadrul căruia există microsisteme prin care putem enumera;

Pieţe mondiale caracteristice; piaţa monetară, piaţa valutară; piaţa capitalurilor.

     Piaţa mondială este eterogenă, fiind alcătuită din segmente specifice tranzacţiilor cu diferite categorii de bunuri sau servicii. În practică, există o piaţă mondială a petrolului, a mobilei, a autoturismelor, a obiectelor de artă, a asigurărilor etc.

Pe aceste pieţe, preţurile se formează în funcţie de o serie de factori specifici-economici, sociali, sau chiar politici, care influenţează oferta si cererea pentru produsele respective.

Între diferitele segmente ale pieţii mondiale există o condiţionare reciprocă. O creştere a cererii mondiale de automobile, de exemplu, face să crească cererea de petrol(benzină) şi deci preţul acestui produs. După cum, ieftinirea benzinei poate fi factor de sporire a cererii de automobile.

 

6. OMC şi economia mondială

 

Organizaţia Mondială a comerţului a fost înfiinţată la 1 Ianuare 1995 ca rezultat al Rundei Uruguay de Negocieri Comerciale . Aceasta este responsabilă de supravegherea sistemului comercial multilateral, care a evoluat treptat în ultimii 50 de ani. De asemenea, OMC reprezintă un forum pentru continuarea negocierilor privind liberalizarea comerţului cu bunuri şi servicii, prin desfiinţarea barierelor şi elaorarea de reguli în noi domenii legate de comerţ. Acordurile OMC prevăd un mecanism comun de reglementare a diferendelor, prin care membrii îşi apără drepturile şi reglementează divergenţele care apar ître ei în cusul implementării acordurilor.

Sistemul OMC constă din următoarele acorduri principale de fond:

• Acordurile Multilaterale privind Comerţul cu Bunuri, incluzînd Acordul General pentru Tarife şi Comerţ(GATT 1994) şi acordurile conexe;
• Acordul General privind Comerţul cu Servicii (GATS);
• Acordul privind Drepturile de Proprietate Intelectuală, legate de comerţ (TRIPS);

În prezent 134 de ţări sunt membre OMC, iar 30 de ţări în curs de dezvoltare şi economii în tranziţie negociază aderarea. Printre acestea se enumeră China, Federaţia Rusă şi Ucraina, care au un impact semnufucativ asupra comerţului internaţional.

         Care sunt motivele principale care duc la aderarea ţărilor la OMC?

• Primul motiv se referă la ritmul de globalizare a economiei, prin intermediul comerţului internaţional şi a fluxului de investiţii străine directe. Schimbările revoluţionale care au avut loc în domeniul transporturilor şi al comunicaţiilor fac posibil în prezent, chiar pentru poducătorii din ţările în curs de dezvoltare, să caute pieţi pentru produsele lor în ţări la mii de kilometri depărtare. Uşurinţa cu care bunurile pot fi transportate de la o ţară la alta, aşa cum unii observatori au arătat, face ca lumea să fie un „sat mondial”.
• Al doile amotiv este că acest proces de globalizare, care a sporit dependenţa ţărilor de comerţul internaţional,este accelerat de schimbările în politicile economice şi comerciale sesizabile în majoritatea ţărilor. Exemplu pot sluji fostele ţări ale lagărului socialist care pînă la colapsul comunismului făceau comerţ numai între ele. Astăzi, însă, ele tot mai mult fac comerţ pe o bază mondială. De asemenea multe ţări în curs de dezvoltare renunţă la politica de substituire a importurilor punînd în aplicare politici orientate spre export, prin care încearcă să promoveze creşterea economică.
• Al treilea motiv este că aceste politici comerciale liberale şi deschise şi măsurile pe care ţările le adoptă pentru a încuraja investiţiile străine directe au determinat companiile multinaţionale să îşi obţină componentele şi produsele intermediare în ţările în care costurile sunt mai scăzute şi să înfiinţeze acolo capacităţi de producţie.

Această dependenţă crescîndă de comerţul exterior, atît ca exportator, cît şi ca importator de bunuri şi servicii, a determinat guvernele şi intreprinderile să fie din ce în ce mai conştiente de rolul vital pe care sistemul de comerţ multilateral îl poate juca în protejarea intereselor lor comerciale. Sistemul bazat pe reguli le asigură că accesul de care produsele lor beneficiază pe pieţele externe nu va fi brusc distorsionat de măsurile guvernamentale, cum ar fi creşterea taxelor vamale sau impunerea unor interdicţii sau restricţii la import.