Piaţa muncii

5.1. Piaţa muncii şi structurile ei

Piaţa muncii sau piaţa forţei de muncă poate fi definită ca spaţiul economic în care se întâlnesc, se confruntă şi se negociază în mod liber pe de o parte cererea de forţă de muncă de către deţinătorul de capital în calitate de cumpărător şi ofertantul reprezentat prin posesorii de forţă de muncă. Totodată această piaţă se prezintă şi ca sistem al relaţiilor şi tranzacţiilor care asigură prin mecanisme specifice înainte de toate prin intermediul salariului specific al negocierilor, echilibrarea ofertei şi cererii de muncă.

Piaţa muncii ca piaţa a celui mai important factor de producţie se află într-o strânsă legătură cu celelalte pieţe. Pe de o parte ea receptează semnalele de pe piaţa bunurilor şi serviciilor de pe piaţa capitalurilor şi este influenţată de mişcarea acestora şi de modul de funcţionare. De exemplu, fenomenul inflaţionist şi creşterea preţurilor la bunuri şi servicii exercită o presiune asupra transferului cu privire la salarizare. Pe de altă parte, piaţa muncii transmite propriile semnale şi cerinţe spre celelalte pieţe.

5.2. Funcţii şi particularităţi ale pieţei muncii

Piaţa muncii în procesul de dezvoltare şi funcţionare a economiei naţionale îndeplineşte, în esenţă, următoarele funcţii de ordin economic, social-economic şi educativ.

• Piaţa muncii cuprinde alocarea eficientă a resurselor de muncă pe sectoare, ramuri, profesii, teritoriu cu valoare şi structura cererii de forţă de muncă.
• Piaţa muncii este locul de unire şi combinare a forţei de muncă cu mijloacele de producţie.
• Piaţa muncii are o influenţă puternică asupra formării şi repartizării veniturilor.
• Piaţa muncii contribuie la formarea şi orientarea climatului de muncă şi de protecţie socială.
• Piaţa muncii furnizează informaţii pentru procesul de orientare profesională, recalificare şi reintegrare a forţei de muncă.

Particularităţile pieţei muncii:

1. Piaţa muncii este o piaţă cu un grad ridicat de rigiditate şi de sensibilitate. Prin aceasta, ea condiţionează atât echilibrul economic cât şi cel social-politic. Astfel, literatura economică şi literatura socială subliniază idea că în condiţiile actuale dreptul la muncă, la alegerea liberă a profesiei şi a locului de muncă reprezintă în egală măsură un act economic şi unul de justiţie socială, de echilibru social.
2. Piaţa muncii este mai complexă, dar mai organizată şi mai reglementată în raport cu celelalte pieţe. Aceasta deoarece piaţa muncii este cadrul în care se confruntă mulţi agenţi economici şi parteneri sociali, adică salariaţii şi întreprinzătorii organizaţiilor patronale pe de o parte, sindicate, statul ca agent economic şi salariaţii din societăţile comerciale ale statului şi din regii autonome, etc. pe de altă parte
3. Piaţa contemporană a muncii este o parte contractuală şi participativă. Aceasta deoarece pe această piaţă negocierea şi contractul de muncă joacă un rol esenţial în determinarea cererii şi ofertei de muncă.

De exemplu, Organizaţia Internaţională a Muncii a elaborat o multitudine de reglementări pe plan internaţional a unor instituţii, a unor legi, etc. Totodată, formarea şi funcţionarea pieţei muncii reprezintă o componentă importantă a procesului de tranziţie la economia de piaţă. La acest proces de tranziţie, trebuie să participe toate categoriile de agenţi economici şi care cuprind:

• privatizarea şi diversificarea formelor de proprietate
• sporirea gradului de libertate a agentului economic şi lichidarea monopolului statului în diferite domenii
• crearea cadrului organizaţionale, instituţional şi legislativ necesar funcţionării acestei pieţe

5.3. Segmentarea pieţei muncii. Formarea nivelului salariului pe diferite pieţe.

În ultimele decenii, mai ales după 1960, analiştii au ajuns la concluzia că nu există o unică piaţa a muncii la scara întregii economii naţionale. Principial, metodologic, acest lucru înseamnă următoarele:

• existenţa mai multor segmente ale pieţei muncii care s-au constituit de-a lungul anilor.
• existenţa unor bariere în calea trecerii de la un segment la altul
• există o modalitate a forţei de muncă, mai ales în limitele fiecărei pieţe
• salariile se formează şi sub influenţa unor factori sociali, politici, instituţionali, etc.

De exemplu, la primul aspect că există mai multe segmente de piaţă: în literatura economică se arată existenţa acestui segment care se clasifică astfel:

1. după forma de proprietate:

• piaţa muncii din sector privat
• piaţa întreprinzătorilor publici ( piaţa producătorilor de armament)

1. după dimensiunea utilizatorilor de muncă:

• piaţa cererii de muncă din partea marilor firme
• piaţa muncii pentru IMM

1. după gradul de organizare a ofertei de forţă de muncă:

• piaţa salariaţilor liberi
• piaţa salariaţilor organizaţi în sindicate (sindicalizaţi)

de introdus despre paita muncii ca piata formata din mai multe nuclee

5.4. Oferta şi cererea de muncă

Oferta de muncă (cererea de locuri de muncă) se delimitează în cadrul potenţialului demografic printr-o serie de criterii de condiţii socio-demografice de optimizare, ale personalului cu vârsta legală de muncă şi apte de muncă. Prin urmare, oferta de muncă constituie acele resurse de muncă, acel potenţial de muncă care se încadrează în categoria de ofertă pe baza criteriului salarizării (renumerării). Oferta de muncă se manifestă prin cerere de locuri de muncă salariată în angajarea unor persoane salariate.

Cererea are ca punct de plecare nevoia de serviciu de muncă din partea utilizatorilor acesteia (întreprinderi, administraţii, bănci, etc.). Condiţia generală a transformării nevoilor de muncă în cerere de muncă este remunerarea sau salarizarea. Aceasta se concretizează deci în ofertă de locuri de muncă salariate.

Atât cererea cât şi oferta de muncă sunt categorii şi mărimi dependente de:

1. dezvoltarea economico-socială a unei ţări, amplasarea şi structura activităţii economice şi ale activităţii sociale;
2. fenomenele şi procesele social-demografice.

Relaţiile de interdependenţă dintre primul element şi al doilea în opiniile specialiştilor au fost şi sunt nu numai diferite dar chiar opuse. De exemplu, economul englez T.R. Malthus a fost unul dintre primii care s-au ocupat de problema relaţiilor dintre populaţie şi dezvoltare. Legăturile complementare dintre a) şi b) au fost reduse de Malthus la determinarea directă şi unilaterală dinspre venituri spre natalitate, căci sporirea mai puternică a natalităţii ar duce automat la scăderea veniturilor familiale. În lucrarea sa Eseu asupra principiului populaţiei, Malthus încearcă să demonstreze că mijloacele de trai, mijloacele de subzistenţă ar creşte în progresie aritmetică, pe când populaţia s-ar dezvolta în progresie geometrică.

Istoria economiei şi evoluţia demografică în ţările dezvoltate evidenţiază situaţii foarte variabile şi contradictorii ale dinamicii celor două procese. De pildă, ameliorarea condiţiilor de viaţă a influenţat mult comportamentul demografic familial în sensul scăderii natalităţii şi a nivelului de copii în familii ( în Franţa, Germania, Marea Britanie, Anglia).

Pentru piaţa muncii, în condiţiile funcţionării normale a unei economii trebuie să fie un echilibru între ofertă şi cerere. Oferta de muncă are numeroase particularităţi care influenţează cererea:

1. oferta se formează în decursul unui timp îndelungat până când populaţia atinge vârsta încadrării în muncă şi se instruieşte corespunzător
2. în căutarea unui loc de muncă, oamenii au o mobilitate relativ redusă pentru că se ataşează mediului economico-social şi acceptă greu schimbarea în forţa de vârstă, starea sănătăţii, condiţii de muncă, etc.
3. oferta de muncă este considerată eminamente perisabilă, deci munca nu se se poate conserva, are caracter relativ rigid. Cel ce face oferta trebuie să trăiască, nu poate aştepta oricât angajarea pe un loc de muncă
4. oferta muncii se formează în exclusivitate pe principiile economiei de piaţă. Ea se supune deopotrivă legilor demografiei. Generaţiile de tineri nu sunt crescute de părinţii lor ca nişte mărfuri sau numai pentru a deservi salariaţi, ci ca oameni ca membri ai societăţii. El atrăgea atenţia că omul este mai mult decât o marfă.

Prin urmare, piaţa muncii pe care acţionează oferta şi cererea de muncă se desfăşoară în două trepte:

• în primă fază se formează condiţiile generale de angajare a salariaţilor, se conturează principiile care stau la baza stabilirii sale. În această fază se manifestă tendinţa generală de formare a salariaţilor la nivelul economiei naţionale sau la nivelul unor mari segmente de piaţă a muncii
• a doua fază, care este o continuare a primei. În această fază are loc întâlnirea în termeni reali a cererii şi a ofertei întâlnire în baza condiţiilor concrete ale firmelor şi a salariaţilor potenţiali.

Pe piaţa muncii se manifestă două forţe:

1. vânzătorul forţei de muncă care este ofertantul acestui articol specific, care solicită locuri de muncă şi care aşteaptă maximul de avantaj de pe urma vânzării şi a închirierii forţei de muncă. Vânzătorul forţei de muncă urmăreşte maximum de utilitate şi minimum de dezutilitate sau dezvoltare.
2. cumpărătorul de forţa de muncă sau utilizatorul acesteia, care este cel care oferă locuri de muncă. La rândul lui, cumpărătorul aşteaptă maximum de profit. Teoria productivităţii marginale a muncii ne arată dacă productivitatea va fi bine sau prost răsplătită în raport cu contribuţiile pe care le aduce.

După cum se ştie, sunt 3 factori principali care influenţează oferta de muncă la acest nivel:

1. mărimea salariului care poate fi apreciată nominal sau real;
2. raportul dintre utilitatea şi dezutilitatea muncii (respectiv relaţiile dintre efortul lucrătorului şi costul de oportunitate);
3. nevoia de a subzista a salariatului şi a familiei sale.

Deci, oferta de muncă aparţine indivizilor, aceasta cedând munca lor întreprinderilor în vederea obţinerii unui salariu. În literatura economică se arată factorii care determină oferta de muncă într-o economie:

• populaţia totală aptă de muncă
• o serie de factori instituţionali (vârsta minimă de muncă, legislaţia salarială, dispoziţiile legale cu privire la pensionare, etc.)
• opţiunile populaţiei între muncă şi odihnă, adică timpul care poate fi dedicat oricărei din aceste două alternative:

În analiza pe timp scurt, se presupune că 1) şi 2) sunt variabile date şi exogene şi trebuie analizate mai ales factorul 3). În funcţie de al treilea factor, oferta de muncă nu reprezintă o linie verticală, doarece indivizii au posibilitatea să aleagă numărul de ore pe care doresc să-l lucreze la fiecare nivel al salariului real şi timpul de odihnă considerat necesar. S-a constatat că oferta de muncă nu va creşte atunci când preţul său, salariul real sporeşte. Totuşi regulile aplicabile pieţei bunurilor şi serviciilor nu sunt în totalitate aplicabile şi piaţa muncii. Aceasta deoarece timpul poate fi dedicat odihnei sau muncii alternativ care nu se poate aplica ofertei celorlalte bunuri. De asemenea, în determinarea numărului total de ore de muncă oferite în vederea obţinerii unui salariu real întră în joc două elemente care operează în direcţii opuse:

• efectul de substituţie ce acţionează în sensul creşterii numărului de ore oferite cu scopul sporirii salariului real. În acest caz, indivizii tind să substituie odihna prin muncă.
• efectul de venit care operează în sens contrar. Crescând preţul pe oră lucrătorul obţine un venit mare pentru un număr determinat de ore lucrate. Rezultatul va fi că acest individ poate să considere o cantitate mare de bunuri şi servicii decât consumă anterior. Ambele efecte acţionează în direcţii opuse, iar rezultatul net este imposibil să fie cunoscut aprioric (înainte).