Afirmarea pieței concurențiale – pilon al economiei de piață – este un proces dificil, în evoluția căruia se înregistrează succese, dar și eșecuri. Astfel, piața concu- rențială oferă multiple avantaje:
- numai concurența este în măsură să genereze eficiență economică;
- concurența este cea care impune producătorii să satisfacă cât mai bine cerințele cumpărătorilor;
- firmele competitive reflectă eficiența utilizării factorilor de producție. Așa se explică de ce firmele care obțin cele mai mari profituri sunt cele care satisfac cel mai bine cerințele cumpărătorilor și de ce salariile cele mai mari corespund activităților cele mai productive.
Pe de altă parte, piața concurențială prezintă imperfecțiuni, generează insuccese nu numai pentru agenții economici care nu se pot adapta la exigențele sale, dar și pentru sistemul economic în cadrul căruia s-a manifestat. Insuccesul pieței se dovedește prin incapacitatea instituțiilor de piață ale unui sistem economic de a susține activitățile necesare din punct de vedere social sau de a le elimina pe cele nedorite.
Se cunosc două cauze ale eșecului unei piețe:
- Insucces prin structura pieței. Aceasta se manifestă atunci când condiția concurențială a multor producători într-un domeniu nu este asigurată. În acest caz concurența nu se poate manifesta. Este cazul piețelor telecomunicațiilor, distribuției energiei electrice, apei etc. în care prețul și profitul firmei cu poziție de monopol se supun unor reglementări guvernamentale.
- Insucces prin mecanismul prețului. Aceasta se produce atunci când sistemul prețurilor se prăbușește ca o reflectare a costurilor și avantajelor din producție și consum. Mai exact, fiecare activitate de producție și consum de bunuri și servicii generează pe de o parte nu numai costuri contabile de producție, dar și costuri sociale, iar pe de altă parte, nu numai venituri firmelor producătoare, dar și avantaje sociale.
Principalele situații de eșec ale pieței sunt: bunurile publice, externalitățile, monopolul, informația imperfectă.
Bunurile publice sunt adeseori considerate ca un efect al „șansei a doua”, care apare ca intervenție a statului după ce piața competitivă s-a dovedit a fi ineficientă. Bunurile publice pot fi interpretate ca externalități pozitive, deoarece odată ce au fost produse, nimeni nu va fi exclus de la beneficiile generate de acestea. Consumatorii nu vor fi niciodată motivați să plătească pentru un bun public printr-o decizie colectivă, dacă este posibil să beneficieze de pe urma bunului public când altcineva suportă cheltuielile acestuia.
Externalitățile apar când acțiunile unui producător sau consumator generează costuri sau avantaje de partea altor agenți economici. Externalitățile negative gene- rează costuri (de exemplu, legate de poluare), iar cele pozitive, avantaje. Externa- litățile promovează ineficiență, deoarece producătorii nu iau în considerare în determinarea producției sau consumului toate cheltuielile sau câștigurile. Ca urmare, un producător care generează externalități negative, dar nu recunoaște cheltuieli de producție decât pe cele proprii, va determina nivelul producției la o mărime superioară nivelului optim de eficiență tocmai datorită subevaluării costurilor totale. La fel se întâmplă și în cazul unor externalități pozitive.
Monopolul este cunoscut ca acea situație de piață în care există un singur ofertant al unui produs. Monopolul este considerat un insucces al pieței competitive, deoarece o ipoteză a pieței competitive eficiente este ca producătorii să acționeze drept acceptanți de preț, pe când în situația unui singur producător, acesta este cel care stabilește prețul. Prețul de monopol nu va fi concurat de prețurile mai scăzute ale rivalilor, din moment ce aceștia nu există.
Informația imperfectă este o trăsătură a economiilor contemporane. Piața eficientă cere ca informația disponibilă să fie în întregime accesibilă atât producă- torilor, cât și consumatorilor. În vederea maximizării satisfacției, consumatorii sunt interesați de preț și toate caracteristicile mărfurilor. Informația imperfectă determină de multe ori disproporții în alocarea resurselor.
