Expedițiile coloniale efectuate de conchistadori și declanșarea primei revoluții industriale au constituit principalii factori care au stat la baza mondializării comerțului. În perioada 1860-1914, volumul schimburilor comerciale internaționale a crescut de peste șapte ori. Aflată în fruntea unui imens imperiu colonial și beneficiind de roadele revoluției industriale, Anglia a fost promotoarea ferventă a liberului schimb[1], fundament al apariției și expansiunii comerțului la scară planetară. Prima conflagrație mondială și criza economică interbelică au determinat reluarea practicilor protecționiste.
O dată cu încheierea celui de-al doilea război mondial, SUA, care doreau pe de o parte, să-și asigure debușee pentru produsele lor, iar, pe de altă parte, să instituie o ordine democratică în lume, și-au concentrat eforturile pentru a generaliza principiul liberului schimb în relațiile comerciale internaționale. În luna iulie a anului 1944, s-a desfășurat conferința de la Bretton Woods, care a avut drept scop tocmai organizarea pe baze noi a relațiilor economice internaționale. Această conferință a hotărât înființarea a trei instituții, care au marcat și continuă să marcheze evoluția vieții economice a întregii planete, respectiv, Fondul Monetar Internațional (FMI), Banca Mondială (BM) și Organizația Internațională a Comerțului (OIC), unii dintre principalii poli de putere în comerțul internațional. În luna ianuarie a anului 1948, 23 de țări capitaliste occidentale au semnat un acord provizoriu de liberalizare a schimburilor, intitulat Acordul General pentru Tarife și Comerț (GATT).
Începând cu anul 1945, putem afirma că, schimburile economice internaționale au cunoscut un trend anscendent, ca urmare a unei multitudini de factori, dintre care putem aminti[2]:
- revoluția transporturilor;
- creșterea cererii mondiale de bunuri și servicii datorită sporirii atât a populației planetei, cât și a puterii medii de cumpărare;
- creșterea gradului de liberalizare a comerțului[3];
♦ dezvoltarea corporațiilor transnaționale (tabelele nr. 1 și 2) etc.
Cele mai mari corporații ale lumii în anul 2000, după cifra de afaceri
înregistrată
Tabelul nr. 1
|
Poziția ocupată |
Denumirea corporației |
Cifra de afaceri (mld. USD) |
|
|
2000 |
1999 |
||
|
1. |
3. |
Exxon Mobil |
210,392 |
|
2. |
2. |
Wal-Mart |
193,295 |
|
3. |
1. |
General Motors |
184,632 |
|
4. |
4. |
Ford Motors |
180,598 |
|
5. |
5. |
DaimlerChrysler |
150,069 |
|
6. |
11. |
Royal Dutch/Shell |
149,146 |
|
7. |
17. |
BP |
148,062 |
|
8. |
9. |
General Electric |
129,853 |
|
9. |
7. |
Mitsubishi |
126,579 |
|
10. |
8. |
Toyota Motors |
121,416 |
Sursa www.largestcompaniesoftheworld.com
Cele mai mari corporații europene în anul 2001, după cifra de afaceri înregistrată
Tabelul nr. 2
|
Poziția ocupată |
Denumirea corporației |
Cifra de afaceri (mld. euro) |
|
|
001 |
2000 |
||
|
1. |
1. |
DaimlerChrysler |
162,384 |
|
2. |
2. |
BP |
155,768 |
|
3. |
20. |
TotalFinaElf |
114,557 |
|
4. |
3. |
AXA |
100,394 |
|
5. |
7. |
Royal Dutch/Shell |
97,127 |
|
6. |
4. |
Volkswagen |
85,555 |
|
7. |
5. |
Allianz |
84,828 |
|
8. |
6. |
Siemens AG |
78,396 |
|
9. |
10. |
Eon |
74,048 |
|
10. |
8. |
Deutsche Bank |
67,659 |
Sursa: Capital nr. 25/21.06.2001
Prin amploarea deosebită a schimburilor efectuate și prin volumul valoric ridicat al vânzărilor realizate, corporațiile transnaționale s-au impus drept un alt pol de putere semnificativ în comerțul internațional.
Dinamismul economic al noilor țări industrializate, prăbușirea zidului Berlinului, deschiderea economiei chineze și emergența noilor piețe sunt doar câteva dintre fenomenele și evenimentele care au contribuit în mod semnificativ la mondializarea comerțului internațional (tabelul nr. 3). Drept urmare, în anul 1994, a fost creată Organizația Mondială a Comerțului (OMC)[4], care a devenit un alt principal pol de putere în comerțul internațional.
Dinamica schimburilor comerciale în economia mondială în perioada 2000-2007
Tabelul nr. 3
|
2000 |
2001 |
2002 |
2003 |
2004-2007 |
||
|
Importuri (%) |
Țări dezvoltate |
11,8 |
-1,3 |
1,7 |
6,2 |
6,7 |
|
Țări în curs de dezvoltare |
15,9 |
1,6 |
3,8 |
7,1 |
8,5 |
|
|
Țări în tranziție |
13,4 |
11,7 |
6,9 |
8,0 |
7,3 |
|
|
Exporturi (%) |
Țări dezvoltate |
12 |
-1,1 |
1,2 |
5,4 |
6,4 |
|
Țări în curs de dezvoltare |
15,0 |
2,6 |
3,2 |
6,5 |
8,1 |
|
|
Țări în tranziție |
14,7 |
5,9 |
5,3 |
6,2 |
6,1 |
|
|
Creșterea volumului comerțului mondial (%) |
12,6 |
-0,1 |
2,1 |
6,1 |
6,9 |
|
Sursa: Capital nr. 41/10.10.2002
În condițiile globalizării accelerate, comerțul mondial actual este dominat de schimburile comerciale realizate între cele trei mari zone economice, grupate în așa-numita “Triadă”, SUA, Uniunea Europeană (UE) și Japonia. Acestea realizează peste 80 % din volumul valoric al schimburilor comerciale internaționale și constituie alți poli de putere majori în comerțul internațional (tabelul nr. 4).
Matricea exporturilor pe plan mondial (mld. USD)
Tabelul nr. 4
|
Proveniență |
Anul |
Destinație |
|||
|
Total |
Țări europene dezvoltate |
SUA Și Canada |
Japonia |
||
|
Țări dezvoltate |
1980 |
891 |
650 |
166 |
40 |
|
1997 |
2569 |
1708 |
638 |
135 |
|
|
Țări europene dezvoltate |
1980 |
615 |
540 |
50 |
8 |
|
1997 |
1730 |
1455 |
185 |
46 |
|
|
SUA și Canada |
1980 |
184 |
75 |
75 |
24 |
|
1997 |
558 |
154 |
312 |
70 |
|
|
Japonia |
1980 |
62 |
21 |
34 |
– |
|
1997 |
206 |
69 |
1241 |
– |
|
Sursa: L’Etatdu monde 2001, Paris, La Decouverte, 2000, pag. 75
Alți poli de putere în comerțul internațional, dar de mai mică importanță, sunt reprezentați de celelalte blocuri economice sau zone de liber schimb, precum NAFTA, ASeAn, ALENA, CEFTA[5] etc.
Prin urmare, putem considera comerțul internațional drept vector al globalizării. Una din cauzele intensificării procesului globalizării o reprezintă internaționalizarea comerțului. Pe de altă parte, asistăm la concentrarea comerțului internațional în jurul unor poli de putere, reprezentați fie de state sau blocuri economice, fie de instituții internaționale unanim recunoscute.
[1] A. Smith și D. Ricardo au fost printre primii exponenți britanici ai doctrinei liberului schimb, considerând că acesta conduce la îmbogățirea națiunilor, grație unei diviziuni internaționale a muncii axată pe teoria avantajului comparativ.
[2] Boniface (coord.) – Atlas des relations internationales, Paris, Hatier, 1997, pag. 46
[3] Creșterea gradului de liberalizare a comerțului internațional s-a realizat sub egida GATT în etape succesive, în urma desfășurării rundelor de negocieri comerciale multilaterale. De exemplu, în perioada 1967-1989, ponderea comerțului internațional în crearea Produsului Intern Brut (PIB) mondial a crescut de la 12% la 22,5%, iar volumul valoric al schimburilor internaționale a crescut de 16 ori.
[4] OMC a început să funcționeze efectiv din anul 1995, iar în anul 1996, avea 120 de țări membre și 39 de țări cu statut de observator. Un loc important în cadrul preocupărilor organizației îl deține problematica protecției mediului înconjurător. În acest sens, în declarația finală a primei reuniuni ministeriale a OMC (decembrie 1996, Singapore) s-a menționat faptul că punerea în aplicare a acordurilor stabilite în cadrul organizației va constitui o contribuție majoră la îndeplinirea obiectivelor dezvoltării durabile, subliniindu-se importanța coordonării politicilor naționale din domeniile comerțului și protecției mediului înconjurător.
În procesul său de integrare economică europeană, România a devenit membră a Acordului Central European de Comerț Liber (CEFTA) la 01.07.1997.
