Politica comercială a României

În perioada cuprinsă între 1985 – 1989, în timpul regimului comunist , gradul de acoperire a importului din export era de 128 %, ceea ce a determinat existența unei balanțe comerciale excedentare și sporirea resurselor valutare ale țării. Exportul era considerat „prioritatea priorităților”, iar în 1988 România a renunțat de bună voie la regimul clauzei națiunii celei mai favorizate din partea Statelor Unite. Astfel, situația României în 1989 era fără datorii externe, dar cu o economie epuizată sub aspect material și uman.

În 1989, România ocupa o pondere de 0,4 % din comerțul mondial, care reprezintă atingerea unui anumit nivel cantitativ, însă calitativ exporturile României au cunoscut o degradare continuă din mai multe cauze: înrăutățirea termenilor de schimb ca urmare a celor două șocuri petroliere, promovarea unei politici cu puternice accente autarhice, existența monopolului de stat și a unor structuri administrativ funcționale extrem de rigide în comerțul exterior, ineficiența aparatului productiv, lipsa concurenței pa piața internă, etc..

Pe de altă parte, practicarea politicii de substituire a importurilor în perioada anilor ’80, când majoritatea națiunilor renunțaseră la ea, a afectat serios producția de export a României datorită dependenței de importuri. Pe măsură ce „apelurile la realizarea planului de export” deveneau tot mai insistente, calitatea producției era tot mai proastă, iar partenerii externi tot mai nemulțumiți.

Prăbușirea regimului comunist (1989) a pus România în fața unor noi opțiuni de politică comercială determinate de necesitatea scoaterii rapide a țării din starea de autarhie în care era și îmbunătățirea performanțelor externe ale țării noastre.

În România, preocupările de liberalizare a comerțului exterior, au fost concentrate în următoarele direcții: reglementarea cadrului juridico-administrativ de derulare a schimburilor cu străinătatea, permeabilitatea frontierei și regimul valutar.

Reglementarea cadrului juridico-administrativ de derulare a schimburilor cu străinătatea a avut drept obiectiv prioritar desființarea monopolului statului asupra comerțului exterior și stabilirea condițiilor legale în care persoanele fizice și juridice pot desfășura o activitate în acest domeniu. Ca urmare a descentralizării, în activitatea de comerț exterior s-au lansat un număr mare de firme private, ponderea sectorului privat crescând de la 1% în 1990 la aproape 50% în 1999.

Până în 1989, economia României s-a caracterizat printr-un înalt grad de protecție la frontieră, corespunzător politicii de substituire a importurilor. Protecția era asigurată prin mijloace indirecte cum sunt: subvenționarea energiei, a produselor alimentare, controlul strict al schimburilor, etc. Trecerea la un sistem liberalizat caracterizat printr-o permeabilitate ridicată trebuie să aibă în vedere sistemul de protecție preexistent și măsura în care acesta influențează utilizarea resurselor, datorită riscurilor și costurilor pe care le implică.

Politica comercială a României din perioada 1990 – 1998 a avut efecte negative asupra industriei naționale datorită liberalismului prematur și excesiv și manevrării inabile a protecției efective prin menținerea unui nivel înalt al dispersiei tarifare. Cu toate că mai trebuie făcute multe până să se ajungă la competiție, important este că România a luat-o în direcția bună mai ales prin abandonarea substituirii importurilor și adoptarea unei noi viziuni în care competitivitatea pieței interne și criteriile de eficiență economică au un rol important. Se mai impun unele ajustări cu privire la permeabilitatea frontierei, creșterea eficacității protecției efective, completarea cadrului legislativ privind derularea schimburilor, etc

De-a lungul perioadei de tranziție, politicile adoptate pentru ajustarea schimburilor comerciale internaționale au avut ca obiectiv diversificarea geografică a comerțului și restructurarea sectorială, pe ramuri ale industriei, a bunurilor și serviciilor comercializate. Primul obiectiv s-a putut realiza fără dificultăți majore, exporturile României fiind deja orientate într-o măsură apreciabilă, încă din perioada socialistă, către piețele vestice. Schimbarea structurii bunurilor exportate a fost însă mult mai dificilă deoarece aceasta este condiționată de viteza de restructurare a activității economice de ansamblu, în special în ceea ce privește exporturile. După aproape zece ani de transformări economice, comerțul internațional al României poate fi caracterizat prin următoarele elemente:

Cresterea continuă a proporției comerțului internațional in PIB

Față de nivelul existent la începutul perioadei de tranziție, volumul comercializat prin schimburile internaționale (exporturi – E, respectiv importuri – M) a înregistrat o tendință crescătoare de-a lungul timpului, ponderea sa în Produsul Intern Brut crescând de la 40,21% în 1990 la 61% în 1998.

Un nivel relativ constant al tranzacțiilor comerciale- se situează în jurul valorii de US $ 20.000 milioane anual. Odată cu integrarea în Uniunea Europeană, 1 ianuarie 2007, România a aplicat politica comercială comună a U.E., respectiv:

• tariful vamal comun;
• schema de preferințe generalizate (SGP) a UE;
• măsurile de apărare comercială;
• acordurile preferențiale comerciale și de cooperare încheiate cu țările terțe;
• angajamentele comerciale din cadrul Organizației Mondiale a Comerțului (OMC).

În cadrul negocierilor, România a acceptat în întregime legislația comunitară vizând relațiile economice externe și consideră că va fi capabilă să o implementeze în totalitate la momentul aderării.

Crearea pieței unice reprezintă esența Uniunii Europene, ea constând în libera circulație a bunurilor, serviciilor, capitalului și populației între țările membre. Astfel, s-a ajuns ca, prin cele patru libertăți de circulație între țările membre ale UE, să se formeze o piață unică unde circulația să fie similară cu cea care se desfășoară într-o singură țara; ca urmare a eliminării obstacolelor și deschiderii piețelor naționale, exportatorii din țările membre ale UE au reușit să aibă liber acces pe o piață care se apropie de 500 de milioane de consumatori.

Această piață unică s-a realizat prin adoptarea de către instituțiile UE și țările membre a numeroase Directive, prin care au fost înlăturate barierele tehnice, legile birocratice și protecționiste tarifare și netarifare ale statelor membre și s-au instituit comerțul liber și mișcarea liberă în cadrul Uniunii Europene.

Piața unică a permis o creștere a concurenței (competiției) între firmele din statele membre ale UE în beneficiul consumatorilor, deoarece ofertă de bunuri și servicii a fost, pe de o parte, mai mare, iar pe de altă parte, prețurile au devenit mai mici.

Printre alte avantaje ale pieței unice a UE se evidențiază și practicarea unor politici specifice, cum sunt: politica antimonopol, care previne tentația firmelor de a controla prețurile sau piețele, posibilitatea liberalizării pieței utilităților (apă, gaz, electricitate, telecomunicații) în beneficiul consumatorilor care au libertatea de a-și alege furnizorii competitivi, precum și dreptul de a lucra în orice stat membru al UE care recunoaște și prețuiește calificarea profesională.

Caracteristici de bază ale pieței unice a UE în plan comercial

Libera circulație a mărfurilor are la bază principiul recunoașterii reciproce a pieței unice. Acesta constă în garantarea circulației libere a bunurilor și serviciilor unui stat membru în celelalte state membre, chiar dacă acestea sunt produse după norme de calitate și standarde diferite, cu condiția respectării cu strictețe a regulilor comune de interes general privind sănătatea populației, protecția mediului și a consumatorului.

În cadrul principiului regulii de origine, în acest context s-au creat unele reguli detaliate la nivelul UE cu respectarea strictă a tradițiilor locale regionale și naționale, care fac posibile menținerea diversității produselor și serviciilor și integrarea economică.

Planul de acțiuni la nivelul statelor membre, care implementează în practică principiul recunoașterii reciproce, prevede printre alte măsuri includerea principiului recunoașterii reciproce în legislația națională, întărirea cooperării între administrațiile naționale ale statelor membre, precum și pregătirea periodică de rapoarte cu problematica implementării și a soluțiilor posibile.

De la 1 ianuarie 2007, de când România a devenit membră a Uniunii Europene și parte a Pieței Unice, frontierele vamale între țările membre au dispărut și, ca urmare, nu mai există formalitățile vamale care să fie utilizate că surse de date pentru realizarea statisticilor privind comerțul intracomunitar.

Pentru a înlocui această sursă de date, în UE, în locul fostelor declarații vamale, se utilizează o serie de declarații suplimentare pe care companiile au obligația să le depună cu privire la tranzacțiile intracomunitare efectuate (de exemplu, declarația de statistică Intrastat). în acest fel s-a creat și s-a dezvoltat un sistem statistic pentru colectarea informațiilor direct de la firmele care realizează activități de comerț cu țările membre ale UE.

Libera circulație a serviciilor este foarte importantă pentru piața internă comună a UE, deoarece acestea reprezintă între 60% și 70% din activitatea economică a UE-25 și aproximativ același procent din forță de muncă ocupată a UE-25.

Principiul care guvernează piața internă a serviciilor a fost denumit generic „principiul libertății fundamentale” și a fost reglementat prin Tratatul Comunității Europene. Potrivit acestui principiu, companiile cu sediul într-un stat membru au libertatea de a se stabili și furniza servicii pe teritoriul altor state membre.

Cu toate aceste reglementări, în domeniul circulației libere a serviciilor nu s-a atins nivelul performanțelor la nivelul circulației bunurilor. Summit-ul de la Lisabona (martie 2000) a trasat sarcina elaborării unei strategii pentru eliminarea barierelor care împiedică circulația liberă a serviciilor. Este de subliniat că furnizorii din mediul IMM-urilor au de înfruntat mai multe bariere în comerțul cu servicii decât firmele mari.

Principiul liberei circulații a capitalului este unul din cele patru principii de bază consfințite prin Tratatul Comunității Europene (Art. 67) din 1957. Potrivit Comisiei Europene, circulația liberă și face posibile integrarea, deschiderea, competiția și eficientă în cadrul pieței financiare și al serviciilor și aduce beneficii mai multe tuturor. Pentru cetățeni, circulația liberă a capitalului înseamnă abilitatea de a face mai multe operațiuni în afară granițelor, respectiv, deschiderea de conturi bancare, cumpărarea de acțiuni ale firmelor străine, investiții în domeniile care asigură cel mai bun profit și cele mai avantajoase tranzacții imo-biliare. Pentru firme, acest principiu înseamnă că au dreptul să investească în companii străine și să ia parte la managementul acestora. Liberă circulație a capitalului a fost întărită prin adoptarea Tratatului de la Maastricht, din 1993, prin care au fost eliminate toate restricțiile legate de liberă circulație a capitalului și plăților atât între statele membre, cât și între acestea și terțe țări. Dreptul de proprietate intelectuală si industrială (2004) se prezintă sub mai multe forme. Copyrightul (dreptul de autor) și drepturile asociate acestuia, marca comercială, desenele și patentele (dreptul de proprietate intelectuală și industrială) reprezintă un stimulent pentru creație și investiții în noi activități destinate dezvoltării produselor protejate (muzică, filmele, produsele media tipărite, software, emisii etc.) și contribuie la creșterea competitivității, a locurilor de muncă și a inovațiilor.

Dezvoltarea industriilor reprezintă indicativul de performanță al societății postindustriale, în special, al celor aparținând societății informaționale. în anul 2000, industria copyright-ului a contribuit cu peste 1.200 miliarde euro la economia UE-15 și a creat o valoare adăugată de 450 miliarde de euro (5,3% din valoarea totală adăugată a UE-15) și 5,2 milioane de locuri de muncă (3,1% din forță de muncă ocupată în industria UE).

Libera circulație a persoanelor reprezintă posibilitatea de a lucra în orice țara a UE reprezintă una din cele patru libertăți care caracterizează piață unică a UE.

În lista perioadelor de tranziție cuprinse în Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, se stipulează la Libera circulație apersoanelor o perioadă de tranziție de 2+3+2 ani privind libera circulație a lucrătorilor români.

Până la sfârșitul unei perioade de doi ani după data aderării, actualele state membre vor aplică măsuri de drept intern sau măsuri rezultate din acorduri bilaterale, care limitează accesul cetățenilor români pe piață forței de muncă din fiecare din aceste state. Actualele state membre pot continuă să aplice aceste măsuri până la expirarea unei perioade de 5 ani după data aderării. La sfârșitul perioadei de 5 ani, un stat membru care menține măsuri de drept intern sau măsuri care rezultă din acorduri bilaterale poate continuă, în cazul în care pe piață forței de muncă din respectivul stat membru se produc sau există riscul să se producă perturbări grave, precum și după ce notifica Comisia, să aplice aceste măsuri până la sfârșitul unei perioade de 7 ani de la data aderării.

Această prevedere prezintă o importantă majoră în ceea ce privește demersul României de a-și putea pune în valoare, prin prestări de servicii competitive, calitățile cetățenilor săi privind calificarea academică și profesională în oricare din statele membre ale Uniunii Europene.

În concluzie, avantajele aderării României la UE se pot împarți în trei mari categorii:

• economice (creștere economică, creșterea nivelului de trăi al populației, etc.);
• stabilitate politică;
• securitate.

Integrarea a avut efecte pozitive asupra modernizării societății românești în ansamblu, asupra imaginii externe a țării, precum și asupra vieții cetățenilor (de exemplu, liberă circulație a persoanelor).

Beneficiile economice sunt: creșterea economică, creșterea investițiilor străine directe, crearea unor noi structuri de producție, care să permită fabricarea unor produse finite cu valoare adăugată mai mare și calitate superioară, conform standardelor UE, protecție sporită a consumatorilor, creșterea economiilor investițiilor populației, micșorarea fiscalității prin politici de impozitare relaxate, extinderea piețelor de capital (noi fluxuri de capital, diversificarea produselor financiare), dezvoltarea afacerilor a sectorului privat, stimularea concurenței, accesul pe muncii din statele UE, îmbunătățirea substanțială a standardului de populației.

Aceste avantaje economice generale trebuie să țină, însă, seamă de presiunile concurențiale ale pieței unice, de concurență acerbă cu firmele din statele membre dezvoltate, de necesitatea transformărilor tehnologice- care pot duce, pe termen scurt, și la creșterea șomajului, o data cu restructurarea întreprinderilor și a unor întregi sectoare industriale.

Accesul la fondurile structurale comunitare va da posibilitatea României să asigure o dezvoltare echilibrată a regiunilor, precum și o dezvoltare rurală susținută, să modernizeze infrastructura de transporturi și de mediu, să creeze noi oportunități de ocupare a forței de muncă, mai ales în mediul rural, să promoveze politici sociale, care să ducă la standarde de viață de o calitate superioară.

În relațiile comerciale cu celelalte țări membre cel mai important efect pozitiv derivă din faptul că firmele românești au la dispoziție o piață uriașă, cea mai mare din lume, formată din aproximativ 470 milioane de locuitori, liberă de taxe vamale și alte îngrădiri în calea circulației mărfurilor. Uniunea Europeană reprezintă o piață extrem de importantă pentru exporturile și importurile românești unde se consideră că potențialul piețelor țărilor membre ale Uniunii Europene este încă insuficient exploatat. Pentru marea majoritate a produselor, poziția României în cadrul importurilor și exporturilor extra-comunitare ale Uniunii Europene este încă nesemnificativă.

În relațiile comerciale cu țările terțe, prin adoptarea politicii comerciale comune a UE, România va avea beneficii certe constând, în esență, din preferințele comerciale rezultate din acordurile de comerț liber încheiate de către UE cu unele state terțe, și pe care le aplică implicit și țara noastră în relațiile desfășurate cu respectivele state. Așadar, produsele românești vor penetra mult mai ușor piețele statelor cu care UE a încheiat astfel de aranjamente comerciale preferențiale.

Bibliografie

1. Aurel Burciu, Tranzacții comerciale internaționale, 2010
2. Burnete Sorin, Comerț internațional. Teorii, modele, politici, Editura Economică, București, 1999
3. Popa, Tranzacții comerciale internaționale, Editura Economciă, București, 1997
4. Miron Dumitru, Politici comerciale, Editura Lucefarul, București, 2003
5. http://metropotam.ro/Locuri/2007/08/art0732333608-Locuri-Albania/?start=80
6. http://didyouknow.org/romania/albaniei.html
7. http://www.cnaa.md/files/theses/2008/12591/mariana_grodenschi_abstract.pdf
8. http://www.ziarultimpul.ro/articole/2011/04/foamete-in-coreea-de-nord-guvernul-comunist-i-a- cerut-marii-britanii-ajutor-alimentar/
9. hotnews.ro