Politica comercială reprezintă totalitatea măsurilor, reglementărilor cu caracter juridic, fiscal, valutar, bugetar, financiar, bancar şi de altă natură, utilizate de către stat în vederea reglementării relaţiilor sale comerciale externe.
Politica comercială urmăreşte două obiective globale pe termen lung: promovarea relaţiilor economice internaţionale şi protejarea economiei naţionale de concurenţa celorlalte state.
Pe termen scurt politica comercială urmăreşte:
- îmbunătăţirea structurii comerţului exterior;
- orientarea geografică a schimburilor;
- stimularea sau restrângerea exporturilor sau importurilor;
- îmbunătăţirea cursului de schimb;
- sporirea încasărilor la bugetul statului;
- delimitarea sectoarelor considerate de interes strategic;
> menţinerea unui echilibru general al balanţei comerciale şi al plăţilor externe.
Politica comercială utilizează trei categorii de instrumente:
- de natură tarifară (vamală)
- de natură netarifară
> de natură promoţională şi de stimulare Instrumente tarifare (vamale)
Parte componentă a politicii comerciale a unui stat, politica vamală este realizată cu ajutorul reglementărilor adoptate de stat care vizează intrarea sau ieşirea în/din ţară a mărfurilor şi care implică: controlul cu ocazia trecerii frontierei de stat a mărfurilor şi mijloacelor de îndeplinire a formalităţilor vamale şi plata taxelor vamale.
Instrumentele politicii vamale:
- tariful vamal
- legislaţia vamală, codul vamal şi regulamentul vamal
Tariful vamal constitue un instrument utilizat în vederea reglementării schimburilor comerciale externe, potrivit intereselor naţionale. Tariful vamal este un catalog ce cuprinde nomenclatorul produselor supuse impunerii vamale şi taxele vamale percepute asupra fiecărui produs sau grupă de produse în parte.
Tarifele vamale pot fi simple, cu o singură coloană, sau compuse, cu două sau mai multe coloane în care se trec diferenţiat, pe mărfuri şi pe ţări de provenienţă, taxele vamale autonome, convenţionale şi preferenţiale. Pe baza tarifelor vamale, producţia internă poate fi protejată împotriva concurenţei străine, se pot negocia concesii în domeniul politicii vamale sau se pot institui discriminări în relaţiile cu anumite state.
Impunerea vamală (taxele vamale) îndeplineşte trei
funcţii:
- de natură fiscală – reprezintă o sursă de venit la bugetul de stat (taxele vamale, taxele de tranzit);
- de natură protecţionistă – protejază agenţii economici interni de concurenţa străină;
- de negociere – pot fi negociate în cadrul organizaţiilor internaţionale, spre exemplu OMC, ele pot influenţa la nivel global evoluţia preţurilor mondiale.
Taxele vamale sunt impozite indirecte aplicate de către un stat mărfurilor când acestea trec graniţele vamale ale ţării respective.
După modul de percepere, taxele vamale se înpart în trei categorii:
Ad valorem – se stabilesc la valoarea mărfii de import (CIF sau CIP) sub formă procentuală.
Specifice – se percep sub forma unor sume de bani ce corespund unei unităţi de măsură din produsul importat.
Mixte – în cazul scăderii importante a preţurilor, elementul ad valorem este completat cu un element de taxă specifică.
Instrumente de natură netarifară
Barierele netarifare sunt un complex de măsuri şi reglementări de politică comercială care împiedică, limitează sau deformează fluxul internaţional de bunuri şi servicii, care au ca principal scop apărarea pieţei interne de concurenţa străină şi echilibrarea balanţei de plăţi externe.
Conform GATT, barierele netarifare împart în cinci categorii:
- bariere care implică o limitare cantitativă directă a importurilor (interdicţiile, contingentele, licenţele);
- bariere care implică o limitare indirectă a importurilor prin mecanismul preţurilor (prelevările, preţurile minime şi maxime, impozitele indirecte, taxele antidumping);
- bariere care decurg din formalităţile vamale şi administrative la import;
- bariere care decurg din participarea statului la activităţile comerciale;
- bariere care decurg din standardele aplicate produselor importate şi celor indigene (obstacole tehnice).
Instrumente de natură promoţională şi de stimulare
Măsurile promoţionale au ca obiectiv sporirea competitivităţii exporturilor. Relaţia între performanţa exportului şi creşterea economică a fost din totdeauna un subiect de mare interes pentru economişti, subiectul fiind accentuat mai ales în ultimii ani. S-a demonstrat faptul că ţările care înregistrează o rată favorabilă de creştere a exporturilor, ating şi rate înalte de creştere economică. Multe studii demonstrează că exportul contribuie la creşterea PIB.
În concluzie conturarea unei politici comerciale axate pe stimularea exporturilor reprezintă în prezent una din priorităţile oricărui stat dezvoltat.
Principalele categorii de măsuri luate la nivel macroeconomic în vederea promovării exporturilor sunt:
- Subvenţii directe la export – reprezintă sume de bani pe care statul le acordă direct agenţilor economici în vederea sporirii competitivităţii externe a produselor realizate, din punct de vedere al costurilor. În acordarea de subvenţii se au în vedere sectoarele economice sensibile.
- Prime directe la export – sunt mijloace de stimulare de natură bugetară care se acordă de către stat exportatorilor care realizează sau pentru a realiza un volum mare de desfaceri pe pieţe externe. Ele nu urmăresc rentabilizarea activităţii agenţilor economici vizaţi, ci doar creşterea exporturilor.
- Subvenţii indirecte la export – ele îmbracă în general forma asistenţei tehnice de specialitate, studii şi cercetări de piaţă, facilităţi acordate în vederea participării la târguri şi expoziţii, etc.
> Facilităţi fiscale pentru mărfurile exportate –
importul cu scutirea condiţionată a plăţii taxelor vamale (drawback). Se aplică produselor importate care urmează să fie încorporate în produse destinate exportului.
> Facilităţi fiscale acordate exportatorilor –
îmbracă forma unor scutiri sau reduceri de taxe pe venitul obţinut în urma exportului.
- Credite pentru export cu dobândă preferenţială;
- Prime valutare – sunt prime indirecte care se acordă cu prilejul convertirii valutei străine, obţinută de exportatori, în moneda naţională la un curs de schimb mai avantajos decât cursul oficial.
- Devalorizarea monedei naţionale – stimulează, de asemenea, într-o anumită măsură, exporturile de mărfuri atunci când scăderea cursului monedei naţionale în raport cu celelalte valute se produce într-un ritm mai accelerat decât scăderea puterii interne de cumpărare a acestora.
