Politica fiscală interferează puternic cu politicile sectoriale din industrie, comerţ şi cu politicile financiare, monetare şi sociale. Politica fiscală poate să stimuleze anumite sectoare economice de interes şi în acelaşi timp poate să determine restrângerea activităţii în alte sectoare.
Politica fiscală este profund influenţată de factorul politic. Partidele politice aflate la putere îşi pun amprenta orientărilor lor politice asupra politicii fiscale, prin includerea în programele lor de guvernare a coordonatelor cu caracter fiscal.
Legătura politicii fiscale cu cea socială derivă din faptul că unele dintre obiectivele cu caracter social se realizează prin măsuri de ordin fiscal, cum sunt exonerările şi reducerile de impozite şi taxe. Pe de altă parte, modul de impozare a veniturilor persoanelor fizice, în unele ţări, urmăreşte realizarea echităţii printr-un sistem progresiv de impozitare.
Politicica fiscală foloseşte ca pârghi:
- impozitele
- taxele
Pe lângă rolul de redistribuire a veniturilor şi de creare a surselor financiare necesare cheltuielilor cu caracter public, politica fiscală poate influenţa activitatea economică. Politica fiscală poate acţiona asupra consumului prin modificarea cererii de pe piaţă. De asemenea, poate orienta cererea de consum spre anumite produse şi grupe de produse, prin diferenţierea cotelor de impunere fiscală.
Politica fiscală are un impact favorabil asupra economiei numai în măsura în care acţiunile publice se realizează cu luarea în considerare a priorităţilor din fiecare etapă de dezvoltare, asigură efecte economice, sociale sau de altă natură corelate cu efortul financiar produs, îmbină armonios raţionalitatea pe termen scurt cu cea pe termene mijlocii şi lungi.
Autorităţile publice folosesc politica fiscală în scopul atingerii următoarelor obiective:
- influenţarea proceselor economice;
- corectarea ciclului economic;
- înlăturarea dezechilibrelor din economie.
Instrumentarea variabilelor, mecanismelor şi structurilor fiscale în sensul realizării acestor obiective care, de altfel, constituie finalităţi ale politicii economice, vizează obiective circumscrise sferei de influenţă a acestor instrumente fiscale, comensurate prin indicatori economici.
Politica fiscală urmăreşte stabilizarea, relansarea, restructurarea economiei şi creşterea economică.
Politica fiscală variază în funcţie de faza în care se găseşte economia ţării. Pentru relansarea activităţii economice se aplică o politică de relaxare fiscală, care presupune impozite şi taxe reduse. O politică de relaxare fiscală conduce la o creştere a veniturilor agenţilor economici (salarii, profit), ce generează o creştere a consumului şi implicit a cererii de bunuri şi servicii. Rezultatul constă în reluarea creşterii economice. O astfel de politică se va aplica în faza de recesiune economică.
În cazul în care economia se supraîncălzeşte, statul recurge la o politică fiscală de rigoare, la majorarea fiscalităţii. Rezultatul se resimte pe piaţă prin micşorarea veniturilor şi în consecinţă prin frânarea consumului şi investiţiilor.
